Am descoperit ieri un discurs TED foarte interesant susținut de Amel Karboul, fost ministru în guvernul Tunisiei, care lucrează acum în Comisia pentru Educație a ONU. Acest discurs a fost susținut la Milano în luna Octombrie a acestui an.

Sintetizez mai jos câteva idei din acest discurs.

Prezentându-se publicului ca un ”produs” al curajoasei decizii istorice a guvernului Tunisiei (luată după 1956, când această țară și-a recăpătat independența) de a aloca 20% din bugetul țării către educație, Amel Karboul argumentează că această alocare a adus mai multe beneficii – și ar aduce oricărei țări care va lua decizia de a aloca mai mulți bani educației – decât investiția în infrastructură, deoarece cea mai importantă infrastructură a unei țări este aceea a minților educate!

Cu toate acestea, susțin experții din Comisia ONU, doar investiția mai mare de bani nu este suficientă și asta se poate vedea acum, când la nivel global ne confruntăm cu o adevărată și majoră criză a învățării.

Nu este numai o criză a educației, este și o criză a învățării. Nu numai că un sfert de miliard de copiii din țări sărace sau lovite de crize sau din taberele de refugiați nu au deloc acces la educație și la fel copiii din zone izolate unde nu ajung resursele sau profesorii pentru a le oferi acest drept universal, dar din nefericire, un număr mult mai mare de copii din întreaga lume – peste 330 de milioane de copii și tineri (aproape jumătate din populația care merge acum la școală) vor termina școala fără să fi învățat ceva – ei sunt acei analfabeți funcționali despre care se vorbește și la noi de ceva timp.

Cauzele? Nu numai insuficiența resurselor financiare sau materiale ci în primul rând lipsa unui număr suficient de cadre didactice foarte bine pregătite, talentate și dedicate acestei meserii, capabile și interesate să se mențină la zi cu informația și progresul tehnologiilor (IT, didactice etc.).

Și, totodată, lipsa controlului real și susținut a rezultatelor fiecărui cadru didactic și al sistemelor de învățământ. Și aici este dat exemplul Vietnamului, unde introducerea unui sistem de monitorizare a rezultatelor muncii profesorilor și publicarea rezultatelor școlare ale fiecărui elev au dus la creșterea nivelului educației în țară.

Foarte puține țări din lume ar putea avea acum suficiente resurse pentru a le investi, într-un timp foarte scurt, în pregătirea unui număr suficient de profesori buni pentru a salva acest număr enorm de copii de la ratare.

Și nici o țară din lume nu-și permite – economic și social – o astfel de masă de analfabeți (mai mult de 50% din generația tânără). Să nu uităm că economia actuală cere o resursă umană înalt calificată, creativă, adaptabilă, cu o capacitate de gândire de ordin superior și mult-mult mai puțini ”lucrători cu brațele”, nepregătiți, necalificați.

După ce experții Comisiei pentru Educație a ONU au examinat diferitele situații ale populațiilor de copii din întreaga lume și soluțiile adoptate de diferite guverne pentru a ridica nivelul de educației al copiilor – începând cu cele mai avansate, ca Finlanda și terminând cu cele mai dezavantajate ca nivel economic sau situație (ex. copiii din comunitățile izolate din jungla amazoniană), au propus o soluție care poate fi adoptată la nivel global și care va fi promovată și susținută de programele de finanțare care sunt în pregătire și vor fi acordate guvernelor care doresc să adopte și să investească în această soluție (împrumuturi cu dobândă foarte mică sau fără dobândă).

Soluția propusă se bazează în principiu pe tehnologia flipped learning (despre care v-am vorbit și noi în câteva din articolele publicate), pe existența unor Centre naționale de educație, unde materialele de predare a conținutului să fie pregătite de cei mai buni și talentați profesori – care vor fi denumiți profesori de conținut și pe asigurarea accesului la internet și tehnologia IT oriunde în țară. Aceste materiale vor fi disponibile online pentru a fi accesate de elevi și cadre didactice oriunde pe teritoriul țării – în școli, acasă – iar în școli sau centre de învățare din comunități mai izolate vor lucra profesorii de suport, tutorii, care îi vor ajuta pe elevi să lucreze practic pe și cu conținuturile pregătite de profesorii de conținut de la Centrul național.

Pentru planificarea și punerea în operă a acestei transformări la nivelul fiecărei țări, experții Comisiei ONU pentru Educație vor susține implementarea a două programe.

Primul este intitulat ”Learning Generation” – Generația care învață, care presupune implicarea în găsirea celor mai bune soluții a tuturor actorilor societății – profesori, sindicate ale profesorilor, asociații ale părinților, oficialii guvernului, organizații neguvernamentale – care să contribuie la formularea planurilor de acțiune pentru aplicarea acestei soluții în țara lor și la monitorizarea implementării acestora pas cu pas.

Cel de al doilea program se referă la asigurarea susținerii politice și financiare, pentru a se asigura resursele financiare necesare și pentru a se acorda soluției propuse statutul de prioritate la nivel politic. La ultima întrunire a G20, soluția Comisiei ONU pentru Educație de a promova o educație în care toți copiii învață cu adevărat, a fost recunoscută de liderii politici ai lumii și, începând din acel moment, educația a intrat pe agenda politică internațională.

Puteți urmări întregul discurs aici:

https://www.ted.com/talks/amel_karboul_the_global_learning_crisis_and_what_to_do_about_it/transcript?utm_source=EducationCommission&utm_medium=Facebook#t-897149