Nu avem pretenția să comparăm societatea noastră cu un deșert în care apare acel celebru miraj care a făcut să se piardă în neființă oameni și caravane.

Dar cu siguranță, societatea de consum încearcă (și câteodată reușește) să înlocuiască izvoarele care ne pot da adevărata apă a cunoașterii cu un miraj – televiziunea de consum. Și, din păcate, mult prea mulți părinți și educatori și-au înlocuit prezența fizică și interacțiunile benefice părinte – copil cu un ecran de televizor în fața căruia își uită copiii.

Despre efectele negative ale luminii albastre a ecranelor v-am mai vorbit și în articolul Știința spațiilor de învățare eficiente (https://creeracord.com/2016/10/27/stiinta-spatiilor-de-invatare-eficiente/).

Astăzi, vrem să vă spunem o poveste, care deschide calea spre o cu totul altă problemă, cu mult mai gravă, provocată de această Fata Morgana modernă – privitul la televizor – și efectele acestei activități asupra dezvoltării creierului copilului (și funcționării creierului adultului!). Iată întâi povestea, spusă de Biofizicianul, Doctor în Bio-etică Virgiliu Gheorghe:

– ”În urmă cu cinci ani am cunoscut un tânăr american care mi-a fost coleg la un curs de specializare pe care l-am urmat în străinătate. Împrietenindu-ne, am petrecut mult timp povestind despre viața noastră de până atunci. Cel mai mult m-a impresionat viața fratelui său, Michael…

– Când prietenul meu avea 10 ani, părinții lor s-au despărțit. El a rămas cu tatăl lui, iar fratele său, care avea atunci numai 2 ani, a fost luat de mama sa. Însă mamei sale nu îi rămânea aproape deloc timp să se ocupe de el, căci își petrecea întreaga zi la serviciu, și astfel a fost nevoită să angajeze o bonă care să stea cu Michael. Aceasta însă îl lăsa pe Michael să stea ceasuri întregi în fața televizorului. Asta era o activitate care lui îi făcea o mare plăcere, iar bonei îi convenea, neavând astfel deloc de furcă cu el. Mama cunoștea aceasta, însă era mulțumită, crezând că astfel el va învăța o mulțime de lucruri, pe care nimeni altcineva nu ar avea timpul să i le spună. Michel însă devenea din ce în ce mai agitat și obraznic cu toți cei din jur, inclusiv cu mama sa. Ea nu putea să-i refuze nici o plăcere, ca o compensație la timpul pe care nu putea să i-l acorde.

Michael era un copil inteligent, astfel că primii ani de școală se părea că nu va avea probleme la învățătură. Dar încă de pe atunci se observa la el o anumită hiperactivitate și neatenție. După clasa a IV-a a început să învețe din ce în ce mai prost, devenind un elev problemă. Nu putea sta locului, nu se putea concentra la ore, era permanent distrat, extrem de irascibil și certăreț, deși avea un suflet foarte bun. Mama a început să îl ducă la doctori, pentru ca în final să constate că suferă de ADHD (deficit de atenție cu hiperactivitate). Pentru ca să poată sta liniștit în clasă, lui Michael i s-a dat să ia Ritalin, un sedativ care se administrează multor copii în America. Acasă era destul de liniștit când se uita la televizor sau când se juca pe calculator, dar în rest avea un comportament imposibil. Mai cu seamă când nu i se făcea pe plac devenea extrem de irascibil și agresiv. Televizorul, apoi jocurile pe calculator și internetul îi ocupau cea mai mare parte a timpului liber. Cum venea de la școală se așeza la calculator, uitând chiar și să mai mănânce.

Doctorii au insistat mult pe lângă mama lui ca să nu îl mai lase atât de mult în fața ecranului, însă ea nu se putea opune. Era suficient să se deschidă discuția pentru ca Michael să facă o adevărată criză de nervi și să devină violent.

Cu mare dificultate a reușit să termine școala, prieteni nu prea avea, iar cu fetele întâmpina multe probleme, în principal din cauză că s-a îngrășat foarte mult și de aceea se simțea complexat. De asemenea, se pare că privitul la imaginile de pe site-urile erotice de pe Internet i-a produs un dezechilibru atât psihologic cât și organic, căci nu mai poate întreține relații sexuale normale cu o fată.

Acum are 30 de ani (2002) și stă acasă. A încercat de mai multe ori să se angajeze, dar nu rezistă mai mult de câteva zile. Este extrem de neliniștit și distrat, nu are putere să se motiveze și să se concentreze la munca pe care o are de făcut, nu poate asculta și îndeplini ceea ce i se spune, deși la prima vedere pare o persoană normală.

Mama sa este disperată. Fiindcă își dă seama că nu este bun de nimic și nu se știe ce o să facă în viață după ce nu o să mai fie ea. În afară de a sta pe Internet, de a mânca și a bea nu-i mai place să facă nimic altceva. Odată mi-a spus că nu-i mai vine să părăsească lumea virtuală, că lumea reală îl plictisește și îl obosește grozav.

Nu este singurul tânăr american aflat în situația lui. Nenumărați copii suferă azi de ADHD, iar America (și nu numai, n.n.) este plină de adolescenți frustrați, incapabili să se descurce în viață, să își întemeieze o familie…

Deși această povestire m-a marcat mult, la vremea aceea, nici măcar nu bănuiam anvergura fenomenului. Totuși am început să mă informez, atât din cărțile de specialitate, cât și din discuțiile purtate cu psihopedagogi, psihologi și medici. Odată cu trecerea timpului, în măsura în care conștientizam pericolul, am început să mă gândesc la scrierea unei cărți destinate publicului din România. Din aceste frământări, în urma a patru ani de studii a rezultat volumul ”Efectele televiziunii asupra minții umane.”

Este o carte pe care noi, cei de la ACORD v-o recomandăm cu căldură, deoarece prezintă efectele privitului la televizor asupra dezvoltării arhitecturii* și funcționării creierului, explicând printre altele de ce strădaniile profesorilor rămân câteodată zadarnice, de ce copiii din ziua de azi citesc din ce în ce mai puțin, de ce nu se pot concentra, nu înțeleg și au rezultate din ce în ce mai slabe la școală.

Dacă unora li se va părea o carte greu de parcurs, deoarece este plină de informații și argumente științifice, vă recomandăm forma mai scurtă a cărții, intitulată: Efectele micului ecran asupra minții copilului – apărută în anul 2013, la Editura Prodomos sub semnătura Dr. Virgiliu Gheorghe, Psihopedagog Nicoleta Criveanu și Dr. Andrei Drăgulinescu.

Credem că este un ”must to read” pentru orice părinte sau educator.

* https://creeracord.com/2016/09/20/arhitectura-creierului-concepte-cheie/