V-o mai amintiți pe Shelby Denhof, profesoara de engleză aflată în primul an de profesorat? Iată mai jos traducerea unei alte însemnări din jurnalul ei, publicat în Cult of Pedagogy.

Dar, înainte de a-i da cuvântul, vreau să vă povestesc câte ceva despre stimularea interesului pentru lectură la copii, pornind de la experiența mea de mamă. Cred că mulți dintre voi au citit diferite articole despre ce e de făcut pentru a-i face pe copii să citească și, de asemenea cred că știți și voi că există diferențe între copii, în ce privește modul în care percep lumea și în care învață – unii sunt mai mult vizual-auditivi, alții kinestezici, tactili etc. De aceea, startul în activitatea de lectură a cărților este de multe ori diferit, de la copil la copil și, câteodată e o adevărată provocare să faci un copil să citească, mai ales când vine vorba de „lecturile obligatorii” pentru școală. Este de asemenea importantă și implicarea părinților și, mai ales, exemplul lor personal. Un părinte care nu este văzut niciodată citind acasă o carte, nu-și va putea convinge copilul să citească, iar profesorii unui astfel de copil vor avea dificultăți mari în a-l convinge că este o activitatea utilă, interesantă.. De asemenea, este foarte importantă activitatea de lectură împreună cu copilul, pe care părintele ar trebui să o facă încă din primii ani.

Noi am crescut doi copii – întâi o fată, Ana-Maria și apoi un băiat – Mihai-Gabriel.

Când Ana, fata noastră (preponderent audio-vizuală) era mică, am fost șomeră pentru o perioadă, deci am avut mai mult timp pe care să i-l dedic și mai mult timp pentru lectura proprie – o activitate care mi-a plăcut întotdeauna foarte mult. Am citit multe cărți împreună, m-a văzut citind altele, i-am povestit multe despre lumea înconjurătoare, i-am stârnit curiozitatea și am explorat împreună mediul, fenomenele, lucrurile și ființele pe care le-am întâlnit în excursiile noastre în parcuri, la munte, la mare, la țară… Ana noastră a început să citească de foarte devreme, pe la cinci ani, deși n-a mers la grădiniță decât cu un an înainte de școală. A învățat aproape singură, fără să o forțez deloc. Și, din acel moment, provocarea noastră ca părinți a fost să îi punem la dispoziție suficiente cărți interesante pentru că, deși aveam deja acasă o bibliotecă destul de bine dotată (peste 1000 de titluri de literatură), nu aveam suficiente cărți de nivelul unui copil de 5-6-7 ani. În vacanțe și în zilele în care nu avea școală, citea 1-2 cărți pe zi. După internarea ei în spital (cu o hepatită), personalul ne-a mulțumit, pentru că am lăsat secției de copii o mică bibliotecă cu vreo 50 de cărți colorate și vesele… Din clasa a doua, Ana a trecut deja la cărțile „ușoare” din biblioteca noastră și ritmul de cumpărare sau împrumutat de cărți pentru ea a mai încetinit. A rămas și azi o cititoare pasionată și un om deschis la nou.

Cu Mihai (preponderent tactil), situația a fost alta. Eu deja începusem să lucrez, procurarea alimentelor de bază însemna ore nesfârșite de stat la cozi, vacanțele noastre erau mult mai scurte, așa că îmi rămânea foarte puțin timp pentru el. Pentru lectura mea, timpul alocat era „rupt” din orele de somn – deci el nu mă vedea aproape niciodată citind (doar în vacanțe). Tatăl lui de asemenea venea acasă noaptea târziu. Lui Mihai îi plăcea să meșterească tot timpul și crea construcții complexe de „rachete”, „centrale” și alte sisteme complicate, din jucării și diferite obiecte (însoțite de povești pline de fantezie), sau repara mici lucruri prin casă, dar cu lectura a demarat mult mai târziu. Ajunsese deja în clasa a șasea și citea doar forțat și fără plăcere, până mi-a venit ideea de a-i pune în mână cartea lui Jules Vernes, „1000 de leghe sub mări” (submarin, invenții, aventură.. da!, ce-i plăcea lui). După ce a citit toate cărțile lui J. Verne și a prins drag de lectură, i-am pus în mână și cărți din lista de lecturi obligatorii, prezentându-i dinainte aspectele care mi se păreau mie mai interesante pentru el. Și a funcționat de minune. Și el a rămas un cititor activ și un etern „curios”, pasionat de științe și cosmos.

De atunci, trecându-mi prin mână mai mulți copii diferiți, am învățat că fiecare copil are nevoie de o strategie de abordare unică – pentru că și el este unic.

***

Construind relații cu studenții prin intermediul cărților

Shelby Denhof

Când am fost angajată, nu aveam nici o singură carte pe care să o pun pe rafturi pentru studenții (elevii) mei.

În acest moment – la aproape un an de la începerea primului meu an de profesorat – am peste 500 de cărți repartizate pe rafturile din clasă, organizate pe genuri. Alegerea lecturii împreună cu studenții mei de clasa a VII-a a devenit repede o celebrare și o parte fundamentală a construcției relațiilor cu ei.

Chiar cu câteva săptămâni înainte de începerea anului școlar am ajuns, la timpul potrivit și la persoana potrivită, care mi-a dat peste 100 de cărți noi și foarte interesante pentru clasa mea. Un avocat al ideii de alegere liberă a lecturii el însuși, acest fost profesor se retrăgea de la clasă și dorea să vadă aceste cărți bine utilizate. Ele au ajuns în mâinile mele.

Le-am avut la timp și gata chiar din prima zi de școală. Încă de a doua zi, unii din elevii mei m-au abordat în legătură cu ele: „Ar fi în regulă dacă m-aș uita la ele?” m-a întrebat fiecare cu timiditate, arătând spre rafturi. Bineînțeles că le-am spus: Da. După ce cei câțiva elevi s-a dus spre cărți, alții i-au urmat. Nu puteam să fiu mai încântată.

De atunci, cărțile au circulat între rafturi și elevii mei. Sunt o mână de cărți care sunt atât de dorite, încât elevii mei au creat propria listă de așteptare pentru ele. Este tipărită și afișată lângă graficul secțiunii de nuvele.

Vorbirea despre ele și împărtășirea ideilor din cărți a devenit o parte atât de integrată în interacțiunile mele cu elevii, încât îmi este dificil să subliniez magia pe care au creat-o, dar efectele pot fi despărțite în trei categorii distincte:

Cărțile sunt captivante și oferă oportunități de participare.

Când iau cărți noi, îmi fac un punct din a le pune pe rafturi treptat și împărtășind cu clasa mea câte ceva despre fiecare din ele. Le „vând” aceste cărți. Ei văd coperta. Ei aud despre ce este vorba. Ei învață despre motivele pentru care le-am luat și cine le-a recomandat. Le spun exact atât cât trebuie din detaliile interesante. De cele mai multe ori, cartea nici nu apucă să ajungă pe raft pentru că cineva o cere pentru a vedea despre ce e vorba și alții se înscriu pe listă pentru mai târziu.

Pentru două din capitolele de engleză, clasele mele participă în cluburi de carte, în loc de lectura cu întreaga clasă. Când am studiat despre cel de Al Doilea Război Mondial și despre Holocaust, studenții mei au ales dintre șapte opțiuni, care au inclus Night (Noaptea), Between Shades of Gray (Printre umbre de cenușiu), și The Book Thief (Cartea hoțului).

Cu capitolul de science fiction, au fost chiar mai multe opțiuni, începând cu The Giver (Cel care dă) – https://www.youtube.com/watch?v=iJNNugNe0Wo – la Uglies (Urâtele) și la A Wrinkle in Time (O cută în Timp)

Când e timpul să alegem cărți, petrecem o zi întreagă explorând opțiunile și învățând despre ele pentru a fi siguri că studenții (elevii) aleg pe cele care se potrivesc cel mai bine pentru ei. Grupurile din fiecare club sunt conduse de câte un student (cu o mulțime de muncă de construcție și ghidare din partea mea). La final, totuși, ei decid despre ce le-ar plăcea să vorbească. Cu acest format de lucru, studenții mei strălucesc. Ei acceptă roluri de leadership în a preda celorlalte grupuri despre cărțile lor și aplică cu nerăbdare ceea ce am învățat în clasă în propriile lor nuvele.

În afara cursului de Engleză la clasa a VII-a, eu predau un curs de intervenție pentru elevii care se chinuie cu înțelegerea textului citit. Am moștenit pentru această clasă o carte blanche: clasa e a mea ca să fac ce vreau cu ea. Cu această cantitate palpitantă de libertate, am decis să dedic primele 20 de minute din fiecare oră alegerii lecturilor. La urma urmelor, cea mai bună cale ca să devii mai bun la citire este să citești. Asta este adevărat și pentru cititorii buni și pentru cei dezinteresați. Și credeți-mă, copiii de la clasa de Reading Extensions sunt chintesența cititorilor dezinteresați.

Ceea ce face acestă clasă specială, este modul în care am construit curriculum-ul în jurul a ceea ce ei sunt interesați să citească. După un proces îndelungat de „intervievare” cu fiecare student la începutul semestrului, am compus o listă detaliată cu ce le place și ce le displace și a tot ce era între acestea pentru fiecare copil. Am utilizat această listă pentru a mă ajuta la stabilirea cluburilor de lectură, la sugerarea noilor opțiuni de lectură către elevi, și să recomand texte non-fictive fiecărui cititor, pe măsura abilităților și intereselor lui. Mult din această clasă este despre ce-și povestesc unii altora despre poveștile, nuvelele și articolele cu care se delectează fiecare persoană. Acest curriculum personalizat ajută la captarea acestor copii, care se identifică cu mândrie ca fiind cei care urăsc școala, și la a-i ajuta să creeze relații pozitive cu școala, profesorii și colegii, câteodată pentru prima oară.

Cărțile sunt ceva despre care să vorbești.

Unul din beneficiile minunate ale școlii la care lucrez este acela de a avea desemnat timp de lectură în liniște de două ori pe săptămână. Acest timp de lectură, numit Connect – Conectare, este o jumătate de oră într-o zi, pentru ca studenții să se oprească din ceea ce fac și să se bucure de o carte bună, nu contează din ce clasă fac parte. În timp ce multor profesori nu le place Connect, mie îmi place. Îl aștept întotdeauna cu nerăbdare. Pentru mine, îmi furnizează un timp suplimentar cu studenții mei, pentru a progresa în lecturile lor. Ei se împrăștie prin clasă, își scot cărțile și se aruncă în lumea lor. Câteodată mă alătur lor, luând câte o carte pentru mine și așezându-mă pe jos lângă un copil. Altădată, circul printre ei, auzind ceea ce citesc și punândud întrebări. Din fericire, elevii mei de a șaptea încă nu au adoptat acea atitudine de prea cool a celor de a opta, care câteodată par mai mult demoni decât adolescenți, și studenții mei vor vorbi cu plăcere despre cărțile lor. Chiar ieri, de exemplu, Chelsea a venit la mine, ținând cartea Bad Girls Don’t Die (Fetele rele nu mor): “Domnișoara Denhof, ați citi asta? E cu adevărat de speriat. Este despre acestă păpușă și, o Doamne!, nici n-am putut adormi astă-noapte.”

“Despre ce vorbești?” a întrebat-o Katie, cuprinsă de curiozitate. Și-a așezat cartea pe care o ținea în mâini pe jos și s-a întors să asculte mai mult. Chelsea a reacționat imediat, umplând-o pe Katie cu toate detaliile tulburătoare. Katie și-a promis că va citi cartea după ce o termină pe a ei.

Aceste conversații sunt un vis. Ele sunt în mod natural constructori de relații care – după găsirea acelei cărții potrivite – nici măcar nu cer nici cel mai ușor imbold din partea mea. Ei sunt dornici să împărtășească unii cu alții și să crească împreună prin asta.

Cartea arată că îmi pasă.

Dacă este un lucru pe care îl știu copiii mei, este acela că sunt aici pentru ei. Relațiile pe care le-am construit cu ajutorul cărților sunt doar o platformă care să le arate că îi ascult, investesc în ei și că sunt „în colțul lor” (antrenor, suporter..).

Levi a venit la mine Luni și mi-a spus că ar vrea să înceapă o nouă serie. M-am așezat jos cu el și am făcut un brainstorming asupra opțiunilor, ascultându-l vorbind despre ce a terminat deja de citit și ce i-a plăcut. De-a lungul orei mele de pregătire, am cercetat online mai multe opțiuni online și a doua zi i-am dat o listă, incluzând note despre cele care pot fi găsite în biblioteca școlii.

O altă elevă, Heather, e o fostă elevă din clasa specială Reading Extensions care s-a îndrăgostit de nuvelele grafice. Ea a dorit să citească cele patru cărți din Amulet series, pe care nu le aveam. Le-am cerut de la bibliotecă, le-am primit și m-am uitat la zâmbetul ei când le-am pus pe pupitrul ei.

Jeremy – un cititor avid – a venit la mine înaintea primei ore, nerăbdător să-mi povestească despre nuvele thrilled to tell me about the polițistă pe care o terminase. “A fost o mulțime de limbaj urât în ea, dar cred că totuși ar trebui să o luați pentru clasă,” mi-a explicat el. În timp ce el încerca să mă convingă, un alt elev numit Abby a venit către mine pentru un high-five “Am terminat-o!” a spus ea, dăruindu-mi un zâmbet rar. Ea ținea sus cartea Girl, Stolen (Fată, furată). Am felicitat-o din abundență, arătându-i cât sunt de mândră că ea a reușit să se țină de acea carte până la final.

Acum, rafturile mele de cărți nu arată prea diferit față de prima zi de școală. Sunt mai multe spații goale pe unele din rafturi, decât spații pline, dar pentru un nou motiv de data asta: Cărțile sunt citite!Ele sunt gata să-i amăgească, să-i emoționeze, sa-i sperie și să-i inspire pe acești tinei cititori, și eu abia aștept să văd ce au ei de spus despre ele.

Iată și un video cu Shelby Denhof – https://www.youtube.com/watch?v=sD4wJehJQqk

Iată aici și cărțile menționate în video:

The False Prince, de Jennifer A. Nielsen

The Compound, de S.A. Bodeen

Legend, de Marie Lu

Uglies, de Scott Westerfeld