30 de principii ale unor părinți de succes

În articolul trecut vorbeam de felul în care unii părinți înțeleg să-și răsfețe copiii, de consecințe și de responsabilitatea părinților și educatorilor.

Nu vreau să comentez acum asupra acestui fel de a-ți crește copilul (răsfățându-l), dar vreau să vă invit să citiți o poveste care mi-a căzut sub ochi anul trecut, pe când strângeam materiale pentru acest blog.

Am găsit-o într-un site care vorbea despre parenting, adică mai pe românește… părințeală 🙂 E povestea unor părinți din SUA, pe care am tradus-o pentru voi.

Cum m-am asigurat că toți cei 12 copii ai mei își vor putea plăti singuri facultatea

graduates

Soția mea și cu mine am avut 12 copii de-a lungul unei perioade de 15 ani și jumătate. Astăzi, cel mai în vârstă dintre ei are 37 de ani iar cel mai tânăr 22. Am avut întotdeauna un job bănos și suficienți bani să le dau copiilor mei aproape orice. Dar eu și soția mea am decis altfel.

Voi împărtăși cu voi lucrurile pe care le-am făcut, dar întâi vreau să mă lăsați să vă spun rezultatele: toți cei 12 copii au făcut facultatea, sau încă sunt în facultate, iar noi, ca părinți, nu am plătit pentru asta. Cei mai mulți au și absolvit. Cei care sunt căsătoriți au soții minunate cu aceleași valori de etică și care sunt absolvente de facultate, de asemenea. Avem 18 nepoți care învață aceleași lucruri pe care le-au învățat și copiii noștri – respectul de sine, recunoștința și dorința de a da înapoi societății.

Ne-am crescut familia în Utah, California, dar acum locuiesc cu soția mea în Colorado. Eu atribui o parte din succesul nostru cu copiii dragostei care există între noi. Ei au văzut o viață de familie stabilă cu un angajament care nu lasă loc la compromisuri.

Iată ce am făcut bine (am făcut de asemenea foarte multe greșeli, dar asta e o altă listă):

Family_2001
Sarcinile zilnice

  • Copiii trebuiau să facă anumite sarcini în casă, încă de la vârsta de 3 ani – să facă ordine, să-și facă patul, să ducă gunoiul, să șteargă vasele, să spele în baie. Un copil de 3 ani nu spală foarte bine WC-ul, dar la 4 ani ajunge să facă o treabă destul de bună.

  • Ei primeau o alocație săptămânală, bazată pe felul în care își făcuseră aceste mici treburi

  • I-am pus pe copiii noștri să își spele rufele singuri de la vârsta de 8 ani. Le-am alocat fiecăruia o zi de spălat.

  • Când au început să citească, trebuiau să prepare pe rând cina, citind o rețetă. Ei trebuiau de asemenea să învețe cum să dubleze cantitățile din rețetă.

  • Atât băieții cât și fetele trebuiau să învețe să coasă

Timpul de studiu

Educația a fost foarte importantă în familia noastră.

  • În fiecare zi a săptămânii aveam un timp de studiu între 6 și 8 după-amiază. Nici un televizor, computer, jocuri sau alte activități până nu se terminau cele douî ore de studiu. Dacă nu aveau teme pentru acasă, atunci ei citeau cărți. Pentru cei prea mici pentru a fi la școală, era cineva care le citea cărți pentru ei. După cele două ore, ei puteau să facă orice doreau atâta timp cât se întorceau la timp pentru ora de culcare.

  • Le-am cerut copiilor să se înscrie la orice program de învățare avansată (Advances Placement class – programe speciale inițiate în școlile din SUA și Canada n.n.) oferit de școală. Nu am lăsat ca notele de intrare să fie un impediment pentru asta. Am mers la școală și am cerut să fie acceptați copiii noștri, indiferent de nota la test. Apoi noi, părinții, ne-am petrecut timpul cu ei ajutându-i să înțeleagă, pentru a fi siguri că trec aceste clase avansate cu bine. După primul copil, școala a învățat că noi ne ținem promisiunea și că, copiii noștri se descurcă în clasele de învățare avansată.

  • Dacă copiii noștri veneau acasă și spuneau că un profesor îi urăște sau nu a fost drept, răspunsul nostru a fost: tu trebuie să găsești o cale să te descurci cu asta. Nu am fi permis copilului să dea vina pe profesor pentru că nu a învățat, dar am plasat responsabilitatea pentru învățarea materialului înapoi, la copil. Desigur, am fost alături de el în cele două ore de studiu zilnice, pentru ca el să întrebe și să primească ajutor oricând.

Mofturile la masă nu erau permise

  • Noi mâncam cu toții cina și micul dejun împreună. Micul dejun era la ora 5,30, apoi copiii trebuiau să-și facă micile treburi zilnice înainte de a pleca la școală. Cina era la ora 5,30.

  • Spus pe larg, mâncarea era „interesantă”. Am vrut o dietă echilibrată, dar pe care noi o uram când eram mai tineri și părinții ne puneam să mâncăm tot. Câteodată eram sătui și doar nu voiam să mâncăm mai mult. Regula noastră era să dăm copiilor să mănânce mai întâi ce nu le plăcea (de obicei legumele) și abia apoi primeau următorul fel / tip de hrană. Ei nu trebuiau să mănânce și puteau să plece de la masă. Dacă mai târziu se plângeau că le e foame, luam mâncarea pe care nu voiseră să o mănânce, o încălzeam la cuptorul cu microunde și le-o dădeam. Din nou, ei nu trebuiau să o mănânce. Dar ei nu primeau următorul fel decât dacă o mâncau.

  • Nu am avut gustări între mese. Am avut întotdeauna toate cele patru grupe de hrană (carne, lactate, cereale, fructe și vegetale) și aproape întotdeauna am avut un fel de desert. Nici până la ora asta niciunuia din copii nu îi este teamă să încerce un nou fel de mâncare și nu au alergii la alimente. Ei încearcă toate genurile de mâncare nouă și mănâncă doar până se satură. Nici unul din copiii noștri nu a fost puțin prea gras. Ei sunt subțiri, atletici și foarte sănătoși. Cu 12 copii, te-ai putea gândi că cel puțin unul din ei o să aibă alergii sau nevoi de hrană speciale, dar nu a fost așa (și eu nu sunt doctor).

Activitățile extrașcolare

  • Toți copii trebuiau să practice un fel de sport. Ei trebuiau să aleagă, dar alegerea de a nu face sport nu exista. Am început cu ei sporturile din școala primară. Nu ne păsa că e vorba de înot, fotbal, baseball, tenis etc. Și nu ne păsa dacă schimbau sportul. Dar ei trebuiau să joace ceva.

  • Toți copii trebuiau să fie într-un club: de cercetași, de istorie, de teatru etc.

  • Le ceream să facă servicii pentru comunitate. Puteau să facă muncă voluntară în comunitate sau la biserică. Pentru proiectele mai complexe tip Eagle Scout projects (proiecte complexe în aer liber sau comunitate care cer organizarea de echipe, strângere de fonduri și mijloace materiale, colaborarea cu autorități etc. n.n.), ar fi avut ajutorul întregii familii. O dată am colectat haine vechi și le-am dus în Mexic și le-am dat celor care aveau nevoie. Copiii au văzut cum era viața pentru familiile cu mulți copii și cum ceea ce ei colectaseră îi făcea pe acei oameni fericiți și au făcut diferența.

    Family_1998Independența

  • Când copiii împlineau 16 ani, am cumpărat fiecăruia o mașină. În primul rând învățau ce înseamnă asta. Pe când mașina de tractare trăgea ceea ce fusese cândva o „mașină nouă” pe aleea noastră, cel mai mare din copii a proclamat: „Tată, dar asta e o vechitură!” i-am spus, „Da, dar este o vechitură rapidă de Mustang cu două locuri. Uite aici manualul de reparații. Uneltele sunt în garaj. O să plătesc pentru orice piesă de schimb, dar nu pentru manoperă!”. Unsprezece luni mai târziu, mașina avea un motor recondiționat, transmisia refăcută, tapițeria de interior nouă, un sistem de suspensii nou și o nouă vopsea pe caroserie. Fiica mea (da, era fiica mea!) a avut una din cele mai tari mașini din liceu. Și mândria ei că ea a fost cea care a construit-o a fost dincolo de orice imaginație. (Ca o notă separată, nici unul din copiii mei nu a luat vreodată o amendă pentru depășirea vitezei, chiar dacă nici una din mașinile lor nu aveau mai puțin de 450 de cai putere).

  • Noi ca părinți am permis copiilor noștri să facă greșeli. Cinci ani înainte de împlinirea vârstei de 16 ani și de momentul cumpărării mașinilor lor „noi”, ei trebuiau să ne ajute cu mașinile familiei. O dată, l-am rugat pe fiul meu, Samuel, să schimbe uleiul și l-am întrebat dacă are nevoie de ajutor sau instrucțiuni. „Nu tată, pot s-o fac”. O oră mai târziu, a intrat în casă și a spus, „Tată, am nevoie de 18 recipiente de sfert ca să schimb uleiul?” L-am întrebat unde pusese cele 18 recipiente când în mod normal era nevoie doar de cinci. Răspunsul lui: „În elicea aia mare din față, care e înaintea motorului”. I-am spus, „Adică vrei să spui radiatorul??” Ei bine, n-a dat de bucluc umplând radiatorul cu ulei. A trebuit să-l curețe, am cumpărat o soluție de curățat specială, a pus din nou în radiator lichidul de răcire, apoi a trebuit să schimbe uleiul așa cum trebuie. N-am țipat la el și nu l-am pedepsit pentru că greșise. Am lăsat ca întâmplarea pățită să fie un instrument de învățare.

  • Copiilor noștri nu le e frică să încerce ceva nou. Ei sunt învățați că, dacă fac ceva greșit nu vor fi pedepsiți. Câteodată costă bani, dar noi am crescut copii, nu am salvat bani.

  • Fiecare din copii a avut propriul computer, dar a trebuit să și-l monteze singur. Am cumpărat procesor, memorie, sursă de putere, carcasă, tastatură, hard drive, placă de bază și mouse. Ei a trebuit să le pună laolaltă și să instaleze soft-urile în calculator. Asta a început când ei aveau 12 ani.

  • I-am lăsat pe copiii noștri să facă propriile alegeri, dar cu limite. De exemplu, vrei să te duci la culcare acum, sau întâi îți faci ordine în cameră? Rareori, am dat și instrucțiuni care însemnau o singură opțiune, doar dacă era vorba de probleme care priveau traiul în familie după regulile unanim acceptate. Asta îi lăsa pe copii să simtă că au un oarecare control asupra propriilor lor vieți.

Suntem împreună în asta

  • Le-am cerut copiilor să se ajute unul pe celălalt. Când unui copil de clasa a 5-a i se cerea să citească 30 de minute pe zi, iar unuia de clasa a 1-a i se cerea să citească tot 30 de minute, îi puneam să stea împreună și să citească. Cei care învățau în liceu matematici superioare îi ajutau pe cei care făceau algebră sau pe cei din școala primară la matematică.

  • Am desemnat câte un copil mai mare care să ajute pe unul mai mic să-și îndeplinească micile sarcini zilnice sau săptămânale.

  • I-am lăsat pe copii să fie parte a creării regulilor familiei. De exemplu, copiii au cerut ca regulă să nu fie permise jucării în camera de zi a familiei. Jucăriile trebuia să stea fie în dormitor sau în camera de joacă. În completare la însărcinările lor, ei trebuiau să facă curat în camera lor în fiecare zi (sau cel puțin să mențină curățenia). Asta erau reguli pe care copiii le-au dorit. Le-am dat șansa ca o dată pe lună să poată să le schimbe sau să creeze noi reguli. Mama și tata aveau desigur puterea de Veto.

  • Am încercat întotdeauna să fim consecvenți. Dacă ei trebuiau să studieze câte două ore în fiecare seară, nu am făcut o excepție la asta. Ora de culcare era 10 seara în timpul școlii și miezul nopții în vacanțe. Nu au existat excepții de la aceste reguli.

Politica de vacanță

  • Ne luam vacanță în fiecare vară pentru două sau trei săptămâni. Ne-am fi permis să mergem la un hotel sau într-o croazieră, dar nu am ales aceste opțiuni. Mergeam cu rucsacurile în spinare, în camping. Dacă ploua, atunci trebuia să ne dăm seama cum să ne facem rucsacul ca să supraviețuim. Ne stabileam o tabără de bază unde înălțam cinci sau șase corturi și îmi luam toți copii, începând de la vârsta de 6 ani într-o călătorie numai cu rucsacul de trei-cinci zile. Soția mea rămânea în tabără cu cei mai mici. Aduceți-vă aminte că, timp de mai mult de 15 ani ea a fost fie însărcinată fie abia născuse. Copiii mei și cu mine am parcurs pe jos trasee din Marele Canion, pe vârful Muntelui Whitney, de-a lungul Continental Divide, de-a lungul Parcului Yosemite.

  • Ne trimiteam copiii cu avionul în vizite la rude în Europa sau de-a lungul SUA pentru două sau trei săptămâni. Am început cu asta încă de când se aflau la grădiniță. Se cerea un tratament special din partea companiei aeriene ca să ia un copil de cinci ani singur și ca cei care ăi așteptau la sosire să aibă o documentație specială. Îi trimeteam pe copii doar dacă și ei vroiau să meargă.. Cu toate acestea, când un copil mai mic îi vedea pe cei mai mari plecând în călătorii, voia să meargă și el. Copiii au învățat, de la cele mai mici vârste că noi, ca părinți am fost întotdeauna acolo pentru ei, dar că îi vom lăsa să zboare atunci când le vor crește aripi.

    Family_1995

Banii și materialismul

  • Deși am avut suficienți bani, nu i-am ajutat pe copii să-și cumpere case, să plătească pentru educație, să plătească pentru nuntă (da, nu noi am plătit pentru nunțile lor). Le-am furnizat cât mai multe informații despre cum să facă sau cum să cumpere case de închiriat și cum să utilizeze acțiunile pentru a avea o viață împlinită financiar. Nu le-am dat „lucruri” copiilor dar le-am dat informații și i-am învățat „cum să facă” lucruri. I-am ajutat cu contacte în corporații, dar ei au trebuit să dea interviuri și să-și câștige job-urile.

  • Le-am dat cadouri de ziua lor și de Crăciun. Am jucat rolul de Moș Crăciun, dar când au crescut mai mari și au întrebat, nu i-am mințit. Le-am spus că e un joc pe care îl jucăm și că e amuzant. Am făcut și avem liste cu lucruri pe care fiecare din copii și le-ar dori pentru cadouri. Apoi fiecare poate vedea ce vor ceilalți. Cu ajutorul Internetului, e ușor să trimiți astfel de liste pe la toți copiii și nepoții. Cu toate acestea, cadourile făcute de mână sunt preferate de toți, înaintea tuturor celorlalte.

Lumea reală

  • Ne iubim copii indiferent de ce ar fi făcut. Dar nu am prevenit consecințele oricărei din acțiunile lor. I-am lăsat să suporte consecințele și nu am căutat să le îndulcim pentru că i-am văzut că suferă. Am plâns și am fost triști, dar nu am făcut nimic pentru a reduce consecințele acțiunilor lor.

Nu am fost și nu suntem cei mai buni prieteni ai copiilor noștri.

Am fost părinții lor.

***

PS. – Pentru cei care nu au citit încă articolul anterior, vă dăm din nou link-ul la discursul pe care vă invitam cu insistență să îl urmăriți, merită!!! E tradus în română.

Natură, educație și puterea iubirii https://vimeo.com/64461141

familytree

One thought on “30 de principii ale unor părinți de succes

  1. Pingback: Drama tăcută care ne afectează copiii astăzi – și ce să facem cu ea | CREER - Centrul de resurse pentru eco-bio educație, reziliență și sustenabilitate

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s