Săptămâna trecută am participat la un curs adresat activiștilor din societatea civilă, cu tema administrația publică și economia circulară. Am avut plăcerea să lucrăm cu un formator care știa să ne stimuleze să participăm, să valideze ideile și pe cel care le prezenta, să se adapteze la provocări. Și, am avut surpriza să găsesc la acest curs și un elev de clasa a 11-a care nu numai că era interesat de temă, dar știa foarte bine ce vrea să facă în viață după ce va fi terminat școala și facultatea.

Acesta a fost pentru noi un exemplu de elev care își găsise deja identitatea academică – știa la ce universitate vrea să studieze și ce va face după terminarea ei. Și, din fericire, nu este singurul. Dar, din nefericire este dintre cei prea puțini aflați în această situație, pentru că rareori școala îi ajută să-și găsească drumul în formarea academicăși în viață. Iar mulți dintre cei care știu deja cu adevărat ce vor se vor îndrepta spre alte zări, unde au șanse mai mari să realizeze ce și-au propus.

Din acest motiv, poate că nu ar fi o idee prea rea să-i ajutăm pe TOȚI elevii să-și găsească identitatea academică și drumul în viață și apoi să-i ajutăm să-și realizeze visele aici, în România, în loc să-i îndepărtăm de ideea de învățare cu scop și de viață bazată pe propriile visuri și interese. Iată ce spune despre acest subiect Marian Plotinsky,o profesoară cu peste 20 de ani de experiență, antrenor de instruire pentru districtul Montgomery County Public Schools din Maryland. Ea este și autoarea cărților Teach More, Hover LessșiLead Like a Teacher (W.W. Norton & Company).

Profesorii de liceu pot trece dincolo de crearea unor legături personale cu elevii pentru a se asigura că aceștia se simt validați ca învățăcei.

– “Ce putem învăța despre ambiție de la Macbeth?”, întreabă profesoara. “Este cineva care vrea să ne spună o părere?”

În ultimul rând de bănci, Ricky ezită. Aceasta este singura piesă a lui Shakespeare care i-a plăcut vreodată, dar de obicei nu are prea multe de spus la ora de engleză. Deoarece nimeni nu se oferă voluntar, Ricky ridică mâna.

Profesoara profită imediat de ocazie pentru a-l chema, încântată că un elev mai liniștit vrea să participe.

– “Ricky? Ce crezi?”

– “Pentru mine, este vorba despre cum ajungi acolo unde vrei să ajungi. Nu este nimic în neregulă cu a fi ambițios, dar uciderea oamenilor nu poate fi cel mai bun mod de a proceda.”

Se aude un râs ușor din partea câtorva colegi de clasă, dar Ricky poate înțelege din expresia profesoarei că răspunsul său nu este ceea ce căuta ea.

Profesoara dă din cap scurt și spune, “Ok, bun început. Alte idei?”

Ricky simte cum apar resentimentele în timp ce profesoara merge mai departe cu lecția.

– Ia ghici, așa-mi trebuie dacă am ridicat mâna, se gândește Ricky. Nu mai fac asta niciodată. În mod clar, nu i-a păsat deloc de ceea ce mai am de spus.

Identitatea academică (școlară)

Identitatea academicăse bazează pe modul în care elevii își evaluează propria inteligență și această identitate se află în centrul succesului lor. Dacă nu sunt împuterniciți să se simtă ca niște contribuitori demni la învățarea care se petrece în clasă, copiii sunt mult mai predispuși să se desprindă de ceea ce petrece în clasele lor și să presupună că au prea puțină valoare în mediile academice.

Este o provocare complexă să te asiguri că toți elevii își recunosc valoarea, și este o provocare pe care profesorii o pot realiza doar parțial prin construirea de conexiuni personale în timpul și în afara timpului de instruire. Pentru ca elevii să se implice cu adevărat în instruire, ei trebuie să primească o validare în calitate de cursanți, prin ideile pe care le împărtășesc. Atunci când profesorii îmbrățișează abordări centrate pe elev pentru a crește implicarea lor și pentru a construi relații de încredere care au sens și dincolo de afinitatea interpersonală, rezultatul este o clasă care prețuiește în mod clar toate vocile.

Reconsideră modul în care construiești relațiile cu elevii

Trecerea de la conexiunile personale la cele academice

(de descoperire, gândire independentă, exersare, învățare aprofundată)

Educatorii tind să aprecieze pozitiv necesitatea raporturilor interpersonale, și anume modul în care profesorii dezvoltă conexiuni cu elevii la nivel personal, acele lucruri care ne ajută să ne raportăm mai bine la ei. Aceste relații sunt un prim pas important pentru construirea încrederii reciproce care face parte integrantă dintr-un mediu ideal pentru clasă. Cu toate acestea, construcția profesorului “popular” poate fi dăunătoare pentru copiii care se străduiesc să se raporteze la profesor ca la o persoană, în loc de un lider de învățare.

Când eram la liceu, aveam un profesor de studii sociale care era foarte popular. Toată lumea îl iubea; el ne/le vorbea în clasă despre emisiunile TV la modă și își petrecea pauza de prânz mergând prin cantină și discutând cu elevii de la mese. Nu am simțit niciodată același sentiment de legătură cu el ca alți colegi, și nu doar pentru că nu a venit niciodată la masa mea sau nu a vorbit despre emisiunile pe care le-am vizionat. Cumva, acea chimie personală pur și simplu nu era acolo, iar vigilența mea naturală față de el m-a făcut să mă simt ca un outsider în clasa lui. Ca urmare, am participat la orele lui mai puțin decât la oricare dintre celelalte cursuri ale mele.

Când elevii nu se înghesuie în jurul acelui profesor popular, s-ar putea să se desprindă de restul clasei, pentru că se simt invizibili. Pentru a crea relații de fond cu elevii care apreciază identitatea lor academică, mai degrabă decât pe cea personală, luați în considerare modul în care prețuiți importanța studiului și a gândirii individuale. Pentru elevi, cultivarea unei identități academice depinde de faptul dacă li se oferă un spațiu de învățare sigur, în care contribuțiile pe care le aduc ei sunt primite cu o apreciere vizibilă.

Să faci loc tuturor ideilor

Atunci când profesorii dau importanță și prioritate tuturor perspectivelor, chiar și a celor care ar putea fi neașteptate sau nepopulare, rezultatul este o clasă care îmbrățișează strădania productivă, cea care întruchipează creșterea autentică. A fi explicit cu privire la modul în care toate ideile pot descoperi o învățare, o lecție importantă, este o mișcare de validare.

Să presupunem că un profesor îi cere unui elev să împărtășească un răspuns la o problemă, iar răspunsul este incorect. În loc să sublinieze rezultatul greșit, profesorul ar putea spune ceva de genul “Acest răspuns este interesant pentru mine, deoarece am obținut și eu ceva similar când am făcut această problemă prima dată. Poți să-ți împărtășești gândirea despre cum ai ajuns la acest rezultat?” Acest accent pe călătoria de învățare, mai degrabă decât pe destinație, nu numai că normalizează rolul greșelilor în învățare ci, de asemenea, creează în clasă un spațiu sigur pentru ca elevii să își asume riscuri, construindu-și astfel sentimentul de identitate academică.

Schimbă modul în care le ceri elevilor să contribuie cu ideile lor

Uneori, elevii care își împărtășesc gândurile în fața clasei simt că își asumă un risc semnificativ, mai ales dacă au fost desconsiderați în trecut (sau nu prea sunt populari în clasă, n.n.). Dacă profesorul nu a creat un mediu sigur pentru asumarea de riscuri de învățare, elevii sunt adesea tăcuți și pot simți resentimente atunci când sunt invitați expres să participe. Noi, ca profesori putem construi oportunități pentru toți cursanții, pentru ca ei să contribuie în moduri care sunt semnificative pentru ei.

În timpul pandemiei, elevii care participau la ore pe Zoom au avut ocazia să-și împărtășească gândirea prin intermediul funcției de chat. Am observat că cei care se simțeau confortabil să se exprime în scris erau mult mai activi decât ar fi putut fi într-un cadru tradițional de clasă.

Acum, că orele online sunt (degetele încrucișate) în mare parte în trecut, cum ar putea profesorii să creeze structuri similare care să permită tuturor elevilor să fie auziți?

Discuția tăcută

Una din strategiile eficiente de creștere a vocii elevilor implică creșterea procentului de discurs non-vocal. De exemplu, atunci când elevii se luptă cu un nou concept, eu adun întrebări sau gânduri de ale lor scrise pe post-it-uri; îi rog pe elevi să le lipească pe tablă sau un panou de pe perete și apoi îi rog să facă o “plimbare în jurul galeriei” și, în timp ce se mișcă prin cameră să își scrie răspunsuri unul altuia. Oricine din cameră (profesor sau elev) poate selecta unul din bilețele pentru a evidenția anumite idei pe care să le exploreze ulterior. În mod similar, elevii ar putea avea o “discuție tăcută” prin trecerea în jurul clasei a caietelor de notițe pe care au notat comentarii și întrebări.

Implicarea în discursul scris înainte de a avea o conversație deschide căi suplimentare de comunicare și permite elevilor să proceseze idei într-un cadru cu risc scăzut înainte de a fi chemați în fața unui grup și a-și demonstra valoarea prin diferitele moduri în care elevii împărtășesc informații.

Sentimentul lor de identitate academică se construiește atunci când elevii văd că ideile lor au primit legitimitate și este mai probabil să se simtă încrezători, crescând atât frecvența, cât și consecvența contribuțiilor pe care le fac, fie în scris, fie vocal.

Împuternicește-i pe elevi să se dezvolte ca gânditori

Scopul nostru ca profesori nu se limitează la a ne face plăcuți și a fi abordabili, deși acest lucru poate fi foarte util. Mai important este să dăm prioritate capacității elevilor de a se dezvolta ca gânditori, învățăcei și oameni de știință, astfel încât, mult timp după ce copiii părăsesc sălile noastre de clasă, ei să creadă cu tărie în capacitatea lor de a fi contribuitori valoroși în comunitățile lor.

În acest fel, am făcut mai mult decât să-i facem la fel ca noi sau să asimileze ce au învățat în clasele noastre – i-am învățat să aibă încredere în ei înșiși și să investească în viitorul lor foarte luminos.

Imaginați-vă că profesoara lui Ricky ar fi răspuns diferit la gândurile lui despre Macbeth. De data aceasta, după ce Ricky își împărtășește ideile despre ambiție, profesoara să se oprească și să ia în considerare ideea spunând: “Îmi place nuanța din ceea ce spui”. “Ambiția este în mod absolut un obiectiv demn și nu este nimic în neregulă cu ea. Având în vedere acest lucru, cum putem construi mai departe pe observația lui Ricky?”

Și în timp ce ora continuă, Ricky ar fi mulțumit.

”Lucrul ăsta nu a fost prea rău”, ar gândi el. ”Chiar m-a ascultat”.

Și va participa la oră cu mai multă atenție. Poate va mai avea ceva de spus dacă urmărește îndeaproape conversația.

Sursa: https://www.edutopia.org/article/empowering-students-develop-academic-identity