5 Moduri în care să regândim curriculum-ul în 2022 și pe mai departe (I)

În articolul precedent v-am promis că vom discuta despre cum ar putea să arate viitorul educației în ceea ce privește conceperea unui curriculum adaptat unei lumi foarte diverse, în continuă mișcare dar și personalității și intereselor diverse a copiilor. De asemenea, una din problemele pe care le-a ridicat pandemia a fost și aceea a scurtării timpului disponibil pentru o predare de calitate. În articolul de față, A.J.Juliani încearcă să aducă câteva răspunsuri la aceste probleme, răspunsuri care se bazează pe studiile și experiențele mai multor experți în educație.

Dar, înainte de a-i da cuvântul lui Juliani, știm că este posibil ca unele clase să înceapă trimestrul II în varianta online, de aceea vă sugerăm să parcurgeți articolul lui John Spencer, care vă propune 10 modele de activități (este în limba engleză) și un Ghid pentru învățarea online, realizat tot de John Spencer, împreună cu A.J. Juliani:

https://spencerauthor.com/ten-free-materials/

”Nostalgie în plină pandemie” – Photo by Pavel Danilyuk on Pexels.com

Nu este nici un secret faptul că elaborarea unui curriculum este un proces dificil. Această sarcină este deseori lăsată în seama unui grup restrâns care are foarte termene scurte, iar aceștia își dau toată silința să atingă în acel curriculum toate standardele naționale și să-l lege de resursele pre-existente (manuale) și de cerințele de evaluare.

Prima dată când am participat la rescrierea unui curriculum am avut la dispoziție 3 luni pentru a remodela toată învățarea care trebuia să se petreacă pentru elevii de la limba engleză între clasele a 6-a și a 12-a.

Am căutat cu disperare resurse, am extras exemple de curriculum și am încercat să citesc cărți noi pentru a putea vedea dacă de ”potrivesc” în ”noul” curriculum. După aceste trei luni de muncă, acest nou curriculum arăta foarte similar cu cel dinainte. Doar schimbări minore, majoritatea resurselor erau aceleași iar scopul și secvențierea îi pregăteau pe elevi pentru a serie de evaluări de-a lungul anului.

Nu m-am gândit prea mult la asta pe atunci, de fapt, credeam că ăsta este modul în care scrii un curriculum și, ca profesor destul de nou care încă încerca să se descurce cu materia existentă, eram în regulă cu acel status quo.

Sărind rapid peste 15 ani de lucru la curriculum, ca profesor, instructional coach, coordonator de curriculum și Director de învățare – după ce am experimentat căi mai bune să creez și dezvolt experiențe de învățare prin intermediul conceperii unui curriculum, realizez cât de groaznică a fost acea primă rescriere.

Pandemia i-a făcut pe toți cei implicați în educație să se gândească la ce ar putea tăia, păstra și crea în interiorul materiilor. Și, fie că te îndrepți spre o echipă de rescriere sau revizuire de curriculum, fie că te gândești doar la scopul și secvențierea ta curentă, iată mai jos cinci moduri de a regândi materia – cele pe care le împărtășesc pe larg în noua mea carte,Adaptable: How to Create an Adaptable Curriculum and Flexible Learning Experiences That Work in Any Environment:


Dr. Rudine Sims Bishop

1. Ferestre, oglinzi și uși glisante

În anul 1990, Dr. Rudine Sims Bishop* (supranumită ”mama literaturii multiculturale pentru copii”, n.n.) a publicat un eseu despre cât de important este să furnizezi tinerilor cititori cărți diverse, care reflectă ”natura multiculturală a lumii” în care trăiesc.

* https://m.youtube.com/watch?time_continue=2&v=_AAu58SNSyc&feature=emb_title

În acest eseu, Dr. Bishop a introdus fraza “ferestre, oglinzi și uși glisante ” pentru a explica modul în care copiii se văd pe ei înșiși în cărți și, de asemenea cum învață despre viața altora prin intermediul literaturii. Iată cum a formulat ea:

Cărțile sunt câteodată ferestre, oferind vederi ale unei lumi care poate fi reală sau imaginată, familiară sau stranie. Aceste ferestre sunt de asemenea uși glisante de sticlă pe care cititorii pot intra în imaginație, pentru a deveni parte a oricărei lumi create sau recreate de autor. Când condițiile de iluminare sunt potrivite, fereastra se poate transforma în oglindă. Literatura transformă experiențele umane și le reflectă înapoi spre noi și, în acea reflecție ne putem vedea propriile vieți și experiențe, ca parte a unei experiențe umane mai largi. Atunci cititul devine un mijloc de auto-afirmare și, deseori cititorii caută în cărți propriile oglindiri.”

În calitate de fost profesor de gimnaziu și liceu, de instructional coach, curriculum administrator, și director de învățare, am făcut parte din echipa de revizuire a curriculum-ului care și-a dorit să aducă în clase o varietate de cărți multiculturale și de autori. În timpul interviurilor de la The Backwards Podcast**, când am vorbit cu Erica Buddington (CEO al Langston League), am discutat despre unele din greșelile pe care le-am făcut pe parcurs, ca și despre munca importantă pe care o face Erica la Langston League pentru a face din curriculum (nu doar din cărți) oglinzi, ferestre și uși glisante.

** https://podcasts.apple.com/us/podcast/the-backwards-podcast/id1439887517

*** http://langstonleague.com/

În prezent, munca pe care o face Erica la Langston League se concentrează pe crearea de oglinzi. Ca să fiu specific, un curriculum plin de oglinzi.

Și, așa cum Dr. Bishop continuă să spună în eseul ei, asta funcționează pentru toate tipurile de elevi:

Copii din grupurile sociale dominante și-au găsit întotdeauna oglinzile în cărți, dar și ei au suferit din lipsa cărților despre ceilalți. Ei au nevoie de cărți care să fie ferestre spre realitate, nu doar lumi imaginare. Ei au nevoie de cărți care să-i ajute să înțeleagă natura multiculturală a lumii în care trăiesc și locul lor ca membri ai unui singur grup, ca și conexiunea lor cu toți ceilalți oameni.”

Deci, cum putem face asta? Cum creăm un curriculum care merge dincolo de programe, manuale și ”standarde” care conduc deseori școlile înapoi către programele și manualele care susțin pregătirea pentru teste?

Așa cum a menționat Erica Buddington în The Backwards Podcast, asta este o muncă grea. Și nu numai că este o muncă grea, dar este de asemenea nevoie de un timp serios să dezvolți un curriculum adaptabil. Buddington explică cum au început ei la Langston League munca la curriculum, ajungând să cunoască comunitatea în care a fost creat acel curriculum. Ei muncesc împreună cu comunitatea, cu elevii, cu familiile și cu educatorii pentru a crea un curriculum cu un scop.

Utilizând învățarea anterioară pentru a înțelege o situație nouă.
Photo by Stefan Lorentz on Pexels.com

2. Sarcini de performanță > Standarde

Oamenilor le pasă de lucrurile pentru care sunt evaluați. Când știm care sunt acele lucruri, ne concentrăm asupra lor și încercăm să le îmbunătățim. Și aici nu este vorba doar de profesori, acest lucru are impact asupra fiecărei persoane, din orice domeniu.

Într-un articol recent din Harvard Business Rewiev, autorul vorbește despre cum se măsoară performanța în alte domenii (CEOs, Medicină, Știință etc) și că această măsurare are același impact:

Nu poate fi atât de simplu, ai putea argumenta – dar psihologii și economiștii îți vor spune că este. Ființele umane își ajustează comportamentul pe baza indicatorilor cu care sunt comparați. Orice ai măsura va impulsiona o persoană să-și optimizeze scorul la acel indicator. Ceea ce măsori este ceea ce vei primi. Punct.

Acest fenomen a fost redat de-a lungul timpului în studiile cercetătorilor.

Nu poți ocoli acest lucru, cu excepția cazului în care schimbi ceea ce măsori. Sau, să schimbi în întregime jocul.

De asta testele au fost atât de importante pentru mine în perioada în care eram un profesor tânăr. Am fost prins într-un cerc de practici care erau bazate pe unele concepții greșite despre cum să îmbunătățesc indicatorii după care eram judecat ca profesor. Este important să remarcați că, în tot acest timp, eu încercam să fac tot ce era mai bine pentru elevi. Și cred că aproape toți profesorii urmăresc interesul elevilor și că practicile lor sunt dedicate pregătirii elevilor, în orice mod posibil.

Jay McTighe, care este autor de cărți și expert în curriculum împărtășește în articolul lui concepțiile greșite care m-au condus pe mine, ca profesor tânăr, spre capcana pregătirii pentru teste (#1) și de ce mulți dintre noi credem în motivele pregătirii elevilor pentru niște teste în care nu credem.

#1 https://my.pblworks.org/resource/blog/beware_of_the_test_prep_trap – Fii atent la capcana pregătirii pentru teste.

Teste, teste… Photo by Jessica Lewis Creative on Pexels.com

Concepția greșită #1 – Cea mai bună cale (și singura) de a îmbunătăți notele la teste este să le exersezi.

Aici McTighe face analogia cu vizitele anuale la doctorul de familie. Deși doctorul te examinează și îți măsoară sănătatea, nu are sens să-ți petreci niște săptămâni înainte făcând exerciții fizice sau utilizând tot felul de strategii doar pentru această testare.

Ar fi prostesc să exersezi acel examen fizic ca pe un mod de a-ți îmbunătăți sănătatea. Dar exact această confuzie o vedem în toate școlile din America de Nord. Educatorii, temându-se de rezultate, se concentrează pe indicatori și nu pe cauzele care conduc la acești indicatori. Cu alte cuvinte, formatul testului ne induce în eroare.

Concepția greșită #2 – Elementele testelor standardizate implică în primul rând memoria și recunoașterea și de aceea simularea și exercițiul vor fi cele mai eficiente metode de a-i pregăti pe elevi pentru ele.

Grant Wiggins (2013) subliniază punctul slab al acestui raționament:

Chiar dacă formatul de test cere doar să selectezi un răspuns, asta nu înseamnă că acea cunoaștere testată este neapărat simplă. Formatul te conduce spre gândirea că, din moment ce tu imiți formatul testului, imiți și rigoarea testului. Dar datele arată o concluzie opusă: Testele date local sunt deseori mai puțin riguroase decât cele de nivel național, chiar dacă le imită formatul.”

Mult prea adesea, informația dezvăluită de exercițiile de pregătire identifică dacă elevii au ales răspunsul ”corect” în loc să-i ajute pe profesori să determine dacă elevii au o înțelegere conceptuală a temelor și abilităților pe care se bazează testul și dacă le pot aplica (transfera).

Se pare că testarea elevilor nu-i face mai buni la trecerea testelor, la păstrarea datelor în memorie sau la îmbunătățirea abilității lor de a obține note mari la evaluările importante din timpul școlii.

McTighe, care este co-autor al cărții Understanding By Design (#2 – să concepi de la bun început pentru înțelegere), alături de Grant Wiggins, crede cu tărie că acel Curriculum 3.0 (#3) se va concentra mai mult pe sarcini de performanță și mult mai puțin pe standarde (care sunt deseori conectate cu evaluările tradiționale).

#2 https://www.chalk.com/resources/what-understanding-by-design-administrators-care/Ce este UDL și de ce ar trebui să le pese administratorilor sistemului de acest lucru?

#3 The Learning Curriculum v. 3.0

În următorul paragraf și în articolul integral de aici (#4) McTighe împărtășește unele din caracteristicile sarcinilor de performanță și unele exemple::

  1. Sarcinile de performanță cer aplicarea cunoașterii și abilităților, nu doar reamintirea informației și recunoașterea.
  2. Sarcinile de performanță sunt deschise și de obicei nu cer un singur răspuns, cel ”corect”.
  3. Sarcinile de performanță stabilesc contexte noi și autentice pentru performanță.
  4. Sarcinile de performanță furnizează dovada înțelegerii prin transfer.
  5. Sarcinile de performanță sunt multi-fațetate.
  6. Sarcinile de performanță pot integra două sau mai multe subiecte ca și abilitățile secolului 21.
  7. Performanțele sarcinilor deschise sunt evaluate cu ajutorul unor criterii și rubrici stabilite.

#4 https://blog.performancetask.com/what-is-a-performance-task-part-1-9fa0d99ead3bCe sunt sarcinile de performanță (I)

Pentru a face ca sarcinile de performanță să fie relevante și semnificative, cheia este să fii capabil să eșuezi la acea performanță și să continui să înveți. Dar și sarcinile de performanță pot decade în aceeași categorie cu testele dacă nu sunt autentice.

Așa cum subliniază McTighe, “În timp ce orice performanță a unui învățăcel poate fi considerată o sarcină de performanță (ex. să legi șireturile la un pantof sau să pictezi), este util să facem distincția dintre aplicarea unei abilități specifice discrete (ex. driblarea la baschet) și performanța veritabilă în context (ex. să joci într-un meci de baschet în care driblarea este una din multele abilități aplicate).”

Elevii au nevoie de oportunități multiple pentru a-și arăta învățarea și pentru a-și demonstra înțelegerea. Photo by RODNAE Productions on Pexels.com

3. Transferul ca obiectiv al învățării

Ce este acest transfer? Iată cum l-au definit autorii cărții Learning That Transfers: Designing Curriculum for a Changing World (Învățarea care se transferă: Să concepi un curriculum pentru o lume în schimbare) – Julie Stern, Krista Ferraro, Kayla Duncan, și Trevor Aleo.

Transferul învățării: Să utilizezi învățarea anterioară pentru a înțelege și debloca o situație cu totul nouă.

În general acesta este scopul educației. Nu pentru a-i ”pregăti” pe elevi pentru ceva pe care putem să-l prevedem ci să-i ajutăm să se pregătească singuri pentru situații pe care nici unul dintre noi nu le poate prevede, prezice.

Autorii argumentează că nu numai că putem preda pentru transfer, dar că putem face asta predând ”mai puțin”:

Ce ar fi dacă am selecta cele mai puternice, transferabile, organizatoare idei din documentele curriculare și am ancora tot ceea ce explorăm în aceste concepte? Oare asta i-ar putea ajuta pe educatori să scape de ”banda transportoare” a ”acoperirii” unei nesfârșite liste de obiective în timp ce se asigură că elevii sunt pregătiți să abordeze teme pe care le vor întâlni atunci când nu dispun de ghidarea profesorului? Da, ar putea. Putem să face ambele lucruri – să predăm mai puțin și să-i pregătim pe elevi să facă față la mai multe.

Pentru a face asta, putem folosi un cadru simplu pentru conceptele de predare și conexiunile lor. Vă prezentăm ACT: Modelul mental al transferului de învățare (The Learning Transfer Mental Model).

ACT este o modalitate grozavă de reîncadrare a procesului de învățare (toate imaginile sunt din Learning That Transfers).

Pasul 1: Concepe experiențe de învățare care-i ajută pe elevi să capete cunoașterea unor concepte unice.

Pasul 2: Conectează aceste concepte într-o relație.

Pasul 3: Transferă aceste concepte și conexiuni la o nouă situație.

Atunci când ne concentrăm pe transfer ca principal scop al învățării, înțelegem că elevii au nevoie de oportunități multiple pentru a-și arăta învățarea și pentru a-și demonstra înțelegerea.

Sursa articolului https://www.ajjuliani.com/blog/5-ways-to-rethink-curriculum

Va urma

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.