Știm că în această perioadă atenția tuturor este îndreptată spre alte teme, mai ”arzătoare” – bugetul alocat pentru sistemul de educație, salariile profesorilor, încheierea mediilor, modul în care se va desfășura școala mai departe din cauza pandemiei și, evident pregătirile fiecăruia pentru sărbătorile de iarnă. Dar tema abordată de Miriam Plotinsky într-un articol recent din Education World a stârnit de asemenea multe discuții în media socială, inclusiv la noi, așa că am considerat că poate fi util să traducem acest articol – chiar dacă nu veți avea timp să îl citiți decât eventual după Crăciun.

Miriam Plotinsky este specialistă în învățare pentru toate școlile publice din districtul Montgomery din Maryland. Anterior ea a lucrat timp de 20 de ani ca profesoară de limba engleză (limba principală în SUA), ca formator pentru profesori și șefă de departament. Este certificată la nivel național ca profesor, ca administrator de școală și supervizor (cam ca un inspector de la noi, dar cu studii de specializare și diplomă!). Miriam Plotinsky este un contributor al revistei Education World.

Ca părinte, eu am petrecut foarte puțin timp în școala copiilor mei. Lipsa mea de implicare a fost intenționată. Deoarece lucrasem atât de mult timp în educație, aveam cele două lupe – cea de părinte și cea de educator; îmi păstrez interacțiunile cu profesorii doar la cele strict necesare, cum ar fi conferințele părinte-profesor. Asta deoarece știu din proprie experiență că părinți își pot depăși rolul în școală și, de asemenea am fost martoră la multe greșeli pe care le pot face școlile. Recent, părinți din anumite zone ale țării au făcut lobby pentru un rol mai activ al părinților în școlarizarea copiilor lor, de la crearea de politici la luarea deciziilor despre conținutul cursurilor. Există un anumit grad în care implicarea părinților este oportună și dezirabilă, dar unde este limita între susținerea copiilor și între a le face rău atunci când te amesteci în domenii care sunt în afara rolului de părinte sau în afara propriei expertize? Pe măsură ce lucrăm în a defini ce și cât este prea mult în acest domeniu, iată mai jos câteva distincții care delimitează momentul în care implicarea părinților în școală trece de la o intervenție responsabilă la ridicol.

Avocat versus Micromanager

(Micro-managementul este un stil de management în care managerul observă îndeaproape și controlează permanent activitatea personalului însărcinat cu anumite activități – n.n.)

Prima mea repartiție pentru a preda a fost într-o școală cu un nivel înalt de implicare parentală, ceea ce m-a învățat multe despre cum să fii pro-activ în comunicare. M-a învățat repede și că părinții care nu respectă școala și profesorii (indiferent din ce motiv) erau mai vocali și se băgau frecvent în seamă, în timp ce părinții satisfăcuți intrau în contact cu noi mult mai puțin. Avocații părinților se văd pe ei înșiși ca pe niște aliați ai personalului școlii: prin contrast, părinții cu un stil de micro-management încearcă să aibă un cuvânt important în fiecare detaliu, semnificativ sau nu, al modului în care se desfășoară orele. Dacă părinții trebuie să se oprească și să se întrebe dacă nu cumva petrec prea mult timp în școala copiilor plângându-se și luând atitudine, ar putea fi timpul să facă unul din două lucruri: fie să-și retragă copilul de la acea școală dacă nu au încredere în ea, sau să se dea înapoi câțiva pași și să lase școala să-și facă treaba. Singurul rol în care părinții pot conduce pe deplin educația propriilor copii este atunci când optează pentru varianta de homeschooling (învățământ privat la domiciliu). Dacă optăm să ne trimitem copiii la o școală în fiecare zi, trebuie să ne menținem această decizie de a încredința educația lor unor străini. Dacă asta nu este posibil, atunci este cazul să alegeți o altă școală, pentru binele tuturor celor implicați.

Variațiile în expertiză

După nașterea copilului cel mai mare, când am discutat cu mai mulți doctori pediatri, cel pe care l-am ales mi-a spus un lucru care m-a impresionat: ”Punem preț pe ceea ce ne spun părinții, deoarece tu ești expert când e vorba de copilul tău, nu noi. Noi suntem experți medicali, dar asta e ceva diferit.” Apreciez atât de mult recunoașterea de către acest doctor a faptului că eu știu lucruri despre copilul meu pe care el nu le știe, și cred că acest lucru este adevărat și în relația profesorilor cu părinții. Dacă un copil se chinuie să facă față în clasă, este esențial să-i întrebi pe părinți pentru a avea o imagine mai largă despre acel copil și, ca profesor asta te ajută să găsești o soluție. Un copil care nu-și predă tema ar putea să aibă o problemă de care profesorii nu au cunoștință, cum ar fi să lucreze la un job 8 ore după școală, sau o dependență de jocurile online care-i mănâncă timpul. Deseori profesorii le cer părinților să descrie întregul context și experiențele copilului din afara școlii și să ne împărtășească detaliile pe care nu le vedem în timpul limitat pe care îl avem cu copiii în clasă. Cu toate acestea, ștafeta expertizei este înmânată profesorilor atunci când practica de instruire și metodologia devin relevante pentru a-l ajuta pe copil. Noi nu predăm în mod arbitrar un conținut specific, într-un anumit mod; tot ceea ce profesorii competenți prezintă este făcut cu intenție, iar părinții trebuie să aibă încredere că noi știm despre ce vorbim. Ajută dacă noi putem prezenta măsurile luate pe baza datelor colectate, așa că să ai aceste date la îndemână este de asemenea o dovadă importantă a expertizei ca profesor.

Relevanța cunoașterii conținutului

Tatăl meu a predat cursuri de engleză de nivel universitar timp de 40 de ani și el era primul care să spună că experiența universitară și vasta sa cunoaștere în domeniul literaturii nu se puteau transpune pentru predarea la clasele mai mici. Dacă am absolvit chimia organică la universitate și apoi, mulți ani mai târziu îi iau cu asalt pe copiii de clasa a 11-a de la clasa de științe deoarece eu percep că ceea ce învață ei este fie prea greu fie prea ușor, viziunea mea este complet denaturată, indiferent de cât de mult știu eu despre subiect. Timpurile se schimbă, conținutul de instruire se modifică iar părinții știu prea puțin despre modul în care a fost dezvoltat acel tip de conținut începând cu clasele pregătitoare și terminând cu ultima clasă de liceu. Dacă un părinte vede că acel conținut este predat incorect și fie este explicit dăunător sau reprezintă un model incorect, atunci este important să vorbești. Altfel, pentru a-i ajuta pe copii să învețe este mult mai bine să lași experții să-și facă treaba fără să te așezi în calea lor.

Emoții versus date

Sentimentele nostre se interferează deseori cu gândirea rațională și asta este mai adevărat ca niciodată atunci când este vorba de copiii noștri. La urma urmelor, datele ar putea spune că copilul nostru are nevoie de ore suplimentare de matematică, iar noi să vedem că s-a descurcat mai bine acasă. Câteodată, ceea ce văd părinții atunci când copii se află într-un mediu confortabil reprezintă o informație importantă de împărtășit cu profesorul, de exemplu un copil care se descurcă bine la o materie atunci când este relaxat și care apoi cedează sub presiunea emoțiilor unui test. De aceea este important ca părinții să abordeze școala atunci când este vorba de decizii importante, venind cu informații și nu cu furie. Școlile, mai ales acelea care monitorizează în mod deschis elevii, pot face greșeli atunci când este vorba despre ce pot face copiii. Cu toate acestea, părinții lasă și ei emoțiile să se interpună atunci când este vorba despre ce vor copiii atunci când sunt lăsați singuri. Susținerea copiilor este un act de echilibru, atât pentru părinți cât și pentru profesori, dar datele și nu intuiția pură trebuie să ghideze luarea de decizii.

Vrem cu toții să ne protejăm copiii, dar părinții nu au calificările necesare pentru a acționa ca niște educatori de facto. Să întrerupi o conferință în școală este similar cu a da buzna într-o conferință medicală ca să le spui doctorilor cum să dea prioritate protocoalelor de tratament ale pacienților. Îți trebuie ani de muncă pentru a deveni un educator eficient. Mi-am petrecut aproape toată viața nu doar ca să câștig niște grade de expertiză avansată și certificări, dar și ca să particip la sesiuni de curs și training-uri pentru a-mi continua învățarea. Aproape toți profesorii au făcut la fel și ne așteptăm să fim tratați ca experți, ceea ce și suntem. Vom asculta dacă părinții ne abordează în mod rațional și cu respect, dar vă rog nu ne mai ruinați întâlnirile și nu ne mai spuneți că nu știm ce facem.

Toată lumea vrea să ajute copiii: haideți să o facem într-un mod colaborativ, nu prin dezbinare.

Sursa: https://www.educationworld.com/teachers/role-parents-schools