Am fost foarte bucuroși să vedem atâtea povești frumoase despre aniversarea Crăciunului în clase, așa că ne-am gândit să vă oferim și noi o poveste care să vă aducă bucurie. Am căutat ce-am căutat și am găsit o poveste interesantă propusă de John Spencer. Voi începe să vă împărtășesc o parte din această poveste, păstrând restul după Crăciun. Motivul este simplu – elfii noștri au plecat să-l ajute pe Moș Crăciun iar eu încerc să termin prima parte dintr-o carte de călătorie pe care vreau să o fac cadou copilului nostru, Quinn. Ea este în Olanda și de câțiva ani nu mai acceptă să îi trimitem cadouri pe care să cheltuim bani. Până acum cadourile de care s-a bucurat cel mai mult au fost donațiile pe care le-am făcut pentru diferite cauze sociale, din România sau țările sărace. Anul acesta vreau să-i fac un cadou mai personal.

Dar să începem povestea, nu înainte de a vă ura tuturor

Sărbători luminate de bunătate și un călduros Crăciun fericit!

Domnișoara B. salvează Crăciunul

Îmi imaginez că satul moșului de la Polul Nord are o echipă de profesoare pensionare care au lucrat în clasele primare, care descifrează scrisul de mână și ortografia din scrisorile trimise de copii, iar elfii le tratează ca pe niște genii care pot să spargă cifrul foneticii, întocmai cum sunt cu adevărat.

Apoi am început să mă gândesc la modul în care ar fi putut începe această tradiție și imediat am început să scriu o poveste, pe care m-am gândit inițial să o împărtășesc doar cu profesorii din clasele elementare pe care îi cunosc. Apoi m-am gândit, “Nah, Aș putea foarte bine să trimit această poveste către lumea întreagă”. Așa că iat-o. Povestea despre cum Miss B a salvat Crăciunul.

Belinda Bojorquez-Brukowski era vestită prin împrejurimi. Pe fiecare coridor dintre standurile magazinului ea auzea de la vreun fost elev, fie că avea opt sau patruzeci de ani, ”Ce se mai aude, Miss B?” Și, indiferent de cât de multe treburi avea, ea se întorcea către elevul ei și îl saluta cu legendarul ei salut de albină bâzâitoare, pe care și-l perfecționase de-a lungul zecilor de ani de când preda.

Dar, într-o dimineață vântoasă de Noiembrie, după cinci astfel de saluturi Miss B. era deja în întârziere și avea de mers la o întâlnire. Cu toate acestea ea era pe cale să întârzie mai mult decât oricând din cauza unui fluturaș roșu strălucitor care zbura pe lângă trotuar. Știa că l-ar fi putut lăsa în pace și altcineva putea să-l ia și să-l arunce, dar nu voia să lase acest lucru la voia întâmplării, așa că s-a aplecat după fluturașul rătăcit ca să-l prindă. Iar acesta pur și simplu a zburat mai departe. Ea s-a întins după el, dar din nou fluturașul a zburat mai departe. Ea iar s-a dus după el, iar fluturașul s-a dat încă o dată peste cap zburând departe. Miss B a alergat după fluturaș pe toată strada, apoi după colț, până într-o parcare unde, în fine a izbutit să-l prindă.

“Te-am prins!” a exclamat ea, iar clienții de la magazinul Danny’s Deli, în fața căreia era parcarea s-au uitat mirați la ea. ”Îți spun eu că Domnișoarei B. chiar îi pasă de ordine,” a spus Danny, în timp ce înmâna unui client un sandviș prăjit cu unt de alune și brânză.

Spre surpriza Domnișoarei B. hârtia pe care o prinsese nu era nici măcar un fluturaș ci un plic roșu acoperit cu sclipici.

“Sclipici!” sa exclamat ea încântată. Ar trebui să știți că, în ce privește sclipiciul, toți profesorii de clasele elementare pot fi împărțiți în două categorii. Din prima fac parte cei care sunt total împotriva sclipiciului și obiectivul lor principal este să scape lumea de aceste mici particule sclipitoare care ajung peste tot și pe hainele tale. Din cea de a doua categorie fac parte ”glitterati”. Ei iubesc toate lucrurile care sclipesc și ar vrea să împrăștie particulele fabuloase peste toată lumea. Iar Domnișoara B. era Regina acestor Glitterati. Îi plăcea sclipiciul aproape tot atât de mult pe cât îi plăceau albinele.

Domnișoara B. a întors plicul și a citit, ”Către minunata Miss B.” A deschis cu grijă plicul și a scos bucata de pergament vechi dinăuntru. Pergamentul este cuvântul foarte vechi pentru hârtie și această hârtie părea foarte, foarte veche. Mai veche decât telefoanele cu clapetă.

Miss B,

Vă invităm să deveniți un specialist de sezon la Atelierul lui Moș Crăciun. Vă așteptăm mâine dimineață la ora 7, 32 la biblioteca de pe strada Spruce.

Cu sinceritate,

K.B. Elfington III

Domnișoara B. a zâmbit larg. Asta trebuie să fie una din faimoasele vânători de comori al Domnișoarei Nancy.

În dimineața următoare, Domnișoara B. s-a îmbrăcat într-unul din puloverele ei favorite de Crăciun și și-a pus colierul ei care arăta ca un șirag de mici luminițe de Crăciun. Mai erau două săptămâni până la Sărbătoarea recunoștinței (Thanksgiving), dar pentru Miss B, era întotdeauna timpul Crăciunului. Ea iubea Crăciunul chiar mai mult decât sclipiciul sau albinele și chiar mai mult decât obiectele create de copii pe tema albinelor, făcute cu sclipici.

Când s-a apropiat de ușa bibliotecii, un bărbat cu o pălărie țuguiată a poftit-o să intre.

“Îmi place costumul tău,” a spus ea cu un zâmbet.

El și-a frecat sprâncenele și a spus, “Ahem, este o uniformă, nu un costum.”

Ea l-a urmat printre rândurile de rafturi cu cărți, oprindu-se de două ori ca să vadă două noi romane pe care voia să le citească și s-a mai oprit și a treia oară când a văzut o carte ilustrată pe care plănuia să o ducă la spitalul de copii.

Omul cu pălăria țuguiată și-a clătinat capul murmurând, “Asta trebuie să fie o greșeală.”

În fine au ajuns la sala de lectură care avea la intrare un semn scris de mână pe care se citea “Atelierul lui Moș Crăciun.”

“Vei avea nevoie de astea,” i-a spus bărbatul, înmânându-i o pereche de apărători de urechi ultimul răcnet și o eșarfă cu o etichetă care pretindea că este făcută manual de gnomi.

Când a pășit înăuntrul sălii, o rafală de zăpadă s-a învârtejit în jurul ei. Ea și-a șters ochelarii cu eșarfa. Apoi l-a văzut. Un întreg sat făcut din turtă dulce, completat cu lumini sclipitoare și un brad gigantic plin de ornamente.

“Acesta este cu adevărat Atelierul Moșului?” a întrebat ea. Iar elful a făcut semn că da.

“Dar noi tocmai eram în bibliotecă,” a subliniat ea.

“Da, ei bine atunci când vizitezi o bibliotecă tind să se întâmple tot felul de lucruri magice,” a spus elful. Iar ea l-a urmat pe poteca de jeleu către cartierul general al Atelierului.

“Lucrurile tale favorite au fost deja aduse în separeul tău,” a spus el conducând-o pe lângă rândurile de birouri până la un compartiment de gheață gol.

“Scuză-mă, și care este rolul meu?” a întrebat ea.

“Mult noroc. Vei avea nevoie de el,” a mormăit el.

Un elf de lângă ea s-a aplecat peste separeul de gheață și i-a spus, “La Atelierul lui Moș Crăciun nu ți se dă o sarcină anume. Este ceva ce trebuie să descoperi singur.”

“Oh,” a exclamat Miss B.

“Sunt Optimist cu Precauție,” a spus elful, întinzându-i mâna pentru o strângere de mână.

“Și eu sunt destul de optimistă,” i-a răspuns Miss B.

“Nu, acesta este numele meu. Toți elfii au ca nume adjective. În cazul meu am un adjectiv și un adverb, ceea ce cred că este destul de drăguț.”

“E un nume minunat,” a replicat Miss B.

“Trebuie să te previn că atunci când e vorba de bucuria Crăciunului, elfii de pe aici pot fi destul de severi. Eu sper să devină mai buni cu timpul dar nu por să garantez. Sfatul meu este să te concentrezi la munca ta și vei fi bine… sau poate că nu. Nicio garanție, nu-i așa” a râs el cu nervozitate.

Iar Miss B și-a propus să descopere care îi va fi munca. A vizitat atelierul de reparații, dar și-a dat seama curând că nu avea abilitățile necesare. Da, era destul de bună la repararea mașinii de copiat, dar la Polul Nord nu avea de rezolvat blocarea hârtiei în copiator. Ei încă utilizau pergament și pene de scris.

Apoi a trecut la departamentul de prelucrare a lemnului. Deși era o maestră a lucrului în lemn, nu era obișnuită cu uneltele lor magice. Și de altfel, spațiul era acolo mult prea aglomerat. Când s-a împiedicat de un tub de praf de zâne, ei au trimis-o la departamentul de îmbrăcăminte.

Când Miss B a ajuns la centrul de creație și fabricare a hainelor, a întâlnit un elf numit Sassy, care purta un costum verde perfect croit.

“Salutare, cum merge treaba?” a întrebat Miss B.

“Ai ajuns prea devreme,” i-a răspuns Sassy.

“Prea devreme pentru ce?” a întrebat Miss B.

“Petrecerea pentru puloverele urâte de Crăciun are loc abia pe 12 Decembrie.”

“Nu, ăsta este puloverul meu favorit de Crăciun. Mi l-a croșetat un fost elev acum șase ani și eu mi-l amintesc de fiecare dată atunci când îl îmbrac.”

“Ei bine, e urât,” a spus Sassy. “Poate ar trebui să pleci. Avem o mulțime de treabă de făcut.”

Miss B. s-a îndreptat spre grajduri ca să vadă dacă ar putea lucra ca antrenor de reni, dar acolo au informat-o că ar trebui să aibă permis de zbor, pentru care ai nevoie de șapte ani ca să-l obții.

În acea seară ea s-a îndreptat spre librărie pe cărarea de jeleu, simțindu-se înfrântă. Nici una dintre munci nu părea să i se potrivească.

În ziua următoare, elful cu pălărie ascuțită a salutat-o plin de mirare.

“Te-ai întors?” a întrebat el.

“Firește,” a răspuns ea.

“Oh,” a fost tot ce a putut spune el în timp ce o conducea înapoi către semnul cu Atelierul lui Moș Crăciun, prin ușă și pe cărarea de jeleu către separeul ei de gheață.

Și Miss B și-a petrecut restul dimineții încercând noi munci. A petrecut câteva ore la centrul de împachetat, dar era prea lentă la legarea fundițelor. Apoi a încercat la centrul de muzică rapp, dar rimele ei erau mult prea lente. Ea s-a îndreptat apoi spre stația atelierului mecanic unde se lucra la sanie, dar a scăpat din greșeală o cheie pe piciorul unui elf și a fost trimisă din nou la împachetat.

Mi-ar place să vă spun că elfii au tratat-o cu bunătate, dar nu prea este cazul. Trei dintre ei i-au furat ceștile de cafea și s-au jucat ținându-le departe de ea atunci când a încercat să ajungă la ele să le ia înapoi. Ei nu puteau înțelege de ce ținea ea atât la ceștile acelea de un dolar, pe care ea le prețuia atât de mult deoarece îi fuseseră dăruite de foștii ei elevi.

Alți elfi și-au bătut joc de ea pentru că eșuase în încercarea de a vedea diferența între cele șaptesprezece tipuri de zăpadă. Iar alții o numeau pe la spate ”uriaș” sau “ogre”.

Miss B s-a întors în separeul ei epuizată.

S-a întors spre elful Optimist cu Precauție și a spus, “Am vizitat toate locurile și nu pot să-mi dau seama ce ar trebui să fiu.”

“Încă,” a spus Optimist cu Precauție.

“Cum adică?” a întrebat Miss B.

“Încă. Ăsta este cuvântul tău special, nu-i așa? Învățarea e grea, poți să pariezi. Așa că amintește-ți întotdeauna puterea lui ”încă”. Dacă ceva pare imposibil acum, continuă să încerci. Vei descoperi cum,” a spus Optimist cu Precauție.

“Cum de știi cântecul clasei mele?” a întrebat Miss B.

“Era scris pe foaia de Năzdrăvan sau Cuminte. Sau, în cazul tău aproape o pagină de Cuminte. Obișnuiai să cânți asta în clasă, tot timpul,” a spus elful. “Cred că ar trebui să urmezi propriul tău sfat. Sau poate că nu. Cred că va funcționa, dar eu nu pot să promit,” a mai spus Optimist cu Precauție.

– Va urma –