Falsa mentalitate de creștere

Cred că știți cu toții acea zicală – ”Și Iadul e pavat cu bune intenții”. Cam așa reiese și dintr-unul din capitolele cărții scrise de Carol Dveck – Mentalitatea. Iar acest capitol constituie în primul rând un avertisment privind răul pe care îl poate produce afișarea unei false mentalități de creștere, dar și mai multe clarificări despre ce este sau nu o mentalitate de creștere, cum poate fi ea dezvoltată și transmisă copiilor sau elevilor.

Mentalitatea de creștere – presupune că inteligența și alte calități, abilități și talente pot fi dezvoltate cu efort, învățare și dedicație – Carol Dveck

Am văzut mulți părinți, profesori și antrenori care aplică conceptele mentalității de creștere în cele mai spectaculoase moduri, cu rezultate minunate. Utilizând principiile mentalității, multe școli și echipe de sport s-au ridicat în top – ele au fost recunoscute pentru extraordinara cultură a învățării (și a lucrului în echipă) și pentru rezultatele lor extraordinare. Cred că nu mai este nevoie să o spun că acest lucru a fost extrem de îmbucurător.

Apoi, acum câțiva ani, o colegă din Australia, Susan Mackie mi-a spus că a văzut o adevărată epidemie de ”falsă mentalitate de creștere”. Eu nu am știut despre ce vorbea. De fapt, am fost chiar puțin iritată. Nu este oare mentalitatea de creștere o idee destul de clară și simplă? De ce ar avea cineva o falsă mentalitate de creștere când ar putea avea una reală?

Dar ea plantase deja sămânța în mintea mea și, când m-am întors la treabă am realizat destul de curând la ce se referea. Unii părinți, profesori și antrenori într-adevăr înțeleseseră greșit ideile despre mentalitate: și, dintr-o dată am devenit hotărâtă să înțeleg în ce constau aceste neînțelegeri și cum se pot ele corecta.

Așa că haideți să aruncăm o privirea mai îndeaproape la

1) Ce este și ce nu este o mentalitate de creștere

2) Cum poți să o obții, și

3) Cum o poți transmite altora.

Schimbarea de mentalitate nu presupune să iei câteva elemente de ici și de colo. Atunci când oamenii vor să schimbe spre mentalitatea de creștere, ei schimbă cadrul – de la unul judecă-și-vei-fi-judecat la unul învață-și-ajută-i-să-învețe. Angajamentul lor este pentru creștere iar creșterea presupune timp, efort și suport reciproc.

Ce este și ce nu este o mentalitate de creștere

O mentalitate de creștere înseamnă să crezi că oamenii își pot dezvolta talentele și abilitățile. Este simplu. Asta poate avea multe consecințe, dar cam asta e esența. Cu toate acestea mulți oameni proiectează înțelesuri diferite pentru acest concept.

Înțelegerea greșită Nr. 1. Mulți oameni iau ceva ce le place la propria persoană și o denumesc ”mentalitate de creștere”. Îi aud deseori pe oameni afirmând că au o ”mentalitate deschisă”. Dar există o diferență între a fi flexibil sau cu mintea deschisă și a fi dedicat ideii de a crește talente. Și, dacă oamenii se îndepărtează de înțelesul mentalității de creștere, se îndepărtează și de beneficiile acesteia.

Ei se pot scălda în propriile calități minunate, dar ar putea să nu depună niciodată efortul de a-și cultiva propriile abilități sau pe cele ale copiilor sau elevilor lor.

Înțelegerea greșită Nr. 2. Mulți oameni cred că o mentalitate de creștere se referă doar la efort, în special la lăudarea efortului. Am vorbit mai devreme despre cum faptul că lauzi angajarea copilului în procesul de învățare – munca grea, strategiile, concentrarea, perseverența – pot dezvolta o mentalitate de creștere. În acest mod, copiii învață că procesul în care se angajează aduce progres și învățare și că învățarea lor nu decurge în mod magic dintr-o abilitate înnăscută.

Primul lucru important pe care trebuie să ni-l reamintim aici este faptul că procesul nu include doar efort. Desigur, vrem ca elevii/ copiii să aprecieze fructele unei munci dificile. Dar vrem de asemenea ca ei să înțeleagă importanța de a încerca noi strategii atunci când cele pe care le utilizează nu dau roade. (nu vrem doar ca ei să facă mai multe exerciții/ încercări utilizând aceeași strategie ineficientă). Și vrem ca ei să ceară ajutorul sau un sfat de la ceilalți atunci când este nevoie. Acesta este procesul pe care vrem ca ei să-l aprecieze: munca, încercarea de noi strategii și căutarea de păreri/ informații/ contribuții din partea altora.

O altă capcană este să lauzi efortul (sau oricare altă partea a procesului) atunci când acesta nu există. Nu doar o dată am întâlnit părinți care mi-au spus: ”Eu laud efortul copilului meu, dar nu funcționează”. Eu întreb imediat, ”Oare copilul tău chiar încerca din greu? ”Ei bine nu tocmai”, a venit răspunsul timid. Nu ar trebui să ne gândim niciodată că lăudând ceva care nu există va duce la rezultate bune.

Dar o problemă care-mi produce o și mai mare îngrijorare este faptul că unii profesori și antrenori utilizează lăudarea efortului ca un premiu de consolare pentru copiii care nu învață. Dacă un elev a încercat din greu și a făcut prea puține progrese sau deloc, putem desigur să-i apreciem efortul, dar nu ar trebui niciodată să ne mulțumim cu efortul dacă acesta nu aduce mai multe beneficii. Trebuie să ne dăm seama de ce acest efort nu este suficient și să-i orientăm pe copii spre alte strategii și resurse care-i pot ajuta să-și reia progresul în învățare.

Recent cineva m-a întrebat, ”Ce nu te lasă să dormi noaptea?” Iar eu am spus, ”Este frica de a nu vedea că acest concept de mentalitate să nu fie folosit pentru a-i face pe copii să se simtă bine atunci când nu învață – așa cum a fost și cu mișcarea eșuată despre stima de sine”. Mentalitatea de creștere este menită să-i ajute pe copii să învețe, nu să mascheze faptul că ei nu învață.

În fine, atunci când oamenii realizează că sunt o persoană preocupată de mentalitate spun deseori; ”Ah da! Laudă procesul nu rezultatul, nu-i așa?”. Ei bine, nu tocmai. Asta este o concepție greșită atât de comună. În toate cercetările noastre despre laude, noi într-adevăr am lăudat procesul, dar l-am legat întotdeauna de rezultat, adică de învățarea copiilor, de progres sau achiziții. Copiii trebuie să înțeleagă că, angajându-se în proces asta i-a ajutat să învețe.

Nu cu mult timp în urmă o mamă mi-a spus cât de frustrată a fost că nu i se permitea să-și laude fata atunci când ea făcea ceva minunat – că o putea lăuda doar atunci când se străduia la ceva. Nu! Nu! Nu! Desigur că puteți aprecia realizările minunate ale copiilor voștri, dar pe urmă legați aceste realizări de procesul în care au fost angajați ca să le realizeze.

Și nu uitați, nu trebuie întotdeauna să lăudăm. Faptul că te interesezi de procesul prin care au obținut ceva și că pur și simplu arăți interes pentru asta are efecte de durată.

Înțelegerea greșită Nr. 3. O mentalitate de creștere este egală cu a spune copiilor că ei pot face orice. Am auzit de multe ori educatori spunând, ”Am avut dintotdeauna o mentalitate de creștere. Le spun întotdeauna elevilor mei – Tu poți face orice!

Puțini oameni cred în potențialul copiilor la fel de mult ca mine sau tânjesc să-i vadă pe toți copiii împlinindu-și enormul potențial. Dar asta nu se întâmplă doar dacă le spui ”Tu poți face orice!” Se întâmplă doar ajutându-i să câștige abilitățile și să găsească resursele pentru a progresa către obiectivele lor. Altfel, este doar o încurajare goală. Și ea pune integral răspunderea doar pe umerii elevului și îl face să simtă că eșuează atunci când nu-și atinge obiectivele.

Un ultim cuvânt despre a pune răspunderea pe umerii elevului. Mi se rupe inima când văd că unii educatori și antrenori îi blamează pe copii că au o mentalitate fixistă – certându-i și criticându-i pentru că nu arată calitățile mentalității de creștere.

Nu-l pot învăța pe acest copil. Are o mentalitate fixistă.” Hai să clarificăm lucrurile aici. Noi, ca educatori trebuie să ne asumăm cu seriozitate responsabilitatea de a crea medii prietenoase pentru mentalitatea de creștere – unde copiii să se simtă în siguranță, să nu fie judecați, unde înțeleg că noi credem în potențialul lor de a se dezvolta și unde ei știu că noi suntem dedicați total la a colabora cu ei în procesul lor de învățare. Treaba noastră este să-i ajutăm pe copii să prospere și nu aceea de a găsi motivele pentru care ei nu pot face asta.

Comparație între mentalitatea fixistă și cea de creștere

Cum obții o mentalitate de creștere (adevărată)?

Nu obții o mentalitate de creștere prin simpla proclamare. Te îndrepți spre ea parcurgând un drum.

Deoarece mentalitatea de creștere a câștigat valoare și a devenit modul ”corect” de a gândi în unele arii de activitate, din ce în ce mai mulți oameni au ajuns să pretindă că o au. Oare nu toți ne dorim să ne vedem pe noi înșine ca niște oameni luminați care-i ajută pe copii să-și atingă potențialul? Un cunoscut educator mi-a spus că am devenit ”politically incorrect” față de educatori când spun despre ei (sau chiar gândesc) că au o mentalitate fixistă în vreun domeniu. Iar un director mi-a spus că doar îi făcea câteva sugestii unui profesor când aceste s-a uitat la el indignat și a spus, ”Adică vrei să spui că am o mentalitate fixistă?”

Deși pentru a simplifica lucrurile am vorbit despre unii oameni că ar avea o mentalitate de creștere și că unii oameni ar avea o mentalitate fixistă, adevărul este că avem cu toții un amestec din cele două. Nu are rost să negăm asta. Câteodată suntem într-o mentalitate iar altă dată suntem în cealaltă. Atunci înseamnă că sarcina noastră devine aceea de a înțelege ce anume declanșează mentalitatea fixistă. Care sunt evenimentele sau situațiile care ne duc într-un loc în care simțim că abilitățile noastre (sau ale celorlalți) sunt stabilite? Care sunt evenimentele sau situațiile care ne duc într-o poziție de judecată în loc să ne ducă spre un loc al dezvoltării?

Ce se întâmplă când apare ”personajul” nostru cu mentalitate fixistă – acel personaj care ne avertizează să evităm provocările vieții și ne doboară atunci când eșuăm la ceva? Cum ne face să ne simțim acest personaj? Cum ne face să gândim și cum ne face să acționăm? Cum ne afectează aceste gânduri, sentimente și acțiuni, pe noi și pe cei din jurul nostru? Și, cel mai important, ce putem face de-a lungul timpului pentru a-l ține acest personaj ca să nu se amestece în dezvoltarea noastră și în cea a copiilor noștri? Cum putem convinge acest personaj cu mentalitate fixistă să se îmbarce în corabia ce ne duce spre obiectivele stabilite de personajul nostru cu mentalitate de creștere?

Mă voi ocupa de aceste întrebări în capitolul final al cărții, unde vom examina procesul schimbării personale. Ceea ce vreau să subliniez aici e că asta este o lungă călătorie, una în care este nevoie de angajament și determinare. Dar odată ce am înțeles că avem cu toții, periodic, o mentalitate fixistă putem vorbi despre ambele mentalități în mod deschis. Putem vorbi despre personajul nostru cu mentalitate fixistă, când apare, cum ne afectează asta și cum învățăm să ne descurcăm cu el. Și pe măsură ce facem asta, vom realiza că avem alături mulți tovarăși în această călătorie a noastră spre o mentalitate de creștere predominantă.

De ce vrem ca elevii să aibă o mentalitate de creștere? Atunci când o au, ei sunt capabili să facă față provocărilor cu o atitudine pozitivă, să creadă în ei înșiși, să simtă că se pot îmbunătăți cu efort și să se bucure de actul învățării.

Cum pot transmite mentalitatea de creștere?

Te-ai putea gândi că, odată ce adulții au adoptat o mentalitate de creștere mai bună, o vor transmite automat copiilor. Se va prelinge pur și simplu din cuvintele și faptele lor. Asta este ceea ce gândim, dar nu asta este și ceea ce găsim. Mulți adulți nu transmit copiilor mentalitatea lor de creștere. Cum e posibil asta?

În primul rând, haideți să ne uităm la rezultatele cercetărilor. Într-un număr de studii, noi și cercetătorii am examinat mentalitatea părinților și pe cea a copiilor lor. În fiecare caz, mulți părinți aveau mentalitate de creștere, dar nu o transmiteau neapărat copiilor lor. În alte studii, cercetătorii au examinat mentalitatea profesorilor și pe cea a elevilor lor. În fiecare caz, mulți dintre profesori aveau mentalitate de creștere, dar ei nu o transmiteau neapărat elevilor lor. Se întâmpla altceva.

Desigur, este posibil ca unii dintre acești părinți sau profesori să fi avut o falsă mentalitate de creștere. Dar dincolo de acest fapt, noi am găsit ceva fascinant. Mentalitatea adulților era în capul adulților și nu era direct vizibilă pentru copiii lor. Acțiunile deschise ale părinților vorbeau mai tare și asta este ceea ce vedeau copiii lor. Din nefericire, aceste acțiuni deseori nu se aliniau cu mentalitatea de creștere din capul adulților. Deci, care sunt acțiunile care conduc la o mentalitate diferită?

În primul rând, nici o surpriză, este lauda. Laudele părinților modelează mentalitatea copiilor lor. Este interesant că acestea nu se aliniază cu mentalitatea părinților. Chiar și părinții care aveau o mentalitate de creștere să regăseau lăudând abilitățile copiilor lor – și neglijau să se concentreze pe procesul de învățare al copilului lor.

În al doilea rând, este modul în care părinții răspund la greșelile și eșecurile copiilor. Când un copil are un regres și părintele reacționează cu anxietate sau cu îngrijorare privind abilitățile copilului, asta încurajează mai mult mentalitatea fixistă a copilului. Părintele ar putea să încerce să poleiască eșecul copilului dar chiar și faptul că face asta transmite ideea că eșecul este o problemă. Așa că, deși părinții pot avea o mentalitate de creștere, ei pot totuși afișa îngrijorare față de încrederea sau moralul copilului atunci când acesta se împiedică la ceva.

Părinții care răspund la regresul copilului cu interes și tratează aceste eșecuri ca oportunități de învățare sunt aceia care transmit copiilor o mentalitate de creștere. Acești părinți se gândesc că regresul este un lucru bun care ar trebui acceptat și că regresul ar trebui să fie folosit ca o platformă pentru învățare. Ei abordează regresul frontal și vorbesc cu copiii lor despre următorii pași de făcut în învățare.

Cu alte cuvinte, în fiecare zi părinții își învață copiii dacă greșelile, obstacolele și regresul sunt lucruri bune sau rele. Părinții care tratează aceste lucruri ca fiind bune este mai probabil să transmită copiilor lor o mentalitate de creștere.

În al treilea rând, transmiterea unei mentalități de creștere înseamnă dacă profesorii predau pentru înțelegere sau pur și simplu cer elevilor să memoreze fapte, reguli și proceduri. Cercetările arată că atunci când profesorilor le pasă de înțelegerea profundă și lucrează cu elevii pentru a o obține, atunci este mai probabil că elevii vor crede că abilitățile lor pot fi dezvoltate. Unul dintre studii a descoperit că atunci când profesorii de matematică predau pentru ca elevii să obțină înțelegerea conceptuală, le dau un feedback care aprofundează înțelegerea elevilor și apoi le permit acestora să-și revizuiască lucrările (pentru a experimenta și a-și arăta înțelegerea profundă obținută), elevii lor evoluează spre o mentalitate de creștere în matematică. Acești elevi credeau că-și pot dezvolta abilitățile matematice de bază.

Pe de altă parte, atunci când profesorii cred că matematica este doar un set de reguli și proceduri care trebuiesc memorate, ei pot accentua importanța efortului și perseverenței, dar elevii nu simt că abilitățile lor cresc și nu tind să evolueze spre o mentalitate de creștere. De altfel, mulți dintre acești profesori utilizează în clasele lor expresia ”mentalitate de creștere”, dar metodele lor de predare – acțiunile lor – nu încurajează mentalitatea de creștere a elevilor.

Alte studii înfățișează o imagine similară. Într-un studiu elevii de liceu au vorbit despre profesorii lor de matematică. Unii dintre ei au spus că, atunci când sunt blocați profesorii lor se așează lângă ei și spun lucruri ca: ”Arată-mi ce-ai făcut, hai să încercăm să aflăm cum gândești și apoi să ne dăm seama ce ai putea încerca să faci mai departe”. Elevii care au fost tratați în acest mod – ca și cum înțelegerea era de o importanță extraordinară și putea fi obținută cu suportul profesorului – s-au mișcat către mentalitatea de creștere în matematică.

Cu toate acestea, în această epocă a testelor cu miză mare, mulți dintre profesori pun accentul pe memorarea faptelor, regulilor și procedurilor, pentru a se ”asigura” că elevii lor obțin rezultate bune la toate testele care sunt importante. Așa cum am văzut, aceasta ar putea promova mai mult mentalitatea fixistă și este probabil, în mod ironic, să submineze performanțele elevilor chiar la aceste teste. Nu există nimic asemănător cu învățarea profundă care să asigure rezultate bune.

Din nefericire, în această atmosferă mulți elevi ajung să egaleze în minte învățarea cu memorarea. Aud din partea multor cercetători și educatori că elevi din toate mediile economice devin din ce în ce mai incapabili să sesizeze diferența dintre memorarea faptelor, regulilor și procedurilor și înțelegerea adevărată a conceptelor care stau la baza materialului pe care-l au de învățat. Pe lângă veștile rele pentru mentalitatea de creștere, asta are și implicații deranjante pentru întreaga națiune. Marile contribuții la progresul societății s-au născut din curiozitate și înțelegere profundă. Dacă elevii nu mai sunt capabili să recunoască valoarea învățării profunde, de unde vor veni marile contribuții ale viitorului?

Inițial am fost surprinși să aflăm că mulți adulți cu mentalitate de creștere nu o dau mai departe. Cu toate acestea, morala acestei povești este că părinții, profesorii și antrenorii transmit mentalitatea de creștere nu atunci când au o credință care stă în capul lor ci întruchipând o mentalitate de creștere în faptele lor: modul în care laudă (transmițând procesul care duce la învățare), modul în care tratează greșelile, eșecul sau regresul (ca pe oportunități de învățare) și modul în care se concentrează pe aprofundarea înțelegerii (ca pe un obiectiv al învățării).

Dacă părinții vor să dea copiilor un dar, cel mai bun lucru pe care-l pot face este să-și învețe copii să iubească provocările, să fie intrigați de greșeli, să se bucure de efort și să continue să învețe – Carol S. Dveck

Moștenirea noastră

Ca părinți, profesori și antrenori ni se încredințează viețile oamenilor. Ei sunt responsabilitatea și moștenirea noastră. Știm că mentalitatea de creștere are un rol cheie în a ne ajuta șă de împlinim misiunea și în a-i ajuta pe ei să-și atingă potențialul.

  • Fiecare cuvânt sau acțiune a unui părinte trimite copilului un mesaj. Mâine, ascultă ce îi spui copilului tău (sau în prezența copilului) și acordează-ți mesajele pe care le transmiți. Oare mesajele tale spun: Ai niște trăsături definitive și eu ți le judec? Sau aceste mesaje spun: Tu ești o persoană în dezvoltare și mă interesează dezvoltarea ta?
  • Cum îți lauzi copiii? Amintește-ți că lăudarea inteligenței sau talentului copilului, oricât ar fi de tentantă, transmite un mesaj al mentalității fixiste. Face ca încrederea și motivarea copilului să devină fragilă. În loc de asta, încearcă să te concentrezi pe procesele pe care le utilizează – pe strategiile, efortul și alegerile lor. În interacțiunile tale cu copilul tău, exersează lăudarea procesului.
  • Privește-te și ascultă-te cu atenție atunci când copilul tău dă greș. Amintește-ți că numai feedback-ul care-l ajută pe copil să înțeleagă este o critică constructivă. Și nu este constructiv să dai un feedback care pune copilului o etichetă (prost, lipsit de talent etc.) sau să cauți scuze copilului. La sfârșitul fiecărei zile, scrie replicile de critică constructivă și laudele legate de proces pe care i le-ai transmis copilului.
  • Deseori părinții stabilesc obiectivele pentru care să muncească copilul. Amintește-ți că talentul înnăscut nu este un obiectiv. Dezvoltarea abilităților și a cunoașterii sunt obiectivele adevărate. Fii foarte atent la ce obiective stabilești pentru copilul tău.
  • Dacă ești un profesor, amintește-ți că o coborâre a standardelor nu duce la creșterea stimei de sine a elevilor. Dar nici ridicarea standardelor fără să le dai elevilor căile prin care le pot atinge. Mentalitatea de creștere îți dă o cale prin care să ridici standardele și să-i faci pe copii să le atingă. Încearcă să le prezinți temele într-un cadru de creștere și dându-le elevilor un feedback asupra procesului. Cred că o să-ți placă ce se va întâmpla.
  • Te gândești la elevii tăi care învață mai lent ca la niște copii care nu vor fi niciodată capabili să învețe bine? Oare și ei cred despre ei că sunt niște proști și așa vor fi întotdeauna? În loc de asta încearcă să-ți dai seama ce nu înțeleg și ce strategii de învățare nu au/ nu funcționează pentru ei. Amintește-ți că profesorii grozavi cred în creșterea talentului și intelectului și sunt fascinați de procesul învățării.
  • Ești un antrenor cu mentalitate fixistă? Te gândești întotdeauna întâi și înainte de toate la recordurile și reputația ta? Ești intolerant la greșeli? Încerci să-ți motivezi jucătorii printr-o critică ce-i judecă? Exact asta ar putea fi ceea ce-i ține în loc pe atleții tăi. Încearcă să ai o mentalitate de creștere. În loc să ceri niște meciuri fără greșeli, cere-le angajament deplin și efort maxim. În loc să-i judeci pe sportivi, arată-le respect și antrenează-i pentru a se dezvolta.

Ca părinți, profesori și antrenori, misiunea noastră este să dezvoltăm potențialul oamenilor. Haideți să utilizăm toate lecțiile mentalității de creștere – și tot ce mai putem – pentru a realiza asta.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.