Plecând de la cele spuse de Carol Dweck în cartea Mentalitatea despre atmosfera hrănitoare și alegerea atentă a provocărilor în funcție de nivelul fiecărui copil, continuăm astăzi cu un articol foarte interesant din Edutopia, scris de Ginna Guiang-Myers despre acest concept de ”neputință învățată”. Ce înseamnă asta? Este o condiție, o stare de spirit și un mesaj intern (Nu pot face asta! Voi eșua cu siguranță. Nici nu mai încerc…) cu care se confruntă foarte mulți copii ori de câte ori se află în fața unei provocări, a unei probleme pe care nu o pot rezolva imediat, renunțând să mai încerce să o rezolve sau să rezolve provocarea/ provocările următoare.

Ginna Guiang-Myers a predat științele timp de 20 de ani la clase de gimnaziu din Filipine și SUA, având o certificare națională în acest domeniu. În prezent ea este director pentru curriculum, pentru instruire și dezvoltare profesională, coordonând și evaluările elevilor școlile generale și gimnaziale din districtul școlar Eureka Union din Granite Bay, California. Ginna G.-M. are și un doctorat în psihologie, derulând cercetări științifice în domeniul cogniției, memoriei, diferențelor de gen și al psihologiei pozitive.

Promovarea unui optimist realistic poate schimba multe pentru elevii care au interiorizat mesajul că sunt destinați să eșueze, să nu reușească.

De mult timp pledează educatorii pentru reîncadrarea în mod pozitiv a greșelilor, a ”eșecului” ca fiind ”oportunități de învățare”, dar atunci când eșecul devine atât de normal și așteptat în viața unui elev încât provoacă o resemnare umilă, asta conduce la ceea ce numim ”neputința învățată” – learned helplessness. Neputința învățată este o condiție psihologică de pierdere a controlului și ea creează elevi care renunță la efort, chiar și în situația în care acel efort nu depășește capacitățile elevului și este clar că îl va conduce la succes.

Acest fenomen se dezvoltă devreme în viața copilului, deci este decisiv ca profesorii din clasele elementare (și de grădiniță, n.n.) să înțeleagă și să fie conștienți de această condiție. De asemenea educatorii elevilor mai mari trebuie să fie bine informați despre neputința învățată, deoarece ea are o influență negativă asupra performanțelor academice și a stării de bine mentale a elevilor, așa cum s-a demonstrat în 2007, în cadrul unui experiment filmat*, care arată cum adulți de vârsta studenției renunță să mai încerce să rezolve o sarcină după doar 10-15 minute.

* https://m.youtube.com/watch?v=gFmFOmprTt0 – Learned Helplessness

Neputința învățată în clasă

Neputința învățată se instalează deseori devreme în viața copilului, datorită unor îngrijitori inconștienți (fenomen observat cel mai adesea la copiii instituționalizați, de exemplu). Școlile pot exacerba această condiție, prin practici care perpetuează mentalitatea pesimistă și/sau adulți care nu prezintă încredere și care alimentează ciclul neputinței învățate.

Practicile la nivel de școală sau de clasă pot proveni din intenții bune, cum ar fi de exemplu supra-structurarea (care nu oferă elevilor oportunitatea de a încerca să lucreze la o problemă, furnizându-le ajutor până la punctul în care aproape că fac munca în locul copilului) și cu toate acestea pot conduce la această condiție.

Exemplele despre cum se poate manifesta neputința învățată în clasă includ:

• Refuzul de a accepta ajutor, fie și în cazul în care profesorul îl oferă în mod repetat
• Frustrare care conduce la abandonarea cu ușurință
• Dezangajarea față de efort
• Lipsa de motivație
• Un nivel de valoare proprie și eficacitate proprie scăzut (ex. copilul furnizează mii de motive pentru care soluțiile nu vor funcționa)

Este decisiv ca profesorii (și părinții) să examineze ce mesaje primesc copiii/ elevii despre greșeală/ eșec – și felul în care înșiși copilul explică eșecul, și dacă educatorii perpetuează această explicație? De exemplu, cum reacționează un profesor atunci când un elev face o greșeală, spune ceva eronat? Este clasa lui un mediu în care profesorul nu numai că se așteaptă să existe erori ci și celebrează aceste erori ca pe niște oportunități de învățare? Dacă nu și elevii interiorizează acest mesaj – că greșeala, eșecul este ceva permanent, omniprezent și personal, este probabil ca din asta să rezulte această condiție de neputință învățată.

Cum să gestionezi neputința învățată

Profesorii pot aborda neputința învățată prin prisma echității – elevii care se străduiesc și s-au chinuit mult timp și au renunțat merită mai multă atenție – și cu toate acestea trebuie să știți că majoritatea strategiilor care țintesc neputința învățată îi vor ajuta de fapt pe toți elevii.

Examinează-ți practicile de notare: Crezi că atribuirea unor note de 2, 1 sau 0 îi motivează pe elevi? Dacă da, ar fi cazul să te gândești din nou** la această practică. Nici un elev nu a fost vreodată motivat de nota zero. O altă politică pe care să o examinezi este cea a refacerii temelor/ lucrărilor sau a reluării unei examinări. Să nu le permiți elevilor să încerce din nou poate transmite mesajul că eșecul este final și permanent.

** https://www.edutopia.org/article/case-against-zeros-grading – Cazul împotriva notelor de 0

Normalizează și celebrează greșeala/ eșecul: Ai încercat vreodată strategia mea ”Nu-ul meu favorit”***? Această abordare transmite ideea că, fără eșec nu învățăm. Profesorii pot de asemenea demonstra cum răspund ei în mod corespunzător la eșec și pot împărtăși elevilor povestiri despre oameni de știință celebri care au reîncadrat eșecul ca pe o oportunitate de a învăța și de a descoperi. Poveștile despre Marie Curie, Thomas Edison, și despre adolescentul de 15 ani Jake Andraka (#1) sunt povestiri valoroase despre valoarea eșecului și reziliență, determinare.

*** https://m.youtube.com/watch?v=uuDjke-p4Co – Jan 21 Webinar video 1 (My Favorite No Video Slide 19)

#1 https://www.ted.com/talks/jack_andraka_a_promising_test_for_pancreatic_cancer_from_a_teenager – Un adolescent care a inventat un test promițător pentru cancerul pancreatic

Laudă și încurajează efortul și nu abilitatea intrinsecă percepută a elevului: “Îmi pot da seama cât de mult efort ți-a luat – felicitări!” în loc de ”Ești strălucit la matematică.” Asta este important deoarece re-cadrează succesul ca rezultat al efortului, nu rezultat ca urmare a unei abilități deja existente, intrinseci. Examinează-ți limbajul. În clasă atârnă afișe care subliniază efortul și mai puțin abilitatea vizibilă și referă-te la ele în mod constant atunci când predai și dai feedback elevilor. O altă strategie este să plasezi în jurul profesorului notițe (post-it) care reamintesc astfel de lucruri: ”Subliniază efortul”, ”Laudă sârguința! și ”Normalizează greșeala/ eșecul!”.

Demonstrează o mentalitate optimistă: Prinde orice oportunitate de a arăta că eșecul în învățare nu este personal, omniprezent și permanent. Demonstrează cum să faci față în mod adecvat la eșec, folosindu-l ca punct de lansare pentru a învăța. Te-ai surprins vreodată chiar pe tine predând ceva incorect sau făcând o greșeală? Ei bine, ce oportunitate grozavă de a-ți recunoaște eroarea, poate să râzi de ea și să o celebrezi declarând; ”Acum când știm cu toții ce metodă nu merge, haideți să căutăm cu toții metode eficiente!”

Lucrează împreună cu elevii pentru a stabili obiective de dimensiuni mici și celebrează momentul în care elevii ating fiecare obiectiv: Cu un proiect mare, întocmiți o listă de verificare care permite elevilor să înceapă în mic și să vadă progresul la fiecare pas. Pe măsură ce elevii lucrează la obiectivele lor, furnizează-le o listă cu resurse accesibile (ex. dicționare vizuale, adulți cărora le pasă, site-ul web, un antrenor).

Optimismul învățat

Antidotul pentru neputința învățată este optimismul realistic (#2). Dacă copiii pot învăța condiția de neputință ei pot învăța și optimismul realistic.

#2 https://www.edutopia.org/article/tips-teaching-realistic-optimism – Sfaturi pentru a preda optimismul realistic

Este decisiv ca elevii (și profesorii care au grijă de ei) să adopte o mentalitate care întărește speranța, recunoștința și reziliența. Privind prin lupa echității,acelora cărora le lipsește accesul la resurse deseori le lipsește de asemenea credința optimistă că succesul este tangibil pentru ei. Acolo unde există speranță și optimism există și credința că eforturile elevilor merită pe deplin să fie făcute.

Sursa: https://www.edutopia.org/article/how-counter-learned-helplessness?