Acum, după ce v-am mai prezentat câteva idei practice, vrem să ne întoarcem puțin la tema celor două mentalități – fixistă și de creștere, pentru a vedea cum poate fi stimulată mentalitatea de creștere și ce să facem, ca părinți și profesori pentru a nu pune un accent nedorit pe mentalitatea fixistă.

Așa cum vă povesteam la începutul articolului ”Să înveți ca un tigru din junglă”, Carol Dweck prezintă în cartea Mindset multe modele concrete și povești ale unor sportivi, oameni de afaceri, manageri sau politicieni care ilustrează cu claritate dezavantajele unei mentalități fixiste și, de asemenea situații din relațiile de cuplu, de prietenie, colegiale sau profesionale în care oamenii cu mentalitate fixistă eșuează în menținerea unor relații benefice.

Am ajuns și la capitolul în care Carol vorbește despre relațiile părinți-copii și profesori-copii și la tipurile de mesaje sau laude care pot stimula dezvoltarea unei mentalități de creștere sau pot, dimpotrivă întări ideea că inteligența, talentul sau abilitățile sunt înnăscute, nu se pot dezvolta și că această ”moștenire” îl definește pe copil sau adult.

Și ne-am propus să vă traducem o parte din acest capitol, deoarece considerăm că este foarte important atât pentru părinți și profesori, cât și pentru copiii pe care îi educă.

MESAJELE PĂRINȚILOR ȘI PROFESORILOR DESPRE SUCCES ȘI EȘEC

Mesajele despre succes

Ascultați cum sună aceste mesaje în câteva exemple:

– ”Ai învățat acest lucru atât de repede! Ești atât de inteligent!

– ”Uită-te la acest desen. Martha, nu-i așa că este următorul Picasso?”

– ”Ești extraordinar/ strălucit, ai luat nota maximă fără măcar să înveți!”

Dacă ești precum majoritatea părinților, auzi în acestea niște mesaje de susținere, care îl ajută pe copil să-și dezvolte stima de sine. Dar ascultă cu mai mare atenție. Vezi dacă nu poți auzi un altfel de mesaj. Și fii conștient că acesta este mesajul pe care îl aude copilul:

– Dacă nu învăț repede ceva înseamnă cu nu sunt deștept.

– Nu ar trebui să încerc să desenez nimic prea greu sau ei (părinții) vor vedea cu nu sunt un Picasso.

– Mai bine renunț la a mai învăța, sau ei vor crede că nu sunt atât de extraordinar/ strălucit.

Cum știu că asta e ceea ce aud copiii? Vă amintiți din capitolul 3 ce gândesc despre modul în care părinții își copleșesc copiii cu laude în speranța că le vor încuraja încrederea în sine și realizările?

Ești atât de inteligent! Ești atât de talentat! Ești făcut să fii atlet!

Și eu mă gândesc: Stai puțin. Nu sunt copiii cu mentalitate fixistă – acei copii vulnerabili – cei care sunt obsedați de asta?

Oare nu osanalele despre inteligență sau talent îi fac pe copii – pe toți copiii – să fie și mai obsedați de aceste lucruri?

De aceea am conceput și un studiu pentru a cerceta aceste lucruri. După șapte experimente, cu sute de copii, am avut unele din cele mai clare rezultate pe care le-am văzut.

Lăudarea inteligenței copiilor dăunează motivației și performanțelor acestora.

Cum e posibil așa ceva? Oare nu le place tuturor copiilor să fie lăudați?

Da, copiilor le place să fie lăudați. Și în mod special le place să fie lăudați pentru faptul că sunt inteligenți și talentați. Și chiar le dă un imbold, o strălucire specială – dar doar pentru un moment. În secunda în care dau de un obstacol, încrederea lor zboară afară pe fereastră și motivația lor e la pământ. Dacă succesul înseamnă că sunt inteligenți, eșecul înseamnă că sunt proști.

Și asta este mentalitatea fixistă.

Iată ce spune o mamă care a văzut efectele unor laude bine intenționate:

”Vreau să împărtășesc cu voi experiența mea de viață. Sunt mama unui elev de clasa a cincea, foarte inteligent. El a obținut constant rezultatul de 99 de puncte la testele standardizate din școală – la matematică, limbaj și științe, dar a avut niște probleme foarte reale în ce privește încrederea în sine. Soțul meu, care este de asemenea o persoană foarte inteligentă, a simțit că părinții lui nu i-au prețuit niciodată inteligența și încerca să supra-compenseze cu fiul nostru, încercând să-l laude pentru că ”este deștept”. După câțiva ani am început să bănuiesc că asta a creat niște probleme, deoarece fiul meu, deși excelează la școală, este reticent atunci când e vorba să abordeze lucruri sau proiecte dificile (așa cum au arătat și studiile noastre) deoarece atunci nu va mai crede că este atât de deștept. El își proiectează o imagine atât de exagerată despre abilitățile lui și pretinde că are performanțe mai bune decât ceilalți (atât din punct de vedere intelectual cât și la activitățile fizice), dar nu va încerca astfel de activități deoarece, firește, în caz că eșuează ar fi distrus.”

Și iată mai jos vocea unui student de al meu de la California University care a reflectat asupra propriei povești:

”Îmi amintesc că eram deseori lăudat pentru inteligența mea și nu pentru eforturile mele și, încet dar sigur am dezvoltat o aversiune pentru provocările dificile. Cel mai surprinzător a fost faptul că această aversiunea s-a extins dincolo de activitățile școlare sau chiar sportive și către provocările emoționale. Și asta a fost cea mai mare dizabilitate a mea în învățare – această tendință de a vedea performanța ca pe o reflectare a caracterului meu și că, dacă nu aș fi putut realiza imediat ceva, încercam să evit acea sarcină sau să o tratez cu dispreț.”

Știu, simțiți că este aproape imposibil să reziști unor asemenea laude. Vrem ca cei pe care îi iubim să știe că noi îi prețuim și le apreciam succesele. Chiar și eu am căzut în această capcană.

Într-una din zile am sosit acasă și soțul meu, David, rezolvase o problemă foarte dificilă cu care ne chinuisem de ceva vreme. Am izbucnit: ”Ești extraordinar!”

Nu mai trebuie să vă spun că am fost consternată de ceea ce făcusem și, văzându-mi expresia îngrozită, soțul meu s-a grăbit să-mi spună, ”Știu că o spui în cel mai bun sens al mentalității de creștere. Că am căutat mai multe strategii, că am stăruit, am încercat tot felul de soluții și într-un final i-am dat de capăt.”

”Da,” i-am răspuns, zâmbind dulce, ”este exact ceea ce voiam să spun.”

Părinții se gândesc că ei pot transmite copiilor o încredere permanentă – ca pe un dar – lăudându-le mintea și talentul. Dar asta nu funcționează și, de fapt are un efect opus. Îi face pe copii să se îndoiască de ei imediat ce dau de ceva greu sau când ceva nu merge. Dacă părinții vor să dea copiilor lor un dar, cel mai bun lucru pe care-l pot face este să-i învețe pe copii să le placă provocările, să fie intrigați de ce anume a dus la greșeală, să le placă efortul, să caute strategii și să continue să învețe. În acest fel, copiii lor nu trebuie să fie sclavii laudelor. Ei vor avea o modalitate de a-și construi și repara încrederea, care-i va ajuta întreaga viață.

Cum să transmiți mesaje despre efort și creștere

Deci, care este alternativa lăudării inteligenței și talentului? Asigurările pe care mi le-a dat soțul meu David vă pot da un indiciu. Iar unul dintre studenții mei vă spune mai multe:

”În acest weekend m-am dus acasă, pentru a-mi găsi sora, elevă în clasa a XII-a, într-o stare de extaz în privința școlii. Am întrebat-o de ce este atât de extaziată, iar ea mi-a spus, ”Am luat 102 puncte la testul pentru studiile sociale!” Și am auzit-o repetând această frază de cinci ori în acel weekend. În această situație reală de viață am decis să aplic ceea ce învățasem la cursuri. În loc să-i laud inteligența sau rezultatul, i-am pus întrebări despre eforturile pe care le făcuse pentru a studia și despre cum își îmbunătățise rezultatul față de anul anterior. Anul trecut, notele ei scăzuseră mult, iar în acest an progresase, așa că m-am gândit că ar fi important pentru ea să intervin și să o orientez în direcția cea bună la începutul acestui an.”

Oare asta înseamnă că nu ne mai putem lăuda copiii cu entuziasm atunci când fac ceva grozav? Trebuie să încercăm să ne înfrânăm admirația pentru succesul lor?

Nici vorbă.

Înseamnă doar că ar trebui să evităm un anumit tip de laudă – acea laudă care apreciază inteligența sau talentul. Sau lauda care implică faptul că noi suntem mândri de ei pentru inteligență sau talent în loc să fim mândri de munca pe care au depus-o.

Putem să-i apreciem cât de mult dorim pentru procesele orientate spre creștere – pentru ceea ce au realizat prin exercițiu, studiu, perseverență și bune strategii. Și îi putem întreba despre munca lor într-un mod care recunoaște și arată interes pentru eforturile și alegerea lor.

”Ai studiat cu adevărat pentru acest test și progresul tău o arată. Ai citit materialele de mai multe ori, ai subliniat ideile și te-ai testat singur. Și a funcționat cu adevărat!”

”Îmi place modul în care ai încercat tot felul de strategii pentru a rezolva această problemă de matematică și până la urmă ai rezolvat-o. Te-ai gândit la multe moduri de a o rezolva și ai găsit-o pe aceea care a funcționat!”

”Îmi place că ai acceptat provocarea de a aborda acest proiect provocator pentru orele de științe. O să-ți ceară multă muncă – să faci cercetări, să concepi aparatul, să cumperi componentele și să-l construiești. Băiete, vei învăța o mulțime de lucruri grozave din asta!”

”Știu că școala era ceva ușor pentru tine și erai obișnuit să te simți cel mai inteligent copil în toate timpurile. Dar adevărul era că nu-ți utilizai creierul la întreaga capacitate. Sunt încântat că acum te extinzi și lucrezi ca să înveți lucruri grele.”

” Această temă a fost atât de lungă și a cerut atâta implicare. Admir cu adevărat modul în care te-ai concentrat și ai terminat-o”:

”Acest desen are atâtea culori minunate. Povestește-mi despre ele.”

”Ai pus atât de multe gânduri în acest eseu. Mă face cu adevărat să-l înțeleg pe Shakespeare într-o lumină nouă.”

”Pasiunea pe care ai pus-o în această piesă pentru pian îmi dă un sentiment de reală bucurie. Cum te simți tu când o cânți?”

Dar ce spunem unui elev care a muncit din greu și nu a ”făcut prea bine”?

”Mi-a plăcut efortul pe care l-ai depus, dar hai să mai lucrăm împreună ca să ne dăm seama ce anume nu ai înțeles.”

”Avem cu toții curbe de învățare diferite. Poate pentru tine este nevoie de mai mult timp până prinzi asta și până te vei simți confortabil cu acest material, dar dacă vei continua până la urmă vei reuși.”

”Fiecare învață în mod diferit. Haide să continuăm până găsim modul de învățare care funcționează pentru tine.”

(Acest mesaj ar putea fi important în mod special pentru copiii cu dizabilități de învățare. Deseori în cazul lor nu este vorba despre efortul investit cât despre găsirea strategiei potrivite).

Am fost încântată să aflu recent că Haim Ginott*, prin intermediul muncii lui de o viață cu copiii, a ajuns la aceleași concluzii.

* https://en.wikipedia.org/wiki/Haim_Ginott

”Lauda nu ar trebui să aibă de a face cu calitățile personalității copilului ci cu eforturile și realizările lui.”

Câteodată oamenii a grijă să folosească cu copiii lor laude care sunt orientate spre creștere, dar ei strică asta prin felul în care vorbesc despre alții. Am auzit părinți spunând în fața propriilor copii, ”Cutare e un ratat din naștere” sau ”Fata asta e un geniu natural”. Atunci când copiii își aud părinții ridicând asupra altora astfel de judecăți fixiste, asta le comunică faptul că părinții lor au o mentalitate fixistă. Și ei trebuie să se întrebe în sinea lor: ”Eu urmez?”

Acest avertisment se aplică și profesorilor! Într-unul din studiile noastre le-am predat elevilor o lecție de matematică, presărată cu informații despre istoria matematicii, și anume povești despre marii matematicieni. Pentru jumătate dintre elevi am vorbit despre matematicieni ca genii care au descoperit cu ușurință teoriile lor matematice. Doar acest fapt i-a propulsat pe elevi într-o mentalitate fixistă. Trimitea mesajul:

– Există unii oameni care s-au născut deștepți în ale matematicii și totul este ușor pentru ei. Și mai există și restul de oameni, ca voi.”

Pentru cealaltă jumătate a elevilor am vorbit despre marii matematicieni ca despre oameni care au devenit pasionați de matematică, au munci în acest domeniu și au sfârșit prin a face descoperiri mărețe. Acest mesaj i-a adus pe elevi într-o mentalitate de creștere. Mesajul a fost:

– Abilitățile și rezultatele vin prin implicare și efort.

Este uimitor cum copiii au adulmecat aceste mesaje din remarcile noastre inocente.

Un singur lucru mai vreau să spun despre laude. Când le spunem copiilor:

– ”Wow, ai făcut asta atât de repede!” sau

– ”Uite, nu ai făcut nici o greșeală.”

Ce mesaj le transmitem? Le spunem că ceea ce prețuim este viteza și perfecțiunea.

Viteza și perfecțiunea sunt inamicii învățării lucrurilor dificile.

”Dacă tu te-ai gândit că sunt deștept pentru că am făcut lucrurile repede și perfect, mai bine nu mă apuc de ceva dificil”:

Deci, ce ar trebui să spunem atunci când copiii completează o însărcinare – să spunem o problemă de matematică – repede și perfect? Ar trebui să le negăm dreptul la lauda care li se cuvine?

DA!

Când se întâmplă asta, eu spun:

”Oups. Bănuiesc că asta a fost prea ușoară. Îmi cer scuze că ți-ai pierdut timpul. Hai să facem altceva, din care tu să poți învăța cu adevărat!”

Fragment din cartea Minset de Carol Dweck