Chei pentru a crește un copil fericit

Nu vrem să luăm pâinea de la gura unor formatori specializați, dar credem că aceste subiecte trebuie menținute mereu în atenția părinților și profesorilor, cu date susținute de cercetările științifice, așa că revenim și noi prin intermediul unui interviu cu unul din autorii unei cărți publicate recent. Interviul a fost condus de Cory Turner de la KQED.

Timp de mai mult de jumătate de secol copiii, adolescenții și tinerii adulți din SUA au spus că ei se simt ca și cum* viețile lor le sunt din ce în ce mai mult în afara propriului control. În același timp, ratele de anxietate și depresie în rândurile tinerei generații au crescut constant.

* https://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1207/s15327957pspr0803_5”Este dincolo de controlul meu: O meta-analiză de-a lungul timpului a externalizării ”in locus de control”, (t’s Beyond My Control: A Cross-Temporal Meta-Analysis of Increasing Externality in Locus of Control), 1960-2002

Locus de controlpercepția unei persoane cu privire la forțele care determină recompensele sau pedepsele aferente unui comportament efectuat de către ea. Locusul de control este măsura în care o persoană crede că poate controla rezultatele și evenimentele care îi influențează viața (Wikipedia).

O mamă-helicopter care-și controlează îndeaproape fiica în orice, provocându-i un stres evident.

Care este soluția? Să simți că ai controlul propriului destin. Haideți să numim asta “agency” – să fii proactiv.

“Capacitatea de a acționa conform propriilor obiective (agency) poate fi cel mai important factor al fericirii și bunăstării umane.”

Asta scriu William Stixrud și Ned Johnson în cartea lor, Copilul auto-motivat: Știința și sensul de a da copiilor voștri mai mult control asupra propriilor vieți.**

Sentimentul că nu ai nici un control asupra vieții tale poate cauza un stres debilitant și poate distruge auto-motivarea.

** https://www.amazon.com/Self-Driven-Child-Science-Giving-Control/dp/0735222517

”Construirea atitudinii proactive începe cu părinții, deoarece ea trebuie cultivată și hrănită încă din copilărie”, scriu Stixrud & Johnson. Dar mulți părinți (și profesori, n.n.) găsesc acest lucru dificil, deoarece să dai copiilor mai mult control înseamnă să cedeze o parte din controlul lor.

În loc să aibă încredere să lase copiii să facă alegeri – mici la început, dar mai mari pe măsură ce trec prin adolescență – mulți părinți insistă într-un control de tip micro-management, intervenind în totul, de la făcutul temelor acasă la alegerea prietenilor copilului/ tânărului. Pentru acești părinți, Stixrud & Johnson au un mesaj simplu:

– ”Stop. În loc să vă gândiți la voi ca și cum ați fi șefii sau managerii copilului, încercați să-i fiți consultant.

Pentru a discuta despre ideile principale din această carte, am vorbit cu Bill Stixrud, un neuro-psiholog care și-a petrecut ultimii 30 de ani din viață ajutând părinții și copiii să navigheze printre provocările vieții. Interviul nostru a fost editat, pentru a obține o mai mare claritate și a-i reduce din lungime.

Când lecțiile pentru acasă devin motiv de război în familie

– Haideți să începem cu definiția de bază din titlul cărții. Ce înseamnă pentru un copil să aibă propriul control?

– Când făceam psihoterapie am fost izbit de cât de mulți adulți tineri au venit să-mi spună, ”Simt că mi-am petrecut întreaga viață pe baza așteptărilor altor oameni. Vreau că încerc să-mi dau seama ce este cu adevărat important pentru mine.”

Cred că au copil condus de interesul propriu este condus de propria motivație, în opoziție de cel condus de așteptările altor oameni, prin recompense, insecuritate sau frică.

Ca să se simtă conduși de interesul propriu, copiii au nevoie să aibă un sentiment de control asupra vieții lor și să aibă energia de a-și orienta viețile în direcția în care vor să meargă.

– Consultanți, nu manageri? Îmi pot imagina că unii părinți s-ar simți cu adevărat inconfortabil cedând atât de mult controlul asupra vieții copiilor lor.

– Când făceam psihoterapie – și mă întorc acum cu 30 de ani în urmă – am văzut familii după familii care spuneau, ”Urăsc perioada după cină din casa noastră deoarece e un Al treilea război mondial.” Și am fost izbit de cât de multe astfel de lupte nesemnificative se dădeau din cauza temelor pentru acasă – lupte complet neproductive, care produceau un stres uriaș, asmuțind copilul împotriva propriilor părinți.

Eu pur și simplu le-am sugerat această frază: ”Te iubesc prea mult ca să mă cert cu tine din cauza temei pentru acasă”.

Ce le-am spus acestor părinți a fost că, dacă tu decizi că nu vă veți mai certa din cauza asta, să spui în schimb, ”Cum pot să te ajut?”. Să te gândești la tine ca și cum ai fi un consultant și să recunoști în mod respectuos că este tema copilului. Tu nu-ți poți face copilul să o facă. Ceea ce poți este doar să-i oferi ajutorul.

Poți chiar să stabilești un program de consultanță, să spunem între orele 6,30 ș 7,30 și să spui pur și simplu, ”Nu o să mă cert cu tine. Pentru că te iubesc prea mult. Nu vreau să existe fricțiuni între noi. Acestea sunt temele tale și eu respect faptul că tu o să-ți dai seama cum le faci, iar eu o să te ajut când ai nevoie. Una din familiile care au aplicat sfatul mi-a spus că ”temperatura din casă a coborât cu 20 de grade (Fahrenheit).”

Lăsați copiii să-și exploreze pasionile și interesele

– Să cedeze controlul este deosebit de dificil pentru părinții anxioși, care își fac o mulțime de griji că ai lor copii nu o să aibă note bune, nu o să intre la facultate bună, nu o să capete un job bun etc. Cum îi faci să cedeze controlul?

– Cu toții avem ceea ce eu numesc o iluzie împărtășită: aceea că există doar o singură cale, extrem de îngustă de a obține succesul și că, dacă ieși de pe acea cale, te scufunzi. Și pur și simplu nu ți-ar trebui prea mult să te uiți în jur și să-ți dai seama că asta nu e adevărat.

Cercetările sugerează că nu e o prea mare diferență la ce facultate mergi, în termeni de cât de mult succes financiar sau profesional vei avea și de cât de fericit vei fi. Ideea că, cumva, dacă intri la cel mai de elită liceu sau facultate, cu orice preț este cel mai potrivit obiectiv pentru dezvoltarea unui copil este complet greșită. Este o orientare greșită. ȘI mulți părinți care beneficiază de suficient suport pot ajunge să vadă asta și să se împace cu ideea. Dar acesta este un proiect foarte mare, deoarece atât de multă lume și societatea în care trăim dau mesajul opus.

De asemenea, trebuie să ne împăcăm cu realitatea. Iar această realitate este că nu-ți poți face copilul să-și facă munca (cu sila). Asta înseamnă că nu poate fi responsabilitatea părinților să se asigure că copilul își face temele întotdeauna și le face bine.

Într-un fel asta înseamnă și lipsă de respect față de copil. Știi, eu plec de la presupunerea că acești copii au un creier în cap și vor ca viețile lor să meargă bine. Ei vor să facă bine. De aceea noi vrem să schimbăm energia, în așa fel încât energia să vină de la copiii care caută ajutorul nostru, în loc ca noi să încercăm să fin șefii copilului, trimițându-le mesajul, ”Nu poți face asta de unul singur”.

De multe ori pasiunile copiilor se pot suprapune cu diferitele materii pe care le învață la școală

Unul din momentele mele favorite din această carte este atunci când dezvăluiți modul în care Dvs., ca părinte ați abordat cu proprii copii temele pentru acasă și momentul controlului carnetului de note. Care a fost mesajul pe care ați încercat să-l transmiteți copiilor?

Atunci când copiii mei au fost mici, am citit doar niște cercetări care sugerau că există foarte puțină corelare între notele primite la școală și succesul în viață. Așa că, atunci când copiii erau în școala elementară eu le-am spus, ”Mă uit bucuros la carnetele voastre de note, dar nu-mi pasă prea mult de ele. Îmi pasă mai mult ca tu să muncești din greu ca să te dezvolți, iar o parte din aceasta este cum te dezvolți ca elev. Dar înseamnă și să te dezvolți ca persoană. Dacă vrei să fii atlet sau muzician sau orice altceva este important pentru tine, îmi pasă mai mult de asta decât de altele – asta este auto-dezvoltarea – cea care te ajută să ai succes. Și nu notele.”

Atunci când fata mea a fost în liceu, a ajuns la o lectură despre creierul adolescentului în care am menționat această corelație scăzută dintre note și succes și cum cercetările pe termen lung care au avut ca subiecți ”valedictorienii” (elevii cu cea mai mare rată de succes în școală) sugerează că ei nu se descurcă mai bine decât ceilalți în studiile superioare în momentul în care ating mijlocul anilor 20. Pe drumul spre casă ea mi-a spus, ”Știi, mi-a plăcut lectura, dar eu nu cred că tu crezi cu adevărat lucrul ăsta despre note.”

I-am răspuns, ”cred absolut în asta”. Și, de fapt credeam atât de mult încât i-am oferit 100 de dolari ca să vină acasă cu o notă de C (6- șase) pe carnetul de note din săptămâna următoare.

Presupun că era pe atunci o elevă de nota 10?

Da, ea și-a dat acum doctoratul în Științe economice la Universitatea din Chicago. E o fată strălucită și o studentă cu adevărat bună. Dar i-am oferit 100 de dolari pentru o notă de 6 (C), ca să înțeleagă și să aibă și această experiență, știi, un lucru rău sau care pare un dezastru nu e cine știe ce lucru, de fapt.

Nu s-a supărat pe tine pentru asta?

N-a făcut-o niciodată. Dar cred că a ajutat-o să știe că există multe căi prin care un om poate atinge succesul. Și cred că acest mesaj a fost cu adevărat de ajutor pentru fiul meu, care nu a învățat cu ușurință și a avut nevoie de ajutor pe parcursul școlii. El a înflorit mai târziu, dar până la urmă a luat doctoratul în psihologie și este și el o persoană incredibilă.

Am parcurs acest drum alături de el – în sensul că niciodată nu i-am verificat temele. Dacă s-a întâmplat să remarc că nu a făcut o treabă prea bună la ceva, i-am oferit câteva sugestii și, câteodată le-a luat în seamă. În alte ocazii nu a făcut-o. Iar eu i-am spus, ”Asta este educația ta, te voi ajuta de câte ori pot.”

Una din pasiunile care pot propulsa un copil spre o carieră de succes și-l vor inspira să învețe matematica, fizica etc.

Despre subiectul temelor pentru acasă, tu spui: Inspiră dar nu cere.

În 1986 am scris câteva lucrări despre temele pentru acasă și am revăzut ceea ce noi știm despre efectele acestor teme asupra învățării. Și am fost stupefiat să aflu la acea vreme că, virtual nu este nici o corelație între cantitatea de timp petrecută cu temele pentru acasă și ceea ce înveți în școala elementară. Și, parțial din asta am tras concluzia că nu are sens să te lupți cu copiii și să aveți tot acest stres despre ceva ce nu pare să contribuie la învățare.

Treizeci și ceva de ani mai târziu, este aceeași situație că nu există nici o dovadă concludentă că temele pentru acasă contribuie la învățare în școala elementară. Sau, în cazul liceului o cantitate de timp mai mare de două ore, hai 2 1/2. Pur și simplu mai mult timp nu contribuie prea mult.

Cred că cel mai înțelept lucru este să încerci să-i inspiri pe copii să învețe acasă. Nu vreau ca atunci când ajung acasă copiii să stea pe social media până noaptea târziu. Vreau ca noi, părinții să-i inspirăm să lucreze la propria dezvoltare și vreau ca profesorii să-i inspire să învețe. Spune-le, ”iată cum vei izbuti să scapi de această temă. Cred că asta te va ajuta. Sau găsește o altă cale să înveți despre acest material.” Dar, tu profesor nu cere teme pentru acasă pe care să le notezi deoarece, în opinia mea, creează o confuzie între mijloc (tema = exersare) și obiectiv.

Una din pasiunile care, chiar dacă nu se transformă în meserie va fi extrem de folositoare în viață

Spui că cea mai bună cale de a-i motiva pe copil pentru a face lucruri la care tu crezi că ar trebui să se concentreze este să-l lași să petreacă timp pentru lucrurile pe care vrea el să se concentreze. De ce?

Există un om de știință numit Reed Larson care studiază dezvoltarea adolescenților, concentrându-se în mod special pe motivație***. Iar el a tras acum câțiva ani concluzia că cea mai bună cale de a dezvolta un adolescent sau tânăr adult auto-motivat este să încurajezi participarea lui în micile lui pasiuni, în hobby-uri – în lucrurile pe care le iubește.

*** https://experts.illinois.edu/en/publications/intrinsic-motivation-and-positive-developmentMotivația intrinsecă și dezvoltarea pozitivă

Ideea pe care a subliniat-o este că, dacă un copil este profund implicat în ceva ce-i place să facă, el își va crea o stare a creierului care combină înalta concentrare, multă energie, efort mare și stres redus. În mod ideal, cel puțin în viețile noastre profesionale, acela este locul în care ne-am dori să fim în cea mai mare parte a timpului. Vrem să fim interesați, angajați, activi, alerți și concentrați, dar fără prea mare stres.

Din propria mea experiență, eu am fost în liceu un elev de nota 7 (C+), dar am petrecut aproape două-trei ore pe seară lucrând la muzică rock ‘n’ roll. Am fost într-o formație și am învățat să cânt la instrumente și am învățat structura acordurilor și am exersat părțile de armonie. Deseori îmi spuneam, ”Ei bine, o să intru în camera mea de muzică pentru jumătate de oră și pe urmă o să-mi fac o parte din temele pentru acasă.” Dar de obicei ieșeam după două-trei ore și nici nu știam cum a trecut timpul.

Simt că mi-am modelat cu asta un creier care, odată ce găsește ceva profesional care are să-i spună ceva, poate funcționa cu pedala până la podea.

Sursa: https://www.kqed.org/mindshift/50562/the-key-to-raising-a-happy-child?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.