Ce se întâmplă în creierul copilului tău când îi citești o poveste?

Traducând articolul anterior despre modalitățile prin care profesorii și părinții se pot asigura că învățarea copiilor continuă și în timpul vacanței de vară, mi-am imaginat că la recomandarea ”citiți, citiți, citiți” mulți dintre voi v-ați gândit, poate cu un strop de disperare, ce să faceți ca să vă determinați copiii sau elevii să prindă drag de lectură și să citească singuri sau, în cazul în care voi trebuie să fiți cel care citește pentru copil cum să împăcați lipsa voastră de timp cu o recomandare ca aceasta. Știm că mulți părinți înlocuiesc lectura împreună a unei cărți cu soluții mai simple și care-i ”scutesc” de cititul împreună – îi pun să asculte casete/ CD-uri audio, sau să vadă filme de desene animate la televizor. Chiar și noi ne-am gândit acum câțiva ani să recomandăm părinților să utilizeze CD-urile cu povești înregistrate de Radio România, interpretate cu măiestrie de cunoscuți actori de teatru..Dar dacă ne gândim serios ca această activitate să dezvolte cu adevărat nu numai dragostea de lectură și conexiunea dintre părinte și copil ci și creierul copiilor, credem că ar trebui să luăm în considerarea informațiile cuprinse în articolul de mai jos, scris de Anya Kamenetz în una din publicațiile KQED.

Vreau povestea cu ”Cei trei purceluși” – îmi spunea nepotul meu acum câțiva ani

Vreau povestea cu Cei trei ursuleți!”

În zilele noastre părinții, persoanele care au grijă de copii și profesorii au o mulțime de opțiuni atunci când vine vorba să împlinească o cerere ca asta din partea copilului. Îi puteți citi o carte cu ilustrații, îi puteți pune un film de desene animate, o înregistrare audio sau chiar puteți cere asistentului IA (ex. Alexa) să ”citească” povestea.

Dar un nou studiu publicat în 2018* ne poate da informații despre ce se întâmplă în creierele micuților în fiecare din aceste situații. Coordonatorul studiului, Dr. John Hutton, afirmă că are loc un efect aparent pe care l-au denumit “Goldilocks effect” — unele moduri de povestire pot fi ”prea reci”, altele prea ”fierbinți”. Și desigur altele sunt ”chiar potrivite”..

* https://www.eurekalert.org/pub_releases/2018-05/pas-nsm042618.phpNoi studii au măsurat ce se întâmplă în creierul copilului când utilizează medii bazate pe ecrane

Hutton este cercetător și doctor pediatru la Cincinnati Children’s Hospital, având un interes special pentru dezvoltarea competențelor de gândire și “emergent literacy” — procesul prin care copiii învață să citească (și să înțeleagă textul citit)..

Unul dintre subiecții studiului în aparatul MRI

Pentru a vedea ce se întâmplă, activitatea creierului unui număr de 27 de copii în jurul vârstei de 4 ani a fost examinată pe parcursul celor trei tipuri de ”lectură” a unei povești cu ajutorul unui MRI** (aparat de rezonanță magnetică).

** http://fmri.ucsd.edu/Research/whatisfmri.htmlCe este un MRI și cum poate fi utilizat pentru a urmări activitatea creierului.

Poveștile le-au fost prezentate copiilor în trei variante: doar audio, au văzut ilustrațiile unei cărți de povești în timp ce ascultau povestea (audio voiceover) sau au urmărit un desen animat. Toate cele trei versiuni au fost luate de pe un site al autorului canadian Robert Munsch.

https://robertmunsch.com/books

În timp ce copiii erau atenți la povești, aparatul MRI le scana creierul pentru a vedea activitatea în anumite zone, activitatea rețelelor neuronale și conexiunile dintre rețele.

“Am intrat în acest studiu având în minte ideea de a vedea modul în care rețelele creierului sunt influențate de poveste”, explică Hutton. Una din zonele observate a fost cea a limbajului. O alta a fost cea a percepției vizuale. Cea de a treia este numită zona imaginației vizuale. Iar cea de a patra este rețeaua default mode (funcționare implicită), pe care Hutton o denumește “sediul sufletului și al reflecției interne – care arată în ce măsură ceva contează pentru tine.”

Rețeaua default mode*** include regiuni ale creierului care par mai active atunci când persoana nu se concentrează în mod activ asupra unei sarcini mentale anumite, care implică lumea exterioară.

*** https://www.npr.org/sections/13.7/2016/06/17/481977405/why-do-our-minds-wanderDe ce îți ”hoinărește” mintea

Creierul în default mode

Raportat la acel efect al lui Hutton “Goldilocks effect,” iată ce au descoperit cercetătorii:

În condițiile audiției audio simple (care este ”prea rece”) au fost activate rețelele limbajului, dar conectivitatea generală cu celelalte zone a fost mai slabă. “Existau mai multe dovezi că copilul se forța să înțeleagă.”

În condițiile urmăririi desenului animat (care este ”prea fierbinte”) s-a observat multă activitate în zonele și rețelele percepției audio și vizuale, dar nu foarte multe conexiuni cu variatele rețele ale creierului. ”Rețeaua limbajului lucra intens pentru a ține pasul cu povestea,” spune Hutton. “Interpretarea noastră a fost că filmul animat face munca în locul copilului. Copiii cheltuiau majoritatea energiei doar pentru a-și da seama ce înseamnă ceea ce văd/aud.” În această situație, înțelegerea poveștii a fost cea mai slabă.

În condițiile vizualizării ilustrațiilor dintr-o carte în timp ce urmăresc audio povestea, s-a dovedit că această combinație este cea potrivită.

Activitatea zonei lingvistice – sus, repaus – jos

Atunci când copiii au putut vedea ilustrațiile, intensitatea activității rețelei neuronale a limbajului a scăzut puțin în comparație cu activitatea din zona percepției audio. În loc să acorde atenție doar cuvintelor, spune Hutton, înțelegerea de către copii a poveștii a fost structurată de indiciile oferite de imagini.

“Dă-le o imagine și ei vor avea un ”biscuit” cu care să lucreze”, explică el. ”Cu filmul animat totul este aruncat spre ei deodată și ei nu vor mai trebui să facă nici o muncă mentală.”

Cel mai important, în situația unei cărți ilustrate, cercetătorii au văzut o conectivitate crescută între și în interiorul tuturor rețelelor neuronale la care s-au uitat: percepția vizuală, imaginația vizuală, limbajul și acea default mode (reflecția internă).

“Pentru copiii de 3-5 ani imaginația vizuală și reflecția internă se dezvoltă mai târziu și este nevoie de exercițiu ca acestea să se integreze cu restul creierului,” explică Hutton. “Dacă te bazezi prea mult pe desenele animate este posibil să pierzi oportunitatea de a le dezvolta..”

Atunci când le citim copiilor ei fac mai multă muncă decât pare. ”Sunt acei ”mușchi” pe care îi dezvoltă pentru a aduce la viață imagini în mintea lor.”

”Bona modernă” – televizorul cu desene animate

Preocuparea lui Hutton este aceea că, pe termen lung, ”copiii care sunt expuși la prea multe filme de desene animate riscă să nu dezvolte o suficientă integrare a rețelelor neuronale.”

Suprasolicitați de cerințele de a procesa limbajul, fără suficient exercițiu, ei pot să fi de asemeni mai puțin abili în a forma imagini mentale pe baza a ceea ce citesc și să reflecteze mai puțin asupra conținutului unei povestiri. Acesta este stereotipul unui ”cititor reticent”, al cărui creier nu este suficient de versat pentru a extrage cât mai mult dintr-o carte.

Este interesant de notat și că, din cauza restrângerilor experimentului în interiorul unui aparat MRI, care îți închide și imobilizează trupul, varianta de poveste cu o carte cu ilustrații nu este atât de bună ca cititul în poala mamei sau a tatei.

Așa cum spune și Hutton, lipsește apropierea emoțională și fizică. Acolo se mai petrec și acel tip de schimburi de dialog în care cei care au grijă de copii subliniază anumite cuvinte sau cer copilului să fie atent la ceva, ”arată-mi unde e pisica în această imagine”. ”Acesta este un întreg alt strat” al construirii abilității de a citi, spune Hutton.

Ne bucurăm când tata ne citește povești din cartea plină de desene…

Într-o lume ideală, tu vei fi întotdeauna acolo pentru a-i citi copilului tău. Rezultatele acestui mic studiu preliminar sugerează de asemenea că părinții care acum apelează mai repede la echipamentele electronice pentru a împlini nevoile copiilor mici ar trebui să se întoarcă mai degrabă spre cea mai simplă versiune a unei cărți ilustrate și povestite și nu spre variantele audio sau de desene animate.

Sursa: https://www.kqed.org/mindshift/51281/whats-going-on-in-your-childs-brain-when-you-read-them-a-story

One thought on “Ce se întâmplă în creierul copilului tău când îi citești o poveste?

  1. Pingback: O modalitate amuzantă de a angaja mintea și corpul elevilor în citirea cărților | Centrul de Resurse pentru Eco-bio Educație, Reziliență și Sustenabilitate

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.