Deși școala românească nu are în mod oficial trasee diferite de învățare la clasele primare și gimnaziale, practica separării copiilor în grupe/ clase ”bune” și ”slabe” sau în școli ”bune” și ”slabe” s-a împământenit de foarte mult timp. Practica s-a extins și la grădinițe și părinții caută disperați să-și înscrie copii la o grădiniță sau o școală mai bună. Cei care își pot permite.. alergând apoi deseori în mașini cu copii pe distanțe lungi ca să-i ducă la școală, privându-i de șansa de a mai dormi puțin și de a putea interacționa cu copiii din preajma casei. Dar și de alte șanse, așa cum reiese din articolul de astăzi. Anul care a trecut a scos la iveală și alte inechități și nimeni nu pare să mai vorbească despre șansele copiilor din mediul rural, ale celor din familii sărace sau discriminate în alt mod. Deși segregarea socială la noi nu este atât de acută ca în SUA, ea este omniprezentă, chiar dacă nu vrem să-i recunoaștem realitatea. Ce ar trebui să facem ca să dăm o șansă la educație tuturor copiilor?
Iată un articol pe această temă scris de Miriam Plotinsky, colaborator al revistei online Education World. Miriam Plotinsky este specialist în învățare și performanță al școlilor publice din statul Maryland, unde a lucrat peste 20 de ani ca profesoară de limba engleză, formator pentru profesori și director al departamentului.
Zilele trecute, când îmi pregăteam copiii să meargă la școală, am remarcat că fiica mea avea o reținere. Ce s-a întâmplat? am întrebat.
“Astăzi avem un test important”, mi-a spus ea, ”și dacă nu mă descurc bine, anul viitor voi fi trecută la clasa cu nivel scăzut.”
Mi-a trebuit un moment să mă gândesc cum să răspund anxietății ei și am încercat să o încurajez. Cu toate acestea, știam în sinea mea că încercam doar să-mi împac fiica și că orice i-aș fi spus ar fi avut un impact mai mic decât ce aflase de la prieteni și profesori. De-a lungul ultimilor ani, ca părinte m-am zbătut atunci când proprii copii au avut la școală experiențe pe care, ca educator, le pun la îndoială. În acest caz, nu știu de unde au luat copiii mei termeni ca ”nivel scăzut, mediu și înalt” atunci când se referă la cursurile la care sunt repartizați în fiecare an. Fie că au auzit aceste cuvinte de la colegi sau de la profesori, ele întăresc tot felul de idei care sunt atât inexacte, având și potențialul de a distruge identitatea academică (școlară) a copilului.
Mai mult, atunci când monitorizăm copiii pentru a-i selecta în diferite grupuri pe baza abilităților percepute, întărim un set de credințe care sunt distructive pentru copil. Mai jos sunt trei motive importante pentru care ar trebui, o dată pentru totdeauna să ne îndepărtăm de acest gen de monitorizare-selectare, ca și câteva întrebări pe care ar trebui să ni le punem atunci când renunțăm la acestă practică depășită.
Monitorizarea-selectarea îi dă pe copii înapoi
Oare noi credem că, să-ți petreci timpul cu oamenii care teoretic sunt exact ca tine este un model social dezirabil? Și, dacă răspunsul este nu, este un model academic-școlar dezirabil? Destul de des, elevii sunt plasați în clase alături de alți elevi cu care sunt considerați similari în abilități, de obicei pe baza datelor de la evaluări. Această practică este eronată din atât de multe motive, dintre care o prea mare încredere în rezultatele testelor care nu sunt întotdeauna corecte, nu ar fi ultimul. Dincolo de asta, dacă noi combinăm grupurile care sunt percepute ca fiind asemenea, nu numai că vom crea un stereotip inechitabil de a atribui scoruri școlare și sociale elevilor, dar vom pierde și o uriașă oportunitate de a ridica nivelul de achiziții al elevilor, maximizând diferențele lor colective. Eu nu învăț la fel de mult de la cei care au aceleași abilități ca și mine, în schimb tind să beneficiez de o creștere semnificativă atunci când interacționez cu oameni care-mi provoacă propria gândire. Elevii au nevoie de același tip de beneficiu. Gândiți-vă cât de mult vor progresa când noi întărim această realitate importantă și anume, că ne întărim unii pe alții din cauza diferențelor dintre noi și nu în pofida acestora.
Monitorizarea-selectarea susține mentalitatea fixistă
Așa cum știm, trecerea de un punct de referință poate fi o realizare dificilă. În timp ce școlile argumentează că plasările bazate pe rezultate nu sunt permanente, elevilor le lipsesc deseori acei avocați-adulți care să-i ajute să-și schimbe situația. Dacă cuplăm asta cu o scădere gradată a încrederii în sine, elevii tind să rămână în același grup de ”dificultate-performanță” de la primii ani de școală până la liceu. Petrecem o mulțime de timp spunând elevilor că se pot schimba, că inteligența nu e bătută în cuie, că noi credem în abilitatea lor de a crește constant. De ce atunci are sens să-i plasăm într-un sistem de învățare împărțit pe niveluri, care trimite un mesaj contrar, fie direct fie implicit? Dacă noi credem cu adevărat într-o mentalitate de creștere, nu putem susține monitorizarea-selectarea pentru trasee separate, nici din punct de vedere ideologic nici practic. Nu are sens să plasezi elevii într-o situație care-i etichetează identitatea școlară și să ne așteptăm ca ei să rămână acolo fără nici o consecință asupra sentimentului de sine. În loc doar să vorbim despre mentalitatea de creștere, acțiunile noastre trebuie să susțină ceea ce spunem că prețuim.
Monitorizarea-selectarea promovează inechitatea
Acum câțiva ani, am avut privilegiul de a preda unui elev-scriitor strălucit. Într-o zi, printr-un accident fericit, a venit în clasa mea. Eu notam lucrările elevilor, împreună cu un grup de colegi și am dat peste el. La acel moment, era înscris la o așa-numită clasă ”normală” de limba engleză, dar scriitura lui era absolut măiestrită. Atunci când l-am întrebat de ce nu era într-o clasă mai avansată de engleză, el a spus, ”Pur și simplu am fost pus într-o clasă normală de engleză încă din clasa a treia. Eu am vrut să mă mut, dar ei mi-au spus că mă aflu acolo unde trebuie.” Nu știu exact cine au fost acei ”ei”, dar am senzația că decizia ”lor” a fost influențată de originea rasială a elevului, din moment ce nu există o altă cale să-mi explic de ce acest elev excelent a fost tras înapoi. În școlile din toată țara, datele demografice arată că elevii de culoare sunt în majoritate înrolați la cursuri remediale sau de nivel scăzut în timp ce colegii lor albi sunt plasați în clase de onoare sau de nivel AP (advanced performance). Acest model nu este accidental și nici o tendința care va trece. Elevii sunt plasați în clase cu trasee diferite de învățare încă din clasele mici și rațiunea din spatele acestor plasamente este deseori rezultatul fie al unei prejudecăți implicite, fie al unui rasism explicit. Dacă nu ne vom opri să luăm decizii pe baza percepției personale despre ce pot elevii atunci când sunt încă în cel mai sensibil stagiu de formare, nimeni nu va verifica rezultatele de neiertat care se obțin din nou și din nou. Singurul mod de a opri această segregare de fapt este să ne angajăm în practici anti-rasiste vitale și să ne oprim din a face selecții de nivel ”așteptat”.
Ce ar trebui să luăm în considerare pentru a schimba aceste obiceiuri de monitorizare-selecție? Pentru a iniția acest proces de schimbări pozitive, iată câteva întrebări pe care ar trebui să le punem:
- Căror nevoi servește sistemul de monitorizaree-selecție? Cum putem răspunde acestor nevoi în grupările eterogene?
- Sunt clasele separate pe niveluri diferite din cauza abilităților percepute, sau ale motivației percepute? Dacă ne referim la primele, ce date de măsurare utilizăm atunci când luăm aceste decizii? Dacă este vorba de motivație, de ce este aliniată abilitatea școlară cu comportamentul?
- Dacă începem să experimentăm cu grupări eterogene, care ar fi nivelul de clasă potrivit sau departamentul cu care ar fi indicat să începem?
- Cum ne putem explora ca școală credințele despre monitorizare-selecție, cum ne putem confrunta ideile care nu le servesc elevilor și să avem conversații productive care să ducă la progres?
- De ce fel de dezvoltare profesională sau suport vor avea nevoie profesorii ca să facă această tranziție?
- Care sunt cele mai mari îngrijorări ale noastre legate de o astfel de tranziție? Cum putem rezolva în mod productiv astfel de îngrijorări fără să dăm înapoi?
Deși întrebările de mai sus sunt doar un început, ele furnizează oportunități de reflecție și sunt totodată o chemare la acțiune pentru schimbare. Pe parcursul ultimului an, ni s-a dat o oportunitate uriașă de a re-examina atât de multe dintre structurile noastre educaționale, să le chestionăm eficiența și să punem stop dorinței de a păstra vechiul status quo. Când ne gândim să-i programăm pe elevii noștri pentru anul viitor și să-i ajutăm să recupereze ceea ce au pierdut din cauza perturbărilor procesului de învățare pe parcursul pandemiei, ultimul lucru care ar trebui să fie în mințile noastre este acela de a le limita și mai mult oportunitățile și accesul. Monitorizarea-selecție nu a fost și nici nu va fi vreodată o modalitate legitimă de a le furniza elevilor un sentiment puternic de încredere academică. În schimb, a creat un sistem de ”a avea și a nu avea”, iar asta este pur și simplu inacceptabil! Privind înainte, pledând pentru eliminarea în echipele de profesori din școlile noastre a monitorizării-selecției pe niveluri a elevilor, înseamnă să facem o investiție solidă în elevii noștri și în ceea ce noi credem că putem face cu adevărat atunci când credem în ei din tot sufletul.
P.S. Și studiile susțin eficacitatea învățării în grupuri eterogene.
Centrul de Resurse pentru Eco-bio Educație, Reziliență și Sustenabilitate 