De fiecare dată când descopăr un material sau o informație nouă – o carte, un articol online, o postare pe Facebook sau altă media socială, într-un seminar sau curs, într-o călătorie etc. creierul meu face conexiuni între lucrurile cunoscute și se raportează la întrebările fundamentale care mă/ ne preocupă de ani de zile referitor la cum și de ce învață oamenii – și implicit copiii – cum se poate conecta mai bine învățarea la dezvoltarea armonioasă a omului, a comunității locale și a societății în general și încotro se va îndrepta lumea, cum vor arăta meseriile viitorului.
Am văzut în postarea pe Facebook a unei profesoare declarația că va lua în considerare pentru viitor și învățarea în natură – și m-am bucurat. Doar că, această declarație era asociată cu imaginea unor bănci clasice amplasate în șiruri pe o pajiște. Și m-am întrebat care sunt obiectivele* acelei profesoare pentru această formulă de învățare. O altă variantă de distanțare, dezvoltarea sănătoasă a copiilor, dezvoltarea curiozității și a spiritului de observație?
Pentru mine, ca formator care a acumulat ceva cunoaștere despre modele educative și sociale performante și sustenabile, educația în natură (cel puțin în anotimpurile mai blânde) ar putea reprezenta o soluție care să asigure nu numai cele de mai sus ci, așa cum arată titlul, un curriculum emergent care să conecteze materia existentă cu curiozitatea naturală și interesele copiilor, orientarea copiilor spre (posibile) profesii ale viitorului și învățarea comunitară în care proiectele de învățare contribuie la dezvoltarea comunității din jurul școlii dar și la rezolvarea unor probleme mai mari, cum sunt criza climatică și dispariția speciilor.
De ce ar trebui să ridicăm ștacheta atât de sus?
Să luăm un exemplu – analfabetismul funcțional, lipsa educației emoționale și civice, precum și lipsa capacității de a face conexiuni între propriile acțiuni și consecințele pe plan personal și la nivelul comunității sau planetei a dus la apariția unei ”specii” de oameni cum este patronul unei firme de exploatare a lemnului pe care l-am auzit/văzut ieri într-un film* – căruia i se părea normal să fie lăsat să încalce legea și să taie arbori ocrotiți numai pentru că și el are nevoie să muncească. Nu conta că, doar cu o lună în urmă ploile inundaseră mai multe localități din zonă și gospodăriile unor sute de oameni avuseseră de suferit pentru că pădurile din jur fuseseră tăiate fără cap și versanții lipsiți de arbori nu mai puteau reține șuvoaiele de apă. Nu mai vorbesc de dispariția unor specii de animale, păsări, insecte, plante, inclusiv a unor ocupații cum este producția de șiță din lemn pentru casele tradiționale sau recoltarea și prelucrarea fructelor de pădure, de exemplu. Nu cred că acel om avea capacitatea să gândească la acest nivel și să înțeleagă semnificația economică și morală a faptelor lui.
* https://www.youtube.com/watch?v=7D0GFp75wKo&feature=youtu.be – Pe urmele hoților de lemn II
Convingerea noastră este că asta s-ar putea schimba doar cu ajutorul unei altfel de educații, în care copiii să fie ajutați să vadă conexiunile multiple din natură și societate – inclusiv și mai ales în varianta în natură sau în comunitate, în afara sălii de clasă și în colectiv.
E important să ne amintim și că, mai toate descoperirile științifice și progresul tehnologic al omenirii s-au bazat pe observarea naturii.
Modele de educație bazate pe cercetare, pe observație și colectarea de date
Când vorbim despre alt tip de educație îmi vin în minte și câteva modele, cum ar fi cele de învățare despre natură și comunitate (tip CDȘ) create de coordonatorii Geo-Parcului Țara Hațegului, cercetătorii de la Muzeul Țăranului Român, Universitatea București și alți colaboratori, care au dus la punerea în lumină a valorilor – naturale, de cultură, umane, a meșteșugurilor, tradițiilor și altor elemente care fac zona atât de valoroasă pentru știință și atrăgătoare pentru turiști – situație care susține economia zonei.
Modelul de curs pentru descoperirea naturii, realizat de copii de clasele a 5-a împreună cu familiile lor, de exemplu, a dus la descoperirea faptului că zona este foarte bogată în specii de fluturi (peste 100 de specii), unele extrem de rare – ceea ce a atras în zonă atât cercetători cât și turiști. E un excelent exemplu între educația în natură și comunitate și dezvoltarea zonei. Puteți vedea modelele de cursuri și o parte din materialele rezultate în biblioteca geo-parcului, la capitolul Educație:
– http://www.hateggeoparc.ro/new/index.php/download/
Un alt model care îmi răsare automat în minte este cel al Proiectului Jurney North, la care au participat sute de școli din SUA și din întreaga lume și care a dus la creerea unor valoroase materiale educative și de informare. Mai multe detalii găsiți aici:
– https://creeracord.com/2019/03/19/inspiratia-primaverii/
Meserii emergente
Vorbind despre învățarea colectivă și rolul acesteia în dezvoltarea unor noi meserii în viitor, mă gândesc la meseriile legate de observațiile științifice asupra naturii în vederea protejării și salvării unor specii esențiale pentru supraviețuirea noastră sau la tehnologiile tradiționale de exploatare sustenabilă a terenurilor agricole, a pajiștilor și pădurilor care, conform cercetătorilor din domeniu – pe care i-am ascultat recent în cadrul unui seminar european vorbind despre tehnologiile din România și proiectele de pe continentul african** – pot constitui nu numai șansa unei producții de hrană mai sănătoasă ci și a recâștigării terenurilor erodate, distruse și a refacerii speciilor amenințate nu numai la noi, ci și în întreaga lume.
** https://www.greatgreenwall.org/about-great-green-wall/
Aș mai putea vorbi despre un proiect educativ, de observare a speciilor de păsări și insecte din orașe, aplicat în școli din Austria, în urma căruia a rezultat ideea micilor ”sanctuare urbane”, spații de pe teritoriul orașelor transformate în petice de verdeață cultivate cu arbori meliferi și plante sălbatice, inclusiv acoperișuri verzi, unde să se refugieze și să găsească hrană insecte, păsări, mici amfibieni din fauna orașului sau aflate în trecere – deoarece în grădinile ”civilizate” plantele decorative, rezultate din modificarea speciilor sălbatice nu pot hrăni aceste viețuitoare. Viena este acum denumită în ghidurile turistice și ”orașul mierii”, oferind de câțiva ani un habitat perfect pentru albine, găzduind peste 6.000 de stupi și locuri de muncă pentru 700 de apicultori.
Și în SUA există o puternică mișcare și resurse pentru creerea grădinilor dedicate insectelor sau păsărilor:
– https://www.audubon.org/news/how-make-bird-friendly-sanctuary
Putem vorbi și despre activitățile educative sau de observare a Pământului și spațiului cosmic în care pot fi implicați și copiii, cum sunt cele inițiate sau susținute de NASA
– https://www.grc.nasa.gov/vine/education/nasas-education-program-overview/
sau ESA, Agenția Spațială Europeană (unii profesori de la noi deja au utilizat aceste oportunități) –
Aceste activități de observare deschid noi porți către proiecte și meserii legate de descoperirea și valorificarea de noi resurse, regenerabile, de descoperirea și prezervarea unor comori de istorie, cultură și civilizație. Preocuparea pentru salvarea planetei va deschide calea către meserii legate de prezervarea speciilor, echilibrarea climei, de energia verde, agricultura și industriile verzi, modele de locuire, de lucru, de comunicare și transport sustenabil, servicii de sănătate bazate pe prevenție și multe altele – toate având nevoie să fie bazate pe o învățare activă în școli, pe cercetare-experimentare.
Vor veni la rând apoi noile meserii legate de explorarea spațiului și tera-formarea planetelor. Iată mai jos un exemplu:
Cultivarea curiozității, interesului, pasiunii și independenței de gândire a copiilor, a creativității, precum și cultivarea abilităților de colaborare și a spiritului civic vor sta la baza tuturor acestor meserii de viitor. În acest mod, fiecare copil își va putea aduce contribuția la progres și nu va mai fi un model de gândire îngustă și egoism precum exemplul de ”specie sub-umană” citat la începutul acestui articol.
Ci, mai curând fiecare copil va putea deveni un erou al științei umane, precum cele două fete din povestea de mai jos:
Știința și splendoarea fluturilor australieni: Cum au devenit desenele uitate făcute de două surori adolescente din secolul 19, un triumf al conservării moderne
O poveste dulce-amară a talentului uimitor, a curiozității obsesive, a curajului nonconformist și recunoașterii postume, scrisă de Maria Popova, autoare a site-ului Brainpickings.
Un secol după ce naturalista și artista auto-didactă Maria Merian a pus fundamentele entomologiei moderne cu uimitoarele ei studii pictate despre fluturii din Surinam (#1) și, cu un secol înainte ca Vladimir Nabokov să-și folosească inteligența pentru a face progrese în acest domeniu, surorile australiene Harriet și Helena Scott și-au dezlănțuit curiozitatea și talentul imens în cercetarea istoriei naturale a fluturilor și moliilor din Australia. Un secol după moartea lor, picturilor lor uimitoare și scrupuloase au furnizat științei conservării speciilor cel mai înduioșător triumf din istorie.
#1 https://www.brainpickings.org/2013/09/18/maria-sibylla-merian/ – Art, Science, and Butterfly Metamorphosis: How a 17th-Century Woman Laid the Foundations of Modern Entomology
Fiice ale entomolog-ului australian Alexander Walker Scott (născut la Bombay), Helena și Harriet abia ieșiseră din copilărie atunci când au început să armonizeze studiile științifice ale tatălui lor cu talentul lor artistic, împărtășit de amândouă. Atunci când fetele aveau zece ani, familia lor s-a mutat din Sidney pe insula Ash — un petic izolat de natură sălbatică în mijlocul râului Hunter — unde își umpleau zilele și mințile cu activități rezervate în acea epocă băieților. Surorile au petrecut douăzeci de ani aventurându-se în natură – probabil îmbrăcate în pantaloni și, cu siguranță cățărându-se în pomi – și documentându-și uimirea și curiozitatea fascinată în agendele de teren, colectând specimene în cutii și cu ajutorul picturilor elaborate. Ele au trăit conform orarului insectelor pe care le studiau, stând treze noaptea pentru a observa și ilustra în timp real metamorfozele, descrise pe ore și minute ale ciclului zilelor acestor creaturi – transformări atât de subtile că uneori surorile foloseau un singur fir al pensulei pentru a reda detaliile delicate.
O generație înainte ca Ernst Haeckel să lanseze termenul de ecologie și un secol înainte ca Rachel Carson (#2) să facă din acesta un cuvânt obișnuit, surorile Scott au petrecut nenumărate ore în sălbăticie, studiind plantele care susțineau insectele, căutând să înțeleagă și să documenteze relațiile complicate ale vieții. În momentul în care majoritatea ilustrațiilor despre animale erau în alb-negru, izolate pe pagină ca specimene extrase din contextul lor natural și expuse vederii umane, ele au ales să onoreze vibrantele creaturi vii în rețeaua mediului lor de viață.
#2 https://www.brainpickings.org/2017/01/27/rachel-carson-silent-spring-dorothy-freeman/ – The Writing of “Silent Spring”: Rachel Carson and the Culture-Shifting Courage to Speak Inconvenient Truth to Power
Hârtia pe care o foloseau, importată din Anglia, era atât de prețioasă încât ele foloseau fiecare foaie de două ori – pictând pe față și scriind pe spate, într-un scris minuscul care comprima maximum de informație, cel mai mare volum de curiozitate codificată, într-un spațiu fizic finit. Ele au organizat și catalogat specimenele colectate de tatăl lor, au privit prin lupă Acraea andromacha, depunându-și ouăle nenumărate în interiorul florii pasiunii, au urmărit o omidă transformându-se în pupă și apoi în fluture și au redat tot ceea ce au văzut în detalii desăvârșite.
Într-o epocă în care ilustratorii lucrărilor științifice erau deseori omiși în lucrările pe care le ilustraseră, într-o epocă în care cu greu erau publicate autorii femei și cele puține publicau sub pseudonime masculine sau cu numele familiei și inițiale, Alexander Walker Scott a luat decizia îndrăzneață și iubitoare de a publica numele fetelor lui chiar în titlul cărții, onorându-le ca și colaboratoare. Cu o întârziere de treizeci de ani, datorită costurilor excesive datorate dorinței de a păstra integritatea și vibrația artei originale, cele două volume ale cărții Australian Lepidoptera and their transformations, drawn from the life by Harriet and Helena Scott (#3) au fost publicate în anul 1864.
#3 https://www.biodiversitylibrary.org/item/110617#page/1/mode/1up
Butterfly life cycle infographics layout illustrated developing stage of monarch species from eggs to emerging vector illustration
Deși ei și-au permis să publice doar o parte din cele 100 de opere de artă create între anii 1846 și 1851 de Harriet și Helena, care aveau acum vârsta de treizeci și ceva de ani, cartea aproape că a falimentat familia Scott, fără să le aducă recunoașterea la care speraseră. Curând după publicare, mama fetelor a murit în urma unui atac de inimă – o situație devastatoare pentru tinerele femei care împărtășiseră o legătură strânsă cu ea, durerea lor fiind accentuată de pierderea libertății de mișcare pe care grija mamei le-o oferise pentru a-și urma cariera științific-artistică. Familia a fost forțată să vândă insula Ash și să se mute într-o locuință mai modestă din Sydney. Harriet a scris unui prieten de la Muzeul Australian de Istorie Naturală:
Într-o săptămână va trebui să părăsim acest loc, mai săraci decât am fost vreodată în viața noastră și așa va fi până ce bietul tata găsește ceva de făcut, muncind ca să câștige pentru toți trei. Am dat tot ce aveam și, dacă izbutesc să-mi păstrez materialele de desen va trebui să mă consider norocoasă. Cu acestea sper să izbutesc să fac suficienți bani ca să putem trăi foarte modest pentru un timp.
La scurt timp după mutare, Harriet și Helena au fost aruncate de moartea tatălui lor într-o și mai mare tristețe și sărăcie. Forțate să se bazeze pe talentul lor, dar nu și pe pasiunile lor ci doar ca să supraviețuiască, ele au început să ia comenzi pentru decorarea fotografiilor de nuntă cu desene ale animalelor și plantelor sălbatice, au pictat seturi de farfurii, au făcut ilustrații botanice pentru ghidurile turistice ale căilor ferate, au ilustrat vederi care înfățișau flori sălbatice din flora australiană. Cercetătorii le consideră primele artiste femei plătite.
Chiar și așa, venitul obținut nu era suficient pentru a le susține traiul. Ele au luat dificila decizie de a-și vinde munca de o viață pe care le-o încredințase tatăl lor, către Muzeul Australian. Muzeul unde se află acum colecția colosală a familiei Scott (#4), figurând în arhiva de cărți rare printre cele mai cuprinzătoare și mai vechi cărți de istorie naturală ale acestei țări-continent, a cumpărat-o de la cele două surori cu suma de £200, care ar valora astăzi aproximativ £25,000.
#4 https://australian.museum/learn/collections/museum-archives-library/scott-sisters/
Timp de un secol, lucrările celor două surori au zăcut învelite în hârtie de împachetat în catacombele muzeului, până când curatorul Marion Ord le-a redescoperit cu un oftat de uimire și a stabilit să le readucă la viață într-o carte care celebra bicentenarul muzeului – o carte din care conservatoriștii muzeului au învățat cum să refacă și să readucă insula Ash la sălbăticia plină de bogăție de la început, după ce din cauza fermelor industriale din secolul XX se răseseră toți copacii și fuseseră alungate toate insectele.
Un punct de cotitură pentru efortul de conservare al insulei a fost descoperirea printre hârtiile surorilor Scott a unui document crucial: lista completă a plantelor care creșteau pe insula Ash în anul 1862, întocmită de Helena – o funcție a înțelegerii surorilor despre ecologie dinainte ca acest termen să fi existat. Mai mult de 240 de specii, de la copaci la ferigi și ciuperci, care fuseseră metodic catalogate ca o listă filogenetică completă.
Un secol după ce Harriet și Helena Scott au returnat omenirii atomii acestei rețele de viață, mai mult 250,000 de arbori nativi au fost replantați în mult-iubita lor insulă Ash, cu ajutorul a sute de voluntari, restaurând covorul de plante al pădurii copilăriei lor. Insula Ash este acum parc național.
Povestea surorilor Scott a fost povestită de istoricul și curatorul Muzeului Australian, Vanessa Finney în cartea bogat ilustrată Transformations. (#5) Ea a fost completată cu alte cărți, ca Peter Rabbit a creatoarei Beatrix Potter (#6) – un studiu ilustrat al ciupercilor, cu cea a artistei Sarah Stones despre speciile exotice, pe cale de extincție sau dispărute (#7) și povestea remarcabilă a contemporanei Elizabeth Blackwell, care a predat ilustrația botanică, și care a creat prima Enciclopedie ilustrată a plantelor medicinale (#8) pentru a-și salva soțul dator de închisoare.
#5 https://www.amazon.co.uk/dp/1742235808?linkCode=gs2&tag=braipick-21 – Transformations
#6 https://www.brainpickings.org/2015/07/28/beatrix-potter-a-life-in-nature-botany-mycology-fungi/ – Beatrix Potter, Mycologist: The Beloved Children’s Book Author’s Little-Known Scientific Studies and Illustrations of Mushrooms
(#7) https://www.brainpickings.org/2019/03/12/sarah-stone-natural-history-illustration/ – Trailblazing 18th-Century Artist Sarah Stone’s Stunning Natural History Paintings of Exotic, Endangered, and Extinct Species
(#8) https://www.brainpickings.org/2020/01/29/elizabeth-blackwell-curious-herbal/ – A Curious Herbal: Gorgeous Illustrations from Elizabeth Blackwell’s 18th-Century Encyclopedia of Medicinal Botany
Sursa articolului: https://www.brainpickings.org/2020/07/30/harriet-helena-scott-butterflies-australia/?
P.S. – Intrați în articolul oiginal ca să vedeți frumusețea desenelor surorilor Scott!
P.S.1. – De astfel de artiști-cercetători am avea nevoie și astăzi, pentru a salva de la completa dispariție din memoria umană specii de plante, insecte, păsări, animale amenințate cu dispariția din cauza activității oamenilor. Și pentru a înțelege mai bine care sunt cauzele ce le amenință, care sunt inter-relațiile lor cu alte specii și cu oamenii și cum putem reface sau modela mediul pentru a le readuce la numărul de exemplare care să asigure susținerea acestor specii.
Centrul de Resurse pentru Eco-bio Educație, Reziliență și Sustenabilitate 