Am văzut mulți lideri politici sau din domeniul educației care se referă în discursul lor la modelul elevului din mediul urban ca fiind etalonul elevului din sistemul nostru de învățământ – și asta nu este corect din nici un punct de vedere Și se reflectă dureros în inechitățile din sistemul școlar – o situație care, așa cum am spus și în alte materiale, trebuie corectată de urgență, dacă nu vrem ”să ne furăm căciula”. Dar, să urmărești echitatea în educație, integrarea și dezvoltarea deplină a tuturor elevilor, indiferent de mediul social, cultural sau economic nu înseamnă doar să le asiguri tuturor condiții de mediu și tehnice cât de cât egale ci și modelarea strategiilor didactice și a conținutului pentru ca educația să facă direct legătura cu experiențele de viață, istoria, și cultura fiecărui elev și cu lumea, comunitatea în care trăiește el în prezent sau cu care se confruntă prin intermediul canalelor de comunicare moderne. Desigur că interviul de mai jos, consemnat de Jennifer Gonzales de la Cult of Pedagogy aduce în discuție situația școlilor din state unde amestecul de populație și culturi este mult mai vizibil decât la noi, dar nici noi nu izbutim să răspundem cerințelor de integrare echitabilă a minorităților care au o istorie și cultură diferite sau să aducem discursul din clasă către situațiile din viața de astăzi, reală, cu care elevii se confruntă fie direct, fie prin intermediul mass-media, ridicând în mintea lor întrebări la care adulții și școala nu prea se preocupă să răspundă. Credem că, dacă vrem ca elevii să fie angajați în ceea ce se întâmplă în școli, și școala ar trebui să răspundă mai bine la situațiile și întrebările ridicate în viața reală.

Timp de ani de zile educatorii au căutat modalități de a îmbunătăți performanțele de învățare ale tuturor elevilor, în special al celor care au un fundament cultural diferit și vorbesc acasă o altă limbă. În vreme ce unele dintre aceste eforturi au avut un oarecare succes, multe altele au avut rezultate destul de slabe.

În trecut am explorat diferite abordări pe care profesorii le pot folosi pentru a ajunge la mintea și sufletul tuturor elevilor: interviurile cu Dena Simmons, Zaretta Hammond, Pedro Noguera, și Hedreich Nichols, ca să numim doar câteva. În aceste conversații, am căutat căile mai eficiente de conectare cu elevii, strategiile care duc spre o mai mare echitate în afara clasei și metodele de instruire care răspund mai bine din punct de vedere cultural și istoric.

Acest articol continuă acea muncă, aducând un răspuns proaspăt la întrebarea: Cum îi putem servi mai bine pe acești elevi? Este vorba despre un cadru care se adresează direct părții din curriculum, standardelor, conținutului pe care îl predăm acum în clase. Cadrul este denumit Historically Responsive Literacy, și a fost dezvoltat de Dr. Gholdy Muhammad, profesor care a predat în anii trecuți la gimnaziu și autoare a cărții ”Cultivând geniul: Un cadru pentru o educație care răspunde mai bine realității culturale și istorice” (Cultivating Genius: An Equity Framework for Culturally and Historically Responsive Literacy), unde autoarea argumentează nevoia acestui cadru.

Pe scurt, Muhammad consideră că nu ajungem la mintea și sufletul multor elevi, în special al celor de alte rase (la noi rromi, dar și alte minorități) deoarece lipsesc atât un curriculum cât și standardele. În standardele actuale, accentul este pus în principal pe abilități – și tot ceea ce poate fi măsurat ușor prin teste standardizate – și nu pe multe alte lucruri, importante. Unii profesori merg dincolo de materia necesară pentru teste, stimulându-i pe elevi să gândească critic, să exploreze competențele social-emoționale și creându-le oportunități pentru învățarea bazată pe cercetare; din nefericire, standardele în sine nu cer aceste lucruri.

Dar a existat o perioadă în istorie în care a existat o formă mai umană de ”curriculum”, iar ea a energizat și inspirat elevii – pe toți, inclusiv băieții și fetele de culoare – să citească, să scrie și să publice cu acel gen de pasiune și dedicare pe care am dori să o aibă toți elevii noștri față de învățare. Acest curriculum a evoluat în cadrul societăților literare ale negrilor din Secolul 19. Aceste grupuri se întruneau periodic ca să citească, să scrie și să discute despre o largă categorie de texte și idei. Obiectivele lor erau mult superioare acelora de dezvoltare a abilităților de bază sau notelor și angajamentului – ca să împrumut un termen din educația modernă – erau ridicate pe toată linia.

Aceste societăți au constituit inspirația pentru cadrul creat de Muhammad – Historically Responsive Literacy, un model pedagogic cu patru niveluri care plasează abilitățile pe un plan egal cu alte preocupări: identitatea, inteligența/ gândirea și caracterul critic.

Dr. Gholdy a conceput cadrul gândindu-se la elevi de culoare, dar toți elevii ar beneficia de el. Muhammad explică astfel: “Dacă am începe cu cei de culoare (ceea ce în mod tradițional nu am făcut în școlarizare) sau cu un grup de oameni care au găsit modul lor unic de supraviețuire față de cea mai aspră opresiune pe care au suferit-o în această țară, atunci vom începe să înțelegem căile pentru a face educația literară corectă pentru toți” (p. 22).

În interviul nostru, ea desfășoară toate cele patru niveluri ale cadrului și ne ajută să înțelegem cum ar arăta implementarea lor în clasele noastre. Ceea ce urmează este un sumar al conversației noastre (pe care o puteți asculta integral în podcast-ul din articolul original).

Întâi, două clarificări

Literatura adaptată din punct de vedere istoric este valabilă doar pentru profesorii de limbă și literatură?

Nu. În carte, Muhammad explică că, în trecut, “literatura (literacy) era sinonimă cu educația așa că, deși o numesc literatură, aceste preocupări pot fi utilizate și stratificate și cu matematica, științele, studiile sociale, educația socio-emoțională, artele sau educația fizică/ pentru sănătate”. (p. 57).

Cu alte cuvinte, nu este un cadru doar pentru profesorii de literatură sau educație socio-emoțională și, în carte Muhammad explorează modul în care HRL poate fi implementat la multe alte materii.

Este HRL diferit față de predarea adaptată cultural (Culturally Responsive Teaching)?

Gândiți-vă la cadrul HRL ca existând sub umbrela mai largă a conceptului de Culturally Responsive Teaching*, care include construirea de relații, strategii de instruire și curriculum. “Lucrarea mea abordează o perspectivă istorică și pune mai mult accentul pe un model practic decât pe teorie,” spune Muhammad.

* https://www.northeastern.edu/graduate/blog/culturally-responsive-teaching-strategies/

https://www.understood.org/en/school-learning/for-educators/universal-design-for-learning/what-is-culturally-responsive-teaching

https://www.youtube.com/watch?v=K1U6wj-5K1I – Culturally Responsive Teaching and Learning

Cele patru niveluri ale cadrului Historically Responsive Literacy

Historically Responsive Literacy este construit pe patru niveluri, patru preocupări ale învățării care, așa cum consideră Muhammad ar trebui să aibă aceeași prioritate.

1. Identitatea

Pentru ca elevii să fie pe deplin angajați în școală, ei trebuie în primul rând să o găsească relevantă, iar asta începe cu identitatea.

“Identitatea este cine spui tu că ești, cine spun alții că ești… (și) cine ai dori să fii,” spune Muhammad. “Eu simt cum copiii încearcă să înțeleagă toate aceste trei arii, iar materiile din curriculum și pedagogia ar trebui să fie o oportunitate pentru ca elevii să se cunoască pe ei înșiși.”

Muhammad crede că asta este important în mod special pentru copiii de culoare, deoarece ”atunci când ne uităm la reprezentările copiilor din literatura pentru copii, câteodată în societate și din punct de vedere istoric, ei sunt invizibili sau reprezentați în moduri negative. Așa că este nevoie ca o clasă să fie un spațiu în care elevii pot afirma și celebra cine sunt, astfel încât să știe că sunt în stare, că sunt străluciți și excelenți și frumoși. Deoarece societatea nu ne spune asta suficient tot timpul.”

Pe lângă autocunoaștere, preocuparea învățării față de identitate ar trebui să includă și cunoașterea altora, care sunt diferiți față de noi. “Când elevii află despre viața altor oameni,” spune Muhammad, “ei sunt mai puțin înclinați să urască, să-i trateze în moduri care le fac rău emoțional, sau îi rănesc fizic.”

Cum ar arăta asta în clasă: Începe prin a te întreba, “Cum îi ajută pe elevi să afle despre ei înșiși și despre alții modul în care predau și ceea ce predau?”

Începând de aici planifică instruirea și scrie obiective ale învățării care să satisfacă această întrebare. Muhammad dă un exemplu din științe. “Unii profesori au scris așa (într-un limbaj ca): Elevii vor înțelege identitatea lor în mediu și rolurile lor în raport cu planeta.

Apoi, în cadrul lecției sau capitolului există oportunități pentru ca elevii să reflecteze serios asupra modului în care ei reciclează sau (dacă) au grijă de planetă și de mediu.

În final, ai grijă să evaluezi asta. “Copiii știu că, dacă profesorul lor prețuiește asta, el sau ea o va și testa”, spune Muhammad.

”O poți evalua într-o discuție, într-un chestionar sau într-un gen de test sumativ la final:

Care sunt cele cinci lucruri pe care le poți face pentru a avea grijă de planetă?

Sau: Denumește cele cinci roluri pe care le joacă oamenii în schimbările climatice.

Sau poate fi o evaluare calitativă sau cantitativă, dar dacă tu prețuiești această idee suficient, o poți evalua.”

2. Abilitățile

Deja o mare parte din curriculum curent și standarde se concentrează pe competențe și abilități, așa că această parte a cadrului nu este nimic nou; ceea ce e important este să nu le aruncăm atunci când adăugăm celelalte trei niveluri.

Muhammad explică faptul că această abandonare a abilităților este o problemă comună atunci când sunt introduse noi abordări în modul de a face școala. Acesta este modul nostru de gândire atunci când trebuie să dezmembrăm”, spune ea. “Câteodată ne gândim că atunci când adăugăm identitatea sau când adăugăm vocea și libertatea de expresie, cumva nu ne mai concentrăm deloc pe abilități. Dar asta pur și simplu nu este adevărat. Le poți avea și urmări pe toate. Poți avea vocea, amuzamentul și angajamentul și abilitățile.

Cum arată asta în clasă: Să-i înveți pe copii abilitățile cerute este mai mult sau mai puțin ceea ce te aștepți să facă conținutul tipic al școlii și ceea ce deja recomandă actualele standarde. “În matematică se pot învăța ecuațiile. La orele de învățare socio-emoțională poate fi vorba despre citarea unor dovezi textuale. La studiile sociale, ar putea fi abilitățile de chestionare a sursei de informație. La educația fizică ar putea fi vorba despre a învăța să joci baschet.”

Așa că abilitățile pot fi predate în indiferent ce mod funcționează pentru elevii tăi. Diferența acum este că, în termeni ai timpului în clasă și evaluare, ele cântăresc în mod egal cu celelalte trei niveluri – identitatea, gândirea și caracterul critic.

3. Gândirea, Intelectul

Pe lângă abilitățile pe care trebuie să le capete, Muhammad ne îndeamnă să ne întrebăm: Despre ce anume vrem ca elevii noștri să devină mai inteligenți?

Deoarece standardele noastre au devenit recent atât de mult conduse de abilități, cunoașterea a căzut pe la marginea drumului în multe școli, iar asta ne poate văduvi de bucuria care vine din aflarea unor noi lucruri despre lume. Dar societățile literare din Secolul 19 prețuiau cunoașterea ca pe o parte vitală a dezvoltării persoanei. ”Așa că promovez ideea de intelectualitate,” spune Muhammad, “ideea de a-i trata pe tineri ca pe niște învățăcei și intelectuali și gânditori.”

Ea vede pierderea intelectualității chiar din modul în care îi pregătim și îi tratăm pe profesori. “Este ca și cum le secătuim puterea spunându-le să citească un scenariu gata dat din curriculum. Trebuie să ne întoarcem la acel profesor intelectual, la profesorul ca om care învață, rezervând acest domeniu pentru aceia dintre noi care sunt cei mai străluciți și care sunt căutători de cunoaștere.”

Iar definiția lui Muhammad despre intelectualitate merge dincolo de strângerea unor simple fapte. ”Intelectualitatea este atunci când tu faci ceva cu acea cunoaștere, când o aplici cumva în discuțiile tale, în activismul tău, în acțiunile tale.”

Cum arată asta în clasă: Atunci când dezvolți lecții sau capitole, întreabă-te, “Cum poate modul meu de predare și tot ceea ce am învățat să mă ajute să predau elevilor cunoștințe și concepte noi? Noi istorii, noi oameni, locuri și lucruri?”

Muhammad îi previne pe profesori să nu confunde abilitățile cu cunoașterea. “Nu ar trebui să spui că ei devin mai deștepți atunci când pot rezolva ecuații sau pot cita dovezi din text,” spune ea. “Asta nu este inteligență. Acestea sunt abilități.”

4. Caracterul critic, importanța

“Importanța îi ajută pe elevi să citească, scrie și gândească în mod activ,” spune Muhammad, în opoziție cu pasivitatea – atunci când tu pui o întrebare și există un singur răspuns corect, iar tu îl adopți pur și simplu. Nu vrem ca elevii să fie consumatori pasivi de cunoaștere. Vrem ca ei să examineze ceea ce aud la știri.”

“Noi vedem lumea în mod critic și, câteodată mințile noastre pot să gândească critic,” continuă ea. “Dar este mai mult decât o simplă gândire profundă și analitică. Caracterul critic, importanța este o gândire profundă și analitică pentru a înțelege sărăcia, echitatea, anti-rasismul și alte tipuri de opresiune. Aici este locul în care îi ajutăm pe elevi să se trezească.

Cel de al patrulea nivel este esențial, ”deoarece opresiunea există în lume. Punct. Vrem ca elevii noștri să părăsească școala nu ca să contribuie la mai multă opresiune sau nedreptate sau să-i rănească pe oamenii cu care sunt în relație sau pe străini. Nici nu vrem ca ei să fie tăcuți. Dacă văd acte de opresiune, vrem ca ei să răspundă activ la asta.”

Cum arată asta în clasă: “Având în minte caracterul critic, importanța,” spune Muhammad, “profesorul se întreabă, Cum poate modul meu de predare și tot ceea ce am învățat să-i ajute pe elevi să înțeleagă sărăcia, echitatea anti-rasismul și anti-opresiunea? Deci elevii vor citi, scrie, gândi în moduri active pentru a înțelege sărăcia, inegalitățile, echitatea, opresiunea. Ei vor investiga diferite puncte de vedere, în special punctele de vedere ale celor marginalizați și vor învăța să citească printre rânduri. Cu alte cuvinte, să citească lucrurile care nu au fost spuse și motivele pentru care acestea nu sunt acolo.

Strălucirea acestui cadru a fost dezvăluită atunci când Muhammad a explicat că cele patru niveluri nu sunt separate ci progresive, fiecare construind pe nivelul dinainte, începând cu identitatea: “Ei se văd pe ei, se validează singuri, învață despre alți oameni, ceea ce creează un spațiu sigur pentru ca ei să învețe abilități. Nu-i poți învăța să gândească la nivel intelectual fără ca ei să aibă abilitățile pentru a face asta. Dacă ai intelectualitatea și acele cunoștințe, acea cunoaștere, poți critica cunoașterea. Din cauza tuturor nivelurilor dinainte, tu poți acum critica cunoașterea. Din cauza tuturor nivelurilor pe care le-ai parcurs, acum ai capacitatea de a perturba și descompune. Dacă doar ești treaz, dar nu ai identitatea, abilitățile și intelectualitatea, nu vei fi capabil să faci schimbarea în modurile în care ai putea având toate acestea.”

Greu, dar posibil

Să faci acest gen de schimbare – în mod special atunci când standardele nu reflectă acest gen de niveluri – nu va fi o sarcină ușoară pe care să ți-o asumi. Aceste îngrijorări au fost exprimate de profesorii cărora Muhammad le-a prezentat cadrul HRL. Dar, în ciuda provocărilor, ea simte că acest tip de curriculum este exact ce și-ar dori părinții să aibă pentru copiii lor.

“Nu este vorba sau nu se pune întrebarea dacă este greu,” spune ea. “Întrebarea este, e posibil? Totul este greu. Și, dacă ai proprii copii, dacă ești părinte, părinții vor prețui în mod egal frumusețea modului în care se văd copiii lor pe ei înșiși: identitatea , abilitățile pe care le au și conștiința socială pe care o dezvoltă. Nu văd părinți care să spună – Nu, hai să vorbim doar despre abilitățile de citire ale copilului. Ei vorbesc despre inteligența emoțională, vorbesc despre întregul copil.”

“Și aici este unde vrem să ajungem,” spune ea. ”Aceasta este o muncă de umanizare.”

Sursa articolului: https://www.cultofpedagogy.com/historically-responsive-literacy/