Acum două zile a demarat un eveniment important pentru toți profesorii – Webinarul Educație online, organizat de Ministerul Educației din Republica Moldova, Primăria orașului Chișinău și un ONG care joacă rolul de centru pentru formarea continuă a cadrelor didactice (un fel de CCD).

Pentru cine nu este informat, acest eveniment se desfășoară în perioada 6-11 Iulie și este accesibil pe Facebook și profesorilor din România. Găsiți agenda evenimentului la acest link:

https://en.calameo.com/read/006185359e80b6cf0c047

Ce ni se pare interesant este faptul că peste 45% din vorbitorii invitați sunt profesori din România – o colaborare frumoasă, desigur. Dar nu ne putem opri să ne întrebăm de ce ministerul nostru nu a avut și el astfel de inițiative – pentru că, orice am face, anul viitor va trebui să abordăm școala în formule mixte, inclusiv în formula online.

Pentru noi, care urmărim în paralel Masterul despre învățarea online organizat în SUA, un minus al abordării alese de organizatorii webinarului din Moldova este faptul că, în ciuda contribuțiilor interesante ale vorbitorilor la acest eveniment, care prezintă modele de bună practică și diferite instrumente disponibile pentru crearea de materiale, pentru predare, comunicare, colaborare, evaluare, nimeni nu vorbește despre principiile generale ale planificării predării / învățării online care să asigure atât echitatea cât și eficiența atingerii obiectivelor predării.

Dar, despre asta vom vorbi pe larg altă dată, pentru că nu vrem să vă abatem prea mult atenția de la eveniment.

Vă lăsăm doar să meditați pe marginea unui citat și a unui extras din cartea.”Inovația centrată pe cel care învață: Aprinde curiozitatea elevilor”, scrisă de Katie Martin, în care Katie vorbește despre ce este și ce nu este o clasă pentru acest secol și care este rolul profesorului modern.

”Fă ce poți mai bine cu ceea ce știi mai bine. Apoi, când știi mai bine, fă mai bine” – Maya Angelou

– Ce-ar fi?

”Ce-ar fi dacă eu nu voi mai sta în spatele autobuzului, ci l-aș putea conduce”

”Ce-ar fi dacă eu aș crea acea școală magică, la fel cu Hogwarts, un tărâm al ficțiunii unde tinerii vrăjitori învață și practică magia?”

”Ce-ar fi dacă eu voi putea să trimit oameni pe Lună, pe Marte, și mai departe?”

”Ce-ar fi dacă eu voi protesta într-un mod non-violent pentru a-mi susține punctul de vedere?”

De-a lungul secolelor, oameni ca Claudete Colvin, Rosa Parks, J.K.Rowling, F. Kennedy, Malala Yousafzai, Mahatma Gandhi au schimbat cursul istoriei întrebându-se ”Ce-ar fi?”

Astfel de idei au dat naștere la acțiune, la mai multe întrebări și i-au inspirat și pe alții să treacă dincolo de normele existente și de barierele percepute, să provocare acel status quo existent și să caute mai binele. Nu toate întrebările schimbă lumea și nici nu ne putem aștepta la asta, dar trebuie de asemenea să ne gândim ce sacrificăm atunci când noi limităm curiozitatea și le cerem elevilor să lase întrebările pentru ca noi să ne concentrăm pe ”parcurgerea materiei din curriculum”.

Aud adesea oamenii întrebându-se dacă profesorii sunt dornici să adopte tehnologia dar, dacă vrem să transformăm cu adevărat predarea și învățarea, cred că o întrebare mai bună ar fi, ”Vrem noi să ne schimbăm așteptările față de ceea ce învață elevii?”

Dacă ne concentrăm doar pe ultimele programe, pe dotarea spațiilor sau pe echipamente, în loc să creăm experiențe de învățare relevante, care se aliniază cu abilitățile și trăsăturile de caracter pe care vrem să le dezvolte elevii, vom continua să perpetuăm aceleași norme în educație, doar că vom folosi unelte mai scumpe.

Pentru a explica diferența dintre adăugarea de tehnologie și predarea și învățarea cu un puternic impact, vreau să împărtășesc exemplele a trei tipuri de clasă, pe care le-am vizitat recent.

Clasa de tip 1

În această clasă din prima categorie, profesorul își strigă elevii de clasa a cincea, unul câte unul, cerându-le să identifice localizarea fiecărui stat. Atunci când am vorbit cu una dintre eleve, ea mi-a spus că ei au învățat statele copiindu-le dintr-un atlas, dintr-un pachet de hărți, deoarece ”profesorul s-a gândit că este important să le știm”. Am întrebat-o dacă ea știe o modalitate mai bună de a învăța despre aceste state. Ea mi-a arătat spre iPad-ul ei, care stătea pe bancă cu fața în jos și a întrebat, ”de pe internet?” Uitându-mă în jurul clasei, am remarcat că fiecare elev avea un iPad sau un smartphone și că toate erau așezate cu fața în jos pe pupitre.

Clasa de tip 2

În cel de al doilea tip de clasă, fiecare elev avea un echipament prin care să se conecteze la un program de învățare adaptativă care le individualiza drumul de învățare. Elevii învățau conținutul și-și exersau o varietate de abilități de bază în timp ce treceau prin diferite niveluri ale conținutului, în ritm propriu. Deși elevii aveau echipamente și foloseau acel program, lecțiile erau de fapt constituite din fișe de lucru digitale.

În multe din clasele Secolului 21 se mai petrec unele variații ale lecțiilor. Accentul în ambele modele de mai sus este pus pe conformitate și standardizare în loc de o învățare mai profundă, personală. Aceste exemple ilustrează provocarea existentă în multe clase atunci când, la vechea paradigmă a școlii adăugăm noi resurse și așteptări.

Clasa de tip 3

În cel de al treilea tip de clasă, Kim Cawkwell a co-creat experiențe de învățare bazate pe obiectivele de învățare și pe interesele elevilor. Ei le-au numit Project Ideate (Proiectul ideal). Elevii ei de clasa a patra s-au angajat într-un proiect, pe parcursul căruia au parteneriat cu oameni de afaceri din comunitatea locală pentru a le înțelege provocările și pentru a concepe soluții care să aibă impact asupra comunității locale. Grupuri de elevi au planificat un eveniment pentru a prezenta o varietate de afaceri, inclusiv furnizorul de apă, un ONG – Human Society și grădinița. Ei au primit din partea publicului un feedback autentic și și-au revizuit propunerile pentru a rezolva nevoile partenerilor. În timp ce creau prototipuri și își revizuiau ideile, elevii și-au dezvoltat și construit abilitățile de gândire critică și de rezolvare de probleme. Tehnologia existentă în această clasă a permis accesul tuturor elevilor la resurse relevante și să se conecteze cu oamenii, să învețe, să creeze, să împărtășească idei și să rezolve probleme. Prin conceperea și lansarea unui website, ei au învățat să comunice eficient în medii variate și să-și documenteze ideile. Elevii au completat câteva tipuri de autoevaluări, și-au organizat munca (curate) și au reflectat asupra propriei învățări, în conexiune cu obiectivele de învățare dorite, pentru a-și evalua progresul împreună cu profesorul lor și pentru a determina care vor fi pașii următori. Pe lângă lucrurile menționate în standarde, Sinqi, una dintre eleve mi-a spus, ”Am învățat să perseverez în continuare cu ideile mele și să nu ne renunț la cine sunt.” Acest gen de lecție și de învățare pe care îl asigură merge dincolo de angajamentul și împuternicirea elevilor.

Evoluția rolului educatorilor

Fiecare dintre aceste tipuri de clasă descrise mai sus au dotări bune în tehnologie și ar putea fi considerate clase ale Secolului 21 – dacă tehnologia ar fi singurul element de clasificare. Dar experiențele de învățare din fiecare clasă dezvoltă trei tipuri de învățăcei, muncitori și cetățeni.

Tehnologia și accesul la informație nu sunt cei mai importanți factori în crearea unor clase pentru acest secol; dar profesorii sunt. Puterea unui profesor vine nu din informația pe care o împarte ci din oportunitățile pe care le creează pentru ca elevii lui/ ei să învețe cum să învețe, cum să rezolve probleme și cum să aplice învățarea în moduri semnificative. Ca și Kim, profesori din întreaga lume își inspiră elevii (ca și pe mine) să navigheze spre evoluția rolului lor – acela de co-designeri ai unei învățări puternice.

Profesorii care investesc timp ca să afle mai multe despre elevii lor, despre calitățile, interesele și obiectivele fiecărui elev sunt cel mai bine echipați pentru a concepe experiențe de învățare relevante și autentice, bazate pe elevi și pe un conținut unic. Proiectul pe care l-a creat Kim nu a venit din manualul obligatoriu. Ea l-a conceput împreună cu elevii ei și comunitatea din jurul școlii și, împreună, ei au co-construit experiențe care să îndeplinească obiectivele de învățare dorite/ cerute în curriculum. Kim a conceput experiențe de învățare autentice, relevante, participatorii pentru populația ei unică de elevi din clasă – și nici o tehnologie nu poate substitui un profesor care este dornic să facă acest efort, de a furniza experiențele de învățare optime pentru elevi.

În calitate de co-designeri ai experiențelor de învățare, profesorii trebuie să evolueze încontinuu pentru a îndeplini nevoile învățăceilor, furnizându-le resurse, oportunități de învățare și suport, așa că este normal ca acest tip de profesori să prospere în medii în care sunt împuterniciți să co-creeze, să ia decizii și să fie stăpâni ai propriei învățări.”

Katie Martin