Activități săptămânale de vară pentru copii

Da, vacanța și-a intrat în drepturi pentru (aproape) toții copiii, așa că e timpul să ne gândim cum își vor petrece timpul pe perioada verii în mod cât mai plăcut și, de ce nu, folositor pentru dezvoltarea lor. Și, ne-am gândit că unora dintre părinți nu le-ar strica câteva idei în plus. Așa că, în următoarele două articole ne vom adresa părinților, sugerându-le astfel de idei, propuse de Laureen Miles Brunelli, o experimentată scriitoare și editor specializat în articole pentru părinți de la publicația Very well Family.

1-Activitati-vara-2

1. Începe vara cu dreptul

Pentru copii, întotdeauna pare că în vacanță timpul zboară. Zilele, pline de tabere de vară, întâlniri de joacă, ieșiri la grătar fac ca viața lor să zbârnâie de activități. Dar pentru părinți, poate să pară un job full-time să umple fiecare zi a acestei lungi vacanțe de vară a copiilor cu ceva interesant.

Oare ar trebui ca toți copiii să facă câte ceva planificat în fiecare săptămână a vacanței de vară? Desigur că nu. Dar, dacă acordați timp în primele săptămâni ale vacanței ca să creați un orar care împiedică instalarea plictiselii*, există șansa ca perioada de vacanță să curgă lin și pentru restul familiei, iar copiii să se simtă bine dar și să fie pregătiți pentru inevitabila reîntoarcere la școală. Iată mai jos un exemplu de ”orar de vacanță”.

* https://www.verywellfamily.com/summer-activities-for-bored-kids-1257379 Activități de vară pentru copiii plictisiți

1-Activitati-vara-14

1. Săptămâna 1: Înscrieți-vă la un program de vară de lectură

Motivați-vă copilul să continue să citească, cu ajutorul unui program de lectură de vară. Relaxarea cu o carte în brațe oferă copilului odihnă, după o săptămână petrecută în camping sau o zi întreagă pe plajă. Un copil cu nasul în carte tinde să nu mai fie răutăcios cu frații și îți face și ție viața mai ușoară. Cel mai important, obiceiul de a citi îmbogățește învățarea care se petrece dincolo de școală, păstrându-ți copilul pregătit pentru viitorul an școlar.

Majoritatea bibliotecilor – și poate chiar școala copiilor tăi sau librăria din orașul tău – oferă programe de lectură de vară, care îi ajută să-și stabilească obiective și să câștige recompense. Unele programe au întâlniri săptămânale, ca un club, cu o activitate programată și/ sau lecturi cu voce tare. Altele desfășoară concursuri, de unde copiii pot primi un premiu atunci când termină de citit o carte sau ating un alt obiectiv Dacă ai probleme în a găsi un program local, pentru copilul tău poate funcționa și un program online.

P.S. – Iată și niște sugestii venite de la publicația Sunt Părinte

https://www.suntparinte.ro/activitate-in-familie/lectura-in-vacanta-de-vara

3. Săptămâna 2: Creați o listă cuprinzătoare de idei

Amuzamentele din timpul verii ar trebui să fie și ceva spontan. Copiii se pot distra ore întregi cu un balon, o cutie cu nisip, un mic bazin cu apă sau o stropitoare. Dar, ca și în multe alte activități, trebuie să planifici ca să poți să te distrezi (de cele mai multe ori copiii nu au habar de eforturile din culise ale părinților).

În primele zile ale verii, întocmiți o listă de idei de distracții de vară pentru familia voastră (fiecare membru al familiei contribuie cu ideile proprii). Faceți un joc din a-i pune pe copii să ia interviuri fiecărui membru al familiei, întrebându-i ce au scris pe lista lor: Călătorii de o zi, ieșiri la picnic, vacanța familiei, camping, mers la plajă sau la bazinul de înot, vizite în parcuri de distracții? Apoi așezați-vă cu toții și, din listele voastre întocmiți un calendar de activități pentru toată vara. Dacă nu le planificați, e posibil să nu se întâmple niciodată.

P.S.-  În articolul viitor vă vom prezenta o listă cu 100 de idei de activități, din care puteți alege ce treceți în plan.

Kids playing with garden sprinkler

4. Săptămâna 3: Planificați întâlniri de joacă

Copiii sunt animale sociale. La școală ei interacționează constant unii cu alții. Așa că, atunci când vine vara (mai ales după această perioadă de distanțare și izolare), ei nu au parte de timp petrecut cu prietenii și tind să se plictisească. Iar plictiseala, așa cum știm cu toții, este inamicul părinților. Plus, majoritatea părinților care încă lucrează de acasă, găsesc că pot fi mai productivi atunci când au în jur un copil în plus care să-l țină pe copilul lor ocupat. Ați putea planifica chiar un schimb de copii, în care tu ai grijă într-o zi pe săptămână de copilul unor prieteni, iar în săptămâna viitoare, au ei grijă de copilul tău.

1-Activitati-vara-1

5. Săptămâna 4: Înscrieți-vă copilul într-o tabără de vară

Pentru unele tabere, e necesar să înscrii copilul din timp (prin primăvară), dar altele au disponibile înregistrări în ziua terminării școlii sau chiar de ultim-minut, în taberele de week-end din timpul verii.

Înregistrarea copilului într-o tabără de o zi pe săptămână (sau de o săptămână întreagă) oferă un timp structurat pentru zilele lor libere. Taberele de vară oferă de asemenea copiilor timpul de socializare de care au nevoie până se reîntâlnesc cu colegii și prietenii la școală. Lucrul într-o tabără de arte, de sport, de învățare a înotului sau o tabără de științe distractive sau alt tip de învățare inclusă în calendarul de vară, oferă părinților libertatea de a lucra și, totodată oferă copilului o unealtă pentru amuzament și creativitate în afara casei.

1-Activitati-vara-7

6. Săptămâna 5: Începeți temele pentru acasă stabilite pentru vară

Când vara este în plină desfășurare, ultimul lucru la care vor să se gândească copiii sunt temele de vară pentru școală. Unele școli le dau copiilor teme peste vară, altele nu. Dar oricare ar fi situația, lucrul contant din tot timpul verii previne pierderile de învățare caracterizate ca toboganul verii” (summer slide). Puțin lucru făcut vara are o mare valoare o dată ce copiii se întorc la școală. Pentru unele familii, temele de vară țin copiii ocupați cât timp părinții lucrează. Și dacă copilul tău are multe teme pentru vară, să facă câte puțin din ele săptămânal va împiedica aglomerarea rezolvării lor în perioada dinainte de începerea școlii.

1-Activitati-vara-13

7. Săptămâna 6 și dincolo de ea: Planificarea voastră este răsplătită

Cu aceste rutine și planuri stabilite, îi poți păstra pe toți ocupați, productivi, și totuși amuzându-se!, în toate zilele, până la terminarea vacanței de vară.

Sursa articolului: https://www.verywellfamily.com/daily-summer-activities-for-kids-3542311

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.