16 Moduri de a prelua controlul asupra pregătirii tale profesionale

După recenta experiență cu predarea online de urgență și toate discuțiile despre perspectivele noului an școlar, profesorii din întreaga lume au început să se pregătească pentru a putea întâmpina orice situație viitoare mai bine dotați cu cunoaștere, strategii și instrumente de lucru. Și, în puține locuri din lume inițiativa a venit de la vârful sistemului sau de la conducătorii rețelelor regionale de școli. De cele mai multe ori, inițiativa a pornit dinspre ONG-uri, școli private, universități sau chiar de la profesori. Seminarii și cursuri online, grupuri de discuții în rețelele de media online continuă să se desfășoare cu frenezie și la această oră, demonstrând dorința profesorilor de a prelua controlul asupra propriei lor pregătiri profesionale – deoarece cu toții au resimțit cu acuitate șocul crizei care i-a luat pe nepregătite și există o mare nemulțumire vis-a-vis de pregătirea profesională ce le-a fost oferită anterior.

Unul dintre evenimentele online, pe care l-am promovat și noi acum două zile pe pagina de Facebook a CREER este webinarul organizat de Fundația CIFREP – Educația în natură: un orizont posibil pentru America Latină

https://cifrep.org/webinar-educar-en-la-naturaleza-un-horizonte-posible-en-america-latina/

Pentru a veni în ajutorul ”ordonării” acestor inițiative, John Spencer a publicat într-un articol recent o listă de modalități prin care profesorii pot deveni coordonatorii propriei pregătiri profesionale.

1-Învățare-profesională-1

Acesta este primul film din seria celor pe care le voi realiza în această vară despre modul în care poți prelua controlul asupra pregătirii tale profesionale. Am creat acest film-schiță ca un preview.

https://www.youtube.com/watch?time_continue=4&v=pw53uRedr5U&feature=emb_titleHow to Own Your Professional Learning

Chiar acum, profesori din toată lumea se strâng în grupuri mici, desfășoară ateliere pentru studierea unor cărți, cu scopul de a-și îmbunătăți practica. Fără să fie chemați de vreun organism regional sau de vreun director, ei își iau în stăpânire propria lor formare profesională.

Ei devin stăpânii propriei învățări.

Intră oricând pe grupurile de Twitter (sau Facebook) și ai să vezi profesori luptându-se cu idei esențiale, angajați în discuții profunde despre cum să-și transforme practica. Unele sunt discuții formale. Alții fac asta într-un mod informal. Ei sunt stăpânii propriei învățări.

Între timp, profesorii iau lucrurile de la zero. Ei experimentează ideile noi, cufundându-se într-o cultură a celor care făuresc și construind lucruri noi (ex. modele de lecții interactive, n.n.) În unele cazuri, ei nu creează doar lucruri. Ei pun bazele unor mișcări și fac schimbări.

Ei sunt stăpânii propriei învățări.

Acești profesori citesc cărți și articole profesionale. Se uită la filme pe YouTube pentru a înțelege idei noi. Ascultă interviuri sau cărți audio. Ei sunt stăpânii propriei învățări.

Multe din aceste activități nu sunt considerate în mod oficial ”dezvoltare profesională”. Nu pot fi utilizate pentru a obține ore de re-certificare (creditele de la noi, n.n.) Dar toate sunt exemple de prima mână despre ceea ce se întâmplă atunci când profesorii iau în stăpânire propria învățare.

1-Învățare-profesională-3

Avem nevoie de o definiție mai largă a dezvoltării profesionale

Ne gândim mult prea adesea că dezvoltarea profesională înseamnă să participi la un work-shop sau o conferință. Ne imaginăm adesea că aceste participări constituie șansa de a câștiga o abilitate nouă pe care apoi o aplicăm în clasă. Puteți vedea această idee în modelul Guskey*, unde profesorii participă la un curs de dezvoltare profesională, implementează o nouă strategie apoi evaluează modul în care aceasta are impact asupra rezultatelor învățării elevilor. Dar identitatea ta profesională este mai mare decât un simplu set de abilități. Ea implică valori, idei, credințe – de aceea învățarea profesională poate include schimbări de paradigmă.

Identitatea ta profesională include modele, planuri și cadre, pe care le utilizezi ca să concepi instruirea. Ea include interacțiunile tale cu o comunitate mai largă. Include mentalitățile pe care le manifești atunci când interacționezi cu elevii, cu colegii și comunitatea.

*

Iar eu argumentez că include de asemenea lucruri ca odihna, jocul și propria ta muncă creativă. Toate acestea contribuie la învățarea ta profesională, deoarece toate au impact asupra elevilor tăi.

1-Învățare-profesională-5

Nu există un manual de instruire pentru predare

Adesea, atunci când lucrez cu viitorii profesori, cineva va întreba care este modul ”corect” de a face ceva. Sistemele educaționale aruncă în jur expresii ca ”cele mai bune modele” sau ”calificare înaltă”, dar în realitate, predarea nu funcționează așa. Nu există o carte-ghid sau un manual de instrucțiuni sau un video despre ”cum să” fii un profesor grozav, deoarece până la urmă, predarea este măiestrie.

Partea cea mai grea este că ai nevoie de ani ca să o perfecționezi. Câteodată, procesul este dezordonat și îți creează confuzie. Există atât de multe momente în care, ca profesor, te îndoiești de tine însuți. Devii frustrat. Simți că îmbunătățirea este prea lentă. Este și mai greu, totuși, când ”o dai în bară”. Încă ascund acele momente în care am țipat în clasă sau l-am făcut de râs pe un elev și sunt uimit de cât de repede iartă elevii atunci când îți ceri scuze.

Cu toate acestea…

Toate aceste greșeli sunt parte a procesului de învățare a măiestriei.

Asta este frumusețea lui. Nu există manual de instrucțiuni. Nu există o listă cu coduri ale celor mai bune modele, practici. Asta înseamnă că tu trebuie să explorezi, asemeni unui astronaut. Ajungi să experimentezi ca un om de știință. Ajungi să proiectezi asemenea unui inginer. Ajungi să creezi asemeni unui artist. Ca și oricare altă măiestrie, durează o viață întreagă să o desăvârșești.

https://www.youtube.com/watch?v=7Ou71lO-dOg&feature=emb_titleProfesorii creativi nu au nevoie de un manual de instrucțiuni

Nu există un punct în care ”ai ajuns la final”. În calitate de profesor creativ, tu întotdeauna explorezi, experimentezi, inovezi. Predarea este întotdeauna o suprapunere a ”celor mai bune modele” cu ”cele mai noi practici”. Concentrându-te pe cele mai bune practici ajungi să scapi de toceala teoriilor și cercetărilor despre educație. Ajungi să construiești pe ceea ce a funcționat pentru tine în trecut. Da, asta înseamnă și că anul viitor poți face același proiect extraordinar pe care l-ai făcut în acest an**. Asta înseamnă de asemenea să ajungi să-ți împărtășești expertiza cu alții.

** http://www.spencerauthor.com/its-okay-to-do-that-same-epic-project-next-year/

Concentrându-te pe cele mai noi practici înseamnă că ajungi să explorezi idei noi și să încerci strategii noi. Înseamnă că ai o minte deschisă pentru schimbările de paradigmă și ești gata să pui la îndoială un status quo.

Dacă mergem doar pe cele mai bune practici, sfârșim prin a stagna. Nimic nu se schimbă niciodată. Dacă mergem doar pe ”cele mai noi practici” ajungem să vânăm doar noutatea și la o urmărire continuă a celor mai recente ”mode”. Dar suprapunerea celor două recunoaște rolul strategiilor/ modelelor clasice și anii de experiență pe care un profesor le poate aduce la masa discuțiilor. Toate aceste lucruri sunt parte a celor mai bune modele / practici. Dar această suprapunere recunoaște totodată și nevoia de schimbare, de experimentare, de a-ți asuma riscuri creative și de a descoperi idei necunoscute. Acestea sunt elementele ”practicilor viitoare”. Cu toate acestea, suprapunerea cere ca profesorii să aibă împuternicirea, ca designeri și creatori și experimentatori și experți în arta, în măiestria lor.

1-Învățare-profesională-8

Inspirația poate veni de oriunde

Tu ești arhitectul învățării care se petrece în clasa ta. Tu ești artistul care creează ceva nou. Tu ești inginerul care rezolvă probleme. Dar, când vine vorba de dezvoltare profesională, poți găsi inspirație pretutindeni în jurul tău:

https://www.youtube.com/watch?v=c3WqAIu9Yx8&feature=emb_titleSurprinzătorul adevăr despre inspirație

Obișnuiam să cred că inspirația vine spontan, din interior. Când te simți inspirat, imediat sari la conceptul de muncă creativă. Dar, pe măsură ce am trecut prin procesul de creativitate, am remarcat că este mult mai complicat.

Iată cum am crezut că funcționează inspirația – mă simt inspirat (100%) și creez.

Și iată cum funcționează de fapt inspirația pentru mine:

– mă simt inspirat (5%) sunt prezent și fac lucruri, chiar dacă nu mă simt inspirat sau încrezător (27%) – sunt curios în legătură cu ce se petrece în lume (10%) – planific (8%) – caut lucruri interesante (7%) – îmi folosesc empatia 17%) – îmi depășesc temerile (5%)- fac parte dintr-o comunitate (21%)

De-a lungul ultimei decade, am luat interviuri multor creatori – fie că a fost vorba de un chef bucătar sau de artiști sau scriitori – și am văzut că inspirația este peste tot în jurul nostru. Inspirația vine atunci când ești angajat într-o comunitate de colegi creatori. Împrumuți idei și împărtășești strategii sau chiar oferi un feedback critic cuiva. Inspirația apare atunci când rămâi curios și cauți concepte și informații și abordări pentru creația ta.

Aici, în comunitate tu îți organizezi (curate) ideile favorite sau lucrările creative, amesteci idei și procese până ai ceva original. În predare, asta ar putea include cărți și interviuri audio care nu au nici o legătură cu educația. Dar aceste idei cheie inspiră lecțiile pe care le concepi.

Câteodată, inspirația apare atunci când te joci sau ieși afară. Dar, câteodată apare când te odihnești sau când mergi la plimbare sau faci o ieșire în natură sau chiar când ești cu adevărat plictisit. În aceste momente de odihnă, mintea ta face conexiuni între lucrurile aparent fără legătură și ești inspirat să gândești ”în afara cutiei”.

Inspirația se poate petrece atunci când vezi o problemă de care-ți pasă sau îți dezvolți empatia în cadrul unui grup și lucrați împreună pentru a găsi soluții, într-un mod orizontal și democratic. Aici, ai putea găsi inspirație în afara educației, atunci când explorezi problemele ridicate de liderii unor cercuri preocupate de justiția socială.

Inspirația se petrece atunci când experimentezi și înveți din greșeli. Și ar putea chiar să devină mai puternică atunci când te confrunți cu acea frică toxică ce te împiedică să-ți găsești vocea creativă și să-ți asumi riscuri creative.

Inspirația este acel mare ”de ce” care stabilește cursul întregii tale munci creative. Ea există chiar atunci când tu nu te simți inspirat. Poți începe să te îndoiești de tine atunci când o lecție eșuează sau elevii par dezangajați, neatenți. Există zile când te simți pur și simplu obosit și nu-ți vine să apari. Dar este important să ne amintim că, să te simți lipsit de inspirație nu este egal cu pierderea inspirației. Să fii inspirat este ceva mult mai profund și permanent.

1-Învățare-profesională-2

ai controlul propriei învățări profesionale

Vă prezint în continuare câteva modalități prin care vă puteți controla ”călătoria de învățare profesională”, ca educator:

  1. Studierea cărților/ Cluburi de carte: Acestea permit oamenilor să înțeleagă în profunzime ideea, de-a lungul timpului, atât în mediul individual cât și în grup. Se poate organiza și un club de ascultare a unor interviuri/ înregistrări audio, pe care să le ascultați în avan-premieră. Cluburile de carte funcționează cel mai bine într-un format hibrid, unde oamenii se întâlnesc nu numai în persoană, dar și într-un grup privat de Facebook (sau Voxer). Dar pot fi organizate cluburi de carte și 100% online, fie în format sincron (conferințe video) fie asincron (utilizând o aplicație de discuții într-un LMS – learning managing system, sau utilizând social media).

  2. Grupuri de mastermind: Un grup de mastermind (geniu) este un grup închis, foarte restrâns, format din 4-6 oameni, unde fiecare este egal cu ceilalți. De obicei, fiecare lucrează pe propriile proiecte și se întâlnesc împreună ca o formă de responsabilizare reciprocă. Deseori, ei își împărtășesc obiectivele, progresul, nevoile și ideile. Există șansa să-și împărtășească poveștile de succes, dar și greșelile și frustrările. Cu toate acestea, grupul este concentrat pe soluții, asta însemnând că tu cauți activ feedback și contribuții. În timp ce unele grupuri de mastermind sunt nestructurate, multe folosesc o structură de “hot seat” (scaun fierbinte) ca să faciliteze discuțiile. Grupurile de mastermind sunt o modalitate excelentă de sa-ți controla învățarea profesională, angajându-te în rezolvarea de probleme auto-direcționată, alături de colegii tăi educatori. Puteți împărtăși idei de lecții, de curriculum sau strategii pe care le-ai folosit în clasă. 1-Învățare-profesională-10

  3. Ora de geniu” personală: Ora de geniu sau ”20% timp” provin de obiceiul companiei Google de a aloca 20% din timpul de lucru al angajaților pentru proiecte personale, bazate pe pasiunile lor. Asta poate să includă învățarea unei abilități noi, scormonirea de informații pentru un interes personal sau angajarea într-o muncă creativă. Elementul cheie este că asta nu poate fi o parte a unui proiect de clasă. Cu alte cuvinte, nu poți folosi acest timp pentru a crea planuri de lecție sau materiale pentru clasă. În schimb, angajându-te în ceva ce implică curiozitate și creativitate, construiești empatia elevilor. Deoarece simți în mod direct ”chinurile creației”, asta te ajută să faci conexiunea cu elevii tăi. Este de asemenea o modalitate prin care să descoperi singur procesul și strategiile creative, pe care le poți apoi integra în orele de PBL pe care le concepi pentru elevii tăi.

  4. Activități de advocacy: Nu ne gândim întotdeauna că activitățile de advocacy (pledoarie pentru o idee, cauză) fac parte din dezvoltarea profesională. Cu toate acestea, atunci când te angajezi în activități de advocacy schimbi sistemul de educație. Această muncă de advocacy îți va da o cunoaștere de primă mână despre politicile, structurile și sistemele din educație. Te poate ajuta să-ți dezvolți gândirea sistemică, în același timp în care te dezvolți profesional ca un promotor/ susținător de idei. Educația nu este neutră din punct de vedere social și munca de advocacy te poate ajuta să remarci injustiția din sistem. Din cauză că sunt alb, munca mea de advocacy a implicat conversații dificile despre rase și supremația albilor, astfel că m-am străduit să fiu un antirasist mai hotărât. Asta implică să asculți intenționat. Cinstit să fiu, a implicat o mulțime de greșeli. Dar este o parte decisivă a învățării mele profesionale ca educator, deoarece îmi modelează întreaga abordare de predare.1-Învățare-profesională-7

  5. Cursuri și seminarii online: Există multe opțiuni diferite pentru cursurile online. Ele pot fi planificate sau desfășurate în ritmul propriu. Ele pot fi sincrone (cu întâlniri via discuții video) sau asincrone. Ai putea participa de asemenea la scurte seminarii care-ți furnizează un scurt rezumat al temei. O altă opțiune este o conferință online de o zi întreagă.

  6. Odihnă și joacă: Este atât de ușor să uiți, dar odihna și îngrijirea proprie sunt o formă de dezvoltare profesională. Atunci când ieși la plimbare sau ațipești, mintea ta este de fapt super-activă și tu ajungi să faci conexiuni între idei aparent fără legătură. Asta poate duce la îmbunătățirea gândirii divergente și la descoperiri creative. Până la urmă, te ajută profesional atunci când concepi ore și lecții creative. Auto-îngrijirea îți permite de asemenea să fii mai calm și mai răbdător ca profesor. De asemenea, te reîncarcă cu energie, așa că poți fi total prezent și energizat ca profesor. Este ușor ca unii educatorii să se simtă vinovați pentru timpul alocat odihnei. Dar ea te ajută de fapt să crești profesional.

  7. Împărtășește-ți vocea: Această strategie este similară cu advocacy dar aici este vorba mai mult de a-ți împărtăși poveștile, călătoria și resursele. Dacă advocacy înseamnă să te lupți pentru dreptate și centrarea educației pe elevi, aici este ideea de a-ți împărtăși propria experiență, ca educator profesionist. Ai putea avea un interviu, ai putea să creezi un blog sau o serie de filme video. Ai putea dori să scrii articole sau să-ți creezi propriul curs de dezvoltare profesională. Când se întâmplă asta, tu nu numai că reflectezi mai mult (o parte cheie a creșterii profesionale) dar te gândești de asemenea mai profund la propria ta măiestrie. Noi știm că cea mai bună cale de a stăpâni un subiect este să-l predai. Același lucru este adevărat și pentru arta predării. Atunci când tu le predai altora, ajungi să cunoști acele concepte și strategii pe care le predai la un nivel mult mai profund.

  8. Ne-conferințele: O ne-conferință este de fapt o conferință nestructurată, deplin democratică. Concept ce poate fi exemplificat de modelul EdCamp***, ne-conferințele nu au vorbitori și moderatori planificați. În schimb, participanții votează asupra temelor și le discută în cercuri care tind să semene cu Seminariile Socratice. Participanții sunt încurajați să ”voteze cu picioarele proprii”, asta însemnând că tu poți părăsi un cerc de conversație care nu este relevant pentru tine. Ne-conferințele digitale funcționează de obicei bine cu aplicațiile de videochat. Cu toate aceste, am văzut profesori care utilizau aplicații ca Marco Polo sau Voxer pentru a facilita discuțiile.

    *** https://www.edutopia.org/blog/about-edcamp-unconference-history

    1-Învățare-profesională-11

  9. Acțiuni de cercetare: Profesorii încep prin cercetarea propriilor practici și punându-și întrebări. Ei se cufundă câteodată în cercetare citind articole din reviste și/sau cărți. Apoi, testează o strategie și colectează date pentru a vedea dacă funcționează. Unii profesori adoptă un rol experimental mai dezvoltat, utilizând un grup de control (cu care compară rezultatele). Alții utilizează o strategie de predare cu clasa lor și compară rezultatele cu performanțele anterioare. Datele culese pot fi fie cantitative, fie calitative. Spre deosebire de cercetarea tradițională, tu ești atât participant cât și cercetător. Până la urmă, ești capabil să determini ce anume funcționează în contextul tău, ceea ce înseamnă că învățarea profesională este strâns legată de practica ta de predare.

  10. Comunitatea: Noi creștem profesional atunci când interacționăm cu colegii profesori. Interacțiunea poate fi informală, la o bere sau ar putea implica poziția de membru într-o organizație a profesorilor. Ai putea participa în persoană sau te poți alătura unui grup de Facebook privat, sau unui canal de chat Twitter. Concentrarea ta în activitățile comunității poate varia. Ai putea să studiezi strategiile de predare prezentate sau ai putea să dezbați abordările. Toate acestea pot conduce la o schimbare de paradigmă mai largă. Primii mei ani în grupul pe Twitter mi-au schimbat radical vederile despre notare și disciplină, dar au condus de asemenea la conversații grele despre rasism și inechitățile din sistem. În unele cazuri, ai putea avea o abordare mai personală în comunitate. Predarea poate duce la izolare și poate ai nevoie de un spațiu unde să-ți poți împărtăși frământările și să te simți recunoscut. Când se întâmplă asta , cred că este important să stabilești reguli de bază pentru tine, pentru ca participarea ta să nu degenereze într-un baraj de negativitate. Eu a trebuit să-mi stabilesc niște reguli pentru mine, că este în regulă să împărtășesc provocările cu care mă confrunt, dar că nu doresc niciodată să mă angajez în criticism la adresa elevilor sau părinților.

  11. Să devii curator: Acțiunile de organizare de date/ materiale (curation) se petrec atunci când scormonim după materiale pentru diferite teme, idei sau strategii. Cunosc mulți profesori care utilizează Pinterest ca pe un instrument de organizare, unde găsesc resurse pentru clasă sau caută inspirație pentru propria lor muncă creativă, ca profesor. Munca de curator implică să suprapui între a examina resursele cu un ochi critic în timp ce celebrezi ceea ce-ți place. Cei care fac asta știu cum să exploreze resursele bune, cum să selecteze cele mai bune componente, cum să organizeze ideile și la final, să împărtășească aceste strategii cu alții.

  12. Să asculți interviuri, înregistrări și cărți audio: Îmi plac interviurile și cărțile audio, deoarece ele îmi furnizează oportunitatea de dezvoltare profesională când sunt pe drum. Poți asculta un interviu în mașină sau atunci când alergi/ te plimbi. Deși îmi plac înregistrările audio cu tema educație, cred că și înregistrările din alte domenii au o reală valoare (ex. dezvoltare personală, stil de viață n.n.) Acestea pot inspira idei noi și pot furniza noi perspective care modelează abordarea ta ca profesor. 1-Învățare-profesională-4

  13. Vizitele în alte clase: Unele din cele mai bune oportunități de dezvoltare profesională se află pe același coridor cu clasa ta. Este ceea ce se întâmplă atunci când observi alți profesori predând și iei notițe. Asta îți dă ocazia să observi direct meseria de predare și să vezi strategii specifice demonstrate pentru tine. Ca nou profesor, eu am vizitat anumite clase, pentru a învăța cum să-mi îmbunătățesc managementul clasei. Am ales strategiile specifice, tangibile pe care colegii le foloseau ca să prevină apariția unor probleme de comportament, în loc să reacționeze după petrecerea faptei. O altă variație a acestei strategii de învățare profesională este studiul lecției, care implică observație, reflecția și modificări ale lecției. Aici profesorii își optimizează abordările printr-un proces iterativ.

  14. Design de curriculum: Câteodată, cea mai bună cale de a învăța ceva este să faci tu însuți acel lucru. Vei înțelege media și informația atunci când te vei implica în jurnalism. Vei deveni un mai bun consumator al unui spectacol sportiv atunci când vei juca în acel sport. La fel se întâmplă cu arta muzicii sau gătitului. Ca profesori, noi dezvoltăm o mai profundă înțelegere a abilităților și conceptelor pe care le predăm, ca și a măiestriei de predare, atunci când ne angajăm în conceperea unui curriculum. Aceasta poate fi o sarcină individuală sau se poate petrece în colaborare. Dar ideea este să te dezvolți în învățarea profesională creând capitole, lecții, evaluări și materiale pentru clasă. 1-Învățare-profesională-6

  15. Mentoratul: Probabil că această abordare este cea mai provocatoare în ceea ce privește coordonarea, din cauza timpului cerut atât de la mentor cât și de la cel îndrumat. Cu toate acestea, mentoratul este una din cele mai puternice metode de învățare profesională. Ea ar putea include stabilirea de obiective, reflecție, antrenamente, observare, împărtășirea de strategii și chiar predarea împreună.

  16. Stabilirea de obiective: Nu vorbesc aici despre obiectivele SMART cerute de școală și bazate pe achizițiile elevilor. Mai curând mă gândesc la obiectivele specifice pe care ți le stabilești tu, ca profesor și pe care le poți măsura pe baza datelor pe care le culegi. De exemplu, atunci când am aflat că elevii mei erau nedumeriți din cauza organizării cursului meu, am utilizat UX Design ca structură pentru conceperea cursului. De asemenea, am creat chestionare pentru elevi și mi-am stabilit obiectivele personale de creștere, pe care doream să le văd în notele de la chestionare. Remarcați că nu exista nici o responsabilitate implicată în asta. Nu existau pedepse sau răsplată. Obiectivele mele erau o modalitate de a-mi concentra atenția asupra unor arii cheie și de a-mi monitoriza propriul progres.

https://en.wikipedia.org/wiki/User_experience_design

1-Învățare-profesională-9

Lista de mai sus nu este una exhaustivă. Probabil că am omis unele strategii grozave pe care le poți utiliza pentru a-ți lua în stăpânire propria învățare profesională. Remarcați, de asemenea, că unele idei se suprapun. Ai putea participa la activități de advocacy, alături de o comunitate și abordarea ta de advocacy ar putea include crearea unui blog sau înregistrarea de interviuri audio. Ai putea concepe curriculum și să formezi împreună cu alți profesori un grup de mastermind, unde să vă întâlniți și să vă împărtășiți ideile. De asemenea, ți-ai putea stabili obiective conectate la munca de concepere de curriculum și să-ți împărtășești progresul cu un grup de mastermind sau cu un mentor.

În final, învățarea profesională este în mod inerent personală și unică (idiosincratică). Călătoria fiecărei persoane este diferită. ȘI asta e în regulă. Ceea ce este esențial, e să extindem ideea noastră despre cum poate arăta învățarea profesională atunci când noi suntem stăpânii acestui proces.

În următoarele luni, voi aprofunda aceste abordări diferite de învățare profesională. Și sper că mi te vei alătura în acest proces!

Sursa articolului: http://www.spencerauthor.com/own-your-pd/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.