O provocare pentru compunere: O cutie misterioasă care te transportă în lumea oricărei povestiri

Pentru că am văzut diferite postări venite din partea părinților, care se plâng că profesorii dau copiilor prea multe teme plicticoase și care cer din partea copiilor prea mult timp de stat la computer, și/sau asistența părinților pentru a fi rezolvate, ne-am gândit că o temă ca cea de mai jos, propusă de John Spencer, poate fi făcută de copii cu plăcere și fără asistența părinților și, eventual fără prea mult timp de stat în fața computerului.

Cutia-misterioasa-6

Profesorii au fost uimitori în aceste câteva săptămâni. Am văzut cum districtele (la noi ministerul), profesori și diferite organizații s-au mobilizat pentru a oferi instruire la distanță și, instituțiile (la americani) s-au mobilizat să poată oferi copiilor posibilități de a primi în siguranță micul dejun și masa de prânz. Asta este uimitor. Nu este de mirare că mulți oameni vor menționa numele profesorului lor când va fi întrebat cine a avut cel mai mare impact în viața lui.

În acest timp de izolare socială (cel puțin așa cum îl experimentăm aici, în Oregon) obiectivul meu a fost să creez un conținut gratuit, pe care profesorii și părinții să-l găsească util. De aceea, de săptămâna viitoare voi lansa în fiecare zi un nou capitol, sub forma unei cărți audio pentru copii. Vă voi da mai multe detalii mâine dar vă spun dinainte – vor fi evadări pure. Amuzante și caraghioase și, cinstit, e ceea ce au nevoie copiii mei acum. De aceea am creat și această provocare pentru compunere.

Ca tată, am remarcat că toți copiii mei resimt anxietatea și se învârt înnebuniți din cauza izolării sociale. Cred că asta este ceea ce trebuie să facem, să ne izolăm, dar asta nu face ca lucrurile să fie mai ușoare. Din acest motiv am decis să creez această temă de compunere, special pentru copiii care sunt blocați în casă. Puteți descărca filmul* și îl puteți adăuga în Google Classroom sau altă aplicație pe care o folosiți. Dacă vă place, vă rog doar să dați un Like sau să împărtășiți în media socială, pentru ca și alți profesori să poată beneficia de acest material. Mulțumesc!

https://www.youtube.com/watch?v=46gdWq_2qyU&t=9s

Transcrierea temeiCutia-misterioasa-1

PS – Părinții vă pot ajuta să regizați puțin…

Pentru siguranța ta și a comunității, ești acum obligat să stai în casă. Asta înseamnă că ești blocat. Nu te poți întâlni cu prietenii. Nu poți juca meciuri cu vecinii. Poți doar să discuți prin video chat, prin text și la telefon, dar deja te simți singur. Dar, în această dimineață, atunci când te-ai trezit, ai găsit lângă pat o uriașă cutie de carton. Deși pare obișnuită, această cutie te poate transporta în lumea oricărei cărți sau povești pe care ai citit-o.

Pur și simplu declară care este cartea sau povestirea, apasă pe butonul de pe cutie și vei ajunge în lumea acelei cărți sau povești. Unde te vei duce? Poate într-o poveste fantastică?

Cutia-misterioasa-2

Poate vrei să-l previi pe Harry Potter să aibă mai mare grijă de Dobby?

Sau poate o povestire misterioasă?

Cutia-misterioasa-4

Poate că vei merge în lumea unei cărți istorice, în trecut, sau poate vei vizita o nouă galaxie și îți vei da seama de ce Storm Troopers au nimerit atât de prost… Sau poate vei intra în lumea unui super-erou și vei vedea cum salvează ei situația. Sau poate vei vizita un viitor distopic, corupt și îl vei ajuta pe protagonistul cărții să schimbe acea societate.

Cutia-misterioasa-5

Sau poate o povestire de ficțiunea realistă unde poți ajuta personajul principal să rezolve un conflict interpersonal. Cu toate acestea, există o problemă. Cutia nu te poate transporta decât în cinci locații.

Cutia-misterioasa-3

Te rog să faci o listă cu cele cinci cărți/ povestiri – locații preferate și să explici de ce le-ai ales. Apoi, scrie povestea primei locații pe care ai ales-o. Cum vei reacționa atunci când vei ajunge în acea lume nouă? Cum vei interacționa cu personajele? Ce vei face cât timp vei fi acolo? La final, explică cum au schimbat acțiunile tale intriga și locurile povestirii și/sau tema cărții.

Te așteaptă o aventură. Mult noroc și succes!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.