La început de an – Să creezi o clasă primitoare pentru elevii cu nevoi speciale

Dacă tot am vorbit despre modul în care îi întâmpinăm pe copii la reîntoarcerea la școală, credem că o atenție specială trebuie să le acordăm și acelor copii care au cel mai mult nevoie de grija voastră – copiii cu CES. De aceea, pentru astăzi am ales un articol scris de Jennifer Gonzales în Cult of Pedagogy.

Children Coloring a World Map

Pot să-mi amintesc cu claritate prima dată când am predat elevilor cu nevoi speciale. Predam la clasa a șasea și în clasa mea au fost plasați doisprezece copii cu CES (într-o singură clasă). În ciuda faptului că la facultate urmasem un curs întreg dedicat educației speciale, nu aveam nici o idee. Adică, mai văzusem elevi cu CES, dar nu știam în realitate cum să-i interpretez. Am fost prezentată profesorului-resursă, Kathy, care urma să-i acompanieze pe acești elevi în clasă zilnic, dar nu eram sigură care este rolul ei sau ce formă ar fi trebuit să ia relația, colaborarea noastră.

Nu mai este nevoie să o spun, acel an a fost un dezastru absolut. Știu că nu i-am ajutat bine pe acei copii și ceilalți elevi au de asemenea suferit, deoarece eu nu știam nimic despre cum să conduc o clasă cu o varietate atât de mare de abilități și nevoi.

Îmi pot doar imagina cât de diferite ar fi arătat lucrurile dacă aș fi cunoscut înainte o persoană ca Jam Gamble. Am descoperit-o recent pe Jam – prescurtarea de la Jameelah pe Periscope, acum câteva săptămâni. Ea vorbea despre cum a procedat într-o anume zi cu un copil cu un comportament nepotrivit și, doar ascultându-i vocea și modul grijuliu cu care a manevrat sentimentele acelui copil mi-a spus că este genul de profesor pe care vreau să-l cunosc. Imediat ce am realizat că munca ei se concentra în principal pe educația specială, o arie căreia nu-i acordasem suficientă atenție pe acest site, am știut că trebuie să-i iau un interviu.

Ms. Jam lucrează în serviciile de dezvoltare a copilului din Toronto, Ontario (Canada). Ea susține copiii cu dizabilități, ține workshop-uri, consultații și este gazda unei emisiuni de televiziune intitulată ”O voce pentru toți” (A Voice for All), care se concentrează pe promovarea conștientizării despre dizabilități în cadrul marii comunități a orașului Toronto.

Când am discutat cu ea temele posibile pentru interviu, eu și Jam am vorbit despre cât de mulți profesori obișnuiți se simt inadecvat pregătiți ca să răspundă nevoilor elevilor cu nevoi educative speciale. În ciuda lipsei de pregătire, în fiecare an tot mai mulți profesori este probabil să aibă astfel de elevi în clasele lor. Deoarece Jam petrece fiecare zi cu o astfel de muncă, am decis împreună ca ea să împărtășească unele moduri prin care profesorii obișnuiți ar putea face clasele lor mai primitoare pentru elevii cu nevoi speciale.

1-clasa-inclusiva-9

1. Exprimă-ți temerile și preocupările

Atunci când ne gândim cum să facem clasele mai accesibile, tindem să ne gândim în mod principal la spațiul fizic. “Ai putea avea cea mai accesibilă clasă posibil în termeni de spațiu și iluminat,” spune Gamble, “dar dacă tu nu ai o atitudine accesibilă, clasa ta nu este accesibilă.”

Ea crede că atitudinile ”inaccesibile” izvorăsc din teamă, din disconfortul de a fi desemnați să lucreze cu un copil cu nevoi speciale și să se simtă prost echipați pentru a face asta. Ea spune că, cheia de a trece peste asta este să îți admiți temerile și să vorbești cu cineva care te poate ajuta. “Va trebui să admiți că ai emoții. Va trebui să admiți că ai îngrijorări. Apoi vei putea găsi persoana potrivită care ar putea să te ajute să-ți depășești aceste temeri..”

Și cine sunt acești oameni? “În primul rând și înainte de toate,” spune Gamble, “vorbește cu părinții. Întreabă-i despre copilul lor. Cum a fost vara lor? Cum a fost anul de școală trecut? Care au fost schimbările, obiectivele pe care le-ar fi dorit manifestate / atinse în anul trecut dar nu s-au manifestat și pe care ne-am putea concentra în acest an? Care sunt lucrurile pe care ei le fac în afara școlii și care s-ar putea incorpora în lecțiile pentru ei? Întrebările de acest gen îți pot da atât de multe informații pe care le poți lua și cu care poți lucra..”

O altă persoană în care te poți încrede este specialistul de suport din școala ta. Este ceva ce eu nu am făcut cu adevărat ca profesor normal și acum nici nu-mi pot imagina de ce. “Acesta este cineva care este acolo doar pentru acest gen de elev, iar ei înțeleg multe despre incluziune și integrare și planificarea programului pentru acest copil,” spune Gamble. “De ce nu ai vorbi cu acea persoană pentru a lua acea informație interesantă de care ai nevoie?”

1-clasa-inclusiva-10

2. Consultă-te cu specialistul tău. Cu regularitate.

Din propria mea experiență de profesor la clasă, mă întâlnesc rareori cu profesorii de educație specială, cu excepția situațiilor când am o problemă. Nu m-am întâlnit cu ei proactiv. Asta a fot o greșeală; pentru că nu am înțeles cu adevărat ce au ei de oferit.

Gamble spune că profesorii claselor normale care fac acest efort, care caută specialiștii din școala lor, primesc multe în schimb. “Eu absolut îi iubesc pe unii din profesorii cu care am lucrat și care au venit la mine spunând, ‘Ca să fiu cinstit, nu știu de unde să încep. Putem vorbi? Spune-mi care sunt abilitățile tale. Iar mie-mi vine să spun, Da! O doamne, da.”

Deoarece CV-urile profesorilor de educație specială nu sunt afișate pe undeva, iar profesorii de la clasă le pot subaprecia abilitățile și expertiza. “Până nu mă întrebi,” spune Gamble, “nu vei ști că eu am susținut oameni cu dizabilități diveșri, de la naștere la vârsta bătrâneții. Am o largă experiență în termeni de ce fel persoane am susținut, dacă ei au fost slab funcționali sau cu o funcționalitate mai înaltă, dacă erau dependenți sau independenți. Am o largă experiență atunci când vine vorba de crize / convulsii. Am lucrat cu copii care nu puteau să vorbească. ȘI am lucrat cu copii care puteau să vorbească. Am lucrat cu oameni care aveau echolalia. Am lucrat cu copii care se temeau și aveau fobii. Am lucrat cu toți acești oamenii diferiți și astfel mi-am creat toată experiența personală pornind de la ei, apoi am pus toată această experiență într-o mare carte cu rețete în care s-ar putea încadra un copil, iar eu voi ști cum să procedez, boom! Știu exact ce să fac.”

1-clasa-inclusiva-11

3. Concepe activități care provoacă fiecare elev.

Mare parte a timpului, munca obișnuită în clasă va fi nevoie să fie modificată pentru elevii cu nevoi speciale. Dar dacă din când în când răsturnăm asta – creând activități care cu adevărat creează mai multe niveluri ale ”câmpului de joc” – putem oferi accesul acelui/ acelor elevi, lăsându-i de asemenea pe ceilalți să experimenteze lumea în modul în care o face acel elev.

O dată am avut un elev cu dizabilități de vedere”, a spus Gamble, “iar noi am creat o provocare senzorială unde toată lumea a trebuit să fie legată la ochi, și trebuiau să atingă diferite obiecte și să încerce să ghicească ce sunt. Am făcut o vânătoare de comori prin clasă – ”Patru pași la stânga. Trei la dreapta. Stop. Întinde brațul în fața ta… – pentru ca ei să poată experimenta cum este să se miște în jur prin lume având o dizabilitate de vedere.”

4. Recunoaște faptul că părinți se zbat cu propriul lor disconfort și temeri.

Profesorii vor avea mai mult succes în parteneriatul cu părinții dacă sunt conștienți că și părinții ar putea avea nevoie de suport emoțional. ”Unii din acești părinți tocmai au primit un diagnostic,” explică Gamble, “așa că ei trec prin propriul proces de vină și negare și stinghereală și rușine și toate aceste tipuri de emoții.”

Aceste emoții se pot manifesta ca și comportamente pe care profesorii le pot interpreta greșit. “Am avut părinții care erau foarte tăcuți. Ei nu voiau să vină la întâlniri / ședințe. Când îi făceam să vină, nu aveau mare lucru de spus… exista un ca zid ridicat. Ei păreau că nu vor să se angajeze.”

Când întâlnesc părinți care prezintă atitudini sau comportamente provocatoare, Gamble îi îndeamnă pe profesori să se abțină de la judecăți. ”Trebuie să examinezi povestea din fundal înainte să-i judeci pe acești părinți”, spune ea. ”Și, din nefericire, am văzut că se întâmplă mult prea multe judecăți superficiale. Ne uităm la comportamentul lor extern, și nu ne uităm la motivele din cauza cărora acest comportament s-ar putea produce”.

Ea recomandă de asemenea să-i ajutăm pe părinți să vadă cât de vital este rolul lor. Când Gamble vorbește cu părinții, ea le cere explicit ajutorul. ”Eu pornesc, dar am nevoie de tine. Am nevoie să ne întâlnim la jumătatea drumului. Vreau să investești în asta pentru că și eu investesc în copilul tău… dacă vrei cu adevărat ca eu să fac minunile pe care sunt capabilă să le fac, am nevoie ca și tu să fii implicat în asta împreună cu mine și, dacă sunt lucruri de care ești speriat, dacă sunt lucruri de care ești nesigur, haide să le rezolvăm împreună.”

1-clasa-inclusiva-12

5. Citește cu elevii cărți care promovează diversitatea și incluziunea.

Cărțile sunt unelte puternice pentru a construi o cultură a clasei inclusivă. Profesorii ar trebui să caute cărți pentru biblioteca clasei lor care au caractere cu dizabilități. De asemenea ei ar trebui să le citească și să le discute cu elevii cu regularitate.

Nu trebuie să așteptăm până la Luna conștientizării autismului sau Luna conștientizării Sindromului Down”, spune Gamble. “Ăsta ar trebui să fie un lucru despre care vorbim săptămânal, despre a fi diferiți și despre a promova diferențele și a le celebra ca lucruri unice și nu ca ceva față de care să fim precauți, să ne îngrijoreze.”

Mai jos sunt două din cărțile favorite ale lui Jam Gamble, care pot fi împărtășite cu elevii mai mici, împreună cu o listă de alte cărți foarte lăudate pentru a serie de alte grupe de vârstă.

1-clasa-inclusiva-1

1-clasa-inclusiva-2

1-clasa-inclusiva-3

1-clasa-inclusiva-4

1-clasa-inclusiva-5

1-clasa-inclusiva-6

1-clasa-inclusiva-7

Împărtășiți gândurile și ideile voastre

Articolele din acest site devin mai bune de-a lungul timpului doar datorită comentariilor împărtășite de cititori. Dacă ești un profesor obișnuit sau un profesor/ expert de educație specială, spune-ne despre ce ai aflat despre cum se pot face clasele să devină mai inclusive. Părinți, vă rugăm să împărtășiți poveștile despre profesorii care i-au făcut pe copiii voștri să se simtă bineveniți.

De asemenea, vă rugăm să sugerați altor profesori cărți în limba română similare celor recomandate de Jam Gamble. Vă mulțumim!

Sursa: https://www.cultofpedagogy.com/welcoming-special-ed/

P.S. Unde puteți găsi mai multe despre Jam Gamble –

Website: www.msjam.ca

Twitter: twitter.com/Iamjamgamble

Instagram: instagram.com/iamjamgamble

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.