Cât mult adevăr recunoaștem în spusele lui Juliani de mai jos. Experiențe similare cu cele de care pomenește în articol am avut și noi – nu am putut finaliza multe proiecte creative dacă scopul nostru nu a fost suficient de puternic ca să ne susțină atunci când am întâmpinat greutăți ce păreau insurmontabile. Dar atunci când scopul a fost un motor puternic, am depășit cu succes toate greutățile.

Înainte de a-i da cuvântul lui A.J.Juliani, ne face plăcere să vă spunem câte ceva nou despre el – este co-fondator la organizația Education Is My Life (Educația e viața mea) și, în calitate de responsabil cu dezvoltarea competențelor tehnologice ale personalului din școlile preuniversitare din districtul lui, lucrează la Inițiativa 1:1. 

– https://tech.ed.gov/stories/story_tag/11-initiative/

”Efortul și curajul nu sunt suficiente fără scop și direcție” – John F. Kennedy

Obișnuiam să gândesc că tot ce aveam nevoie pentru a crea ceva care să conteze era pasiunea, și greșeam. Se dovedește că pasiunea, interesul ar putea ”porni motorul” și ar pune procesul creativ în mișcare, dar cel care te duce de acolo pe întregul drum până la destinație (și dincolo de ea) este Scopul.

Fără scop, procesul se va opri

Am învățat asta pe calea cea mai grea, când am început să scriu (ceea ce ar fi fost) prima mea carte. Urma să se intituleze, ”Profesorul cuantificabil”. Voiam să ”măsor” practica de predare și să înregistrez cât de mult timp petrec aplicând diferite activități de predare pe parcursul zilei. Țelul meu final a fost să expun un fel de adevăr care să arate că practica predării consistă mai mult decât în a sta în fața clasei și că munca noastră cere o mare cantitate de creativitate și flexibilitate. Mi-am înregistrat activitățile, am interogat alți profesori în legătură cu ce făceau săptămânal și am căutat prin multe studii de cercetare despre acest subiect, apoi m-am oprit.

N-am publicat niciodată nici măcar un articol pe blog despre descoperirile mele inițiale, după ce i-am chestionat pe profesori (să-mi fie rușine!). Ceea ce s-a întâmplat a fost că mi-am pierdut o parte din acea pasiune pentru această idee și nu am avut un scop suficient de puternic care să mă poarte de-a lungul întregului drum, până la linia de sosire. Am realizat cantitatea de timp și de efort pe care ar fi trebuit să o investesc în acea carte și nu merita. De ce? Pentru că scopul meu nu era suficient de puternic.

Nu a fost singura dată când pasiunea mea s-a evaporat…

Șase luni după ce am închis site-ul nostru cu planuri de lecții pentru profesori și platforma de colaborare “Collabo”, două alte companii au primit investiții de mai multe milioane, pentru idei similare până la minuțiozitate. Ceea ce a fost mai rău este cât de mult mai buni s-au dovedit a fi în executare și distribuire, în comparație cu echipa noastră.

Noi am început “Collabo” ca un spațiu, pentru ca profesorii să-și împărtășească planurile de lecții și resursele…. dar mai important, ca un spațiu unde am putea colabora împreună asupra tuturor ideilor despre care ”vorbeam” pe Twitter și media socială. Am fost foarte pasionat de ideea despre rolul colaborării în educație, și încă sunt, dar ca și grup, noi nu am avut niciodată scopul real de a părăsi sala de clasă și de a conduce acest site full-time.

La câteva luni după ce noi am închis Collabo, am primit un apel de la un prieten și el mi-a spus, ”Sunt sigur că ai auzit de cele două companii care au câștigat investiții mari… Nu-ți face griji în legătură cu asta, utilizează-o doar ca pe validare a faptului că tu descoperiseși ceva de valoare. Și că ai fost aproape de perfecțiune. Majoritatea oamenilor nu ajung niciodată atât de departe. Acum poți reflecta asupra ce înseamnă să distribui un produs.”

Învățând din eșec

Ca să fiu cinstit, nu am fost devastat. Am realizat că “Collabo” a fost mai mult un proiect colateral pentru noi (ne-am păstrat cu toții job-urile reale, de profesori) și am știut că cedasem controlul de mult, atunci când am adus un programator din exterior. Lucrul care a durut a fost să mă uit în interiorul meu, la propriile motive și la scopul pentru care începusem compania noastră.

Nu vreau ca munca mea să fie doar un alt moft în educație. Întreaga mea viață am fost grozav la a sări la mofturi. De la Pong la Pokemon, de la skateboarding la rollerblading, de la pantaloni de trening cargo la skinny jeans, de la Nextel la Razor, de la Blackberry la iPhone, și lista poate continua. Mă uit constant după următorul ”lucru nou”. Mă bucur sincer să adopt și să îmbrățișez majoritatea lucrurilor ”noi”.

Ca profesor, asta m-a ajutat deoarece orele mele au rămas inovative* și am fost ”la zi” cu ce se întâmpla în educație și în jurul lumii. Ca antrenor (coach), asta m-a ajutat deoarece întotdeauna caut noi căi de a motiva** și de a planifica jocul. Dar, ca persoană creativă, asta mi-a creat tendința de a trece la ”următorul lucru măreț” în loc să mă concentrez pe ce este important.

* http://ajjuliani.com/the-20-project-like-google-in-my-class/

** http://ajjuliani.com/school-spirit-by-design/

Chiar acum, mă reîntorc la concentrarea pe un conținut grozav. Deoarece pentru mine, asta nu s-a schimbat niciodată. A rămas o constantă.

În ultimul an am învățat să mă concentrez cu adevărat pe proiecte de care nu sunt doar pasionat, dar care au și un scop care mă poate purta prin perioade dificile în procesul creativ. Am trecut de la a fi un creator pasionat la un creator cu scop. Și asta face toată diferența. .

Scopul, Curajul și Definitivarea

Acesta nu este un fenomen nou. Lideri, politicieni, oameni de afaceri și profesori au văzut de-a lungul timpului efectele pe care le poate avea un scop conducător asupra orice, de la câștigarea unor alegeri la vânzarea unui număr mai mare de produse. Psihologi ca Walter Mischel au studiat și cercetat în profunzime asta, începând din anii 1960’ când el a lansat “Marshmallow Test”*** (testul bezelei) și a descoperit că beneficiile ”auto-controlului” le depășesc pe cele ale IQ-ului.

*** https://www.newyorker.com/magazine/2009/05/18/dont-2 – Abține-te! Secretul auto-controlului

Profesoara Angela Duckworth de la University of Pennsylvania, care a înființat Laboratorul Caracterului este una din cercetătoarele de frunte în domeniul curajului (grit), iar munca ei a făcut valuri. Duckworth a analizat Studiul lui Catherine Cox (#1) făcut asupra a 300 de genii recunoscute și a găsit două calități specifice pe care le-a considerat un predictor mai bun decât oricare altul al realizărilor înalte:

1. Tendința de a nu abandona sarcini doar din ideea de schimbare. Să nu cauți ceva pentru că este o noutate. Să nu ”cauți o schimbare”.

2. Tendința de a nu abandona sarcini în fața obstacolelor. Perseverență, tenacitate, încăpățânare.

#1 https://99u.adobe.com/articles/7094/the-future-of-self-improvement-part-i-grit-is-more-important-than-talent – Viitorul auto-dezvoltării, partea I – Curajul este mai important decât talentul.

Duckworth a denumit prezența acestor două calități Curaj. Ea (și colegii ei) au creat un scurt test pentru a măsura ”scorul de curaj” al indivizilor. Ce găsesc fascinant la munca ei este modul în care ”scopul” poate fi forța conducătoare din spatele curajului unei persoane. Un articol recent din New York Times (#2) sintetizează munca (și descoperirile ei) astfel:

”Oameni care au realizat lucruri mărețe. [Duckworth] a remarcat o combinație frecventă între pasiunea pentru o misiune unică cu o dedicare neclintită de a îndeplini acea misiune, indiferent de obstacole sau de cât de mult timp ar dura.”

#2 https://www.nytimes.com/2011/09/18/magazine/what-if-the-secret-to-success-is-failure.html?pagewanted=all&_r=0 – Ce ar fi dacă secretul succesului ar fi eșecul?

Pasiunea fără dedicare de multe ori nu duce la nimic. Așa cum am menționat mai sus în povestirea mea, pasiunea nu este suficientă. Când mă uit la proiectele creative pe care le-am terminat și publicat cu succes, ele vin dintr-o ecuație similară (iată mai jos câteva care-mi vin în minte):

• Inquiry and Innovation in the Classroom #3 – Cercetarea și inovația în clasă (și alte cărți) – am fost pasionat de ideea de a publica o carte reală, dar nu am putut vreodată să creez o propunere până nu mi-am găsit cu adevărat scopul. Scopul pentru prima mea carte a fost să arăt profesorilor, părinților și administratorilor de școli că experiențele de învățare conduse de cercetare stimulează elevii, profesorii și școlile inovative. Asta a condus la scrierea altor câteva cărți (#4) și la colaborarea cu John pentru a scrie LAUNCH (Lansarea) și Empower (Împuternicirea).

  #3 http://ajjuliani.com/my-new-book-inquiry-and-innovation-in-the-classroom/

  #4 http://ajjuliani.com/my-books/

• The Genius Hour Master Course (#5) , Cursul de Master al Orei de Geniu – Luând tot ceea ce am învățat (și am cercetat ca să susțin asta) despre învățarea condusă de cercetare, am creat cursul Genius Hour Master pentru a arăta pas cu pas procesul prin care voi să puteți derula un proiect tip Ora de geniu (Genius Hour) sau un proiect 20% Timp cu elevii voștri. Scopul a fost să creez ceva care era cuprinzător ca scop și resurse și, peste timp am continuat să îmbunătățesc cursul pentru a face din el ceea ce este astăzi!

  #5 http://www.blendeducation.org/p/gh – Genius Hour Master Course; A Step-by-Step Guide to Rocking Genius Hour in Your Classroom

• The LAUNCH Academy (#6), Academia LAUNCH – John și cu mine am creat Academia de vară LAUNCH Academy pentru a aduce împreună 100 de educatori pasionați de Gândirea conceptuală. Dar scopul ne-a dus prin întregul proces. Să desfășori un eveniment live înseamnă o mulțime de muncă, dar oamenii au făcut ca toată munca să merite. Aceștia au fost educatori dornici să învețe unii de la alții și să creeze împreună. Scopul de a-l deschide la nivel mondial și de a învăța ”la fața locului” a condus la un eveniment extraordinar.

  #6 http://thelaunchcycle.com/

Pasiunea, alături de un scop real mi-au dat ”curajul” de a termina ceea ce începusem ca proces creativ.

Să adaugi un scop la procesul de învățare

Când am rulat în clasa mea Proiectul 20% timp (Genius Hour), câteva lucruri au devenit vizibile pentru mine:

1. Elevii mei au avut dificultăți în a-și descoperi pasiunile în mediul școlii.

2. Mi-a fost dificil să-i ajut să-și descopere pasiunile proprii.

3. Aproape toate proiectele de succes au un scop conducător în spatele lor.

În acest an, deoarece am ajutat mulți profesori care desfășoară proiecte bazate pe cercetare cum ar fi 20% timp și Ora de geniu, îi întreb mereu pe elevi care este scopul lor, indiferent la ce lucrează. Le explic că și eu mă întreb asta atunci când lucrez la ceva creativ. Scopul lor poate fi să schimbe lumea, sau să facă un joc video pe care să-l joace 1000 de oameni, sau să înceapă o trupă muzicală. Dar atâta timp cât le pasă cu adevărat de acel scop, ei vor avea dedicarea necesară de care au nevoie ca să continue atunci când procesul este dificil.

Cât de des singurul ”scop” al elevilor pentru a învăța este legat de note? Cât de des singurul ”scop” pentru muncă este legat de bani? Ce se întâmplă cu învățăceii atunci când nu le pasă de note și cu cei care lucrează atunci când doresc mai mult sens în munca lor decât doar salariul? Șansele sunt ca ei să se împotmolească, să eșueze în a progresa și să treacă la altceva.

Dacă vrem să creștem elevi creativi (și viitoarea piață de muncă asta ceva, n.n.), va trebui să le permitem să-și aleagă un scop pentru cât mai mult din învățarea lor. Dacă vrem să avem profesori și lideri creativi (și sistemul școlar nu poate progresa fără ei, n.n.) , trebuie să le permitem să aibă multe scopuri. Procesul creativ nu poate fi forțat și nu poate fi falsificat. El trebuie să conțină un scop, or va fi mult prea ușor dat deoparte.

Tu faci, creezi, scrii sau concepi ceva în acest moment? Care este scopul tău?

Sursa: http://ajjuliani.com/purpose/