Fără îndoială, societatea modernă are nevoie de cât mai mulți oameni cu minți creative, capabili să vadă lucrurile altfel decât încremenite în anumite structuri și procese. La baza acestei creativități, a abilității de a vedea lucrurile altfel stă simțul minunării, cu care copiii sunt înzestrați natural și care le permite să învețe chiar înainte de a stăpâni limbajul și mult dincolo de acea vârstă. Minunarea, curiozitatea, ne permit și nouă, ca adulți să învățăm. Poate fi diminuat sau pierdut acest simț? Și ce repercursiuni ar avea asta? Acestea sunt întrebările la care încearcă să răspundă Linda McGurk în articolul de mai jos. Linda este o mamă scandinavă care întruchipează antidotul perfect al mamelor elicopter – super-vigilente, tot timpul în priză și al acelei copilării specifice Secolului 21 recomandate de unii experți în parenting, cu copii închiși în ”spațiul sigur” al casei și al învățării reglementate de teste standardizate. Linda oferă sfaturi practice și înțelepte în cartea ei ”There’s No Such Thing as Bad Weather” – Nu există așa ceva, ca vreme proastă.

Recent, am ieșit afară din casă și mi-am găsit cele două fete pe terasa din spate, întinse pe spate și cu mâinile depărtate, ca vulturii, cu ochii deschiși, uitându-se la norii care treceau alene. Stăteau acolo în liniște deplină, până una din ele mi-a remarcat prezența. ”Ne prefăceam moarte ca să vedem dacă nu vin vulturii să ne ciugulească ochii!” mi-a spus cea mică de la sine, cu veselie și mi-a arătat două păsări mari și negre care zburau în cerc deasupra capetelor noastre.

N-ar fi trebuit să fiu surprinsă. Copiii mei nu sunt străini de artă de a găsi ce să facă. De fapt, aproape în fiecare zi ele inventează un joc nou, găsesc o creatură pe care să o cerceteze sau se bălăcesc în pârâu până devin prea ude și le este prea frig ca să se mai simtă bine. Și eu prețuiesc fiecare din aceste zile, deoarece asta îmi spune că simțul minunării le este viu și bun.

Ce este acest simț al minunării al nostru?

Cu toții suntem născuți cu un simț al minunării, un sentiment al uimirii și curiozitățiii față de lumea din jurul nostru și un sens al faptului că orice e posibil. Asta înseamnă că noi avem inocența și curiozitatea de a fi ”mirați” și fascinați chiar și de cele mai mici lucruri și că putem vedea acea unicitate specifică fiecărui lucru. Asta înseamnă să te întrebi ”de ce?” și să cauți răspunsuri cu o minte larg deschisă. Înseamnă să te minunezi de o furnică ce cară o frunză grea cățărându-se pe un copac spre cuibul ei și să reflectezi de ce cerul este albastru.

Lumea naturală este în mod particular aptă să ne stimuleze abilitatea de a găsi magia în lucrurile obișnuite, extraordinarul în ordinar. Până la urmă, acesta este mediul unde noi am evoluat timp de milenii. Este ceva care nu este încă îmblânzit complet și controlat de oameni, ceva care este încă mai măreț decât noi și toată tehnologia noastră. (Ca să-ți stârnești propriul simț al minunării, uită-te doar la cer într-o noapte cu stele).

Putem să pierdem simțul minunării?

Din nefericire, simțul minunării tinde să se șteargă pe măsură ce creștem și îmbătrânim. Ne pierdem inocența, devenim ocupați și deseori devenim detașați de lumea naturală. Mai rău, chiar unii dintre copii par să piardă definitiv acest simț. De obicei lor le este greu să găsească ceva de făcut afară, nu sunt ușor impresionați de lucrurile pe care le găsesc în natură și încep repede să se plângă că sunt plictisiți. Aproape că pare că ei nu știu să se joace afară*.

* http://rainorshinemamma.com/play-outside/ – Jocul afară

Mă întristează întotdeauna să văd asta, nu numai pentru că, să ai un simț al minunării este un lucru minunat care te ajută să rămâi creativ și să rezolvi probleme** (este în miezul tuturor cercetărilor științifice), dar și pentru că asta ne ține ancorați în natură. Fără acea conexiune, copiii riscă să devină încarcerați într-o ”bulă centrată pe om” și pot crește văzând natura doar ca pe o sursă de resurse bune de exploatat, mai curând decât o rețea de ființe și vieți din care fac și ei parte integrantă. Și, dacă se întâmplă asta, există șansa de a nu înțelege niciodată nevoia de a proteja natura.

** https://www.psychologytoday.com/us/blog/hut-her-own/201707/the-sense-wonder – Simțul minunării

Eu cred că simțul minunării la copii (și la adulții pentru care acesta contează) este ca un mușchi al minții; dacă îl hrănim corect, el va crește puternic, dacă îl neglijăm, va deveni mai slab.

Lucruri care pot DIMINUA simțul minunării la un copil:

• Nu are suficiente oportunități să se joace afară

• Prea mult timp petrecut în fața ecranelor

• Adulții dictează constant cum își petrece timpul de joacă copilul, în încercarea de a-l educa

• Copilul are prea multe jucării gata fabricate care nu stimulează creativitatea

• Un stil de viață agitat, plin de activități gata structurate și recompense imediate.

Lucruri care pot MĂRI simțul minunării la un copil:

• Timp îndelungat pentru a explora natura hands-on, în modul friluftsliv (viață în aer liber)***

• Să nu aibă un anume plan sau agendă atunci când se joacă afară.

• Adulți care joacă rolul de ”co-descoperitori” care pun întrebări și încurajează curiozitatea copilului ghidându-l blând.

• ”Jucării deschise” (open-ended) găsite sau făcute în natură; bețe, pietre, frunze, nuci, apă, lut, ascunzători secrete etc.

• Un stil de viață lent care permite copilului să devină plictisit, pentru a lăsa creativitatea lui să înflorească.

*** http://rainorshinemamma.com/is-friluftsliv-the-new-hygge-how-deep-connection-nature-can-save-us-from-pressures-modern-life/ – Friluftsliv, noua tendință – Cum ne poate salva o conexiune profundă cu natura de presiunile vieții moderne

• Guvernul Suediei definește friluftsliv ca o petrecere a timpului în aer liber pentru a schimba peisajul și a experimenta natura, fără presiunea de a realiza ceva sau a concura cu/ pentru ceva.

Întorcându-ne la terasa noastră, am urmat sfatul fetelor mele și m-am culcat alături de ele, mi-am întins brațele la fel ca un vultur și m-am uitat la cer. Deoarece cea mai bună parte a hrănirii simțului minunării la copiii noștri ar putea fi să ne redescoperim pe noi în acest proces, prin ochii lor. Ceea ce, ar trebui să adaug, nu a fost ciugulit de vulturi în acea zi.

http://rainorshinemamma.com/why-we-must-protect-and-nurture-our-childrens-sense-of-wonder/