Am văzut în aceste zile pe Facebook multe postări și un film (scurt metraj) intitulat Umilință – toate cu subiecte similare privind situația profesorilor, confruntați cu atitudini agresive și lipsite de respect ale elevilor prost crescuți și de faptul că sistemul școlar nu reacționează corect iar legislația nu cuprinde prevederi bine gândite pentru astfel de situații, care duc la degradarea culturii școlii, a atmosferei în clase și la ratarea șanselor de învățare pentru majoritatea elevilor.

Da, este urmare a unui model de societate în care ”banul gros” (de multe ori furat sau câștigat necinstit) și nepotismul politic și-au spus cuvântul. Și pare că zicala ”E de ajuns un măr stricat să le strice pe toate celelalte” își face efectul la noi. Întrebarea este: De ce am lăsat / lăsăm să se întâmple asta? Oare pentru că ne izolăm, pentru că nu colaborăm pentru a găsi soluții locale sau pentru a face presiuni, propuneri de corectare la nivel de legislație și/sau de sistem? De frică??

Da, deplângem faptul că se petrec astfel de lucruri, dar e suficient să ne plângem, să spunem că noi nu putem face nimic și să așteptăm să se rezolve totul ”de sus”?

Cred că primul lucru de făcut este să examinăm îndeaproape astfel de situații și poate atunci vom constata că inițiatorul (ca în majoritatea situațiilor de bulying / hărțuire), ”mărul putred” este în general unul singur, imitat sau încurajat de câțiva alți copii/ tineri care au diferite probleme emoționale ce pot fi rezolvate (individual) cu ajutorul psihopedagogilor (și în colaborare cu familia), dacă sunt corect identificate și abordate cauzele acestor probleme. Dar și prin abordarea altfel a educației, de la cele mai mici vârste.

P.S. – veți regăsi idei și resurse despre hărțuirea în școli și în articolele noastre publicate în luna Aprilie 2017 – ex. https://creeracord.com/2017/04/07/anatomia-hartuirii-in-scoli/

Și, de multe ori însuși ”mărul putred” nu este chiar unul stricat ci tot un copil sau în tânăr cu probleme emoționale, al cărui comportament poate fi corectat, cu ajutorul specialiștilor, cu sprijinul colegilor – de multe ori e nevoie doar ca întregul colectiv didactic să cunoască tehnicile de abordare ale situațiilor de hărțuire și să conlucreze pentru a le aplica coerent.

Poate că am avea nevoie și de clase speciale în care să fie separați temporar copiii cu probleme de comportament (așa cum au englezii la ciclul primar și gimnazial) unde problemele și nevoile lor sunt identificate și abordate de specialiști, împreună cu familia, lăsând restul clasei să își desfășoare activitățile educative într-un climat propice.

Pentru că, nerezolvarea corectă a unor astfel de situații periclitează șansele de învățare și dezvoltare emoțională și civică ale majorității celorlalți elevi care, fără sprijinul și ghidarea celor care sunt acolo ca să îi învețe nu doar o materie ci și abilități de viață, nu știu și nu pot rezolva singuri situația, în locul maturilor! Cel mai trist ni se pare faptul că, de la astfel de situații să se ajungă la generalizări de genul ”Copiii din ziua de astăzi sunt așa.. și pe dincolo.. o generație de ratați”. Iar concluzia unor astfel de etichetări este: ”Asta e, nu putem face nimic”.

Ei bine, noi suntem printre cei care credem că fiecare generație de copii vine pe lume cu o misiune frumoasă și cu toate calitățile ca să și-o împlinească și că reprezintă valoarea cea mai de preț a unei națiuni. Depinde de noi, de adulții din familii, din școli, din societate cum îi modelăm. Niciun copil nu vine pe lume ca un ”măr stricat”!!

Așa că astăzi, ca o contra-pondere, vă oferim un articol scris de un entuziast, A.J.Juliani, care susține ceea ce afirmăm noi:

– Ca profesori, cu toții am avut momentele noastre de ”Aha!” Acele zile în care totul se leagă, în care elevii nu numai că sunt angajați dar și împuterniciți și, pentru un minut ne reamintim de ce am ales să ne alăturăm acestei profesii uimitoare (și câteodată extrem de provocatoare).

Momentul meu a fost în 2011, când am derulat cu elevii mei Proiectul 20% timp*. Asta a schimbat felul în care eu gândeam despre predare și învățare. MI-a schimbat mentalitatea despre ceea ce era nu numai posibil în clasă, dar și despre ce fel de impact pot avea elevii mei asupra lumii chiar din timpul în care ei sunt încă în școală.

* http://ajjuliani.com/the-20-project-like-google-in-my-class/

În acea vară am lansat cursul Genius Hour Master** la care au participat peste 700 de profesori, învățând, împărtășind unii cu alții și eșuând câteodată în timp ce făceau proiecte tip Ora de geniu sau 20% timp în clase. Grupul nostru de Facebook a fost martorul unor discuții minunate, dar eu vreau să vă împărtășesc acest comentariu scris de Sunday Crider (Prof. Dr. Sunday Crider, Universitatea Texas Tech, Health Sciences Center, n.n.)

** http://ajjuliani.com/try-genius-hour/

Vorbește despre tot ceea credem noi ca profesori, și despre de ce facem noi ceea ce facem, chiar și atunci când este cea mai grea meserie din lume. Mulțumesc că împărtășești asta cu noi, Sunday Crider!

”Astăzi a fost vinerea noastră pentru Ora de geniu (proiecte bazate pe pasiuni) în toate clasele mele – eu predau Biologie, A&P (aerodinamică și centrale de energie) și Criminalistică, dar în zilele de vineri este timpul să explorăm ceva complet diferit.

Y’all… I got chill bumps. Long post ahead.

(Voi toți…mi se face pielea de găină. Urmează o postare lungă.)

Le-am arătat filmul video “The Millennial Rebuttal”***, și am discutat despre modul în care ne putem folosi pasiunile pentru a avea impact. Le-am cerut tuturor să facă o listă cu lucrurile care le plac (pasiunile lor). Și apoi am parcurs un exercițiu despre cum pot să-și ia pasiunile și să le folosească cu un scop. În fiecare caz, am jucat rolul opozantului, pentru a-i face să sape mai adânc.

*** https://vimeo.com/258135269 – The Millennial Rebuttal (Replică la caracterizarea generației MIilenials)

“Îmi place să cos”
“Îmi plac computerele”
“Îmi plac tatuajele”

Răspunsul meu a fost “Și?! Hai să adâncim asta!”

Ei a trebuit să ia fiecare pasiune, să identifice o problemă și apoi să propună un scop. Aici s-a petrecut magia.

“Îmi place să cos”. “Și?!” am replicat eu. “Îmi place să cos” a spus ea. ”Și știu că atunci când oamenii se duc la chimioterapie, ei trebuie să stea în camere reci în timp ce fac tratamentul. Mi-ar place să cos și aș face pături pentru pacienții cu cancer.”

“Îmi plac computerele”. “Și?!” am replicat eu. “Îmi plac computerele și văd o nevoie de îmbunătățire a modului în care comunică profesorii și elevii. Mi-ar place să creez o aplicație care să permită profesorilor să creeze un calendar și să încarce sarcini/ teme pe care copiii să le poată accesa ușor”.

“Îmi plac tatuajele”. “Adevărat?” am spus. Am discutat despre femeile care trebuie să facă operație de mastectomie (îndepărtare a sânului) din cauza cancerului și care au deseori nevoie de un tatuaj care să îmbunătățească aspectul versiunii de reconstrucție. Asta i-a captat interesul. “Îmi plac tatuajele” și aș vrea să fiu un artist al tatuajului. Dar aș vrea să-i ajut pe cei care sunt speriați. Am prieteni care se auto-mutilează și rămân cu cicatrici care sunt vizibile mai târziu. Mi-ar place să acopăr aceste cicatrici cu ceva minunat.”

Acest gen de lucruri s-au petrecut toată dimineața. Lucruri profunde.

Ultima clasă s-a sfârșit la ora prânzului. Elevii au venit la mine și au spus: ”Am nevoie să vă vorbesc. Vreau să vă mulțumesc că faceți asta. M-am chinuit să găsesc un mod de a mă simți semnificativ și cred că am descoperit oportunitatea. Vă mulțumesc că faceți asta.”

Aproape am început să plâng.

Te întrebi de ce predau profesorii? Pentru asta. Asta… De o mie de ori ASTA.

Acum, e timpul să mă duc să lucrez la alte proiecte din pasiune, ale mele proprii.”

Ai avut vreodată astfel de momente cu elevii tăi?

Sursa: http://ajjuliani.com/you-wonder-why-teachers-teach-this-a-thousand-times-this/

PPS – Când mai auziți că cineva spune despre copiii de astăzi că sunt niște ratați, inutili, că nu fac decât să-și piardă timpul e telefoane, vă rog să vă aduceți aminte de manifestațiile copiilor din marile orașe ale lumii care au ieșit în stradă pentru a spune politicienilor că trebuie să facă efectiv ceva pentru a opri degradarea climei! Printre altele…. Nimeni nu spune că nu există probleme, dar soluția acestora nu este decât una singură – EDUCAȚIA! Și modelele pe care le văd la adulții din jur…

Ah..și tocmai am descoperit acest TED – Curajul poate fi învățat, depinde doar de profesor… Brene Brown spune așa –

”Trebuie să avem niște conversații serioase.. Riscul și vulnerabilitatea sunt esențiale pentru școlile curajoase. O clasă care îndrăznește este un loc în care atât profesorii cât și elevii se angajează sp aleagă curajul în pofida confrotului, să aleagă ceea ce este drept în pofida lucrurilor amuzante, rapide sau ușoare și care practică valorile în loc doar să le predice.”

https://www.youtube.com/watch?v=DVD8YRgA-ck  – Daring Classes (clase care îndrăznesc), Brene Brown