John Maxwell spunea, “Oamenilor nu le pasă ce știi tu, până când ei nu vor ști că ție îți pasă”

Relațiile între oameni, între părinți și copii, între elevi și profesori, între colegii de echipă sunt importante. Mediul în care învățăm, în care muncim și în care trăim este foarte important pentru calitatea vieții noastre, pentru sănătate, pentru rezultatele pe care ni le dorim și pentru învățare.. mai ales în educație. Și o mare parte din calitatea acestui mediu este determinată de relațiile pe care le construim și menținem, de modul în care ne purtăm unii cu ceilalți.

Așa acum ați văzut și în alte articole publicate de noi anterior, oamenii de știință au descoperit legătura directă între calitatea mediului și a relațiilor inter-umane și capacitatea creierului de a învăța. Dacă vrem să ajutăm copiii să învețe mai bine, este absolut necesar să creăm un mediu în care ei chiar pot învăța. Și noi, ca educatori, alături de ei. De aceea sunt atât de mulți specialiști în educație care insistă pe această temă.

Cum sunt de exemplu cei din acest video creat de Edutopia – Puterea relațiilor în școli:

*https://www.facebook.com/edutopia/videos/1974960929475081/UzpfSTEzMzQyODA2NjY6MTAyMTQxNzMxNzI3MDY2NjI/?

În articolul pe care vi-l propunem pentru astăzi, George Couros vorbește despre calitatea relațiilor inter-umane din perspectiva directorului de școală care dorește ca oamenii din echipa lui să devină mai buni, dar și din perspectiva inspectorului regional care supervizează și îndrumă echipele școlilor din întregul district.

Unul din beneficiile pe care le am lucrând în educație este faptul că am un frate mai mare care lucrează de asemenea în domeniu. Feedback-ul lui din trecut pentru mine a fost unul din cele mai aspre din cele pe care le-am primit de la oricine, prea puțin sau deloc filtrat. Câteodată doare, dar întotdeauna mă face să mă gândesc și să cresc. Dar există un lucru pe care eu îl știu în timp ce primesc acest feedback; el m-a susținut mereu.

Cei mai buni mentori pe care i-am avut în cariera mea au fost cei care m-au provocat cel mai mult, dar eu am știut întotdeauna că ei mă susțineau ca să mă dezvolt. Asta este ceea ce îi făcea speciali.

Scriu asta pentru că am remarcat un recul de la a fi pozitiv și în legătură cu a fi împotriva criticismului. Am remarcat asta în mod special atunci când am publicat acest citat:

”Trebuie să facem pozitivul atât de zgomotos încât negativul să fie aproape imposibil de auzit.

Acest citat vine dintr-o poveste foarte specială** și pe care eu am împărtășit-o frecvent, în diferite contexte.

** https://www.youtube.com/watch?v=46r7NRqIy1w – CUE 2017 Keynote highlight: George Couros

(George vorbește aici despre una din cele trei strategii care stau și la baza filozofiei Whale done – re-direcționarea. Această filozofie spune în esență că poți educa pe oricine, fie că e balenă ucigașă, copil sau adult, dacă 1. o faci cu dragoste, 2. încurajezi tendințele/acțiunile pozitive și 3. le re-direcționezi pe cele proaste/ negative)

Dar acest citat nu este menit să-i facă pe oameni să “evite” critica. El are intenția de a ne concentra atenția asupra găsirii unor căi de rezolvare acolo unde există deseori obstacole. Critica este o parte a procesului iar provocarea ne este nouă necesară pentru a crește, ca indivizi și organizații.

Dar cum criticăm este important, mai ales în educație. Dacă un elev aude doar că el face lucrurile greșit, și nu se simte apreciat, asta îi va promova sau va stagna creșterea?

Feedback-ul negativ este o amenințare psihologică care conduce la anxietate și depresie. Într-un studiu de laborator, subiecții care au primit un feedback negativ de la un partener este mai probabil să ceară un nou partener.

Nici adulții nu sunt diferiți. Știu că, deseori criticile pe care le primesc și care ar putea fi potențial valoroase, le pierd datorită tonului mesajului sau chiar al mesagerului. Dacă singura dată când aud ceva de la cineva, mai ales online, este să mă critice, se simte mai mult ca și când ar fi vorba despre a ”mă bate pe mine” mai curând decât despre a găsi o soluție ca să progresăm.

Am fost și eu vinovat de asta și încerc continuu să fac lucrurile mai bine. Oamenii de care sunt mai apropiat știu că eu îi provoc, dar ei înțeleg de ce.

Unul din momentele care mi-a modelat gândirea despre asta este un incident în care eram concentrat numai pe aspectele negative ale prezentării susținute de cineva la o conferință online și pe sentimentul că eu voi face lucrurile mai bune arătându-i ”drumul/ modul corect”. Mai târziu în acea seară, am fost invitat la o cină la care și acea persoană a fost de asemenea invitată. Îmi amintesc că am văzut din comportamentul persoanei că era rănită și am știut că eu eram cauza directă, deoarece A) nu avusesem nici o conexiune cu acea persoană și B) fusesem mult mai concentrat să dau eu bine decât să ajut acea persoană să crească. Dacă aș fi dorit în mod sincer ca prezentatorul să crească, i-aș fi oferit feedback-ul în cu totul altă manieră. Asta m-a făcut să realizez că trebuie să presupun întotdeauna că o contribuție furnizată online trebuie făcută într-un mod mult diferit decât cea dată în persoană, mai ales atunci când noi nu avem o relație, deoarece nu suntem privați de efectele pe care le avem asupra persoanei din cealaltă parte a ecranului.

(PS…Acum sunt prieten cu acea persoană și ne provocăm unul pe altul deseori. Este vorba aici de relație și asta contează.)

Acestea sunt câteva din lucrurile la care mă gândesc atunci când vreau să provoc gândirea cuiva, fie online, fie în persoană:

1. Am eu orice tip de conexiune ca ființă umană cu celălalt, alta decât această interacțiune inițială și știe acea persoană că prețuiesc contribuțiile lui/ei?

2. Am realizat eu vreodată o conexiune cu această persoană pentru a spune ceva pozitiv sau eu doar am împărtășit feedback-ul cu ceilalți (sau cu anumiți oameni) atunci când acesta este negativ?

3. Sunt eu deschis să fiu provocat și criticat în aceeași manieră în care eu sunt gata să o fac?

Întrebările de mai sus sunt valide DOAR dacă răspunsurile sunt sincere și autentice.

De exemplu, să arunci un compliment arbitrar și ne-autentic doar cu singura intenție de a ”îndulci pilula” unei critici, probabil că nu va conduce la dezvoltarea persoanei sau a unei idei.

Mă concentrez pe relații atât de des în munca mea nu pentru că sunt concentrat doar pe aspectele pozitive ci pentru că știu că, dacă construiești o relație, modul în care sunt percepute provocarea și critica probabil că va ajuta la dezvoltarea celorlalți. Da, poți învăța de la oameni cu care nu ai relații pozitive, dar eu simt că acea creștere este extrem de limitată.

Mesajul poate fi pierdut în procesul livrării. Dacă tu speri (ca și mine) să ajuți pe cineva să se dezvolte atunci trebuie să fii dispus să investești timp în acea persoană, acolo unde ei știu că munca și contribuțiile lor sunt apreciate.

Sursa: https://georgecouros.ca/blog/archives/8732

Avem cu toții nevoie de oamenni care să ne dea feedback. Așa devenim mai buni – Bill Gates

P.S. – În ce privește relația profesori elevi, vă invităm să meditați puțin după ce parcurgeți articolul publicat în Revista Știință și tehnică și scris de o tânără, Karla Manea – Ghizmo (acum elevă în SUA) – Pledoarie pentru un profesor perfect***, din care vă propunem câteva mici citate:

”Când învață, un elev trebuie să se simtă ca acasă. Altfel nu se poate. Dacă nu i se creează elevului un sentiment de siguranță la ore, cum o să asocieze cunoașterea cu ceva bun?”… ”Profesorii țipă dacă greșești. Te scot la tablă să vadă tot universul că ai greșit. La ce se gândesc acești profesori când fac aceste lucruri? Sigur nu la binele elevului. Stau și mă gândesc ce lucru delicat este parcursul unui copil prin școală și cum tot ce vede în jur are un impact uriaș asupra adultului în care va crește: un profesor nepotrivit la matematică îl poate determina să urască matematica pentru întreaga lui viață”

”Oamenii sunt mișcați de emoția pe care o ghicesc în sufletul altora. Și dacă un profesor iubește ceea ce a ales să predea, de ce trebuie să vorbească robotic, astfel încât noi elevii să nu distingem din monologul lui nimic mai mult decât o înregistrare de carte? Revin la școala perfectă imaginată de Noica, pe care l-am mai citat cu lacrimi de emoție de o sută de ori până acum și pe care îl voi mai cita tot pe atât de acum înainte. În a sa carte “Jurnal filozofic”, descrie cum a găsit un motto pentru școala sa într-o vorbă a lui Leon Bloy: “Nu se știe cine dă și cine primește.” Dragi profesori, fiți prietenii elevilor voștri. Învățați de la ei tot pe atât cât învață ei de la voi. Da, s-a mai auzit vorba asta probabil de o sută de ori numai azi pe la televiziune, însă doamne, cât de adevărată e.”

*** https://stiintasitehnica.com/pledoarie-pentru-un-profesor-perfect/