Am citit astăzi un articol care spunea că profesorii (în special cei buni), demisionează, renunță la cariera didactică. Motivele le cunoaștem. Nu este un fenomen singular, sunt și alte sisteme de educație care se confruntă cu această situație, dar la noi este vorba de o adevărată criză. Asta ne-a motivat să vă propunem articolul de mai jos, scris de vechiul nostru prieten, George Couros – directorul de școală pasionat de îmbunătățirea educației (ca și noi). Sperăm ca toți cei implicați în educație – profesori, părinți, lideri de școală, dar și cei care vă pun astăzi piedici în activitate să citească și să reflecteze la lucrurile spuse aici.

Majoritatea educatorilor sunt conștienți de cei ”patru C” ai educației moderne – gândirea critică, creativitatea, colaborarea și comunicarea – și de importanța lor în școli, pentru a asigura dezvoltarea abilităților cerute astăzi de la elevii noștri (apreciez afirmația lui Will Richardson* care spune că ”curiozitatea” ar trebui să fie a cincea C și că este mai importantă decât celelalte). Dar sunt și alte abilități esențiale și trăsături pe care le predau multe școli, fie prin învățarea care se petrece în clase, fie prin furnizarea de activități extra-curriculare, care nu sunt la fel de mult conștientizate, dar sunt extrem de importante.

* https://willrichardson.com/curiosity-is-the-cat/ – Curiozitatea este ”pisica”

Din experiența mea de a face parte din școală și din vizitele în școli, am remarcat că școlile grozave predau aceste abilități esențiale, care sunt atemporale:

1. Valoarea muncii grele.

Unul din citatele favorite care îmi apar în minte este cel al lui Jim Valvano:

“Munca grea nu este garanția succesului, dar lipsa muncii stăruitoare este garanția că nu va exista nici un succes.”

M-am gândit mult dacă să folosesc cuvântul ”învățare” în locul celui de ”muncă”, dar învățarea în profunzime este muncă grea. Succesul, indiferent cum îl definește pentru sine un elev**, este ceva care nu vine fără efort și determinare. Am văzut că mulți oameni din afara educației vorbesc despre faptul că învățarea elevilor trebuie să fie ”împuternicită” în școală, dar eu cred că prin crearea unor medii care asigură faptul că elevii au toate oportunitățile să aibă succes nu este ceva mai ”împuternicit” decât un angajator care face diverse lucruri pentru a-și pune angajații în cele mai bune situații pentru a avea succes.

** https://georgecouros.ca/blog/archives/7893 – 3 Articole pentru discuțiile elevilor despre ”succes”.

Schimbarea majoră care se petrece în educație este mai mult despre ceea ce creează elevii cu aceste oportunități. Prietenul meu, A.J.Juliani spune, ”Ce facem noi pentru elevi din ceea ce ar putea face pentru ei, singuri?” Aceasta este o reamintire grozavă despre cine ar trebui să facă munca în clase.

Îmi amintesc că, în primii mei ani de profesorat, un vorbitor a venit în districtul nostru și ne-a împărtășit următoarele:

“De ce la sfârșitul zilei elevii pleacă din școală plini de energie și profesorii sunt epuizați?”

Asta m-a izbit întotdeauna.

Școlile mărețe știu că, dacă tu vrei să vezi succesul profesorului, uită-te la ce fac elevii, nu profesorul. Ei subliniază importanța eticii muncii pentru elevii lor pentru a le crea oportunități în viitor.

Ceea ce ne duce la punctul următor.

2. Managementul timpului.

Nu se vorbește destul în educație despre managementul timpului, deși este crucial pentru succesul prezent și viitor. Când cineva spune, ”Nu am timp pentru asta” se pot întâmpla câteva lucruri:

a) Ei nu văd valoarea.

b) Ei nu sunt capabili să-și coordoneze timpul într-un mod în care pot fructifica lucrurile

Dacă oamenii văd valoarea dar nu pot găsi timpul, managementul timpului este o abilitate care trebuie să fie dezvoltată ca oricare altă abilitate. Elevii își dezvoltă din abundență această abilitate în multe feluri. Să echilibrezi lucruri cum sunt orele de școală cu activitățile extra-școlare și viața personală nu este ușor, dar din perioada în care și eu am fost elev am învățat să găsesc moduri care să mă asigure că termin ceea ce aveam de completat.

Deși ”managementul timpului” este crucial, noi trebuie să ne uităm la lucrurile pe care le cerem de la elevii noștri și să decidem, ”este ceva ce le ‘încarcă platoul’ sau ceva care se adaugă la persoană?”

De exemplu, ”tema pentru acasă” este una pe care educatorii o dezbat de ani de zile. Aș putea spune că înclin ”împotriva” temelor pentru acasă, dar nu sunt nici pe departe un absolutist în această chestiune. Am văzut profesori dând teme care sunt semnificative și relevante pentru elevi (adaugă la persoană), care merg dincolo de umplerea unor fișe de lucru nesemnificative acasă (care ”încarcă platoul”). Copilăria vine doar odată în viață, iar eu sunt un mare avocat al copiilor care să fie lăsați să fie copii. Nu sunt sigur că, umplând viața lor de acasă cu muncă suplimentară este benefic, dar v-aș sugera cartea, “Ditch That Homework”** de Alice Keeler și Matt Miller, dacă vreți să săpați mai profund în această temă.

** https://www.amazon.com/Ditch-That-Homework-Practical-Strategies/dp/1946444391 – Renunță la acea temă pentru acasă: Strategii practice care ajută ca tema de acasă să devină perimată.

Acestea fiind spuse, nu sunt împotrivă ca elevii să facă acasă teme pentru școală. Dar este o diferență, eu obișnuiesc să spun elevilor mei că ei vor avea un anumit interval de timp în clasă pentru a completă proiecte și însărcinări, dar trebuie să învețe să-și folosească timpul. Dacă nu-și utilizează timpul chibzuit, vor trebui să le completeze în altă parte și în alt timp. Elevii vor trebui să-și învețe limitele și să-și dea seama ce a funcționat pentru ei și cum să-și controleze timpul în cadrul unei ore de clasă. .

Ca adult, am remarcat că oamenii care prosperă în viață sunt deseori experți în controlul timpului lor și în a face ca fiecare secundă să conteze, în viața personală, profesională și în timpul liber/ vacanțe. Aceasta este o abilitate pe care avem nevoie să o dezvoltăm în elevii noștri deoarece impactul ei pozitiv trece dincolo de ”muncă”.

”Geniul real nu este nimic altceva decât virtutea supranaturală a modestiei

în domeniul gândirii” – Simone Weil

3. Modestia.

Recent, am împărtășit acest articol, ”De ce liderii modești creează cei mai buni lideri”*** și mi-au plăcut aceste trei puncte cheie ale ”liderului modest”:

Acordă credit celorlalți? Dacă un candidat eșuează în a face cunoscute contribuțiile celorlalți care au ajutat la obținerea succesului lui, ăsta este un fanion roșu.

Își recunosc greșelile? O persoană modestă nu numai că recunoaște că face greșeli; ea caută să înțeleagă ce a făcut greșit și ce ar trebui să schimbe pentru a merge înainte. Aveți grijă în mod special la candidații care dau vina pe alții și se exceptează pe sine de la responsabilitate.

Acceptă un feedback constructiv? Acceptă candidatul că a primit critici la locurile de muncă/ în activitățile anterioare? Cum răspund la ele? În mod ideal, candidatul va recunoaște validitatea acelui feedback și va demonstra că a răspuns după ce s-a gândit….

Se străduiesc să-și depășească slăbiciunile/ punctele slabe? Noi cu toții avem lipsuri. Și-a recunoscut candidatul propriile lipsuri și s-a gândit cum să le îmbunătățească?

*** https://www.forbes.com/sites/jeffhyman/2018/10/31/humility/#381ec0ad1c80 – Why Humble Leaders Make The Best Leaders

Dacă citiți toate aceste puncte, acestea sunt toate abilități pe care școlile bune le predau elevilor, consecvent și cu bună știință.

Eu am o ”mantra”, pentru mine și pentru a o împărtăși cu aceia pe care îi consiliez în carieră, ”Fii modest sau vei fi umilit”. Asta nu înseamnă că nu ar trebui să ai încredere, dar încrederea devine confortabilă doar atunci când îți cunoști slăbiciunile, faptul că te poți îmbunătăți întotdeauna și că poți învăța din fiecare interacțiune și de la fiecare persoană pe care o întâlnești. Acestea sunt abilități de care beneficiază toți elevii și adulții.

4. Bunătatea

Asta ar putea fi văzut ca un sentimentalism, dar am remarcat școli care se concentrează pe a-i învăța pe elevi nu numai să-i accepte pe alți elevi ci și să le celebreze abilitățile unice. Îmi amintesc cum mergeam pe coridorul unei școli după o sesiune de pregătire profesională și am remarcat elevi care scriau notițe către toți ceilalți elevi din școală și le afișau pe dulăpiorul acelor elevi, pentru a împărtăși ce anume apreciau la ei. Era un rezultat direct al influenței profesorilor și al programului școlii.

Bunătatea nu este egală cu slăbiciunea. Să fii bun/ amabil cu cineva este câteodată un semn de extraordinară putere. Începem încă de la grădiniță și până la liceu să-i învățăm pe copii să împărtășească iar, dincolo de asta, școlile grozave îi învață despre importanța colaborării prin ascultare activă și onorarea vocii celorlalți și să fii respectuos.

Bunătatea este o forță extraordinară pe care acele școli grozave o scot în evidență deseori.

Experiența și trăsăturile pe care le împărtășesc nu sunt experiențele fiecărui elev și părinte în carul școlilor. Există un motiv pentru care spun continuu ”școli grozave”. Cultura nu este ceva ce noi dezvoltăm doar cu adulții, dar și cu elevii noștri, de asemenea.

Ca și cei ”patru C”, aceste abilități și trăsături ar trebui să fie ceva pe care noi ne concentrăm să le dezvoltăm în elevii noștri, iar aceste atribute dezvoltate, într-o manieră pozitivă, vor avea un impact enorm asupra viitorului lor și asupra mediului pozitiv din cadrul școlilor noastre, astăzi.

”Dacă vrem să dezvoltăm școli unde părinții și profesorii să se bată să vină, în loc să plece, noi trebuie să facem din dezvoltarea culturii pozitive în fiecare școală o prioritate, iar directorul să-i întâmpine pe copii în fiecare zi” – Jimmy Casas

Sursa: https://georgecouros.ca/blog/archives/8641