Așa cum v-am promis, vă propunem astăzi un alt articol provocator, despre un nou concept care a început să fie promovat acum 30 de ani de un grup semnificativ de cercetători. Articolul de față este scris de Prof. Dr. Thomas Armstrong, directorul Institutului American pentru învățare și dezvoltare umană. Ni s-a părut interesant pentru că, lucrând de-a lungul anilor cu copii cu diferite probleme, am văzut și noi că încadrările clasice sunt absolut nedrepte și privează o mulțime de copii de șansa de a se dezvolta, a învăța și a se realiza potrivit cu talentele lor, de cele mai multe ori ne(re)cunoscute sau prea puțin apreciate. Asta se referă inclusiv la copiii gifted (foarte inteligenți sau talentați) care, în proporție foarte mare ajung să nu se poată dezvolta în școala ”normală”, standardizată.

De-a lungul ultimilor 16 ani, am fost martorii unei creșteri fenomenale a numărului bolilor psihiatrice. Asociația Americană de Diagnostic Psihiatric (The American Psychiatric Association’s Diagnostic) și Registrul Statistic, prima oară publicat în 1952, enumerau la început 100 de categorii de boli. Până în anul 2000, acel număr s-a triplat. Am devenit obișnuiți să auzim la știri despre ”dizabilități de învățare”, ADHD, ”sindromul Asperger” și alte condiții de care nu prea auzisem acum 50 de ani. Un raport al Institutului Național pentru Sănătatea Mentală (the National Institute of Mental Health) indică faptul că aproximativ un sfert din populația americană suferă de o tulburare psihiatrică, indiferent de an, iar un articol din General Psychology sugerează că, de-a lungul vieții, aproximativ jumătate din populație suferă de o boală mentală, câteodată pe parcursul întregii vieți. Adăugați la aceasta observația profesorului John Ratey de la Harvard Medical School, că mulți oameni au o versiune ușoară a unei condiții psihiatrice (el îi spune ”sindrom al umbrei”), și putem ajunge la concluzia că, atunci când totul s-a spus și făcut, aproape fiecare individ din țară ar putea suferi de o boală psihiatrică, într-un grad sau altul.

Această epidemie în creștere de boli mentale sugerează că există o criză în conceptualizare. Cât de mult vom mai continua să adăugăm noi boli psihiatrice la listă, înainte de a deveni evident că ne-am dus prea departe în a declara patologici o parte semnificativă din populația Americii? Cu toate acestea, există un răspuns la această criză. Conceptul de neuro-diversitate furnizează o schimbare de paradigmă în felul în care noi gândim despre funcționarea mentală. În loc să privim largi părți ale publicului american ca suferind de un deficit, boală sau disfuncționalitate în procesarea mentală, neuro-diversitatea sugerează că vorbim în locul acestora de diferențe în funcționarea cognitivă. Așa cum vorbim despre diferențele în biodiversitate și diversitatea culturală, trebuie să începem să utilizăm același fel de a gândi atunci când vorbim despre diferențele creierului. Nu spunem că o floare de cală este bolnavă pentru că nu are petale (ex. tulburarea de lipsă de petale), nici nu diagnosticăm un individ cu pielea arămie pentru că are o ”disfuncție de pigmentare”. În mod similar, nu ar trebui să declarăm bolnavi indivizii care au un fel diferit de a gândi, de a relaționa, de a participa și de a învăța.

Acest cuvânt, neuro-diversitate a fost lansat la sfârșitul anilor ‘90 de două persoane: jurnalistul Harvey Blume, și avocata pentru drepturile persoanelor cu autism, Judy Singer. Blume a scris, pe 1 Septembrie 1998 un articol în The Atlantic: “Neuro-diversitatea ar putea fi, în toate formele ei, la fel de crucială pentru rasa umană așa cum este și biodiversitate pentru viață în general. Cine poate spune ce formă de organizare neuronală se va dovedi cea mai bună la un moment dat? Cibernetica și cultura computerelor, de exemplu, ar putea favoriza formatul minții de tip autist.” Singer, într-un capitol de carte intitulat: ”De ce nu poți fi și tu normal măcar o dată în viață?”, observa: “Pentru mine, cheia semnificației ”Spectrului Autist” constă în chemarea sa pentru anticiparea unei politici a Diversității Neurologice, sau a ceea ce aș vrea să denumesc Neuro-diversitate. Acel Neurologic Diferit reprezintă o nouă adăugire la familiarele categorii politice de clasă/ gen/ rasă și va duce la creșterea înțelegerii modelului dizabilității.”

Wikepedia definește neuro-diversitatea ca: “…o idee care afirmă că dezvoltarea neurologică atipică (neurodivergent) este o diferență umană normală care trebuie recunoscută și respectată ca și oricare alte variații umane..” Dicționarul online Double-Tongued caracterizează Neuro-diversitatea ca fiind: ”Toate structurile mentale sau psihologice umane, văzute nu neapărat ca fiind problematice, ci ca forme alternative, acceptabile ale biologiei umane.”

Utilizând conceptul de neuro-diversitate pentru a ține cont de diferențele neurologice individuale, noi creăm un discurs în care etichetăm oamenii care pot fi văzuți în termeni ai forțelor lor ca și în cei ai slăbiciunilor lor. Dislexicii, de exemplu, pot fi văzuți în termenii capacității lor de a gândi vizual și abilităților în domeniul antreprenoriatului. Oamenii cu ADHD pot fi priviți ca posedând o aplecare pentru situații noi de învățare. Oamenii care se potrivesc spectrului autist pot fi priviți în lumina ușurinței de adaptare la sistemele calcul matematic sau la activitățile de programare. Cei cu tulburare bipolară pot fi apreciați pentru evoluția lor creativă în arte. În timp ce susținătorii conceptului de neuro-diversitate nu se eschivează din a recunoaște că oamenii cu dislexie, ADHD, autism, tulburare bipolară și de alte condiții psihiatrice sunt confruntați deseori cu mari dificultăți, iar aceste dificultăți necesită multă muncă grea pentru a fi depășite, ei realizează că, până ce forțele unui individ nu vor fi recunoscute, celebrate și se va lucra pornind de la/ cu ele, nimic substanțial nu se poate realiza cu privire la dificultățile lor.

Cele opt principii ale neuro-diversității:

1. Creierul uman lucrează mai curând ca un ecosistem decât ca o mașină. Până acum, cea mai utilizată metaforă care se referea la creier a fost un computer (sau alt tip de mașină). Cu toate acestea, creierul uman nu este un fel de hardware sau software, este wetware (interfață). Caracterizarea creierului ca fiind o incredibilă rețea interconectată de ecosisteme este mult mai apropiată de adevăr decât oricare din acele mașini complexe. Ar trebuie să elaborăm un discurs care reflectă mai bine această nouă concepție a creierului.

2. Creierul uman există împreună cu un continuum de competențe. Mai curând decât să privim categoriile de dizabilități ca entități distincte, este mai potrivit să vorbim despre spectre sau continuum-uri de competențe. Cercetările recente, de exemplu, indică faptul că dislexia este parte a unui spectru care include abilitatea de a citi normal. Similar, noi utilizăm termeni ca tulburări de spectru autist, pentru a sugera că există diferite grade ale abilității sociale, care fuzionează cu comportamentul normal. Aceasta sugerează că noi cu toții suntem undeva de-a lungul unor continuum-uri legate de alfabetizare, sociabilitate, atenție, învățare și alte abilități cognitive și, prin urmare, cu toții suntem conectați unii cu alții, mai curând decât să fim separați între ”normal” și ”aceia care au dizabilități”.

3. Competența umană este definită de valorile culturii căreia îi aparții. Categoriile de dizabilitate deseori reflectă profund valorile unei culturi. Dislexia, de exemplu, este bazată pe valoarea socială că toată lumea trebuie să fie capabilă să citească. O sută cincizeci de ani înainte, asta nu era cazul iar dislexia era necunoscută. Similar, autismul ar putea reflecta valoarea culturală care sugerează că este mai bine să fii într-o relație decât singur. Ar trebuie să recunoaștem că acele categorii de diagnostice nu sunt bazate pur pe știință ci reflectă aceste prejudecăți sociale mai profunde.

4. Dacă ești privit ca având dizabilități sau fiind gifted (dăruit) depinde în majoritate de când și unde ai fost născut. În alte timpuri, în alte locuri, au existat diferite diagnostice de dizabilitate / abilitate care au depins de valorile culturale. În America dinaintea Războiului Civil, de exemplu, a existat o tulburare numită “drapetomania” care se spunea că-i afecta pe negri. Înțelesul ei era ”obsesia nevoii de a fugi de la un stăpân” și reflecta rădăcinile rasiste. În India, astăzi, sunt oameni care ar fi etichetați în Vest ca fiind schizofrenici, dar care sunt priviți de către populația locală ca fiind ființe sfinte. Nu ar trebui să vedem etichetele diagnosticelor ca fiind săpate în piatră, dar gândiți-vă, în schimb, la existența lor în legătură cu o anumită ordine socială.

5. Succesul în viață este bazat pe adaptarea creierului unei persoane la nevoile mediului înconjurător. În ciuda Principiilor 3 și 4, cu toate acestea, este adevărat că noi nu trăim în alte locuri sau timp, de unde consecința imediată este nevoia de a ne adapta la cultura noastră contemporană curentă. Aceasta înseamnă că o persoană cu dislexie are nevoie să învețe să citească, un individ cu autism are nevoie să învețe cum să relaționeze social cu alții, un schizofrenic are nevoie să gândească mai rațional și așa mai departe. Unelte cum sunt medicația psiho-activă sau programele intensive de remediere pot ajuta la atingerea acestor obiective.

6. Succesul în viață depinde de asemenea de modificarea mediului înconjurător pentru a se potrivi cu nevoile creierului tău unic (Construcția de nișă). Nu ar trebui să ne concentrăm toată atenția la a face persoana neuro-diversă să se adapteze la mediul în care se află, ceea ce este ca și cum ai face un cui rotund să se potrivească cu o gaură pătrată. Noi trebuie de asemenea să imaginăm căi de a ajuta un individ să-și schimbe mediul înconjurător pentru a se potrivi nevoilor creierului săi unic.

7. Construcția de nișă include alegeri de carieră și stil de viață. Tehnologii de asistare, resurse umane și alte strategii de îmbunătățire a vieții, specifice nevoilor unui individ neuro-divers. Există atât de multe unelte, resurse și strategii pentru a modifica mediul în așa fel încât să se potrivească cu un creier neuro-divers. De exemplu, o persoană cu ADHD poate găsi o carieră care implică noutate și mișcare, utilizând un iPhone care să-l ajute să-și organizeze ziua și angajarea unui antrenor care să-l asiste în dezvoltarea unor abilități sociale mai bune. t

8. Construcția de nișă pozitivă modifică direct creierul, ceea ce se transformă în îmbunătățirea abilităților de a se adapta mediului. În experimentele cu șoareci, cercetătorii în neuro-științe au arătat că rezultatul unui mediu îmbogățit este o rețea mai complexă de conexiuni neuronale în creier. Acest creier mai complex, în schimb, se adaptează mai ușor și mai repede la mediul din jur.

În concluzie, potențialul măreț pentru mișcarea de neuro-diversitate este să creeze o transformare socială semnificativă. Deja, spre exemplu, există companii de software care au recunoscut talentul special în programare al unor oameni cu sindromul Asperger și alți din spectrul autist și au angajat un număr semnificativ dintre ei ca să-și îmbunătățească productivitatea. Similar, mai mulți oameni înțeleg că ADHD aduce cu el abilități speciale, ca și dificultăți și că, o selecție de carieră potrivită poate fi o importantă parte a modului de a determina dacă cineva va avea succes sau insucces într-o anumită slujbă/ poziție. Se speră că acest concept de neuro-diversitate va ajuta la combaterea acelui “abelism” (desființării) sau credinței că oamenii care sunt ”anormali” trebuie discriminați, trebuie tratați cu condescendență și, până la urmă ținuți în afara societății. Neuro-diversitatea aduce cu ea un sens al speranței că toți indivizii, indiferent de felul în care citesc, gândesc, simt, socializează sau participă, vor fi recunoscuți pentru darurile (talentele) lor și li se vor acorda aceleași drepturi și privilegii ca oricărei alte ființe umane.

Referințe

• Armstrong, Thomas. The Power of Neurodiversity: Unleashing the Advantages of Your Differently Wired Brain. Cambridge, MA: DaCapo Lifelong/Perseus Books, 2011.

• Armstrong, Thomas. Neurodiversity in the Classroom:  Strength-Based Strategies to Help Students with Special Needs Succeed in School and Life.  Alexandria, VA: ASCD 2012.

• Armstrong, Thomas, ”Neurodiversity:  The Future of Special Education?” Educational Leadership, April, 2017, Vol. 74, No. 7, pp. 10-16.

• Armstrong, Thomas, ”The Myth of the Normal Brain: Embracing Neurodiversity,’‘The AMA Journal of Ethics, April, 2015, Vol. 17, No. 4, pp. 348-352.

• Armstrong, Thomas.,Appreciating Special Education Students’ Diversity, Education Week, February 6, 2013, Vol. 32, No. 20, pp. 28-29.

• Armstrong, Thomas., “First, Discover Their Strengths,” Educational Leadership, October, 2012, Vol. 70, No. 2, pp. 10-16.

• “Better, faster … and no office politics: the company with the autistic specialists.” The Independent, May 31, 2009.

• Kessler RC, Chiu WT, Demler O, Walters EE. Prevalence, Severity, and Comorbidity of Twelve-month DSM-IV Disorders in the National Comorbidity Survey Replication (NCS-R). Archives of General Psychiatry, 2005 Jun;62(6):617-27.

• Singer, Judy. “Why Can’t You Be Normal for Once in Your Life,” in Mairian Corker and Sally French (eds), Disability Discourse, Buckingham, England:  Open University Press, 1999, p. 64

Sursa: http://www.institute4learning.com/resources/articles/neurodiversity/