Unde se ascunde fericirea și cum o putem găsi.

Dacă vă mai amintiți, am scris mai multe articole despre școli fericite, despre cultura claselor și a școlilor și despre cum ar trebui să arate un mediu de învățare în care copiii să vină cu plăcere și să fie motivați (mai mult decât acum) să învețe. Da, e ceva ce educatorii și directorii/ administratorii școlilor pot face, dacă există viziunea și dorința. Și ar trebui să existe mai ales acum, când rezultatele nu sunt tocmai satisfăcătoare. Orice efort pe care îl putem face merită făcut!

Așa că ne-am propus să vă dăm teme de reflecție și idei care sunt venite atât din partea oamenilor care lucrează în sisteme de educație cât și a celor care vin din alte domenii.

Pentru astăzi, vă propunem ideile împărtășite de o creatoare de design, Ingrid Fetell Lee – care a făcut cercetări timp de mai bine de zece ani asupra modului în care oamenii percep bucuria și a lucrurilor care le provoacă bucurie, transpunând ceea ce a descoperit nu numai în idei pentru vestimentație sau design interior ci și pentru amenajarea spațiilor în care trăim și învățăm. Iată mai jos link-ul la discursul ei de la una din sesiunile TED și transcrierea în limba română a acestui discurs. Vă invităm să urmăriți filmul, pentru a vedea și imaginile cu care este ilustrat discursul lui Ingrid Fetell Lee.

https://www.ted.com/talks/ingrid_fetell_lee_where_joy_hides_and_how_to_find_it/

Ingrid-1jpg

Este anul 2008 și eu tocmai am terminat primul meu an la școala de design. Și sunt la prima recapitulare a primului meu an de studii, care este o formă de tortură pentru studenții de la design, unde ei te pun să aduci tot ce ai făcut de-a lungul anului, să le întinzi pe o masă și să stai lângă ea, în timp ce o mulțime de profesori, pe care în majoritate nu i-ai mai văzut înainte, îți spun părerile lor despre creația ta, fără conjur. Așa că, îmi vine rândul și eu stau lângă masa mea, cu totul aliniat pe ea și doar sper ca profesorii să vadă cât de mult efort am pus în a face modele practice, ergonomice și sustenabile. Și încep să fiu cu adevărat emoționată, pentru că un timp lung, nimeni nu spune nimic. Este doar o liniște completă. Și apoi, unul dintre profesori începe să vorbească și spune, ”Lucrările tale îmi dau un sentiment de bucurie (joy).

Bucurie? Am vrut să devin designer pentru că voiam să rezolv probleme reale. Bucuria e drăguță, bănuiesc, dar este așa.. ca o lumină – nu este substanțială. Dar am fost pe de altă parte și intrigată, pentru că bucuria este un sentiment intangibil și, cum poate ea veni din lucrurile care stăteau pe masa de lângă mine? I-am întrebat pe profesori, ”Cum ne fac lucrurile să simțim bucuria? Cum ne fac lucrurile tangibile să simțim ceva intangibil, cum este bucuria?” Ei au ezitat, s-au învârtit în jurul întrebării și au gesticulat mult cu mâinile. “O fac pur și simplu,” au spus ei.

Mi-am împachetat lucrurile pentru vară, dar nu m-am putut opri să mă gândesc la această întrebare.. și asta a lansat un fel de călătorie – una despre care nu am știut că-mi va lua 10 ani – să înțeleg relația dintre lumea fizică și emoția misterioasă, exotică pe care noi o numim ”bucurie”. Și ceea ce am descoperit este că, nu numai că sunt conectate, dar și că lumea fizică este o resursă puternică pentru a crea vieți mai fericite și mai sănătoase.

După acea recapitulare m-am gândit, “Știu cum e când simți bucurie, dar ce este, exact asta?” Și am descoperit că nici oamenii de știință nu sunt de acord întotdeauna și că ei folosesc cuvintele ”bucurie” și ”fericire” și ”pozitivism” mai mult sau mai puțin interșanjabil. Dar vorbind pe larg, atunci când psihologii utilizează cuvântul bucurie, ceea ce ei înțeleg prin asta este o experiență intensă, de moment a unei emoții pozitive – una care ne face pe noi să zâmbim și să ne simțim ca și când am vrea să sărim în sus. Și asta de fapt este ceva tehnic. Acel sentiment de a dori să sari în sus este unul din modurile în care oamenii de știință măsoară bucuria. Este diferit față de fericire, care măsoară cât de bine ne simțim de-a lungul timpului. Bucuria este despre a te simți bine pe moment, chiar acum. Și asta a fost interesant pentru mine pentru că noi, ca și cultură, suntem obsedați în a ne obține fericirea și totuși, în acest proces, cam pierdem din vedere bucuria.

Așa că asta m-a făcut să mă gândesc: De unde vine bucuria? Am început prin a -i întreba pe toți cei pe care îi cunoșteam, și chiar oameni pe care i-am întâlnit pe stradă, despre lucrurile care le provoacă bucuria. La metrou, în cafenea, în avion, eu spuneam, ”Bună, mă bucur că te-am întâlnit. Ce îți aduce ție bucurie?” M-am simțit ca un detectiv. Îi întrebam, ”Când ai văzut-o ultima dată? Cu cine erai? Ce culoare avea? A văzut și altcineva asta?” Am fost o Nancy Drew* a bucuriei.

(*Un caracter fictiv dintr-o serie de cărți apărute începând cu 1930, care personifică fie un erou mitic, fie o expresie a dorinței de împlinire sau idei despre feminitate)

(Râsete)

Ingrid-3

Și după câteva luni de astfel de chestionări, am remarcat să erau anumite lucruri care începuseră să apară din nou și din nou. Ele erau lucruri ca cireșii în floare și balonașele din șampanie… bazinele de înot și căsuțele în copaci… baloanele umflate cu aer cald și ochii holbați –

(Râsete)

și conurile de înghețată, în special cele cu adaosuri. Aceste lucruri par să depășească toate barierele de vârstă sau gen sau etnicitate. Adică, dacă vă gândiți la asta, noi cu toții ne oprim și întoarcem capetele spre cer când apare arcul multicolor al curcubeului. Și artificiile – nici măcar nu avem nevoie să știm pentru ce sunt lansate și simțim că și noi celebrăm. Aceste lucruri nu aduc bucuria doar pentru câțiva oameni; ele o aduc pentru aproape toți oamenii. Ele sunt pline de bucurie în mod universal. Și văzându-le pe toate împreună, mi-a dat un sentiment indescriptibil de speranță. Lumea în care trăim, divizată puternic și polarizată politic, are efectul de a ne face să resimțim diferențele dintre noi atât de mari și ca și cum ar fi insurmontabile. Și totuși, pe dedesubtul tuturor acestor lucruri, există o parte în fiecare dintre noi care găsește bucuria în aceleași lucruri. Și deși ni se spune deseori că acestea sunt plăceri trecătoare, de fapt ele sunt realmente importante, deoarece ele ne reamintesc că împărtășim cu toții umanitatea pe care o găsim în experiențele comune din lumea fizică.

Da încă aveam nevoie să știu: Ce anume din aceste lucruri le face atât de pline de bucurie? Am avut fotografii cu ele puse pe pereții studioului meu și, în fiecare zi, încercam să îmi dau seama de asta. Și apoi, într-o zi, s-a produs un declic. Am văzut toate aceste modele: lucruri rotunde…pline de culori strălucitoare… forme simetrice și un sens al abundenței și al multiplului.. un sentiment de ușurătate sau ridicare. Când am văzut în acest fel, am realizat că, deși sentimentu de bucurie este misterios și evaziv, putem să avem acces la el prin atribute tangibile, fizice, sau prin ceea ce designerii numesc estetică, un cuvânt care vine din aceeași rădăcină ca și cuvântul grecesc “aísthomai,” care înseamnă “Eu simt,” “Eu resimt,” “Eu percep.” Și, din moment ce aceste modele mi-au spus că bucuria începe prin simțuri, am început să le denumesc ”Estetica bucuriei”, senzațiile bucuriei. Și în lumina acestei descoperiri, am remarcat ceva peste care trecusem cu vederea, am început să descopăr mici momente de bucurie peste tot unde mergeam – o mașină de epocă galbenă sau o piesă de artă exterioară inspirată. A fost ca și cum aș fi avut o pereche de ochelari colorați în roz și acum știam după ce să mă uit, le vedeam peste tot. A fost ca și cum aceste mici momente de bucurie fuseseră ascunse la vedere.

Și, în același timp am mai realizat ceva, dacă acestea sunt lucrurile care ne aduc fericirea, de ce nu arată lumea noastră așa?

(Râsete)

De ce ne ducem să lucrăm aici? De ce ne trimitem copiii la școli care arată așa? De ce orașele noastre arată așa? Și asta este cel mai grav pentru locurile care adăpostesc oamenii care sunt cel mai vulnerabili dintre noi toți: căminele, spitalele, adăposturile pentru cei fără casă, proiectele de locuințe (ieftine). Cum am ajuns într-o lume care arată astfel?

Începem cu toții în bucurie, dar atunci când îmbătrânim, să porți haine colorate te expune la judecată. Adulți care arată o bucurie sinceră sunt deseori desconsiderați ca fiind copilăroși sau prea feminini sau neserioși sau auto-indulgenți, așa că noi ne reținem din a arăta bucuria și sfârșim prin a trăi într-o lume ca asta.

Ingrid-2

Dar dacă estetica bucuriei poate fi folosită ca să ne ajute să găsim mai multă bucurie în lumea din jurul nostru, nu ar putea fi folosită pentru a crea mai multă bucurie? Am petrecut ultimii doi ani explorând planeta, căutând diferitele feluri în care oamenii au răspuns la această întrebare. Și asta m-a condus la munca unui artist ca Arakawa și a poetei Madeline Gins, care cred că acest fel de medii ne ucid, literal. Așa că ei și-au propus și au creat o clădire de apartamente care, credeau ei, va inversa îmbătrânirea. Și este aceasta.

(Râsete, aplauze)

Este un loc real, chiar în afara orașului Tokio. Am petrecut o noapte acolo, și asta este mult.

(Râsete)

Podelele sunt ondulate, așa că ajungi să mergi prin jur mai mult săltăreț și sunt culori strălucitoare în toate direcțiile. Nu știu dacă am plecat de acolo mai tânără, dar încercând să creeze un apartament care să ne facă să ne simțim mai tineri, ei au ajuns să facă unul care este plin de bucurie. Și da, asta este puțin cam mult pentru viața de toată ziua, dar m-a făcut să mă întreb: Ce se întâmplă cu restul dintre noi? Cum putem aduce noi aceste idei în lumea reală?

Așa că am început să găsesc oameni care fac chiar asta. De exemplu, acest spital, conceput de artistul danez Poul Gernes. Sau aceste școli, transformate de organizația nonprofit Publicolor. Ceea ce este interesant este că Publicolor a auzit de la administratorii școlii care au spus că s-a îmbunătățit prezența, au dispărut graffiti-urile iar copiii spuns că se simt mai în siguranță în aceste școli pictate. Și asta se aliniază cu cercetările întreprinse în patru țări, care arată că oamenii care lucrează în birouri mai colorate sunt de fapt mai atenți, mai energici, mai încrezători și prietenoși decât aceia care lucrează în spații terne.

De ce ar fi asta situația? Ei bine, pe măsură ce am urmărit dragostea noastră față de culori, am descoperit că unii cercetători văd o conexiune cu evoluția noastră. Culoarea, într-un mod foarte primar, este un semn de viață, un semn de energie. Și același lucru este adevărat și pentru abundență. Noi am evoluat într-o lume în care sărăcia, lipsurile sunt periculoase, iar abundența înseamnă supraviețuire. Așa că o confetti /confetto – singularul de la confetti, în caz că vă întrebați —

(Râsete)

nu este prea îmbucurătoare, dar multiplicați-o și veți avea la îndemână unul din materialele de pe această planetă care aduce cel mai mult bucuria. Arhitecta Emmanuelle Moureaux utilizează mult aceasta în lucrările ei. Aici este un cămin de bătrâni unde ea a folosit aceste sfere multicolore pentru a crea sentimentul de abundență. Și ce-i cu toate aceste forme rotunde pe care eu le-am remarcat? Ei bine, se pare că cercetătorii din neuro-științe le-au studiat și pe ele. Ei au pus oameni în aparatele de RMN și le-au arătat imagini ale unor obiecte unghiulare și rotunde. Și, ceea ce ei au descoperit este că amigdala, o parte a creierului asociată cu teama și anxietatea, s-a aprins atunci când oamenii s-au uitat la obiecte ascuțite, dar asta nu s-a întâmplat când s-au uitat la cele rotunde. Ei speculează că, deoarece în natură unghiurile sunt deseori asociate cu obiecte care pot fi periculoase pentru noi, noi am dezvoltat un sentiment inconștient al precauției în jurul acestor forme, în timp ce curbele ne setează să fim relaxați.

Poți vedea cum funcționează asta în noua Școală elementară Sandy Hook. După împușcăturile în masă care au avut loc aici în 2012,arhitecții Svigals & Partners au știut că ei trebuie să creeze o clădire care este sigură, dar ei au dorit una care să fie și plină de bucurie, așa că ei au umplut-o cu linii curbe. Sunt valuri care aleargă de-a lungul clădirii și aceste acoperișuri ondulate deasupra intrării, iar întreaga clădire se apleacă spre intrare într-un gest de bună primire.

Fiecare moment de bucurie este mic, dar de-a lungul timpului, ele se adaugă și dau mai mult decât suma părților. Așa că, mai bine decât să alergăm după fericire, ceea ce ar trebui noi să facem este să îmbrățișăm bucuria și să găsim singuri căi de a ne pune în calea ei mai des. Profund înăuntrul nostru, cu toții avem acest impuls de a căuta bucuria în jurul nostru. Bucuria nu este ceva în plus, superfluu. Este direct conectată la instinctul nostru fundamental de supraviețuire. La nivelul cel mai de bază, orientarea spre bucurie este orientarea spre viață.

Mulțumesc.”

Sursa: https://www.ted.com/talks/ingrid_fetell_lee_where_joy_hides_and_how_to_find_it/

Mulțumim Doamnei Violeta Dascălu pentru propunerea acestui material.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.