Când am dat prima dată peste acest articol, scris de Jennifer Gonzales despre copiii de gimnaziu, mi-au venit imediat în minte lungile discuții pe care le-am avut cu colegii din consorțiu despre faptul că tranzițiile de la copilărie la pubertate și apoi la prima maturitate – perioade critice pentru orice copil/ tânăr – se suprapun astăzi din ce în ce mai mult cu tranzițiile dintre ciclurile școlare și că, deși este recunoscut faptul că aceste tranziții sunt dificile, nu prea se face nimic pentru a ajuta copiii să treacă prin aceste perioade fără ca dezvoltarea lor cognitivă, emoțională și socială să aibă de suferit. Tema tranzițiilor a fost ridicată și la recentele conferințe de care v-am povestit, iar vorbitorii au remarcat și ei că sistemul românesc de educație pare să ignore problema.

Mă întreb, oare în câte școli din România există directori, profesori/ un grup de lucru care să reflecteze pe această temă și să propună și să desfășoare programe de sprijin pentru copiii care se află în fața unor tranziții importante? Oare câți profesori de gimnaziu stau de vorbă cu învățătorii, cu psihopedagogii și vizitează în această perioadă clasele primare pentru a face cunoștință cu viitorii lui elevi, pentru a le spune câte ceva despre lucrurile interesante care îi așteaptă să le descopere? Oare câți părinți știu cum să-și pregătească copiii pentru aceste tranziții și, oare îi ajută cineva să o facă mai bine? Câți se gândesc la întrebările pe care și le pun copiii știind că, din anul școlar viitor lucrurile se vor schimba?

Sfârșitul anului școlar este o perioadă de mari emoții pentru elevi, mai ales pentru cei care au în față o tranziție majoră, de la grădiniță la școală, de la clasele primare la gimnaziu, de la gimnaziu la liceu sau spre facultate. Și nu numai din cauza testelor, a mediilor etc. Pentru acești elevi, apar emoții legate de schimbarea profesorilor, a colegilor, a clasei/școlii și multe curiozități și întrebări despre rigorile academice modificate, despre felul în care li se va schimba viața socială, despre cum se vor descurca la cursurile noi….

Deși întregul sistem ar trebui să se preocupe mai îndeaproape de aceste probleme și să prevină șocurile care pot duce câteodată chiar la abandon școlar și suntem conștienți că inițiativele izolate nu pot schimba mare lucru, noi ne propunem ca, începând cu articolul următor, să vă furnizăm niște resurse legate de această temă.

Pentru astăzi așa, ca o introducere, vă propunem articolul lui Jennifer despre copiii de gimnaziu. Enjoy!

Nu mi-am planificat niciodată să fiu profesor de gimnaziu.

Când mi-am obținut diploma de profesoară, eram decisă să predau engleza la liceu, dar singurul post liber pe care l-am găsit a fost la un gimnaziu. Așa că l-m acceptat, plănuind să mă mut cât mai curând posibil.

Ei bine, n-am mai privit niciodată înapoi. Ceva legat de această vârstă m-a prins. Și de-a lungul acestor ani, am devenit un fel de expertă în legătură cu idiosincraziile celor de clasa a șasea, a șaptea și a opta. MI-am dat seama cum să obțin cele mai bune rezultate folosind calitățile lor speciale. Dacă tu ai început recent să predai la gimnaziu, sau ai un copil de această vârstă, probabil ai descoperit și tu aceste lucruri:

1. Le pasă mai mult despre părerile colegilor lor decât aproape orice altceva.

Asta înseamnă că ei vor fac câteodată lucruri fără sens, cum ar fi să nu predea o temă la care tu știi că ei au lucrat din greu, deoarece tocmai au aflat că va trebui să o citească cu voce tare în fața clasei. Sau să refuze oferta ta de ciocolată cu lapte, deși le place ciocolata cu lapte, deoarece prin apropiere este cineva care a declarat despre ciocolata cu lapte că e pentru bebeluși.

Cum să te procedezi cu asta: Vezi dacă poți face această calitate să lucreze pentru tine: Găsește copiii cei mai încrezători în ei, aceia la care toată lumea se uită ca la un model și încearcă să-i faci să adopte un nou proiect sau să conducă cucerirea unei realizări în care vrei să îmbarci pe toată lumea. Dacă Josie, fata cea grozavă spune că îi place Shakespeare, ceilalți probabil că o vor urma. Trebuie să știi de asemenea că socializarea este un factor de motivare uriaș pentru copiii de gimnaziu. Dacă le promiți cinci minute de discuții la sfârșitul orei în schimbul muncii grele, este probabil că vei obține cooperarea lor. (dar ai grijă să te ții de cuvânt!, n.n.)

2. Ei sunt îngroziți de ce fac corpurile lor.

Pentru aceia dintre noi care au trecut cu bine peste adolescență, lor le este ușor să uite cum este să ai de a face cu trădarea constantă care vine din partea noului corp. Iată–te văzându-ți de treburile tale de copil când, într-o zi pielea ta explodează cu coșuri. Spargerea lor le transformă în ceva și mai evident. Sau stai în a treia oră, suferind în tăcere din cauza mirosului urât al corpului vreunui copil. Scăpând la a patra oră, descoperi că mirosul este încă prezent, de asemenea. După o scurtă verificare, ești zdrobit de realizarea devastatoare că TU ești persoana cu acel miros al corpului. La fiecare două săptămâni, un nou fenomen se petrece în viața fizică a școlarului, amenințând să le distrugă viețile până la absolvirea liceului.

Cum să te procedezi cu asta: Încearcă să nu le atragi atenția asupra corpurilor lor; ei ar prefera ca nimeni să nu arate că vocea lor se schimbă, piciorele lor devin mai mari sau, mai rău, că nu par să crească deloc. Altceva? Dacă tu încerci să pui un copil să facă ceva în public, cum ar fi să rezolve o problemă pe tablă sau să predea o fișă și ei îți rezistă cu adevărat? Există probabil o explicație fizică, fie o erecție involuntară, bănuiala unei scurgeri de ciclu sau o descoperire neașteptată a unui coș cât o brioșă. Dacă întâmpini o rezistență inexplicabilă, renunță. Nu încerca să ghicești care este motivul. Doar treci la alt copil. Cel pe care l-ai lăsat să scape din cârlig îți va fi veșnic recunoscător.

3. Tendința lor este să reacționeze exagerat.

Tu spui că este un păianjen în colțul unei clase a șaptea? Pregătește-te pentru cățărat pe pereți și țipete ca la filmele horror, reacții în stil Armagedon. Tocmai a început să ningă afară? Stai liniștit și privește-i cum reacționează ca și cum n-ar fi văzut niciodată zăpadă, completat cu țipete și pumni ridicați și cu întreaga gașcă alergând la fereastră! Stai – e cineva care plânge în baie la ora de gimnastică artistică? Observă cum zece fete aleargă prin sala de sport, prinzându-se una de alta de braț, cu niște fețe care spun că ăsta este cel mai important lucru care s-a întâmplat vreodată. Indiferent că este vorba de experiența de viață limitată sau de hormonii care îi lovesc cu un val de emoții, tinerii adolescenți tind să exagereze puțin.

Cum să te procedezi cu asta: Validează sentimentele reale din spatele acestor exagerări în timp ce încerci să re-încadrezi experiențele lor în termeni mai realiști: ”Da, păianjenii pot fi înspăimântători. Hai să avem grijă de acest micuț în așa fel încât să ne putem întoarce la lucru.” Prin descrierea cu calm a problemei, limbajul rațional, tu le modelezi modul în care o persoană sănătoasă navighează printre surprizele vieții. Și încearcă să ai simțul umorului. În loc să devii plictisit de acest comportament, tu trebuie să știi că acesta va trece și, privit într-o anumită lumină, este de fapt amuzant.

4. Ei sunt îngroziți de lauda în public.

Copiii din clasele elementare par să fie încântați atunci când sunt recunoscuți în fața colegilor lor. Să câștige premiul pentru prezența perfectă, elevul lunii, cea mai mare notpă la matematică – toate astea îi fac să se ”urce la tavan” de mândrie. Dar trage-l pe un copil de gimnaziu în fața colegilor lui să-l lustruiești poetic pentru bunele lui calități și l-ai putea vedea pe acel copil zbârcindu-se ca un strugure vechi. Am avut odată un elev, un băiat bosniac dur care s-a întâmplat să fie de asemenea și un scriitor fantastic. Într-o zi, când le înapoiam lucrările am spus tare, ”Dacă vreți să vedeți un eseu cu adevărat bine scris, uitați-vă la al lui Emir.” M-am gândit că ei își vor spune toți, Uau, dacă un băiat așa cool ca Emir scrie bine, atunci vreau și eu asta. Nu! Emir s-a uitat în sus la mine ca și cum i-aș fi luat portofelul. Și pentru tot restul anului mi-a dat numai lucrări proaste. Nu a fost faptul că lauda nu era binevenită, partea cu publicul nu i-a plăcut. Dacă vroiam ca el să continue să scrie bine, ar fi trebuit să păstrez tăcerea despre asta.

Cum să te procedezi cu asta: În mod cert continuă să-i lauzi/ să le recunoști valoarea, dar dacă bagi de seamă că un elev nu răspunde în felul în care ai sperat, este un semn că el preferă să faci asta într-o discuție privată.

5. Nu poți avea încredere în ei.

Tocmai ai descoperit că ești însărcinată și vrei să împărtășești asta cu un elev de care ești apropiată? Ai putea să pui asta în anunțurile de dimineață de la stația de radio a școlii. Vrei să organizezi o petrecere surpriză pentru un coleg profesor și vrei să-ți implici copiii în acest secret? Consideră surpriza ruinată. Copiii de gimnaziu ar putea avea toate intențiile de a păstra o informație confidențială pentru ei, dar când se ivește de la sine o oportunitate de a o împărtăși, ei nu vor putea să reziste să fie singurii care știu asta. La această vârstă, ei nu înțeleg consecințele care pot rezulta din împărtășirea a ceva ce nu este menit să fie împărtășit. Ceea ce e mai rău, ei au un mod de a renunța la subtilitățile mesajului original, așa că atunci când se întâmplă să spui, ”Clasa Domnișoarei Flowers este un pic mai structurată decât a mea” ei îi transmit Drei Flowers ”Doamna Gonzales a spus că ești prea severă.”

Cum să te procedezi cu asta: Tratează-i pe elevii tăi de gimnaziu în același fel în care ar trebui să tratezi internetul. Nu împărtăși nici un lucru pe care nu ai dori să îl transmiți în public.

6. Ei doar acum realizează că tu ești o ființă umană. Stai… uită de asta.

Pe măsură ce copilul trece prin stagiile de dezvoltare cognitivă identificate de Piaget*, ei merg de la a fi complet egocentrici – percepându-se pe ei ca fiind centrul universului – la a fi mai conștienți de existența vieții dincolo de spațiul din imediata lor apropiere. Chiar în jurul vârstei de 11 sau 12 ani, atunci oamenii intră de obicei în stagiul final de dezvoltare, formal operațional, unde încep să înțeleagă că alții ar putea experimenta lumea diferit față de ei. Dar instalarea fermă a acestui stadiu ia timp și este un drum plin de hopuri. Asta înseamnă câteva lucruri: (1) Ei vor fi interesați cu intensitate de tine, câteodată. Ei vor pune tot felul de întrebări despre viața ta personală, familia ta, felul de mâncare și muzica care îți place, sau dacă tu înjuri sau bei când ești în afara orelor de școală. (2) Conștientizarea lor față de nevoile altor oameni este încă ”peticită”. În zilele în care tu nu te simți bine și le ceri să-ți acorde cinci minute de liniște la sfârșitul orei, ei vor accepta, dorind pe de-a întregul să te ajute. Cinci minute mai târziu clasa ta va fi ca o grădină zoologică înnebunită.

* https://www.webmd.com/children/piaget-stages-of-development#1

Cum să te procedezi cu asta: Bucură-te de admirația și interesul lor atunci când le primești, dar să nu fii surprins/ă că vor exista perioade când ei uită total că tu exiști. Acest stagiu formal operațional poate fi îngrozitor de alunecos la început. Cât despre acele întrebări super-personale? Răspunde-le în cadrul unui motiv: în școală tu ești modelul, un profesionist și nu ești prietenul lor, așa că dă-le întotdeauna o versiune general-valabilă (pentru public) a vieții tale.

7. Ei se îndepărtează de părinții lor.

Nici nu pot să număr părinții care îmi spun că copiii lor abia dacă le mai spun câte ceva, care spun că nu au nici o idee despre care e viața de școlar a copiilor lor. Să te îndepărtezi de părinții tăi este o parte normală a adolescenței. Deși copiii la această vârstă au probabil nevoie de ghidarea/sfaturile unui adult mai mult decât în oricare altă perioadă a vieții lor, ei au ajuns în punctul în care părinții lor pot fi ultimele persoane la care să caute asta.

Cum să te procedezi cu asta: Ca adultul cu o poziție de încredere din viețile lor, tu ești în unica poziție în care îi poți influența pe acești copii și poți umple golurile lăsate de auto-izolarea impusă față de propriile familii, așa că amintește-ți să fii adultul: Sfătuiește-i cu responsabilitate, modelează modul în care se iau decizii inteligente și, chiar dacă bănuiești un abuz nevinovat, evită să iei partea copilului în fața părinților lor. Tu ești în parteneriat cu elevul, dar și cu cei care îl îngrijesc; fii sigur că întotdeauna asta este clar.

8. Ei sunt totuși copii (încă).

Timp de un minut ai avut o discuție profundă despre simbolismul dintr-un poem al lui Robert Frost, ei cu adevărat au înțeles, iar tu aproape că poți să vezi cum se maturizează în fața ochilor tăi. Zece minute mai târziu ei simulează pârțuri cu subțioara și întreabă dacă pot bea apă din acvariul peștilor. Și apoi este sălbăticia – o cantitate aproape de nesuportat din acest aspect, în special din partea băieților. Nivelul de maturitate demonstrat de copiii de gimnaziu acoperă toate tipologiile de pe hartă; schimbându-se de la copil la copil și în interiorul fiecărui individ.

Cum să te procedezi cu asta: Nu te aștepta ca comportamentele mature să dureze și, atunci când copilăria se arată, trebuie să știi că este normal – ei acționează potrivit vârstei. Învață cum să capitalizezi asta: Spre deosebire de copiii de liceu, copiii de gimnaziu sunt mult mai entuziaști și ei sunt incredibil de dornici să ducă o hârtie la birou sau să predea o lucrare pentru tine (sau să apere o cauză bună!, n.n.). Sălbăticia este normală, de asemenea – acele corpuri cresc ca nebunele și fără întrerupere, iar ei au puține oportunități să ardă acea energie. Dacă găsești că sălbăticia lor îți deranjează clasa, ăsta e un bun semn că nu ai introdus suficientă mișcare în planurile tale. Adaugă asta și ar trebui să vezi mai mult auto-control atunci când este absolut necesar.

În majoritatea situațiilor, atunci când spun cuiva că am fost profesoară la gimnaziu primesc practic aceeași reacție: Ei se cutremură, spun whoa, apoi adaugă ceva cam în genul, ”Dificilă vârstă”. Iar eu aș zâmbi și aproba, știind că dificil nici măcar nu începe să acopere totul. Un cuvânt nu ar putea niciodată să surprindă frumusețea lor poate ridicolă, mirositoare, încăpățânată dar și fragilă, a tuturor copiilor de gimnaziu.

Sursa: https://www.cultofpedagogy.com/middle-school-kids/