Așa cum am primit acest mesaj, de la prietena mea Ligia – o excelentă formatoare – îl dau mai departe, către voi toți pentru că, deși nu vorbește despre educația din școli, este o prețioasă lecție de viață, pe care o putem aplica în diferite forme, în viața și activitatea noastră.

”Scrie-ți durerile pe nisip… ca să vină apa să le înghită și furtuna să le împrăștie… să vină vântul să le spulbere, ca să le uiți, ca să le treci ca și cum ai răsfoi o carte, să alungi amarul din inimă și lacrima sărată de pe obraz…

Scrie-ți durerile pe nisip ca să nu dureze… să vină timpul bun și să nu mai știi de ele… să se risipească în apa mării și valurile să le spargă bucăți și să le ducă departe, atât de departe încât nimeni să nu le poată găsi…

Învață lecția, dar nu grava amprenta necazului în inima ta… uită-l, lasă-l, iartă-l… alungă necazul, nefericirea și caută lumina… Nu sta în întuneric unde-i doar umezeală și mucegai…

Scrie-ți durerile pe nisip și lasă soarele amiezii să le usuce și pașii străinilor să le calce dus întors, până nu mai rămâne nimic din ele, nici măcar amintirea că au fost acolo… lasă- le să moară în arșița zilei ca să nu te mai doară, iar rana lor să nu te mai cunoască, să cadă și ultima coajă și locul să se vindece… Marea șterge orice urmă de pe nisipul proaspăt scris, iar țărmul așteaptă un alt scriitor îndurerat care are nevoie de vindecare…

Tu nu mai ești demult la țărmul mării…

Scrie-ți bucuriile pe stâncă, ca să rămână, să nu le uiți și să fii recunoscător veșnic pentru toate binecuvântările ce le-ai primit în viața ta… timpul să nu le șteargă, ploaia să nu le strice, vântul să nu le destrame și marea să nu le ajungă… să le ai amintiri plăcute, bine păstrate în peretele inimii tale care saltă cu frenezie și prospețime de gânduri frumoase și curate, pe care să le traduci în bunătate…

Scrie-ți bucuriile pe stâncă și udă-le cu lacrimile recunoștinței tale pentru ca să știe toți că sunt ale tale și nimeni să nu ți le fure… Uimește pe toți cu bunătatea din inima ta și fă-i să-și dorească să caute propria lor stâncă unde să- și scrie propriile bucurii… Inspiră- i pe toți cu bucuriile tale, fă-le contagioase, dă-le și lor, scrieți împreună povești frumoase pe stânci cât mai înalte… Nu uita că bucuria se împarte, se dăruiește cu generozitate boierească și transmite o vibrație caldă, de la o inimă la alta….

Scrie-ți bucuriile pe stâncă pentru ca să le ai întotdeauna ca pildă a binelui, ca să poți depăși orice obstacol, ca să te întărești cu ele atunci când viața te încearcă… Bucuriile sunt cârjele noastre atunci când avem aripi prea scurte pentru înălțimile vieții… sunt vâslele cu care străbatem marea învolburată, sunt mâini întinse din înalt care ne ridică când ne afundăm in nisipuri mișcătoare…

Scrie-ți bucuriile pe stâncă pentru că viața ta luminoasă să fie model copiilor și nepoților tăi, să-i tragă pe toți în sus, să le fie prilej de mândrie bună și far călăuzitor pe mări liniștite… Scrie cu demnitate despre toate care te-au făcut OM și nu uita să fii omenos cu cei ce te-au ajutat să devii bun și demn toată viața ta… bucură-te de tot ce scrii și roagă- te să ai înțelepciunea de a înțelege pentru ce ți-au fost date toate la un moment dat…

Scrie-ți durerile pe nisip și bucuriile pe stâncă, ca să cerni viața ta și să păstrezi doar ceea ce-ți este de folos, ca să crești frumos și demn ca un copac cu rădăcini puternice și vârf spre cer…

“Învață să scrii durerile pe nisip și bucuriile pe stâncă”,

Sfântul Augustin