Zilele trecute, mi-am reamintit de solicitarea doamnei Octavia Amariței din Iași privind metode de a lucra cu copii cu nevoie diverse și, căutând materiale care sperăm să-i fie utile și dânsei, am descoperit un articol mai vechi al prietenei noastre, Jennifer Gonzales, publicat în 2013, în Cult of Pedagogy. Desigur, articolul este interesant pentru orice fel de profesor sau școală și sperăm să vă folosească tuturor.

Până acum cinci ani, nu aveam nici o idee despre ce este Montessori. Când îi auzeam pe oameni că folosesc cuvântul, presupuneam că este ceva pentru copilăria timpurie, un fel de școală care este probabil puțin esoterică și poate puțin privilegiată. Apoi, când cel mai mare copil al meu a atins vârsta de grădiniță, și apoi următorul și următorul, i-am trimis la o grădiniță Montessori. În timpul acelor ani, am devenit familiară cu filozofia* Mariei Montessori , care a făcut pionierat acum mai bine de 100 de ani în Italia, și mi-a plăcut. Încă mă gândeam că este ceva pentru grădiniță. Când a fost timpul să-mi înscriu copiii în școala elementară, s-au dus la școala publică și asta a fost.

* http://amshq.org/Montessori-Education/Introduction-to-Montessori

Pentru unii dintre părinți nu a fost așa simplu.

Acum câțiva ani o mini revoluție educațională a început în Bowling Green, Kentucky. La acel timp, părinții elevilor din clasele primare puteau alege între școlile publice și școlile private creștine. Un mic grup dintre acești părinți au descoperit că vor mai mult. Ei cu toții avuseseră copiii în scriși la grădinițe Montessori și și-ar fi dorit ca ei să continue să beneficieze de acea abordare; ceea ce au vrut ei a fost să înceapă o școală elementară Montessori chiar în orașul lor. Alte astfel de școli existau în alte părți ale țării, dar nu și aici.

Întâi, ei au ținut câteva întâlniri pentru a vedea dacă sunt suficiente familii care ar fi interesate de școală. O dată ce asta a fost stabilit, ei au căutat locații posibile și au stabilit Școala Montessori din Bowling Green într-o școală primară care fusese deja înființată. S-a decis ca aripa specială a școlii elementare (Montessori), care ar fi servit elevii înscriși de la vârsta de șase la doisprezece ani, să fie adăpostită la etajul superior al școlii gazdă.

Singura problemă a fost că nimeni din oraș nu era certificat să predea cu metoda Montessori la clasele elementare. Așa că unul dintre părinți, Benedicte Bossut, care avea un an de experiență ca asistent la o grădiniță Montessori, s-a înscris la un program intensiv de certificare de un an în Cleveland, Ohio. Cu acest curs completat, școala s-a deschis în August 2012, cu 10 elevi înscriși.

Am vizitat școala acum câteva săptămâni pentru a învăța mai multe despre cum este aplicată filozofia Montessori la nivelul claselor elementare. M-am așteptat să găsesc ceva.. ei bine, drăguț. M-am așteptat să fie ceva calm. M-am așteptat la mobilă de lemn, un decor minimal și materiale puse pe podea. M-am așteptat să văd abace pentru studiul matematicii, la fel ca și cele pe care le-am văzut în grădinița copiilor mei. Drăguț. Posibil să lipsească rigoarea academică, m-am gândit în sinea mea, dar frumos.

La ceea ce nu m-am așteptat a fost atitudinea elevilor. Eu erau concentrați. Erau calmi. Ei își preluau lecțiile și lucrau la ele cu seriozitate, în timp ce încă își mențineau simțul umorului. Iar munca lor era pe deplin riguroasă: Ei cercetau despre rechini, făceau multiplicări cu numere mari, scriau scrisori, studiau – în mare detaliu – geografia Australiei, Noii Zeelande și a tuturor insulelor din jur (nici una de care eu să fi auzit). Așa cum am stat, bând o cană de ceai cu aromă de dovleac preparată pentru mine de un elev, am fost copleșită de toate acestea. Pentru că nu m-am gândit cu adevărat că acest fel de învățare este posibil într-o școală. În ultima vreme urmărisem argumente online despre Standardele comune (de bază) și despre Cursa spre vârf și date și responsabilitate și… nici unul dintre acestea nu se simțea ca asta.

Și m-am gândit, oare din tot ce au ei aici, nu am putea avea și noi puțin într-o școală mai tradițională? Să transformi toate școlile noastre cu metoda Montessori ar fi ujimitor și minunat, dar simt că ar fi un vis prea mare. Dar ce s-ar putea face chiar acum? Ar putea fi ceva, orice, pe care un profesor obișnuit dintr-o școală ”normală” l-ar putea face chiar acum pentru a aplica aceste principii cu elevii lui?

Eu cred că putem. Dar voi ajunge la asta într-un moment. Întâi, hai să ne uităm în această școală și să vedem cum lucrează.

Un elev își alege lecția din agenda lui. Fiecare elev are o agendă personalizată cu lecțiile săptămânii.

O zi tipică

Ziua de școală începe la ora 7,20. pe măsură ce sosesc, elevi se duc la agendele lor, mape ținute de ”Dna Benedicte” conținând o hartă cu lecții sugerate pentru săptămâna în curs. Elevii aleg orice lecție la care le-ar plăcea să lucreze mai întâi, găsesc materialele potrivite pentru acele lecții și încep, lucrând pe orice suprafață le este mai confortabilă. Pentru unii, asta înseamnă să stea cu lecția lor la una din cele câteva mese. Pentru alții, asta înseamnă să stea pe o păturică desfăcută pe dușumea.

Patru lecții în desfășurare pe păturile de pe jos. Elevii și profesorii discută cu regularitate despre importanța tratării cu grijă a lecțiilor altora, așa că dacă un elev are nevoie să-și lase lecția pentru un timp, această rămâne pe păturică ne-deranjată până când elevul este gata să se întoarcă la ea.

Puțin după ora 8.00, elevii și profesorul fac puțin Tai chi sau Yoga, iar la ora 8,30 ei se strâng pe covor pentru adunarea de dimineață, unde Ms. Bossut trece în revistă planul zilei iar elevii au oportunitatea să împărtășească povești, gânduri și întrebări.

După adunarea de dimineață de grup, elevii și profesorul intră în cea de a treia perioadă de lucru. Acei elevi care au început lecțiile mai devreme continuă cu acestea; alții încep unele noi.

În jurul orei 11,45, grupul se strânge din nou pentru a da elevilor o altă oportunitate de a împărtăși și prezenta ceea ce au învățat cu restul clasei. Asta este urmată de masa de prânz și de ceva timp petrecut afară, apoi de o altă perioadă de 90 de minute de lucru, care include grupuri de lectură și alte exerciții de citire. La ora 2,30 elevii fac muncile de întreținere a clasei, care sunt făcute prin rotație. Plecare acasă se face între orele 2,45 și 3,00 PM.

Diferența Montessori

În mod clar, structura zilei de școală la Montessori este diferită de ceea ce vei găsi la școlile mai tradiționale. Dar, în afara acestui orar, ce alte caracteristici fundamentale fac școala Montessori unică?

Ritmul individual: Cea mai izbitoare diferență dintre școala tradițională și școala Montessori este aceea că elevii se mișcă în ritmul lor propriu. În loc să participe într-o lectură sau activitate condusă de profesor, unde toți elevii îndeplinesc aceleași sarcini și sunt puși pe o cale unică pentru a îndeplini același obiectiv academic în fiecare zi, aici fiecare elev lucrează la lecții care sunt adaptate în mod precis la nivelul lor curent de abilități.

”Tabla de șah”, unde elevii utilizează lanțuri de bile pentru a învăța înmulțirea. În dimineața vizitei mele, elevul care lucra la această lecție a stat la această însărcinare mai mult de o oră.

Mai mult, ei aleg ce lecție să facă și când. Deși intenția lui Bossut este ca elevii să completeze toate lecțiile sugerate într-o săptămână, elevii le fac în orice ordine le place și pentru cât timp le face plăcere. Dacă un elev este realmente absorbit de o lecție de matematică, de exemplu, el/ea poate petrece chiar și trei ore la acea lecție pentru a stăpâni abilitatea aceea. Iar dacă un elev arată un interes particular la o temă, să spunem Râul Amazon, Bossut va lucra pentru a crea actrivități în agenda lui, în așa fel încât să incorporeze mai multe despre acea temă, în timp ce îndeplinește obiectivele din curriculum.

Grupuri mixte de vârstă: Maria Montessori considera că grupurile mixte de vârstă sunt de un mare beneficiu pentru elevi, că acele modele de rol și colaborare posibile în astfel de amestec poate îmbunătăți nu doar învățarea dar, de asemenea, și dezvoltarea socială și emoțională. Așa că elevii de la șase la doisprezece ani lucrează în același spațiu. Elevii mai în vârstă preiau deseori în mod natural roluri de lideri și ajută la stabilirea tonului mediului de lucru, dar și elevi mai tineri găsesc căi să conducă, fie prin intermediul cunoașterii crescute într-o anumită arie de subiect, un talent special sau setul lor unic de abilități sociale.

Când un elev are probleme în a-și alege o activitate la care să lucreze, profesorul lui îl pune să înceapă cu o lecție despre plante. După acest timp de unu-la-unu, elevul este pe deplin angajat în lecție și continuă să lucreze singur.

Amestecând grupe de vârstă permite de asemenea mai multă diferențiere. Dacă elevii nu sunt separați după vârste, ei pot fi împerecheați mai ușor după pregătire și interese. Când o profesoară Montessori are nevoie ca un elev să demonstreze altuia o anumită abilitate, ea nu este limitată doar la copiii dintr-o anumită grupă de vârstă – ea poate alege cel mai bun elev pentru acea sarcină, indiferent de vârsta lui.

Flexibilitatea: deși școala menține un orar regulat al activităților zilnice, ei de asemenea permit schimbări pentru a se acomoda evenimentelor speciale. Activitățile de lucru de dimineață pot fi utilizate pentru a întâmpina un vizitator sau pentru lecții ”în exterior”, la biblioteca locală, călătorii de studii la oamenii de afaceri locali, sau cumpărături pentru gustările din clase sau mesele din comunitate, care toate sunt planificate și servite chiar de elevi. Acest tip de flexibilitate este perceput de asemenea de cei care fac homeschool, ca un beneficiu uriaș pentru tipul lor de școală – abilitatea de a profita de oportunități pe măsură ce se ivesc, mai curând decât de a ține prea strâns orarul stabilit.

Concentrarea pe copilul întreg (Whole Child): Deși elevii fac muncăp academică în fiecare zi, curriculum-ul Montessori se concentrează pe dezvoltarea întregului copil, emoțională, fizică, socială și academică. “Când oamenii se uită la programul academic, ei se uită în mod specific la elementele academice. Dar Montessori are ca filozofie ideea că academicul este insuficient pentru copilul întreg,” explică Ms. Bossut. “Este independență, este capacitatea de concentrare. Este capacitatea de a împărți spațiul. Este respectul pentru comunitate.”

Filozofia transpare în modul în care sunt tratați copiii. Dacă un copil devine distrat sau are probleme în a se concentra, Bossut nu îi face observație. În schimb, ea încearcă să reaprindă interesul lui, să determine ce îl nedumerește sau să-l ajute să găsească o altă însărcinare care este mai atrăgătoare. Elevilor li se dă de asemenea multă respoinsabilitate în menținerea clasei, planificarea meselor și gustărilor și în rezolvarea problemelor pe măsură ce ele apar. Toate acestea nu sunt văzute ca și distracții de la curriculum, dar părți la fel de importante ca și cea a curriculum-ului.

Ce putem extrage de aici

Ce pot face profesorii din școlile tradiționale pentru a incorpora, dacă este posibil, ceva din filozofia Montessori în propriile lor clase? Deși unii ar putea argumenta că această abordare este de tipul totul sau nimic, și cu siguranță doar mediul unei clase Montessori este optim pentru învățarea elevului, cred că există trei mici pași pe care îi putem face.

Primul pas ar putea fi crearea de centre pe care elevii le pot utiliza singuri cu puțin sau fără ajutor pentru a-și dezvolta abilități sau a-și explora interesele. Asta sună ca un proiect mare, dar este posibil să începi simplu și în mic. Materialele legate de un anumit capitol curent pe care îl studiați pot fi aduse și puse la îndemâna elevilor. Sau chiar unele care nu sunt legate – descoperiți de ce anume sunt interesați elevii voștri și orientați-i spre materiale care îi vor ajuta să-și exploreze aceste interese. În mediile școlilor tradiționale, noi suntem obișnuiți să spargem și despărțim ariile de conținut, dar dacă elevul a îndeplinit deja obiectivele pe care noi le-am stabilit pentru o arie de conținut, de ce să nu-l lași să exploreze un subiect complet diferit?

Într-un mediu Montessori, unde curriculum-ul subliniază respectul pentru învățarea, concentrarea și spațiul tuturor, elevilor li se acordă spațiu pentru a-și iniția propriile proiecte.

Alt lucru pe care îl puteți lua în considerare ar fi stabilirea de obiective săptămânale, mai curând decât să încercați să stabiliți sarcini zilnice ale clasei zi-de-zi. Trei sau patru obiective ar putea fi la fel pentru toți elevii, dar alte obiective pot fi stabilite – sau sugerate – pentru fiecare, individual. Aveți prea mulți elevi pentru a putea coordona asta? Ajută elevii să învețe să-și stabilească propriile obiective. Din nou, gândește-te să permiți elevilor să exploreze arii care nu sunt strict legate de aria ta de conținut (sau, în clasele elementare, de aria de conținut desemnată pentru acea perioadă).

Cheia pentru a lucra la ambele schimbări de mai sus este să acorzi timp pentru discuții, modelare, practică și feedback despre cum să creezi un mediu care favorizează învățarea independentă. Asta nu va apărea imediat, așa că va cere răbdare, dar putem încerca să vedem aceste discuții și lecții ca parte a dezvoltării întregului caracter al elevilor noștri, mai curând decât ca pe o diversiune de la obiectivele academice. Iar conținutul le va ”intra în minte” mai eficient după ce acest gen de mediu a fost stabilit: Orice pas făcut în direcția dezvoltării capacității elevilor de a învăța singuri îi va conduce până la urmă spre a învăța mai mult, nu mai puțin.

În fine, am putea începe să abordăm comportamentele greșite ale elevilor diferit. În loc să tratăm comportamentul de rezistență a elevului la însărcinare ca dispreț sau lipsă de respect, îl putem trata ca simptom. În interviul meu cu Benedicte Bossut, ea mi-a spus că ea pur și simplu nu are probleme de disciplină. Elevilor care sunt frustrați din cauza muncii lor li se oferă altă activitate sau sunt sfătuiți să ia o scurtă pauză. Dacă elevul are probleme în a-și îndeplini însărcinarea, Bossut interpretează asta ca un semn că ea are nevoie să lucreze mai mult pentru a aprinde interesul lui pentru lecție.

După vizitarea școlii, am devenit un mare fan al metodei Montessori. Probabil că nu suntem gata să convertim fiecare școală la această metodă, dar merită să luăm în considerare asta. A depășit cu certitudine orice altă abordare de predare de aici. Și în modul în care merg lucrurile în ultima vreme, ar putea să fie timpul potrivit pentru o cu totul nouă cale de a face lucrurile. Chiar dacă acea ”nouă” cale este de fapt una oarecum clasică.

Pentru a afla mai mmulte despre Școala Montessori din Bowling Green, vizitați site-ul lor.

Sursa: https://www.cultofpedagogy.com/montessori/

Mulțumiri pentru acest articol lui Jennifer, iar pentru fotografii, Cult of Pedagogy și Pinterest!