Vara e timpul ideal să împărtășim idei, modele și reflecții

Așa cum spuneam în articolul trecut dar și cu alte ocazii, am fi încântați să primim de la cât mai mulți dintre voi idei, modele care au funcționat în clasele voastre, pentru a le da ocazia și altor colegi să le încerce. De asemenea, ne-ar face mare plăcere să împărtășiți cu noi și colegii voștri reflecțiile voastre pe marginea a ce a funcționat (sau nu) în clasa voastră în anul care a trecut – ca metodă de lucru, de evaluare, de comunicare cu elevii sau management al clasei.

Sperăm să primim și de la voi materiale pe care să le publicăm în acest site (nu vă faceți probleme de genul ”nu am talent la scris”, le putem da noi o formă cât mai cursivă și atractivă pentru Dvs, dacă sunteți de acord, firește).

Până atunci, vom căuta dintre resursele cu care deja ați făcut cunoștință, articole interesante și, sperăm, surse de inspirație pentru fiecare dintre voi.

Cum am primit recent un articol de la A.J.Juliani, vom începe cu acesta și cu un discurs foarte interesant susținut la TED de Jayne Blakemore – o cercetătoare în domeniul neuro-științelor, despre modul ”misterios” în care funcționează creierul adolescenților. Enjoy!

Iată link-ul la discursul lui Jayne Blakemore de la TED (are traducere în limba română) și, mai jos, articolul lui Juliani.

Le mulțumim amândurora pentru lucrurile interesante pe care ni le împărtășesc.

https://www.ted.com/talks/sarah_jayne_blakemore_the_mysterious_workings_of_the_adolescent_brain#t-837089Lucrările misterioase ale creierului adolescenților.

Recompense-1

De ce etichetele, petrecerile cu pizza și tichetele nu au funcționat în clasa mea

De A.J.Juliani

A fost spre mijlocul primului meu an de predare (la clasa a 8-a) când m-a izbit: Clasa mea a intrat în vrie (rotire fără control, aeronautică, n.n.) și totul din pricina mea.

Eram un înflăcărat profesor în anul întâi, cu un minunat mentor care preda Artele limbajului împreună cu mine în aceeași echipă de școală. Elevii mei fuseseră ocupați scriind lucrări, făcând proiectele grozave cu care venisem noi și citind în cercurile de literatură. Am fost de asemenea norocos să am o mulțime de tehnologie modernă în clasa mea atât de devreme în carieră. A fost cu adevărat un bun punct de pornire pentru a începe predarea, iar eu încurcasem totul.

Vedeți voi, când elevii mei au început să-și aducă temele de acasă târziu (sau deloc) spre sfârșitul primului trimestru, și când discuțiile noastre din clasă în jurul unei nuvele mai degrabă plicticoase au luat o spirală descendentă spre ”zona de tăcere” (eram bun la așteptat, dar nu atât de bun!) – am încercat să rezolv problema.

În loc să-mi întreb colegii ce aș putea face, am crezut că am remediul perfect pentru a regla situația (în realitate a fost cea mai mare greșeală a mea).

M-am dus la magazinul local pentru profesori (Becker’s) și am cumpărat o bobină întreagă de tichete. Da, tichete ca acestea:

Recompense-6

M-am întors la școală săptămâna următoare și le-am spus elevilor mei totul despre noul program de ”recompense” din clasa noastră. Era mult prea complicat și includea ”rularea” tichetelor care puteau fi utilizate ca punte de extra-credit pentru sfârșitul semestrului când se puneau notele… Știu, un pic ridicol.

Cu toate acestea, la început a funcționat.

Elevii au fost mai atenți în timpul discuțiilor din clasă, oferind păreri și încercând să vorbească cât mai mult posibil. Predarea temelor de acasă s-a reîntors la stadiul de mai frecvent iar copiii erau încântați să vină la clasă având șansa să câștige niște tichete suplimentare!

Recompense-4În timpul celui de al doilea trimestru, lucrurile au început să se clarifice. Le-am dat o nouă însărcinare despre o carte de non-ficțiune pe care o citeam.

Prima întrebare din partea elevilor mei a fost, ”Există o cale de a primi tichete în plus dacă citim cartea mai repede?”

A doua întrebare a fost, “Mr. J, când putem să luăm tichete pentru această activitate?

Și așa mai departe pentru următoarele zece minute… totul despre tichete.

Apoi la sfârșitul celui de al doilea trimestru, lucrurile au început să fie cu adevărat interesante (sau să scape de sub control, depinde de perspectiva ta).

Copiii făceau unul cu altul târg cu tichetele. Sunt sigur că am văzut, când mergeam pe coridor, o ”afacere cu tichete” unde tichetele au fost schimbate pe bani.

Era ”liber pentru toată lumea”. Încurcasem lucrurile rău de tot.

Recompense-3

Dar, am continuat să sap o groapă și mai mare.

La începutul trimestrului al treilea le-am spus că tichetele nu vor mai fi folosite pentru note. Dar că ele vor putea fi folosite pentru activitățile cu întreaga clasă, cum sunt petrecerile cu pizza.

Majoritatea elevilor mei se plângeau, dar am rămas ”în spatele tunurilor mele” și am mers mai departe cu noul program din clasa lui Mr. J – ”tichete pentru pizza”.

Am stabilit un număr arbitrar de 100 de tichete.

Acum, în fiecare oră elevii întrebau de ce nu iau un tichet pentru că participă, sau pentru că înmânează o temă mai devreme sau pentru că fac ceva peste sau dincolo de...

Am cedat presiunii și am început să le înmânez mai des, gândindu-mă că sunt doar pentru pizza și nu pentru note.

Când în fine am ajuns să avem o petrecere cu pizza (doar trei săptămâni mai târziu) eram epuizat. Le-am spus elevilor mei că vom face o întrerupere cu tichetele.

În consecință, ei s-au revoltat.

Temele de acasă au început din nou să vină târziu, discuțiile în clasă s-au îndreptat din nou spre acei lungi timpi de așteptare și chiar am primit niște e-mail-uri de la câțiva părinți care întrebau de ce am oprit tichetele deoarece fiul/ fiica lor era realmente motivat/ ă și acum nu mai are la ce să se aștepte (ouch!).

Am realizat (în cel mai extrem mod), că tichetele, petrecerile cu pizza și alte recompense nu funcționează în clasa mea. Era o situație jenantă și umilitoare. Și una pe care mi-o creasem complet singur.

Recompense-2

Dacă tichetele nu merg, atunci ce merge?

Ceea ce fac recompensele și pedepsele este să inducă ascultarea, conformitatea, și asta fac într-adevăr foarte bine. Dacă obiectivul tău este să aduci oamenii la ascultarea unui ordin, să apară la timp și să facă ce li se spune, atunci mituirea și amenințarea lor poate fi o strategie practică. Dar dacă obiectivul este să obții o calitate pe termen lung la locul de muncă, să ajuți elevii să devină gânditori grijulii și învățăceii auto-direcționați, sau să susții copiii în dezvoltarea unor valori bune, atunci recompensele, ca și pedepsele sunt absolut inutile. De fapt, așa cum începem să vedem, sunt mai rău decât inutile – de fapt ele sunt contraproductive.” – Alfie Kohn, Pedepsiți prin recompense: Problema cu steluțele de aur, planurile de stimulare, proslăvirea A-urilor (notelor maxime) și alte mite*

(Alfie Kohn, Punished by Rewards: The Trouble with Gold Stars, Incentive Plans, A’s, Praise, and Other Bribes)

* https://www.goodreads.com/work/quotes/776112-punished-by-rewards-the-trouble-with-gold-stars-incentive-plans-a-s

Am arătat în direcția muncii lui Alfie Kohn când am spus unui coleg despre dezastrul meu cu tichetele. Cinstit, ei nu ne-au învățat nici unul din aceste lucruri (ce îi motivează pe cei care învață) în facultate, iar predarea este o meserie de încercare prin foc.

Recompense-5

Când reflectez înapoi la primul meu an de predare, această lecție a fost pe departe cea mai importantă pe care am învățat-o, iar lecturile ulterioare pe care le-am făcut despre motivație și angajament m-au ajutat să fac lucrurile într-un mod diferit în clasa mea decât aș fi căvut vreodată dacă nu aș fi avut dezastrul cu tichetele.

În cartea lui Jonathan C. Erwin’s book, The Classroom of Choice** (Clasa alegerii), el debutează discutând miturile din jurul recompenselor în educație, și ce spun de fapt cercetările:

De fapt, contrar înțelepciunii convenționale, recompensele nu sunt mai eficiente în motivarea elevilor decât amenințările și pedepsele. În cartea sa, Punished by Rewards, Alfie Kohn (1993) examinează cercetarea stimulărilor exterioare și concluzionează că abordarea ”fă asta și vei obține aia” pentru a motiva, eșuează. Citând sute de studii, Kohn discută motivele pentru care stimulentele cum sunt etichetele, petrecerile cu pizza, timpul liber, excursiile la butoiașul cu jucării și chiar A-urile (notele maxime) nu funcționează. Cel mai important motiv pentru profesori ar putea fi că ”recompensele schimbă modul în care oamenii simt despre ceea ce fac” (p. 68).

** http://www.ascd.org/publications/books/104020/chapters/Laying-the-Foundation-for-a-Classroom-of-Choice.aspx

De aceea, ceea ce facem când oferim o recompensă pentru învățare sau urmarea regulilor clasei, fie că realizăm sau nu, este ”să omorâm interesul în chiar ceea ce îi mituim să facă” (p. 72). Jensen repetă îngrijorarea lui Kohn privind recompensele, avertizând că ”elevii vor vrea (recompense) de fiecare dată când este cerut comportamentul; ei vor dori o recompensă crescută ca valoare… (și asta) utilizarea recompenselor de fapt dăunează motivației intrinseci” (1998, pp. 66–67).

Când am săpat în mulțimea de studii la care Kohn se referă în cartea sa***, o temă a continuat să răsară la suprafață:

Toate recompensele au același efect. Ele diluează bucuria pură care vine din succesul însăși.

*** http://www.alfiekohn.org/punished-rewards/

Erwin indică munca lui Eric Jensen din cartea sa, Predând cu creierul în minte (Teaching with the Brain in Mind), care repetă îngrijorările lui Kohn privind recompensele, avertizând căelevii vor dori recompense de fiecare dată și din ce în ce mai valoroase… și că utilizarea recompenselor de fapt dăunează motivației intrinseci

Există o simplă schimbare pe care am făcut-o ca profesor (și o schimbare pe care mulți profesori au făcut=o în jurul lumii), care furnizează mai multe oportunități pentru motivația, angajamentul și împuternicirea elevilor decât orice altceva am văzut.

Recompense-8

Am început să le dau elevilor mei alegeri în învățare.

Alegerea, s-a dovedit, este o cale incredibil de ușoară pentru a-i face pe copii încântați de învățare. De ce? Ei bine, atunci când elevii au alegeri, atenția lor nu mai vine din necesitate (trebuie să faci asta, pentru a obține….) ci din interes (din propriul interes, n.n.)

Alegerea alimentează angajamentul și motivația. Ea le alimentează învățarea.

Tot așa cum încă o face pentru noi toți, ca adulți. Noi izbutim când trebuie să învățăm despre ceva de care suntem interesați și despre care suntem curioși și tindem să trecem repede peste, atunci când suntem forțați să învățăm ceva nou de care nu suntem în mod special interesați în acel moment.

Pentru mine, proiectul cel mai grozav (care a fost total opus față de dezastrul meu cu tichetele), a fost atunci când am făcut un Proiect Ora de Geniu (Genius Hour) cu elevii mei.

Sursa: http://ajjuliani.com/stickers-pizza-parties-tickets-didnt-work-classroom/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s