Jonglatul cu obiecte este o activitate de învățare? Ei bine, da!

Căutând prin resursele noastre, ca să vă dăm idei de activități pentru vacanță, am re-descoperit niște idei interesante și o amintire plăcută, rechemată de unul din documente.

Își mai aduce cineva aminte de proiectul ”Mașina cu jucării” al Organizației Satele Copiilor?

Juggling-3Noi da 🙂 Am participat acum câțiva ani la una din activitățile organizate de partenerii noștri de pe atunci de la această organizație în cadrul acestui proiect, destinat în principal să-i apropie pe copiii din centrele sociale de alți copii proveniți din familiile normale, prin intermediul jocurilor în comun. Un grup de copii din Satul Copiilor din București au venit în Parcul Cișmigiu, însoțiți de doi animatori ai organizației și de Mașina cu jucării, pentru a se juca cu alți copii, invitați de la școli și organizații din București.

Juggling-4

Animatorii i-au învățat pe toți cum să-și facă singuri niște jucării simple – mingi din baloane colorate, umplute cu nisip și le-au arătat o sumedenie de jocuri în care se pot utiliza aceste mingi improvizate. Iar copiii s-au jucat cu bucurie câteva ore împreună. Unul din aceste jocuri, care i-a încântat pe toți copiii participanți, cred că erau vreo 40 de copii prezenți, a fost jongleria cu două sau mai multe mingi.

Pe noi, adulții, ne-a încântat ideea de a-i învăța pe copii să-și facă singuri jucării și să-și folosească imaginația pentru a juca jocuri simple, dar amuzante, care creează relații frumoase între copii. Pe atunci nu știam că jongleria este și o foarte bună activitate de învățare – lucru pe care l-am aflat mai târziu de la specialiștii dintr-un alt proiect de educație non-formală, finanțat prin Fondul ONG.

Juggling-5

Iată ce am aflat de la Cosmin Cătană de la Curba de cultură despre jonglerie, ca activitate de învățare:

Jongleria, sau Artele fluide (așa cum sunt definite de Dicționarul Webster), este abilitatea unei persoane de a produce forme și modele controlând unul sau mai multe obiecte, deseori în aer. Este o artă detașată din artele circului și ritualurile antice, creând imagini cu obiecte în mișcare. Este o artă a echilibrului, care provoacă atât gravitația dar și încântarea celui care o practică și a privitorilor.

Jucându-te cu greutățile, tu trebuie să ghicești locația din spațiu unde va cădea/ ajunge obiectul, să identifici cu precizie forța pe care să o aplici și în ce direcție să faci asta. La sfârșit, nu vei ști să dai răspunsuri la întrebări tehnice, dar o vei face din reflex, ca o abilitate.

Jonglatul nu a apărut astăzi, el este prezent în China, Egipt, America de Nord, Micronezia și Mesopotamia de mai bine de 4.000 de ani. La curtea antică din China, doamnele obișnuiau să se relaxeze jonglând cu Diablo*, în timp ce în America de Nord Devil Stick (precursorul Stick Flowers)** a fost utilizat în ritualurile șamanice, iar în Noua Zeelandă a fost utilizat în teatrul-dans și în antrenamentele de luptă. Astăzi, și mulțumită publicului său, arta jongleriei poate fi inclusă în evenimentele de animație stradală dar, datorită puternicelor influențe asupra procesului de dezvoltare a individului, poate fi folosită și ca metodă de învățare non-formală.

* https://www.youtube.com/watch?v=fSshRa0unPY – Demonstrația campionului mondial la Diablo

** https://www.youtube.com/watch?v=oOA_xzfsd0M

Juggling-2

Care este conexiunea dintre jonglat și învățarea non-formală?

Un stereotip de percepție despre jonglat este că e ceva frivol, în sensul că oamenii se joacă cu niște obiecte doar ca să se amuze. Pe lângă aspectul educațional al jocului, oricine poate învăța ceva din jonglat. Deoarece, el stimulează (cel puțin) următoarele tipuri de abilități:

  • Psihomotorii – cere o bună coordonare a corpului în special a relației mână – ochi, care în timp te ajută să îți aprofundezi cunoașterea propriului corp și să-ți descoperi și depășești limitările;

  • Cognitive – pentru a reuși, practicanții jonglatului trebuie întâi să înțeleagă mișcarea și să o descompună pentru a înțelege cum să o folosească mai bine ca și pentru a-și putea imagina noi modele (mișcări combinate);

  • Afective – prin stabilirea și depășirea de obiective și prin lucrul împreună cu alți practicanți, inclusiv prin inducerea unor emoții pozitive;

În plus, datorită folosirii întregului corp, indiferent dacă ești dreptaci sau stângaci, va trebui să-ți utilizezi ambele mâini și ambele părți ale creierului. Se pare că există chiar profesori care leagă jonglatul de obținerea unor rezultate academice mai bune.

Există o mare varietate de unelte în jonglat, printre care se numără, Poi***, Diablo, Flower Stick și Sferele-contact****

*** https://www.youtube.com/watch?v=4I_17ASJBB8

**** https://www.youtube.com/watch?v=0rqeR-iLKYA /

https://www.youtube.com/watch?v=Z-hog0lv7KM

Juggling-1

De ce să jonglezi?

Pentru că:

1. Este o evadare din rutină – în timpul perioadelor aglomerate de studiu ale copiilor sau elevilor voștri sau în timpul perioadelor supra-aglomerate de muncă la birou (când din cauza stresului, se produce o constricție a vaselor capilare, care privează unele zone ale corpului de aportul de oxigen și nutrienți), exercițiile fizice pe care le implică jonglatul pun sângele în mișcare și aduc mai mult oxigen în aceste zone, îmbunătățind performanțele generale ale organismului și starea de sănătate.

2. Este un model de învățare pas-cu-pas – Să înveți să jonglezi implică un număr de provocări. Fie că ții un obiect în echilibru fie că îl treci unei alte persoane, trebuie să treci printr-o serie de pași pentru a obține rezultatul pe care îl dorești. În jonglat nu poți evita pașii de bază. Apoi poți aplica acest model de învățare în alte contexte de învățare;

3. Dezvoltă abilități educaționale – Pentru a învăța cum să jonglezi trebuie să fii atent, să observi detaliile, să-ți panifici o strategie, să faci pași mici în învățare, să te concentrezi pe sarcină și să înveți din greșelile pe care le faci. Procesul de învățare al jonglatului dezvoltă răbdarea, perseverența și auto-disciplina;

4. Conectează cele două emisfere cerebrale – Jonglatul stimulează partea dreaptă a creierului, responsabilă de creativitate, muzică, conștientizarea spațială, emoții, culoare și o conectează cu emisfera stângă, responsabilă de gândirea logică, sarcini, gândirea matematică prin conectarea formelor, modelelor de mișcare și ritmul obiectivelor de învățare în derularea fazelor jonglatului;

5. Întărește natura deschisă a procesului de învățare – Ca și orice materie sau curs în liceu sau facultate, jonglatul îți oferă oportunități nelimitate de explorare și auto-dezvoltare.

6. Crește stima de sine și încrederea în sine – Stima de sine și auto-încrederea pot crește semnificativ fără nevoia de jocuri competitive, de aceea jonglatul poate motiva copiii și oamenii în a practica jonglatul și a persevera în a-și demonstra abilitățile în fața altora;

7. Îmbunătățește abilitățile inter-personale – Cu ajutorul jonglatului, învățarea în grupurile de colegi de întâmplă de la sine, fiecare participant explicând cum a izbutit să execute o nouă mișcare, încurajându-i pe alții să reușească și apreciindu-și unii altora succesul în grup.

8. Este o terapie pentru dificultățile de învățare – Jonglatul poate avea și o valoare terapeutică pentru copii (chiar și adulți) cu deficit de atenție și/ sau hiperactivitate. Schimbând structura de învățare și de grup poate avea influențe pozitive asupra copiilor. Unii părinți argumentează că performanțele copiilor lor la școală s-au îmbunătățit semnificativ de când practică jonglatul.

9. Îmbunătățește comportamentul – Jonglatul poate oferi o supapă pentru aceia care au obiceiul să-și dezlănțuie energia și să-și impună identitatea, acasă sau în grup. Multe școli din SUA care au inclus cursuri de jonglerie în program, au raportat îmbunătățiri semnificative ale dinamicii claselor, incluzându-le pe cele mai dificile.

10. Pentru că este amuzant!

Așa că, îndemnați-vă copiii să se joace de-a jongleria și învățați și voi alături de ei. Va fi o vară distractivă și benefică pentru toți.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.