În continuarea articolului de ieri despre materialul publicat în 1992 de Grupul Consultativ privind Îngrijirea timpurie și Dezvoltarea Copilului din SUA despre nevoia programelor de educație a părinților.

Uneltele de bază pentru dezvoltarea copilului – un drept al părinților

Cunoștințele despre dezvoltarea copilului. Părinții au nevoie de cunoștințe despre felul în care se dezvoltă copilul. Modelele normative și stagiile copilului, în dezvoltarea fizică, socială și de limbaj, ca și nevoile nutriționale și de sănătate în aceste stagii ar trebui să fie parte a bazei de cunoștințe pentru maternitate / paternitate. Cunoașterea nevoilor emoționale și comportamentelor tipice din copilăria timpurie pot preveni răspunsuri parentale nepotrivite pentru emoțiile și comportamentele lor. Înțelegerea modelelor și proceselor dezvoltării cognitive timpurii ar putea ajuta părinții să dezvolte așteptări mult mai realiste privind stagiile de dezvoltare și abilitățile cerute aprioric pentru dezvoltarea competențelor mai mature.

Abilitățile de observare și un parenting mai eficient. O nevoie de bază a părinților, indiferent de statutul social și nivelul de educație, este să învețe cum să observe un copil mic. Observarea informală a copilului poate ajuta pe cineva să înțeleagă nivelul de dezvoltare a copilului în relație cu ce ar trebui un copil să învețe și să realizeze. În esență, părinții au nevoie de informații și abilități de observare care să-i ajute să descopere potrivirea dintre abilitățile sau pregătirea copilului și unele căi sau mijloace de a-l ajuta pe copil să atingă un anumit obiectiv de dezvoltare. O asemenea conștientizare poate ajuta părintele să stăpânească mai bine frustrarea zilnică a copilului.

Strategii alternative pentru prevenirea problemelor și disciplină.

Părinții au nevoie de discernământ pentru a dirija comportamentele copilului. Cunoașterea și abilitățile privind metodele alternative de disciplină și evitare a problemelor sunt unelte de bază ale creșterii copilului. Știind cum să implementezi o varietate de recompense pozitive (non-materiale, n.n.) părintele poate ajuta copilul să se bucure pe deplin atât de explorarea cât și de eforturile cerute pentru stăpânirea unor noi abilități.

Cum să utilizezi experiențele de învățare acasă.

O altă unealtă de bază consistă în cunoașterea modului în care poți profita de cadrul, rutine / obiceiurile și activitățile de acasă pentru a crea oportunități de învățare și rezolvare de probleme. Părinții copiilor mici au nevoie să știe moduri de a transforma obiectele casnice în materiale de învățare pentru a ajuta copiii să exploreze.

Părinții au nevoie de unelte de limbaj.

Cum răspunde un părinte gânguririlor neinteligibile și primelor vorbelor stâlcite sau cum simplifică explicațiile pentru a da un sens lumii în fața unui copil preșcolar? Cum se asigură un părinte că vorbele nu sunt utilizate în principal doar pentru a da ordine sau a-și exprima iritarea? Părintele care a învățat să denumească lucrurile pe care le remarcă copilul, acțiunile pe care le face copilul și sentimentele pe care le exprimă copilul are o unealtă puternică pentru a dezvolta abilitățile de limbaj ale copilului.

Părinții au nevoie de suport.

Cel mai mult dintre toate, părinții au nevoie să înțeleagă impactul uriaș pe care ei îl au asupra vieții copilului. Prin atenția lor, plăcerea exprimată, ascultare și interes, sensul de sine în creștere al copilul este hrănit la fel cum corpul lui este hrănit prin mâncare.

Pe lângă acestea, oportunitatea pentru părinți de a găsi plăcere și interes în relația lor cu propriul copil sau cu alții ar trebui înțeleasă și clarificată.

HEAD START (un start înțelept) – Un model promițător pentru implicarea părinților în educația copiilor lor.

Programul Head Start, un program guvernamental lansat în SUA în 1965 este un program comprehensiv pentru educația timpurie a copilului, care și-a propus să implice părinții în educația copiilor lor. Țintind copiii de patru ani și familiile lor, programul a fost inițial conceput ca un program compensatoriu (pentru familiile cu o condiție socială și educație precară, n.n.) care ar fi oferit experiențe de îmbogățire a educației și ar fi permis copiilor să concureze cu colegii lor din clasa de mijloc de la grădiniță și din școala elementară. De la bun început, head Start s-a dovedit a fi unul dintre cele mai de succes programe ale inițiativei ”Războiul cu sărăcia”, și este bazat pe două principii:

– primul, copiii beneficiază de programe interdisciplinare pentru a le încuraja dezvoltarea și a le remedia problemele, și

– al doilea, întreaga familie și comunitate trebuie să se implice în dezvoltarea învățării copilului.

Iată mai jos diferitele roluri pe care părinții le pot juca în programul Head Start și beneficiile părintelui și copilului.

Cele patru roluri ale părinților

1. Participanți la decizie în cadrul programului – prin Comitetul Centrului local, în Comitetul de politici la nivel de stat/regiune, în cadrul asociațiilor regionale și locale partenere – Părinții trebuie să arate copiilor un stil de viață care este responsabil și angajat; Copiii au nevoie să-și vadă părinții preocupați de lumea în care trăiesc.

2. Voluntari – participând la activități în cadrul programului și în clase, prin vizite în clase, întâlniri ale părinților, angajarea în munci voluntare – Părinții trebuie să fie activ implicați în lumea Head Start; Copiii se pot mândri cu activitatea părinților lor în cadrul programului.

3. Planificatori / organizatori – Planificarea și organizarea de workshop-uri, proiecte și evenimente pentru: activități ale comunității, dezvoltarea de cariere în domeniul sănătății și securității sau activități de educație și formare – Părinții trebuie să fie activi în învățarea și descoperirea de noi idei pentru a-și îmbunătăți viață, școlile copiilor lor și comunitatea în care trăiesc; de asemenea, părinții trebuie să recunoască realizările propriilor copii în cadrul programului Head Start și să susțină și mai mult creșterea.

4. Parteneri – Legând centrul programului de casă, prin vizite ale profesorilor, asistenților familiali sau surorilor medicale etc. acasă; prin newsletters, pliante, informații și materiale de la centru care să fie folosite acasă – Copiii își pot vedea părinții învățând la fel ca ei, în timp ce fac ceva pentru a-ăi îmbunătăți viață; Copiii pot vedea că întreaga lor familie este implicată și interesată în activitățile, experiențele Head Start și ale prietenilor programului.

Educația părinților. Programe și Strategii în cadrul Head Start

Programele concepute să promoveze implicarea părinților, educația și suportul acestora pot fi examinate în corelație cu tipul, formatul și scopul și obiectivele lor. Gradul de implicare al părinților în cadrul programului, localizarea acestuia (acasă, în comunitate, la școală) și perspectiva teoretică generală a acestuia sunt de asemenea dimensiuni pentru descrierea relațiilor formale între părinți și ceilalți furnizori de îngrijire și educație. În cele ce urmează, ele vor fi prezentate, la un loc cu aria de conținut pe care o adresează cel mai frecvent.

Programele generale de educație. Furnizarea de informație în creșterea copilului și sfaturile pe o largă arie de teme caracterizează aceste programe generale de educație a părinților. Dezvoltarea copilului, comportamentul, învățarea și linii directoare sunt deseori prezentate în timpul întâlnirilor de grup. Materialele media, cum sunt cărți, reviste, ziare, filme și emisiuni de televiziune pot fi plasate în această categorie, din moment ce obiectivul lor este să furnizeze părinților informație și sfaturi. Presupunerea este că, un părinte informat poate să răspundă cu mai multă abilitate decât poate răspunde un părinte neinformat la o serie de activități și reponsabilități în creșterea copilului.

În timp ce conținutul specific al programelor generale de educație a părinților variază mult, cultivarea bunăstării fizice a copilului și dezvoltarea normală sunt temele predominante. În instituțiile de servicii sociale, relațiile de familie în interiorul și în afara căminului familial sunt de obicei subliniate, împreună cu reponsabilitățile de rol, diferențele culturale în modelele de creștere a copilului și utilizarea adecvată a serviciilor comunitare. De departe, sursele predominante de informații și sfaturi pentru programele generale de educație a părinților vin din partea autorităților care se ocupă cu sănătatea mentală. Programele orientate pe sănătatea mentală și învățare includ frecvent o concentrare a atenției asupra comportamentelor copilului, familiei și a celor din școală, ca și pe identificarea timpurie a problemelor și tehnicilor de a dirija nevoile copiilor. Bornele de dezvoltare normală și secvențele de creștere sunt prezentate deseori. Exerciții detaliate pot fi descrise pentru a îmbunătăți abilitățile părinților de a ghida comportamentul și învățarea. Astfel de programe s-au concentrat pe comunicare, inteligență, valori, rezolvarea de probleme, controlul comportamentului și interacțiunea părinte-copil.

Educația generală a părinților este, de aceea, caracterizată de efortul de a sfătui, învăța și informa părinții și alți îngrijitori primari ai copiilor. Populația deservită de aceste programe poate varia considerabil – părinții elevilor din clasele de liceu, mamele grupurilor speciale de adolescenți, părinții cu risc social crescut, grupuri de părinți ai copiilor cu diferite dizabilități, grupurile de părinți cu nou-născuți, participanții la proiecte comunitare.

Formarea părinților (training): Câteodată copilul sau părintele are nevoie să obțină o informație detaliată și experiențe și abilități clar definite. Poate fi vorba de un copil care trebuie să fie stăpânit fizic într-un anume fel, când o familie vrea să știe exact cum poate învăța un anumit set de abilități sau o mamă care va beneficia din faptul că vede modelate anumite interacțiuni de limbaj și sociale care îl vor ajuta pe copilul ei să se dezvolte normal. În mod tipic, programele de training ale părinților sunt mai țintite și mai formale decât cele de educație generală a părinților. Programele de training conțin o serie de obiective de instruire și sunt de obicei conduse de profesioniști antrenați. În fiecare caz, conținutul curriculum-ului este în mod distinct diferit față de cele de educație generală.

Programele de educație specială – s-au concentrat recent în construirea abilităților părinților de a se descurca cu copilul lor cu dizabilități în primul lui an de viață. Astfel de intervenții timpurii se consideră că previn sau reduc gradul dificultăților care pot fi întâmpinate mai târziu, care pot fi un efect cumulativ al unor probleme medicale timpurii, întârzierilor de dezvoltare, deficiențelor fizice și unor medii non-stimulative. În acest tip de programe, părinții sunt învățați cum să țină și să-și hrănească copilul, cum să creeze activități de învățare și cum să lucreze cu profesioniștii. Programele de training sunt critice pentru prevenirea problemelor rezultate din factorii de risc identificați că afectează dezvoltarea în primii ani. Acești factori includ nașterea prematură, boala, malnutriția, eșecurile parentale, relele tratamente și mediile stresante de acasă.

Participarea părinților și calitatea de observatori. Părinții și-au asumat responsabilități în multe activități zilnice din cadrul programelor de dezvoltare timpurie a copilului. De exemplu, ei pot participa ca profesori-asistenți sau voluntari, sau ei pot observa programul în mod direct sau prin întâlniri sau newsletters. Caracteristica distinctivă a acestui fel de implicare formală sau informală este aceea că familiile sunt participanți și observatori direcți în cadrul programelor. Ei contribuie într-un fel la experiențele școlare ale copiilor și văd direct activitățile, mediile în care se desfășoară și relațiile copiilor. Din această implicare, părinții devin deseori familiarizați cu profesorii, obiectivele de învățare, activitățile și politicile.

Participarea părinților în calitate de creatori și consultanți pentru politicile programului. Consiliile de părinți sunt un exemplu de cum pot participa părinții la conceperea și implementarea programelor de dezvoltare timpurie a copiilor. În unele programe, părinții sunt implicați în alegerea personalului, managementul financiar, evaluare și designul curriculum-ului. Rolul părinților în calitatea de creatori de politici este considerat de mulți că este cel mai înalt nivel de relație școală-părinte. Membrii familiei care furnizează formal sfaturi sau influențează administrarea programului prin intermediul comitetelor se înscriu în această categorie. Educând părinții în ce privește rolurile lor ca și consultanți și creatori de politici este un obiectiv mai larg decât acela de a-i educa în ce privește informațiile generale sau abilități specifice. Părinții învață să trateze școlile ca sisteme și abordarea prin programe, în termenii de ce se dorește să se obțină de-a lungul mai multor ani de educație. Astfel de viziuni aunt destul de importante dacă școlile trebui să răspundă nevoilor reale ale copiilor și familiilor care îi cresc într-un anume timp și lor, cu un set de norme culturale și priorități.

Părinții ca legături casă-școală. Poate că cea mai tradițională viziune a relației familie-școală este aceea în care părintele funcționează ca o legătură între copil și program. Ei interpretează și, în unele cazuri ajută la menținerea obiectivelor și activităților pe care copilul le-a experimentat. Ei furnizează legătura de comunicare între casă și școală, profesor și copil, societate și familie. Pe măsură ce îndeplinesc acest rol, părinții devin mai informați și experimentați în a construi relații de care copilul beneficiază în mod direct. Ei învață să examineze nevoile și prioritățile fiecăruia și să determine cum se pot ajuta unii pe alții în atingerea unor scopuri specifice. Profesorul care, la o întâlnire, punctează interesul copilului în socotit și părintele care informează directorul despre experienței școlare anterioare ale copilului, mențin continuitatea dintre casă și școală care susține și sprijină procesul educațional.

Programele generale de suport pentru părinți

Orientarea acestei abordări a educației părinților se îndreaptă spre a ajuta familiile să furnizeze medii stabile, de creștere și sănătoase pentru copil. Materialele de la părinte la părinte sunt în mod deosebit importante ca resurse pentru mame și tați în sarcinile permanente și provocările de părinte. Informațiile împărtășite între părinți le furnizează un suport emoțional pe măsură ce ei, la rândul lor, își ajută copiii să crească și să învețe. Părinții ajung să simtă că ei nu își cresc copiii izolați, că există oameni și programe către care ei se pot îndrepta pentru informație și pentru a împărtăși un sens al provocărilor și satisfacțiilor care înconjoară dezvoltarea copiilor și a familiei.

Indiferent dacă ele includ sau nu un set formal de activități orientate către părinți, programele de îngrijire a copiilor sunt un exemplu de suport al părinților. Aceasta poate include, de exemplu, linii directoare pentru sănătate și sfaturi despre învățarea și comportamentul copilului. Centrele sunt spații de întâlnire pentru mame și tați și furnizează un grup de tovarăși pentru copil (oportunități de socializare). De aceea, Centrul pentru copii furnizează suport pentru părinți ca un produs secundar al rolului de îngrijire a copilului și educație. Membrii personalului pot extinde această funcție aranjând ca părinții să se întâlnească cu regularitate unii cu alții sau să utilizeze resursele care îi mențin informați despre interese comune.

Concluzie

Provocările inerente ale conceperii și implementării unor programe de succes pentru educarea părinților nu trebuie să subestimeze schimbările rapide care s-au petrecut în ultimele decade în societățile din întreaga lume. Transformările majore la nivel structural, cultural și economic au avut un impact major asupra femeii, bărbatului, copilului, familiilor și societății. Deși temele despre parteneriatul și suportul familiilor nu sunt noi în domeniul educației timpurii a copilului, aranjamentele actuale ale familiilor, funcțiunile și rolurile prezintă provocări care nu au fost adresate anterior. Timpul de care dispun familiile pentru a-și crește proprii copii s-a diminuat, iar presiunile economice asupra familiilor sunt cauza pentru care copiii primesc o îngrijire neadecvată și sunt plasați în medii non-familiale la vârste mai mici.

În plus, acum știm mai multe despre modelele și perioadele critice ale învățării timpurii și despre ce fel de calitate a mediului este cerută pentru a favoriza dezvoltarea copilului. De aceea, nevoia pentru o varietate de programe și activități care să susțină dezvoltarea copilului nu se mai pune în discuție.

În ciuda schimbării constante, copilul este încă crescut în familii, comunități, programe de îngrijire a copilului și școli. Cei care îi îngrijesc pe copii în aceste medii sunt responsabili de întrunirea tuturor nevoilor lor de dezvoltare și de a-i pregăti pentru societatea viitoare. În primii ani, de la naștere până la primele clase, cerințele sociale, emoționale, fizice și de învățare sunt conduse de părinți, cu eforturile de susținere din partea profesioniștilor. Fiecare contribuie la înțelegerea abilităților celuilalt, făcând educația părinților una din cele mai fascinante specialități în educație timpurie și primară. Există credința în potențialul primilor ani ca un timp în care familiile pot ajuta procesul de dezvoltare și educație. Am ajuns la un punct de cotitură, iar astfel de programe pot aduce o contribuție semnificativă în creșterea, învățarea și dezvoltarea copiilor și în funcționarea familiilor.