Argumente privind rolul părinților în copilăria timpurie și programele de parenting (1)

Preocuparea pentru educarea părinților care cresc copii și argumentele despre rolul educației parentale nu datează de azi de ieri. Există deja și în România o multitudine de astfel de programe, adresate diferitelor categorii de părinți, în special părinților care au deja copiii școlari – cum este cel lansat de UNICEF și Ministerul Educației în 2006* sau programe adresate părinților unor copii cu nevoi educative speciale.

* http://www.pentrueducatie.ro/_upload/doc/Educa%C5%A3ia%20p%C4%83rin%C5%A3ilor.pdf

Problema este că aceste programe, deși menționate în legislația privind drepturile copilului ca fiind necesare și trebuind să fie susținute de stat, nu au avut și nu au o strategie de derulare și o finanțare constantă, derularea curentă a acestora depinzând de proiecte punctuale sau de inițiativa și resursele unor organizații neguvernamentale și de resursele financiare ale acelor părinți care înțeleg că au nevoie de educație parentală. Dar câți înțeleg ce înseamnă educația parentală, când ar trebui ea începută și ce ar trebui să cuprindă aceasta?

De aceea, astăzi ne-am propus să vă prezentăm argumentele susținute de Grupul Consultativ pentru Îngrijirea și Dezvoltarea timpurie a Copilului din SUA (încă din anul 1992), precum și ideile de programe de educație parentală și de susținere a familiei care crește copii, prezentate de acest grup.

Poate aude cineva și la noi…!!!

educatie-parentala-2

CONTEXT

În ultimele două decenii (anii 1970 – 1990) a existat o renaștere a interesului față de rolul familiei în îngrijirea și educarea copiilor mici. Atenția curentă asupra familiilor își are originea în câteva tendințe globale corelate. Structurile familiei, de la un capăt al celălalt al lumii, continuă să se schimbe ca răspuns la industrializare, urbanizare, creșterea populației, creșterea longevității și migrație. În timp ce aceste schimbări au creat noi oportunități, ele de asemenea au perturbat practicile culturale familiare și modelele de supraviețuire pe care familiile le-au dezvoltat de-a-lungul secolelor pentru a face față multiplelor lor responsabilități. Unul din aspectele vieții afectat de aceste schimbări este abilitatea unei familii de a furniza un mediu optim de creștere a copilului în contextul schimbărilor larg răspândite în structura familiei, vecinătăți și comunități.

În adaus la această preocupare există o recunoaștere crescută a influenței majore a familiilor asupra dezvoltării sociale, emoționale și cognitive a copiilor.

Ca o consecință a acestor schimbări, printre toate cele care concern cu dezvoltarea copilului și familiei, există o cerință în creștere pentru servicii de înaltă calitate de programe de îngrijire a copilului, la nivelul comunității. Ca o strategie complementară, mai curând decât una alternativă la furnizarea directă de programe de îngrijire a copilului, această propunere subliniază potențialele beneficii care rezultă din programe create pentru a educa părinții și alte persoane care au grijă de copii în moduri care le îmbunătățesc îngrijirea și interacțiunea cu copilul și îmbogățesc mediul imediat al acestuia. Discuția care urmează stabilește argumentația pentru lucrul cu părinții, scoate în evidență instrumentele de bază ale creșterii copilului cerute de cei care îi îngrijesc și revizuiește varietatea de strategii disponibile pentru a furniza părinților și familiilor accesul la această informație.

educatie-parentala-6

Educația părinților: Argumentare

Educatorii au făcut de mult cunoscută influența semnificativă a familiei în îngrijirea și dezvoltarea copilului și imensele diferențe culturale și familiale în modelele de interacțiune părinte-copil. Cercetările făcute asupra interacțiunilor părinte-copil subliniază diferențele între abilitățile părinților de a-și educa în mod eficient proprii copii. De exemplu, realizarea faptului că unele stiluri de educație parentală, interacțiuni verbale și așteptări cognitive nu sunt favorabile furnizării acelui ”mediu optim de învățare” a stimulat apariția unor metode de îmbogățire a interacțiunilor de învățare părinte-copil. Cu toate acestea, recunoașterea familiei ca agent primar de socializarea a copilului a fost acompaniată cu chemări periodice pentru monitorizarea performanței parentale și de recomandări de a furniza părinților informații și consiliere pentru creșterea copiilor.

Recunoașterea rolului familiei ca forță de socializare majoră a contribuit de asemenea la noțiunea că beneficiile pozitive ale copilului trebuie menținute de-a lungul timpului și că experiențele programelor de dezvoltare a copilului trebuie întărite acasă. De aici, un al doilea curent care hrănește eforturile curente de implicare a părinților în învățarea propriilor copii, și izvorăște din eșecul de necontestat al aproape tuturor programelor de intervenție care s-au derulat fără o astfel de implicare care să susțină câștigurile cognitive demonstrate de participarea copilului la astfel de programe. Eșecurile în menținerea progreselor cognitive din programele fără o minimă implicare parentală au fost descoperite indiferent de orientarea teoretică sau intensitatea programului. Convingerea că implicarea părinților rămâne un ingredient indispensabil a dus la convingerea că, a lucra doar cu copilul singur este o invitație la eșec și frustrare.

În lumina acestei perspective, este evident că o redefinire comprehensivă a educației timpurii este critică. O astfel de redefinire conduce la un nou obiectiv major pentru profesioniștii din educație, pentru a influența educația copilului acasă, în comunitate și prin intermediul mas-media de la naștere și de-a lungul copilăriei.

Acest obiectiv ar cere ca educatorii să se implice de la sine în formarea părinților și a viitorilor părinți în abilitățile de îngrijire în familie și de educație… Abilitatea familiei de a îngriji și educa un copil este slăbită de stresuri și întărită de suportul din partea vecinilor, prietenilor, rudelor, grupurilor sociale și profesioniștilor relevanți… Dacă profesia de educator ar putea dezvolta noi roluri, ei ar putea furniza formare și experiență în îngrijirea și educarea viitorilor părinți de-a lungul perioadei de participare școlară și de asemenea să furnizeze metode, materiale, cursuri și consultare pentru părinții copiilor de vârstă școlară. Formarea și suportul pentru îngrijirea în familie și educația copilului înainte de intrarea la școală ar putea fi furnizată de personalul din domeniul sănătății, de educatori sau de specialiștii unei noi discipline. În mod ideal, educația profesională ar putea furniza suport pentru educația în familie a copilului.. Școlile sunt necesare dar nu suficiente pentru educarea copilului.

educatie-parentala-5

Uneltele de bază pentru dezvoltarea copilului – un drept al părinților

Din moment ce responsabilitatea pentru determinarea celui mai bun interes al copilului se bazează în primul rând și înainte de toate pe părinți, doctrina drepturilor parentale este o premisă fundamentală a eforturilor educației părinților. Unele din uneltele de bază ale creșterii copilului sunt înșirate mai jos.

– Cunoștințele despre dezvoltarea copiluluieducatie-parentala-1

– Abilitățile de observare și de parenting mai eficient

Strategii alternative pentru prevenirea problemelor și disciplină

– Cum să utilizezi experiențele de învățare acasă

– Părinții au nevoie de unelte de limbaj

– Părinții au nevoie de suport

În articolul de mâine vom detalia fiecare dintre aceste nevoi ale părinților.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s