Abandonați gramatica și învățați în schimb copiii să scrie povești

Pentru că vine vacanța de vară cu pași repezi și pentru că, mai mult ca sigur, ați început să vă gândiți ce să le sugerați copiilor să facă în vacanță, abandonăm și noi puțin seria articolelor despre Instruirea Diferențiată, pentru a vă pune la dispoziție traducerea unui interesant articol apărut în luna Mai în The Guardian – împreună cu alte articole similare pe această temă (dezbaterile înfocate despre educația din Anglia) și alături de articolele mai fierbinți despre atentate.

LECTURA-povesti-5

Scrierea poveștilor este o artă crucială pentru viață. Și, dacă guvernul insistă, o puteți testa, o puteți măsura și, de asemenea, o puteți utiliza în comerț” – spune Tim Lott, autorul acestui articol, jurnalist și scriitor (ultima sa carte s-a intitulat Sub aceleași stele).

Un Raport publicat în Times* a citata un profesor de gimnaziu, care se plângea că elevii care intră în clasa a șaptea nu mai știu cum să spună o poveste. ”Ei au știut ce este un atribut adverbial și cum să recunoască o cauză internă și chiar ce este o prepoziție – dar când am stabilit ca temă să scrie o povestire, ei au cedat nervos și au plâns,” a povestit profesorul.

* https://www.thetimes.co.uk/article/new-tests-leave-children-unable-to-write-a-story-883htzcrn

Faptul că nu se acordă nici o importanță povestirii mă face să fiu frustrat nu numai pentru că nu se acordă nici o valoare sau nu se pune accent pe creativitatea copiilor, ci și pentru că povestirea este mai mult decât o simplă artă – este o abilitate crucială pentru viață și pentru comerț.

LECTURA-povesti-3

Politicienii ar trebui să știe mai bine decât oricine asta. Ce este ”Votați pentru noi și țara va fi mai puternică și mai stabilă” dacă nu o poveste? Sau ”Facem America din nou măreață”, ca asta să conteze. Tot ce este făcut din cuvinte este o poveste – de la poveștile pe care ni le spunem singuri la cele pe care le vedem la TV și la cele pe care le spunem colegilor lângă automatul de apă.

Această opoziție față de predarea scrierii de povestiri este din cauza unei neînțelegeri fundamentale. Nu sunt o persoană care se gândește că ar trebui să abandonăm total măsurătorile (de performanță, n.n.), chiar și în scrierea creativă. Pentru că asta nu este doar despre a face lucruri (deși există aceia care o pot face instinctiv, tot așa cum unii înțeleg gramatica instinctiv). Ceea ce toată lumea din ambele părți ale dezbaterii pare să omită este că abilitatea de a povesti poate fi învățată și poate fi testată.

LECTURA-povesti-2

Știu asta, deoarece eu o predau – chiar dacă la nivelul adulților. Oamenii spun că, copiii sunt în mod natural povestitori, dar asta nu este întru totul adevărat, nu mai mult decât este adevărat în cazul adulților. Sau mai curând, ei nu sunt în mod natural buni povestitori. Majoritatea povestirilor copiilor, deși ele pot fi fermecătoare, sunt plicticoase deoarece este vorba de un eveniment neconectat după altul. Cu alte cuvinte, ele nu au un sens și nu au o direcție, cauzalitate sau esență

Pentru ca povestirile să lucreze, o întreagă categorie de principii măsurabile pot fi aplicate. Nu ar trebui să-i întrebăm pe copii despre atributele adverbiale, ci despre structurile unui act, evoluțiile unui caracter, răsturnări și calitățile protagoniștilor (și adversarilor). Care este diferența între o cuvântare reală și un dialog fictiv? Ce constituie un eveniment dramatic? Și lista poate continua. Meșteșugul (nu talentul) de a povesti poate fi predat – și testat – în același fel ca și gramatica. Acesta ar fi mult mai valoros decât repetarea papagalicește a părților vorbirii (nici până astăzi eu nu știu aproape nimic – formal – despre gramatică).

Așa că hai să nu ne pierdem timpul aruncând cu pietre către guvern pretinzând că ei vor ca noi să fim roboți lipsiți de bucurie (deși eu suspectez că asta este parțial adevărat). Haideți să mutăm lupta pe teritoriul lor și să spunem, ”Da, noi putem preda scrierea de povești și voi o puteți testa și măsura și asta este o unealtă cu o valoare imensă, pentru comerț (dacă voi sunteți obsedați de asta) ca și pentru orice altceva.”

LECTURA-povesti-4

Povestirea, în felul ei, poate avea o tot atât de mare complexitate ca și muzica sau matematica. Dacă noi nu înțelegem cu adevărat acest meșteșug – sau faptul că ăsta este un meșteșug – este parțial din pricina mitului romantic al ”inspirației” colportat de către autori la fel de mult ca de oricine altcineva. El este învățat (până la un punct) în grade de scriere creativă – dar poate fi simplificat suficient pentru a fi predat de asemenea copiilor de școală. De ce, de exemplu, este We’re Going on a Bear Hunt (Noi mergem la o vânătoare de urși – un serial TV) o poveste atât de captivantă? Și ce are asta de a face cu povești ca Macbeth? (Și da, are ceva în comun – toate poveștile au).

LECTURA-povesti-6

Acesta este un subiect fascinant, fructuos – și într-o mare măsură, cuantificabil. Ar trebui să îl încorporăm în curriculum într-un mod care va satisface ambele părți ale dezbaterii. În acest fel, ar putea fi un final fericit a ceea ce a fost până acum o poveste foarte tristă.

Sursa: https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2017/may/19/ditch-the-grammar-and-teach-children-storytelling-instead

PS – Ne interesează opinia voastră despre predarea meșteșugului povestirii în școala românească. Sunteți de acord cu opinia lui Tim Lott? Și dacă nu, de ce?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s