Să crești copii buni – un ghid propus de cercetătorii de la Harvard (1)

Cercetările în domeniul dezvoltării umane arată cu claritate că semințele empatiei, grijii, afecțiunii și compasiunii sunt prezente încă din primii ani de viață, dar pentru a devenii oameni cărora le pasă, etici, copiii au nevoie ca adulții să îi ajute în fiecare stagiu al copilăriei să hrănească aceste semințe până la dezvoltarea deplină.

Ar trebui să lucrăm pentru a cultiva preocuparea copiilor pentru alții, deoarece este în mod fundamental lucrul cel mai bun de făcut și, de asemenea, deoarece atunci când copilul poate manifesta empatie față de ceva și să își asume responsabilitatea pentru alții, este probabil să fie mai fericit și să aibă mai mult succes. Ei vor avea relații mai bune întreaga lor viață, iar relațiile puternice sunt un ingredient cheie al fericirii. În locurile de muncă de astăzi succesul depinde deseori de colaborarea eficientă cu alții, iar copiii care sunt empatici și conștienți social sunt de asemenea mai buni colaboratori.

Mai jos găsiți un set de indicatori pentru a crește copii grijulii, respectuoși și etici, împreună cu sfaturi pentru a pune aceste indicații în acțiune. Aceste indicații sunt susținute de multe studii și de munca pe care variatele noastre organizații au desfășurat-o de-a lungul câtorva decade cu familii de-a lungul Americii.

caring-1
1. Lucrează pentru a dezvolta relații de grijă și iubire cu copiii tăi

De ce?

Copiii învață grija și respectul când sunt tratați în acest fel. Când copiii noștri se simt iubiți, ei de asemenea devin atașați de noi. Acest atașament îi face mai receptivi la valorile și lecțiile noastre.

Cum?

Iubirea față de copiii tăi poate lua multe forme, cum ar fi să te îngrijești de nevoile lor fizice și psihice, să asiguri un mediu familial stabil și sigur, să arăți afecțiune, să le respecți personalitatea individuală, să arăți un interes real față de viața lor, să vorbești despre lucrurile care contează și să le confirmi eforturile și realizările.

Încearcă asta:

Timp petrecut împreună cu regularitate. Planifică-ți să-ți petreci cu regularitate timp de apropiere cu copilul tău. Unii părinți și cei care îngrijesc copiii fac asta prin cititul înainte de culcare sau prin alte activități comune. Alții construiesc un timp de unul-la-unul în programul lor săptămânal, pentru a nu lăsa asta la voia întâmplării. Ai putea,de exemplu, să îți petreci o sâmbăta după-amiază pe lună cu fiecare din copiii tăi, făcând ceva de care să vă bucurați amândoi.

Conversații semnificative. Ori de câte ori ai timp de petrecut cu copilul tăi, puneți-vă pe rând întrebări care aduc la suprafață gândurile, sentimentele și experiențele voastre. Pune întrebări cum ar fi:

  • Care a fost cea mai bună parte a zilei tale? Dar cea mai grea?”

  • Ce ai realizat tu astăzi, ceva care te face să te simți bine?”

  • Ce a fost acel ceva frumos pe care l-a făcut pentru tine altcineva? Ce ai făcut tu frumos?”

  • Ce e acel lucru pe care tu l-ai învățat astăzi – în școală sau în afara școlii?”

caring-9
2. Fii un puternic model de moralitate și un mentor

De ce?

Copiii învață valorile și comportamentele etice privind acțiunile noastre și ale altor adulți pe care îi respectă. Copiii vor asculta ceea ce îi învățăm dacă noi punem în practică ceea ce spunem.

Cum?

Urmărește cu atenție dacă tu practici cinstea, echitatea și grija și ești un model pentru abilități cum sunt rezolvarea conflictelor pe cale pașnică sau stăpânirea în mod eficient a furiei sau altor emoții dificile. Dar, nimeni nu este perfect tot timpul. De aceea este important pentru noi, de fapt, să exemplificăm pentru copil umilința, auto-conștientizarea și cinstea prin recunoașterea greșelilor și prin lucrul asupra greșelilor și scăpărilor. Este de asemenea important pentru noi să recunoaștem ceea ce poate sta în calea propriei griji față de copil sau de alții. De exemplu, suntem noi obosiți sau stresați? Copilul nostru ne ”apasă butoanele” într-un anumit fel care face ca grija pentru el să fie câteodată greu de manifestat? Și, țineți minte, copilul va dori să devină ca noi doar dacă are încredere în noi și ne respectă. Adulții pot reflecta asupra faptului dacă copiii îi respectă și, dacă cred că nu, gândiți-vă de ce și cum ați putea repara relația.

Încearcă asta:

Servicii pentru comunitate. Angajează-te regulat în servicii în comunitate sau demonstrează alte căi prin care poți contribui la comunitate. Și mai bine chiar, luați în considerare să faceți asta cu copilul vostru:

  1. Cinstea și umilința. Vorbiți cu copilul vostru când faceți o greșeală care îl/îi afectează, cereți-vă scuze pentru greșeală ți explicați cum plănuiți să faceți aceeași greșeală data viitoare.

  2. Verificați-vă cu ceilalți. Reflectați și consultați-vă cu oameni în care aveți încredere atunci când vă aflați în situația când vă e greu să fiți grijulii sau să demonstrați importante calități etice cum este echitatea.

  3. Aveți grijă de propria persoană. Fie că petreceți timp cu un prieten, că ieșiți la o plimbare, vă rugați sau meditați, făceți-vă timp să vă eliberație de stres atât pentru că este important pentru voi și pentru că asta vă va permite să fiți mai atenți și mai grijulii față de ceilalți.

    caring-2

3. Fă din grija pentru alții o prioritate și stabilește standarde etice de așteptare înalte

De ce?

Este foarte important pentru copii să audă de la părinții lor și cei care au grijă de ei că grija față de alți este o prioritate de top și că asta este la fel de importantă ca și propria lor fericire. Chiar dacă majoritatea părinților și celor care au în grijă copiii spun că pentru ei este o prioritate ca propriul copil să fie grijuliu, deseori copiii nu aud aceste mesaj.

Cum?

O mare parte a prioritizării grijii este să ceri copilului să răspundă unor standarde etice înalte, cum este să își onoreze angajamentele, să facă ceea ce trebuie chiar când asta e greu, să se ridice în apărarea unor principii importante de echitate și justiție și insistând să fie respectuoși chiar dacă asta îi face nefericiți sau chiar dacă colegii lor sau alții nu se comportă în acest fel.

Încearcă asta:

Un mesaj clar. Gândește-te la mesajele pe care le transmiți copilului despre importanța grijii față de alții. De exemplu, în loc să-i spui copilului ”Cel mai important lucru este ca tu să fii fericit”, ai putea să spui ”Cel mai important lucru este ca tu să fii bun și să fii fericit.

  1. Prioritizează grija atunci când vorbești cu alți adulți cheie din viața copiilor. De exemplu, întreabă profesorii și antrenorii dacă copilul tău este un bun membru al comunității pe lângă întrebările despre abilitățile academice, note și performanță.

  2. Încurajează copiii să lucreze la asta. Înainte de a-ți lăsa copilul să părăsească o echipă de sport, o formație sau o prietenie, întreabă-i dacă s-au gândit la obligațiile față de grup sau prieten, și încurajează-i să lucreze asupra acestor probleme.

caring-3
4. Furnizează copilului oportunități de a practica grija și recunoștința

De ce?

Copiii au nevoie să practice grija pentru alții și să fie recunoscători – este important pentru ei să-și exprime aprecierea pentru mulți oameni care contribuie la viețile lor. Studiile arată că oamenii care se angajează în obiceiul de a-și exprima recunoștința este mai probabil să fie săritor, generos, să manifeste compasiune, să ierte – și de asemenea este mai probabil să fie fericit și sănătos.

Cum?

Să înveți să fii recunoscător și grijuliu seamănă într-o oarecare măsură cu a învăța să joci un sport sau să cânți la un instrument. Repetiția zilnică – fie să ajuți un coleg cu tema de acasă, sau să reflectezi cotidian la ceea ce apreciezi la alții – și creșterea nivelului provocărilor fac din bunătate și recunoștință o a doua natură și dezvoltă capacitățile copiilor de prevedere.

Țineți întruniri de familie care dau copiilor un ajutor practic în rezolvarea problemelor familiei, cum sunt ciorovăielile dintre frați, hărțuirile când pleacă de la școală și cum să faceți mesele mai plăcute. Deși ca părinți și îngrijitori noi trebuie să ne apărăm întotdeauna valori cum sunt bunătatea și echitatea, noi putem face casa noastră democratică în aceste puncte cheie, cerându-le copiilor să-și exprime punctele de vedere în timp ce ei le ascultă pe ale noastre. Implicând copiii în conceperea planurilor de a îmbunătăți viața familiei îi învață abilități de abordare a perspectivei și rezolvare de probleme și le dă o responsabilitate autentică.: să devină co-creatori ai unei familii fericite.

Portrait of a family saying grace before eating dinner

Încearcă asta:

  1. Responsabilități reale. Așteaptă-te din partea copilului să ajute de obicei cu sarcinile gospodăriei și grija față de frați și laudă doar actele neobișnuite de bunătate. Când acest fel de activități de rutină sunt pur și simplu așteptate și nu sunt răsplătire, ele este mai probabil că vor deveni înveterate în activitățile zilnice.

  2. Fă din grijă și justiție un obiectiv. Începe conversații cu copiii despre actele de bunătate și nepăsare pe care le văd în viața lor de zi cu zi sau la televizor și despre actele de dreptate sau nedreptate la care ar putea fi martori sau să audă de la știri, cum ar fi o persoană care s-a ridicat în apărarea unei cauze importante sau o dovadă de sexism sau rasism. Întreabă copilul cum vede el aceste acțiuni și explică de ce tu crezi că acestea sunt acte de bunătate sau nepăsare, juste sau nedrepte.

  3. Exprimând mulțumirea. Gândește-te să faci din exprimarea recunoștinței un ritual la cină, la culcare, în mașină sau în metrou. Încurajează copiii să-și exprime aprecierea față de membrii familiei, profesori sau alții care contribuie la viețile lor.

    Sursa: https://mcc.gse.harvard.edu/parenting-resources-raising-caring-ethical-children/raising-caring-children

One thought on “Să crești copii buni – un ghid propus de cercetătorii de la Harvard (1)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s