Continuăm astăzi cu Introducerea la cartea lui Benedict Carey – Cum învățăm.

Și, vă invităm totodată să vă reamintiți și de articolele care vorbesc despre Știința spațiilor de învățare eficiente – https://creeracord.com/2016/10/27/stiinta-spatiilor-de-invatare-eficiente/

Lărgește orizontul (2)

În ultimele decade, cercetătorii au descoperit și testat ”pe drum” un duium de tehnici care adâncesc învățarea – tehnici care rămân în mare parte necunoscute în afara cercurilor științifice. Aceste abordări nu sunt ”scheme de a deveni mai deștept” care cer softuri de computer, gadget-uri sau medicamente. Nici nu sunt bazate pe nici una din marile filozofii de predare, menite să ridice performanța unei clase întregi (nici una nu a făcut-o singură, ca să te bazezi pe ea). Dimpotrivă, ele sunt mici modificări ale felului în care studiem sau practicăm, pe care le putem aplica individual, în viețile noastre, chiar acum. Cea mai grea parte în a face asta poate să fie să ai încredere că ele funcționează. Asta cere o suspendare a neîncrederii deoarece aceste cercetări desfid tot ceea ce ni s-a spus despre cum învățăm cel mai bine.

Gândiți-vă la sfatul standard de a căuta un ”loc liniștit” și să îl faceți o arie dedicată studiului. Asta pare dincolo de evidență. E mai ușor să te concentrezi fără zgomote și, să stai la același birou este un semnal pentru creier care spune, ”e timpul pentru lucru”. Cu toate acestea, oamenii de știință au descoperit că lucrăm mai eficient când ne modificăm continuu rutinele de studiu și abandonăm orice ”spațiu dedicat” în favoarea unor locații variate. Blocarea într-o singură rutină de învățare ne încetinește.

O altă presupunere comună este că cea mai bună cale de a stăpâni o anumită abilitate – să spunem împărțirea cifrelor mari sau cântatul unei game muzicale – este să îi dedici o porțiune de timp pentru a practica în mod repetat doar asta. Greșit din nou. Studiile au descoperit că, creierul alege modelele mai bine atunci când sunt prezentate într-un ”coș” amestecat de sarcini asociate decât atunci când îl hrănim-forțat doar cu una singură, nu contează care este vârsta celui care învață sau aria de subiect, fie că sunt frazele în italiană sau legăturile chimice. Nu mă pot opri să nu mă gândesc din nou la propria existență scrântită, răvășită din facultate, când mă sculam la orice oră și trăgeam un puișor de somn în multe după-amieze, într-o oarbă desfidere a oricărui program. Nu voi spune că o astfel de formă liberă de viață duce întotdeauna la măiestrie. Dar voi argumenta că, integrând învățarea în cereri mai diverse ale vieții poate îmbunătăți reamintirea în multe circumstanțe – și ceea ce poate părea ceva din domeniul amânării sau distracției nu este nimic de acest gen.

Știința învățării – de a lua doar o implicare – aruncă o lumină diferită asupra alarmei în creștere privind distracția sau dependența de media digitală. Frica este că, să te conectezi cu Emily și Josh, să fii tras în zece direcții de texte, mesaje Tweet și Facebook, nu te poți concentra suficient pentru a consolida informațiile studiate. Mai rău, că toată această gândire răvășită va slăbi cumva, peste timp, abilitățile creierului lor de a învăța în viitor. Acesta este un ”hering roșu”. Desigur că distracțiile pot interfera cu unele forme de învățare, în particular când absorbția sau atenția continuă sunt necesare – când citești o povestire, spui sau asculți o lectură – și dacă bârfeala pe social-media îți fură din timpul de studiu. Cu toate acestea noi știm acum că o scurtă distragere poate ajuta când suntem blocați la o problemă de matematică sau împotmoliți într-un blocaj creativ și avem nevoie să ne scuturăm liber.

Pe scurt, nu există un mod bun și un mod greșit de a învăța. Este ideea că există diferite strategii, fiecare în mod unic potrivită pentru a captura un anumit tip de informație.

Un bun vânător își adaptează capcanele la pradă!

• • •

Nu voi pretinde în aceste pagini că Știința învățării a fost elaborată. Nu a fost, iar domeniul produce o furtună de idei noi care continuă să complice imaginea.

Dislexia îmbunătățește recunoașterea modelelor. Copii bilingvi (din familii în care se vorbesc două limbi – a mamei și a tatălui) învață mai bine. Anxietatea față de matematică reprezintă o afecțiune a creierului. Jocurile sunt cea mai bună unealtă de învățare. Formarea muzicală crește aptitudinile științifice.

Dar mult din acestea sunt doar un fond, ca o coroană de frunze.

Ținta acestei cărți este să traseze un trunchi de copac, teoria de bază și descoperirile care au rămas în picioare la o cercetare meticuloasă – și pe baza cărora poate fi îmbunătățită învățarea.

Cartea este împărțită în patru secțiuni, ca să spunem așa.

Va începe cu o introducere asupra a ceea ce știu oamenii de știință despre felul în care celulele creierului formează și rețin noua informație. Pornind de la această biologie de bază ne va furniza o puternică analogie fizică pentru așa-numita bază cognitivă a învățării. Știința cognitivă este un pas mai departe de la treapta biologiei și, cel mai important pentru noi, clarifică cum reamintirea, uitarea și învățarea sunt conectate. Aceste două capitole formează fundamentul teoretic pentru tot ceea ce urmează.

Cea de a doua secțiune va detalia tehnicile care ne întăresc reținerea faptelor, fie că încercăm să ne reamintim caracterele Arabice, tabelul periodic al elementelor sau actorii principali din Velvet Revolution (Revoluția de catifea). Uneltele Memoriei.

Cea de a treia secțiune se va concentra supra tehnicilor de înțelegere, cele de care avem nevoie pentru a rezolva problemele din matematică și științe, ca și pentru a ne găsi calea prin însărcinări lungi și complexe, cum sunt lucrările la termen, prezentările pentru serviciu, proiecte și compoziții. Apreciind cum lucrează aceste abordări, sau cel puțin cum cred oamenii de știință că o fac, ne va ajuta pe noi să ni le amintim și, mai critic încă, să decidem dacă ele pot fi ele sunt bune pentru a le putea utiliza practic – astăzi, în viețile noastre de zi cu zi.

Și, în fine, a patra secțiune va explora două căi de a coopta mintea subconștientă pentru a amplifica tehnicile pe care abia le-a, descris. Mă gândesc la partea asta a poveștii ca la ”învățarea pe negândite” și este reconfortant ca cineva să o audă – și să o spună.

Comoara pe care o veți găsi la finalul acestui curcubeu nu este în mod necesar ”strălucirea”. Strălucirea este o aspirație bună și, Dumnezeu să-i ajute pe cei care au genele, voința, norocul și conexiunile pentru a câștiga la această loterie. Dar să țintești un obiectiv atât de vag pune o persoană în situația de a risca să venereze un ideal – și să-ți rateze ținta.

Nu, această carte este despre ceva care este, cel puțin, mai umil și totodată mai mare:

Cum să integrezi exotismul unor noi subiecte în viața zilnică, într-un mod care le face să ți se strecoare pe sub piele.

Cum să faci învățarea să fie mai mult o parte a vieții și mai puțin o temă izolată.

Voi săpa prin științele cele mai recente pentru a scoate la suprafață uneltele necesare pentru a extrage asta și, pentru a face asta fără să te simți copleșit sau oprimat.

Și, vă vom arăta că o parte din ceea ce am fost învățați că sunt inamicii noștri cei mai răi – lenea, ignoranța, distracția – pot de asemenea să lucreze în favoarea noastră.

Benedict Carey