Urmărindu-ne paginile de Facebook, de Twitter sau din altă rețea de socializare, fiecare dintre noi are ocazia să vadă multe articole și materiale interesante (sau mai puțin) recomandate de prietenii din acele rețele. Ce facem cu ele? Le putem ignora cu desăvârșire, le putem trece rapid în revistă, ca un fel de ”check” (verificat / văzut) așa cum fac tinerii, ne putem uita cu mai mare atenție la ce considerăm că este interesant cu adevărat sau se potrivește cu starea noastră de spirit, dar fără să ne implicăm prea mult mental, sau putem – la fel cum a făcut AJ Juliani – reflecta mai mult pe marginea unei povești și învăța câte ceva util pentru viața noastră. Suntem convinși că mulți dintre voi ați văzut filmulețul despre care vorbește Juliani în articolul de mai jos, pe care noi l-am tradus pentru că ne-a plăcut lecția de viață pe care ne-o transmite. Sperăm să vă placă și vouă.

Munca noastră, ca profesori, nu este să îi ”pregătim” pe copii pentru ceva: munca noastră este să-i ajutăm pe copii să învețe să se pregătească singuri pentru orice.

”Fiica mea e în clasa a doua. Ei îi place să învețe (serios, vine acasă în fiecare zi entuziasmată de Stanley cel Plat, de trecerea la înmulțire, de o lucrare de artă pe care a făcut-o sau altceva pe care l-a învățat la școală). Profesoara ei este fantastică și eu sper că, printr-un miracol oarecare, va ajunge să-mi învețe fetița și în clasa a 3-a. Ea are o clasă grozavă cu prieteni buni și un loc sigur pentru a învăța, imagina, crea și explora.

Știu că suntem norocoși și ea este norocoasă pentru că are această experiență de învățare.

Cu toate acestea, într-o conversație cu fata mea de la sfârșitul anului trecut, am realizat ceva.

Ea deja juca jocul școlii.

Și, la 7 ani, ea știa regulile.

Ea mi-a menționat că profesoara ei a fost încântată să împărtășească toată munca grozavă pe care o făcea ea în ședințele noastre părinte-profesor. Și după ședință, fiica mea ne-a perpelit, pe soția mea și pe mine, să vadă dacă noi auzisem toate veștile bune (și ca să se asigure că nu s-a spus nimic rău despre ea).

Asta a fost atunci când ea deja juca jocul și, deși interpretarea ei despre reguli era la început, era totuși vorba despre jocul școlii.

Regulile Jocului școlii: Fă-i pe adulții de la școală fericiți și adulții de acasă vor fi fericiți.

N-ar fi trebuit să fie o surpriză pentru mine că ea deja juca jocul școlii, dar de fapt m-a șocat puțin. Vedeți voi, ani de zile (ca mulți profesori pe care îi cunosc) am predat elevilor care și-au dat seama cum funcționează jocul școlii. Am predat de asemenea unor elevi care renunțaseră la jocul școlii. Chiar unora care urau jocul școlii.

A devenit misiunea mea, ca profesor, să dau elevilor oportunități să învețe de dragul învățării, să creeze pentru că ei doreau să facă ceva și să facă în școală o muncă care este semnificativă, relevantă, amuzantă și provocatoare.

Sunt în continuare în acea misiune dar acum, ca lider de școală, petrec mai mult timp lucrând cu adulții decât cu elevii și aici este ceva înspăimântător de similar care se petrece.

Majoritatea adulților pe care îi cunosc joacă de asemenea un joc….

Jocul școlii vs. Jocul vieții

Oliver Emberton a pus perfect Jocul Vieții în articolul* lui: ”Viața este un joc. Acesta este ghidul tău de strategie”:

“Ai putea să nu-ți dai seama, dar viața reală este un joc de strategie. Există câteva joculețe amuzante – cum sunt dansul, condusul mașinii, alergatul și dragostea – dar cheia pentru a învinge este pur și simplu să-ți administrezi resursele.

Cel mai important, jucătorii de succes își alocă timpul lucrurilor potrivite.”

http://oliveremberton.com/2014/life-is-a-game-this-is-your-strategy-guide/

Dacă ești cumva asemeni mie, deseori îți dorești ca școala să nu fie un joc. Ca notele, sistemul de pași an de an, măsurarea realizărilor și toate celelalte elemente ale școlii care compun acest joc să dispară și să ne concentrăm înapoi pe ce este mai bine pentru fiecare învățăcel în acel moment.

Cu toate acestea, sunt deseori orbit de faptul că elevii nu numai că joacă jocul școlii, dar ei privesc la adulții din viața lor care joacă și ei un joc.

Fata mea privește întotdeauna în sus la mine, nu pentru un sfat, ci pentru a vedea ce fac și cum îmi trăiesc zi de zi viața.

Acțiunile mele și atitudinea față de muncă și față de învățare, au un impact direct asupra modului în care ea privește lumea învățării. Nu pot să uit asta.

Săptămâna asta, în cadrul Academiei Inovative de Predare, Diego Téllez a împărtășit un video care m-a izbit profund. Nu m-am putu împiedica să mă gândesc cât de asemănătoare pot fi Jocul școlii și Jocul vieții, dacă le lăsăm să pună stăpânire pe visele noastre.

Mai important, cu toate astea, este cât de mult impact putem avea prin schimbarea regulilor și prin a trăi cu scop și pasiune, în loc să dorim să jucăm jocul în modul în care a fost jucat dintotdeauna.

Priviți acest scurt film și lăsați-ne s- știm ce gândiți. Merită cu siguranță cele opt minute!

https://vimeo.com/194276412 – Alike

Sursa: http://ajjuliani.com/game-school-vs-game-life/