A început un nou an calendaristic și un nou semestru din anul școlar. Și, pentru că a început cu o mică prelungire a vacanței, noi vă propunem să folosiți cât mai bine acest timp pentru reflecție și dezvoltare. Această perioadă e o bună oportunitate de a vă gândi la următoarea etapă și de a vă planifica activitatea pentru a deveni încă și mai buni în ceea ce faceți.
La fel a considerat și AJ Juliani, care a postat pe blogul lui ieri, 9 Ianuarie 2017, articolul de mai jos. Dar, înainte de a-i da cuvântul, vreau să vă spun că știu, din propria experiență, că două din lucrurile pe care veți avea să le învingeți în misiunea de a crea obiceiuri mai bune sunt: amânarea și perfecționismul. Eu le-am avut de înfruntat pe amândouă și știu cât de greu poate fi să le învingi.
Perfecționismul este nelipsit din „dotarea” oricărui artist și este parte integrantă a educației artistice pe care am primit-o. Nu am cum și nu vreau să scap de el, a trebuit doar să învăț să accept că, uneori (chiar destul de des…), „mai binele este dușmanul binelui”.
Cu amânarea a fost ceva mai greu, dar am avut mentori care m-au ajutat.. ei bine, nu în persoană, ci prin cărțile lor, pe care le recomand tuturor celor care au de luptat cu acest prost obicei. Una dintre cărți este Ghid practic pentru Învingerea amânării, a Ritei Emmet, iar cea de a doua este Începe cu ce nu-ți place, de Brian Tracy. Iată și uun material gratuit de la Brian Tracey pentru voi 🙂
-https://www.briantracy.com/success/personal/op/the-power-of-habit.html?utm_medium=affiliate&utm_source=hasoffers.com&utm_campaign=self-discipline&utm_content=habit&utm_term=3783&hotid=10248bbe67d27ef36c4b81ef9d3fae
Brian Tracy
Și acum, să-i dăm cuvântul lui Juliani:
10 Obiceiuri pe care merită să le începi în clasă
Când ne uităm la ceea ce spun cercetările despre cum să devii mai bun la ceva, ies în evidență două probe.
În primul rând, trebuie să știm cu claritate care ne sunt scopurile și unde vrem să ajungem sau ce vrem să devenim.
A doua, practica deliberată (combinată cu bucle de feedback) este cea care crește mielina în creierul nostru care, în schimb, ajută la îmbunătățirea performanței și la creștere.
Astăzi vreau să vorbesc despre un proces pe care deseori îl scăpăm din vedere când examinăm succesul elevilor în clasă. Tindem să vorbim despre creștere, scopuri și practica pedagogică… cu toate acestea, uităm un element cheie pentru a trece de la „definirea unui scop” la „atingerea unui scop” cu elevii noștri.
Este vorba despre construirea unor obiceiuri mai bune de învățare.
Vorbim deseori despre strategii, dar uităm că obiceiurile noastre ca profesori și lideri au impact asupra elevilor noștri.
Elevii devin mai buni la scriere doar prin practică deliberată și feedback asupra practicii lor. Dar dacă elevii nu au obiceiul de a scrie în fiecare zi, este extrem de dificil să-și îmbunătățească acea practică și să atingă obiectivele pentru scriere.
Iată ce suprapunere de obiceiuri devin esențiale pentru clasele noastre.
Ce este suprapunerea de obiceiuri?
În cartea lui S.J. Scott, Habit Stacking: 97 Small Changes (Suprapunerea de obiceiuri: 97 de mici schimbări)*, el scrie despre importanța obiceiurilor în construirea succesului:
“S-a spus că memoria pe termen scurt a unei persoane obișnuite reține 7 bucăți de informație. Așa că teoria din spatele încărcării cognitive este că, din moment ce poți reține doar o mică cantitate de informație, trebuie să te bazezi pe memoria pe termen lung, obiceiuri și procese stabilite pentru a face, în esență, totul în viață.”
“Poți urmări fiecare succes (sau eșec) din viața ta înapoi până la un obicei. Ceea ce faci zilnic determină pe larg ceea ce ai reușit în viață. Obiceiurile creează rutine și, hai să o recunoaștem, majoritatea vieților noastre se bazează pe un anumit gen de rutine. Ne sculăm de dimineață și urmăm un model predefinit: Facem un duș, ne spălăm dinții, ne îmbrăcăm, preparăm și luăm micul dejun, mergem la serviciu, ne facem treaba și mergem acasă. Unii dintre noi alegem să urmăm obiceiuri îmbunătățite din proprie inițiativă: Ne stabilim scopuri, citim cărți care ne inspiră, lucrăm la un proiect important și ignorăm distracțiile care ne irosesc timpul. Alții aleg obiceiuri distructive: Fac abia minimum necesar, își distrug creativitatea prin distracții de joasă calitate, mănâncă porcării (junk food) și dau vina pe alții pentru propriile eșecuri în viață.”
Acestea fiind spuse, noi știm cât de greu este să încerci să începi un obicei nou. Gândiți-vă la cât de mulți oameni își stabilesc ca decizii pentru noul an să înceapă să facă exerciții, să se ducă la sala de gimnastică și să mănânce sănătos. Am încercat să-mi construiesc obiceiul de a face exerciții fizice regulat de mai multe ori în viața mea… numai ca să dau greș de multe ori!
Dar ceea ce găsesc fascinant este ceea ce am făcut diferit când am găsit succesul. Când mi-a venit ideea de a împărtăși cu soția mea scopul meu de a alerga la un maraton, am început să alergăm împreună în fiecare zi. Am început cu simpla activitate doar de a alerga. Apoi am început să creștem viteza. Apoi am mărit distanța. Fiecare din acești pași a fost o creștere treptată în practica noastră. Pentru a ajunge să alergăm 42 de kilometri trebuia să începem de la puțin și să ne construim capacitatea. Să încerci să alergi un maraton fără practică ar fi considerat o prostie. Dar asta este ceea ce facem deseori în școli. Le cerem elevilor să facă ceva fără să le dăm timpul (și îndrumarea) de a-și construi capacitățile prin practică.
Scott furnizează în cartea sa, Habit Stacking, o alternativă în construirea de obiceiuri:
“Știm cu toții că nu este ușor să adaugi zeci de noi obiceiuri în ziua ta. Dar ceea ce poate nu îți dai seama este că e mult mai ușor să construiești o singură rutină noua. Esența acumulării de obiceiuri este să iei o serie de mici schimbări (cum ar fi să mănânci un singur fruct sau să trimiți mesaje de iubire celui care contează pentru tine) și să construiești un ritual pe care să îl urmezi zilnic.
Acumularea de obiceiuri funcționează pentru că elimini stresul de a încerca să schimbi prea multe lucruri deodată. Scopul tău este să te concentrezi doar pe o singură rutină care îți ia doar 15 sau 30 de minute ca să o completezi. În cadrul acestei rutine există o serie de acțiuni (sau mici schimbări). Aceasta este esența acumulării de obiceiuri.”
Acumularea de obiceiuri poate fi folosită în clasa ta și în școli într-o varietate de feluri. Am văzut cum o rutină zilnică a adunării de dimineață îi poate pregăti pe copiii din grădiniță pentru fiecare zi. Am remarcat cum un set puternic și zilnic de anticipare (Clopoțelul sună, Ia 5, Munca la intrarea în clasă, Fă acum) pregătește elevii pentru o învățare semnificativă (vezi și articolele despre Munca la clopoțel**).
** https://creeracord.wordpress.com/2016/09/09/inceputul-de-an-scolar-munca-clopotelului/
Am întâlnit profesori care aveau norme de comunicare și colaborare, pentru ca elevii să înțeleagă ce tipuri de conversații erau relevante pentru învățarea lor.
Fiecare din aceste exemple poate fi urmărit înapoi până la un oobicei care a fost dezvoltat în clasă. Și fiecare obicei poate ajuta la construirea unei practici mai bune care este conectată cu scopul învățării.
Să construim obiceiuri mai bune pentru tine și elevii noștri
Iată mai jos 10 obiceiuri pe care poți să le începi acum cu elevii tăi, urmând ciclul formării de obiceiuri popularizat de Scott și James Clear:
1. Rutina (obiceiul în sine; acțiunea pe care o întreprinzi); 2. Răsplata (beneficiul pe care îl câștigi din acest obicei); 3. Memento (reperul care declanșează obiceiul).
1. Conversația la ușă sau la catedră
Vorbește cu elevii tăi despre ce se întâmplă în viețile lor și ei vor fi mai dornici să vină la tine pentru ajutor sau sfaturi (și ca să obțină un feedback critic). Aceste scurte conversații luminează aspectul uman și social al învățării care este o piesă importantă din careu. Cheia aici este să faci asta cu fiecare elev.
2. Munca la intrare / Fă acum / Munca la clopoțel
Când am fost la universitate, ei numeau asta „Setul de anticipare”, dar cui îi place acest nume! Călătorind în jurul țării am auzit despre munca la intrare (în clasă), fă acum, munca la clopoțel, ia 5 (take five) și lista poate continua. Gândiți-vă la emisiunea voastră preferată de televiziune. Acum, data viitoare când o veți urmări, băgați de seamă cum primele câteva minute sunt pline de acțiune și vă prind atenția imediat. De aceea primele cinci minute din clasă trebuie să arate la fel. Gândiți-vă la ele!
3. Evaluați procesul învățării
Elevii tind să acționeze ca și restul dintre noi și să se concentreze doar pe ce este măsurat (cu note) și prețuit. Fă procesul de învățare la fel de important ca produsul final (lucrare, proiect, test etc.) și vei vedea că munca lor înflorește.
4. Scrie în fiecare zi
Devii un mai bun cititor scriind, și devii un mai bun scriitor citind. Pune-i pe elevi (și pe tine însuți!) să adopte obiceiul de a scrie în fiecare zi. Și fă ca asta să fie plăcut.
5. Interacționează cu texte variate în fiecare zi
Vezi ce am spus mai sus. Nu contează ce materie sau la ce nivel predai. Elevii au nevoie să aibă obiceiul de a interacționa cu texte diferite în fiecare zi (ia notă de faptul că acestea chiar sunt variate!). Practica zilnică permite elevilor să facă conexiuni, să intre în analize mai profunde și să descopere ceea ce le place să citească.
6. Definește problemele
Nu putem separa învățarea bazată pe probleme de învățarea zilnică care se petrece în clasele noastre. Fă din fiecare zi o zi de rezolvare de probleme. Când elevii capătă obiceiul de a defini problemele până în miezul lor cel adevărat, ei vor căuta soluțiile care au cel mai mare impact.
7. Lucrați colaborativ pentru a găsi o soluție
Munca colaborativă trebuie să aibă un motiv. Să-i pui pe elevi să stea într-un grup și să umple un tabel nu este o muncă de colaborare. În schimb, concentrează-te pe obiceiul de a rezolva acele probleme pe care le-ați definit mai devreme când ați stat în grup. Asta îi pune pe toți în aceeași echipă, cu același obiectiv.
8. Dezbate
Pune-i pe studenți pe jar! Ideea unei dezbateri zilnice a fost prima dată inspirată de John Spencer, și iubesc să fac asta în clasă. Stabilește norme pentru desfășurarea dezbaterii, vorbiți despre ceea ce face un argument puternic, și pune-i pe elevi să dea glas propriilor opinii despre temele de care le pasă. Când va veni timpul să scrie acea lucrare, sau să susțină o cuvântare, elevii vor avea deja obiceiul de a a-și susține problema.
9. Creeați/Faceți/Dregeți/Jucați-vă
Ar putea suna ca ceva evident să-i pui pe elevi să facă în fiecare zi, dar asta e greu de făcut dacă nu-ți faci o prioritate din asta. Am văzut mult prea multe curriculum-uri stabilite și programe care nu permit nici un fel de „timp de dregere” și când elevii au în sfârșit această oportunitate, ei au mai curând de umplut o fișă (trist, nu-i așa?) Fă asta în fiecare zi și elevii tăi vor dori să-și ducă lucrul de făcut acasă!
10. Reflectați
Noi cu toții avem nevoie să reflectăm mai mult. Este unul din cele mai puternice instrumente de învățare, să te auto-evaluezi și să reflectezi asupra a ceea ce ai învățat, făcut și a ceea ce trebuie să faci. Pune-i pe elevi să reflecteze de mai multe ori pe zi, și păstrează asta la început ca pe un scurt moment. Acest timp de a lua un moment de reflecție va revitaliza mințile lor și ei vor păstra obiceiul și practica zilnică de a se gândi despre gândire.
Prea multe?
Începe cu puțin. Încearcă câteva (sau doar una) în clasa ta în fiecare zi și apoi începe să acumulezi obiceiurile pe măsură ce stăpânești practica zilnică cu unul dintre ele. Amintește-ți că acestea pot fi de asemenea combinate în multe feluri/configurații/forme, dar cheia este să le faci zilnic și să le faci să se „lipească”.
Ce obiceiuri te-ai gândit să începi anul acesta cu elevii tăi? Te rugăm să le împărtășești cu noi în comentariile la acest articol!
Sursa: http://ajjuliani.com/10-habits-worth-starting-classroom/