Izolarea socială și dependențele

Unul din lucrurile extrem de importante care s-au rostit și chiar a constituit un fel de fir roșu de-a lungul dezbaterilor de ieri, din cadrul Conferinței Think Education, a fost afirmația că noi, ca organizații și ca indivizi, dacă nu ne vom implica activ în ceea ce se întâmplă în jurul nostru în societate și cu copiii noștri, abandonăm de fapt generații întregi de copii și tineri – care constituie o valoare umană de neînlocuit (știați ca 98% din copii se nasc cu potențial de genialitate?) – condamnându-i la insucces social pe ei și determinând totodată și o proastă dezvoltare în viitor a întregii economii a țării.

De atunci, am reflectat la această temă, a abandonului unui copil, insuficient de dezvoltat emoțional ca să se bată singur cu restul lumii pentru a-și croi o soartă mai bună, dar și la tema izolării sociale a multor din copiii și tinerii, insuficient susținuți de familie, respinși sau chiar hărțuiți de restul colegilor pentru că sunt altfel – indiferent că sunt gifted sau tocilari, diagnosticați cu ADHD sau autism, suferind de o altă dizabilitate sau făcând parte dintr-un grup social dezavantajat sau orice altă formă de diferență – și care de multe ori abandonează lupta, dar care pot înflori imediat ce vor găsi un suport emoțional din partea familiei sau altui adult, un mentor care să-i ajute să facă față presiunilor la care sunt supuși – așa cum s-a întâmplat cu mulți din copiii cu care am lucrat noi, de-a lungul anilor.

copil-izolat-grup

Am reflectat la nevoia de a le dezvolta acestor copii reziliența – una din calitățile cerute în viață, dar și la viitorul loc de muncă, și la nevoia urgentă de a face schimbări în mediul nostru social în care valorile sunt răsturnate, teme de asemenea abordate în cadrul conferinței.

Reflectând la aceste subiecte, mi-am adus aminte de un articol publicat de Alexa Erickson în Collective Evolution (http://www.collective-evolution.com/), în luna martie, despre cele mai recente cercetări în domeniul adicției (dependențelor). Și aceste studii vin cu o concluzie surprinzătoare, legată de ideea de izolare socială și abandon.

Știu că mulți părinți și profesori din ziua de azi se întreabă de ce unii copii (dar și adulți) – fie că sunt ai lor, din familie, dintre cunoștințe sau colegi de școală/ serviciu – devin neinteresați de propriul viitor și dependenți de jocurile pe calculator, de chat-urile online interminabile pe smartphone sau chiar dependenți de diferite droguri, de alcool, fumat și alte obiceiuri nocive, distructive pentru viitorul și sănătatea lor.

internetaddiction

Și mai știu că mulți condamnă aceste dependențe și pe cei care se lasă atrași în astfel de activități, deoarece consideră că acei copii sau acele persoane ar trebui să știe că sunt alte lucruri mai valoroase de făcut.

Dar care este, de fapt, cauza acestor dependențe?

Așa cum se afirmă în aceste studii și în cartea lui Johann Hari intitulată „Urmărind țipătul: Prima și ultima zi a războiului cu drogurileapărută în 2015 și declarată de New York Time ca fiind cea mai bine vândută carte de anul trecut, degetul acuzator ar trebui să se îndrepte în altă direcție.

Cercetătorii explică, lucru ilustrat și în filmul de mai jos, că, în spatele ideii de definire a dependenței de droguri, care spune că după 21 de zile de utilizare a unui drog (sau de instalare a unui obicei prost n.n.), corpul tău va începe să jinduiască, să „strige” pentru a primi acea substanță ca rezultat al cârligelor chimice puse în ea, există de asemenea un impact imens pe care îl au conexiunile noastre cu ceilalți și mediul în care trăim.

Bazat pe aceste studii, teoria prezentată și în acest film susține că atunci când suntem excluși din ceea ce se consideră a fi un mediu social pozitiv și puși în circumstanțe aspre, potrivnice sau când ne simțim singuri, apar adicțiile, dependența. Într-unul din studiile de laborator, de exemplu, un șoarece care a fost pus singur într-o cușcă cu două opțiuni de apă – apă obișnuită și apă în care se amestecase heroină – a ales apa cu heroină, pe care a băut-o până a murit. Șoarecii plasați într-un alt mediu, care ar putea fi considerat raiul șoriceilor – cu mai mulți tovarăși, locuri interesante de explorat și joacă etc. – au preferat apa obișnuită, deși au fost printre ei din cei care au gustat din cea cu heroină, dar nu au continuat să o bea și nu au devenit dependenți.

Vietnam-young_marineUn alt „experiment” pe care se bazează teoria este situația soldaților americani care au luptat în războiul din Vietnam. În timpul războiului, 20% din soldații implicați în luptele din junglă luau heroină și, în mod normal, potrivit teoriilor vechi despre crearea dependenței, ar fi trebuit să fie dependenți și la întoarcerea acasă și să nu poată renunța la ea. Dar, după ce s-au întors acasă, într-un mediu prietenos, au încetat să consume heroină (cu rare excepții, ale acelora care au găsit acasă o continuare severă a stresului, datorată unor situații speciale).

Cum e posibil așa ceva?

Răspunsul cercetătorilor e simplu – nu drogurile sunt cauza dependenței, ci condițiilecușca” neprietenoasă în care suntem puși să trăim!

Ca oameni, avem o dorință naturală de a ne conecta cu alții și de a crea legături.

Când avem un mediu pozitiv în care să facem asta, putem fi sănătoși și fericiți.

Când suntem izolați, trăind în afara grupului, sau simțind-ne singuri, nebăgați în seamă și viața noastră se umple de temeri și tristețe, asemenea șoricelului din cușcă sau soldatului din război, ne întoarcem spre ceva care ne poate alina absența legăturilor și conexiunilor de care avem nevoie. Și devenim dependenți de acel ceva, care reprezintă doar un substitut a ceea ce nu putem avea – conexiunile frumoase cu alți oameni.

Această dependență poate fi orice, de la holbarea permanentă la pagina de Facebook de pe ecranul telefonului, la jocurile online, la vizionarea de filme porno sau utilizarea drogurilor.

adicted-boy-computer

„Ne vom lega de ceva pentru că asta este în natura umană”, spun cercetătorii.

Concluzia filmului, ca și a cărții menționate mai sus este una singură – trebuie să ne oprim din a ne concentra pe vina și rezolvarea problemelor individului și să ne concentrăm mai mult pe însănătoșirea societății.

Trebuie să încetăm să creăm pentru copiii noștri și chiar pentru noi înșine, un mediu care arată ca o cușcă dezolantă și să ne străduim să creăm în schimb un parc frumos și legături umane sănătoase.

Iată și link-ul pentru film (din păcate nu este tradus în limba română)

https://www.youtube.com/watch?v=ao8L-0nSYzg

Jump2

P.S.

Știu că v-am promis și un rezumat a ceea ce s-a întâmplat, dicutat la Think Education și îl vom publica în curând 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s