De multe ori profesorii duc o adevărată luptă pentru a păstra disciplina în clase.

Profesoara de engleză Sarah Wysocki vă propune în articolul de mai jos o metodă de dezamorsare a acestor lupte.

Sarah este o profesoară cu experiență, avocată, autoare, mamă și o entuziastă jucătoare de pickleball care locuiește în Annandale, Virginia. Când nu este ocupată să mențină trează în elevii ei scânteia dragostei de învățare, ea poate fi găsită pe terenurile pickleball din cartier, construind prietenia și sentimentul de comunitate.

Când elevii se angajează într-un comportament ușor perturbator, profesorii pot încerca să pună întrebări deschise în loc să se confrunte imediat cu acel comportament.

Când ați susținut interviul de angajare pentru ultimul loc de muncă în școală, există șansa să fi trebuit să răspundeți la cel puțin o întrebare cu privire la comportamentul provocator al elevilor. Este o întrebare comună pentru că, indiferent de școală sau pentru ce fel de elevi predai, la un moment dat te vei confrunta cu un comportament provocator.

În anii trecuți, aș fi răspuns la această întrebare afirmând că redirecționez elevii, le ofer alegeri sau modelez comportamentul dorit. În acest an, am regândit această abordare.

Elevilor de la gimnaziu le place să facă “pocnitori” din hârtie, pliată astfel încât să facă un zgomot foarte puternic, extrem de enervant atunci când este deschisă. La începutul anului, când copiii au început să le facă, le-am arătat cea mai bună reacție ca profesor spunând: Nici să nu vă gândiți la asta!.

Deși acest lucru a funcționat inițial, după câteva săptămâni copiii au devenit mai curajoși. Chiar și după un clar “Nu mai fac”, pocnitorile au apărut mai departe. Acest lucru a creat un fel de o luptă pentru putere între profesor și pocnitori.

Știam că am nevoie de o altă modalitate de a dezamorsa aceste lupte pentru putere, așa că am decis să încerc o nouă metodă: curiozitatea deschisă.

În loc să redirecționez imediat infracțiunile minore, prima mea linie de apărare este să pun o întrebare reală cu privire la comportamentul lor. Această abordare m-a ajutat să aflu mai multe despre elevii mei și motivele din spatele acțiunilor lor. A deschis porțile unor conversații semnificative și a dezamorsat situații care altfel ar putea degenera rapid. Deși această metodă nu funcționează în toate situațiile, poate fi foarte utilă pentru infracțiuni minore, atunci când siguranța nu este o problemă.

Îndepărtează-te de luptele pentru putere

Gimnaziul meu are o regulă conform căreia elevii nu pot purta căști audio, cu excepția cazului în care este necesar pentru sarcini academice specifice. La începutul acestui an, am simțit că mă lupt constant cu copiii în timp ce le ceream să-și scoată căștile. Abordarea mea inițială la lupta căștile a fost pur și simplu să le cer copiilor să-și scoată căștile dar această metodă a avut rezultate mixte. Unii copii și-au scos căștile cât timp îi puteam vedea și apoi le-au pus înapoi. Alteori ignorau cu totul cererea.

În clasa mea de limba engleză, unul dintre elevii mei a apărut cu căștile în fiecare zi, iar eu îi spuneam în fiecare zi să le scoată. În mod evident, solicitarea mea nu a avut niciun impact pe termen lung. Recent, în loc să-i cer să le îndepărteze, l-am întrebat ce ascultă. Acest lucru a dus la o conversație minunată despre țara sa de origine, Ucraina, și despre cum se simțea în noua sa viață din Statele Unite.

Când l-am întrebat ce ascultă, mi-a răspuns: “Muzică”. L-am întrebat dacă este muzică ucraineană, iar el a spus că da. Acest lucru a deschis ușa unei conversații despre viața sa în Ucraina și apoi am căutat împreună trupa on-line. Dacă i-aș fi spus pur și simplu să scoată căștile, nu aș fi aflat niciodată despre gusturile lui muzicale sau nu aș fi auzit despre cum se adaptează de când a plecat din Ucraina.

După conversația noastră, i-am mulțumit pentru că mi-a împărtășit muzica și l-am rugat să-și scoată căștile, lucru pe care l-a făcut cu bucurie. Abordarea acestei infracțiuni minore cu curiozitate în loc de disciplinare nu numai că a deschis conversații semnificative, dar l-a ajutat pe elevul meu să respecte regulile fără a-i fi greu. Aceste interacțiuni nu iau mult timp, dar ele parcurg un drum lung în construirea încrederii și în obținerea rezultatelor dorite.

Combaterea distragerilor cu întrebări

Unul dintre elevii mei mai nebunatici vine frecvent în clasă și scoate zgomote puternice, distrăgând atenția. Obișnuiam să-l trimit afară din clasă și să-l rog să intre mai liniștit. Din nou, această abordare a avut o rată de succes discutabilă. Uneori se conforma, alteori făcea zgomote pe hol și trebuia să fie readus înapoi în clasă.

Încurajată de succesul obținut cu conversația cu căștile, mi-am schimbat abordarea și am început să-i pun întrebări despre zgomotele pe care le face, cum ar fi “Unde ai învățat să faci acel zgomot?” sau “Crezi că zgomotul ar fi un ton de apel bun?” Acest lucru a schimbat sentimentul interacțiunii noastre de la “Ești rău, pleacă” la “Sunt curioasă să aflu mai multe despre acțiunile tale”.

De asemenea, punând o întrebare care justifică un răspuns, creați un spațiu sigur pentru ca elevul să reflecteze și să se gândească la comportamentul său. Deși răspunsul în această situație particulară a fost “Nu știu unde am învățat să fac acel zgomot – sunt doar bun la a face zgomote”, i-a dat elevului timp să reflecteze asupra acțiunilor sale și să schimbe comportamentul.

Întâmpinând infracțiunile minore cu curiozitate și învățând un pic din raționamentul din spatele acțiunilor elevilor noștri, suntem mai bine pregătiți să gestionăm problemele atunci când acestea apar din nou. Putem aplica regulile cu compasiune și înțelegere și poate un pic mai multă răbdare. Când căștile apar din nou, am putea spune: “Știu că s-ar putea să simți puțin dor de casă și că vrei să asculți muzică, dar am nevoie de atenția voastră acum, și dacă avem timp mai târziu, poate că ai putea pune muzică pentru întreaga clasă sau, în timpul de lucru independent, ai putea asculta muzica dorită.” Când reîncep zgomotele care distrag atenția, ne putem conecta cu încercările elevilor de a cere atenție cu autenticitate și înțelegere. Această abordare recunoaște sentimentele elevilor, dar îi trage totuși la răspundere pentru respectarea regulilor.

Construirea relațiilor și empatiei

Revenind la problema mea cu pocnitorile, am decis să-i angajeze pe elevi în conversație. Data viitoare când un elev a venit cu o pocnitoare, i-am întrebat cum au învățat să le facă și dacă există vreun truc ca să facă pocnitorile să scoată cel mai tare și mai enervant sunet. Se pare că există. Acest lucru a deschis conversații despre origami, despre cum să își creeze ocupații când se plictisesc și despre animalele de companie. Unul dintre animăluțele mele de companie scoate niște zgomote puternice. I-am lăsat pe elevii mei să știe acest lucru și i-am întrebat despre animăluțele lor de companie (ca un profesor, acestea sunt informații valoroase pe care să le păstrezi în agenda proprie). De asemenea, le-am spus elevilor mei cum ar putea câștiga dreptul de a pocni din când în când, fapt care a eliminat lupta (și o parte din distracție) din problemă.

Cunoașterea este putere, iar atunci când abordăm cu curiozitate infracțiuni minore, ne dotăm cu cunoștințe care pot merge mai departe spre construirea unor săli de clasă sigure, funcționale, în care învățarea este principalul obiectiv. De asemenea, arată că noi, profesorii vrem să-i înțelegem, nu să-i pedepsim. La sfârșitul zilei, construirea acestor relații face ca sălile de clasă să fie mai sigure, mai primitoare și mai înțelegătoare, un spațiu în care copiii pot să învețe.

Așadar, data viitoare când un copil provoacă distrageri în clasă, încearcă să răspunzi cu o curiozitate autentică.

S-ar putea să fiți surprinși de modul în care acest fapt transformă situația.

Sursa: https://www.edutopia.org/article/avoiding-power-struggles-middle-school?