6 Activități amuzante pentru dezvoltarea vocabularului

Dezvoltarea vocabularului este o parte foarte importantă a literației, la toate vârstele, inclusiv pentru adulți. Dar mai ales la copii este o activitate extrem de importantă, fără de care nu se poate asigura înțelegerea textelor literare sau a altor materii predate. Dar dezvoltarea vocabularului nu trebuie să fie o activitate plicticoasă, bazată doar pe caiete speciale, cu definiții ale cuvintelor, pe care nu le mai citește nimeni odată scrise. Ea poate fi și o activitate amuzantă, așa cum o demonstrează în articolul de mai jos profesorul Simon Riitho, un colaborator al revistei Edutopia.

Noi cuvinte în vocabular – Photo by lilartsy on Unsplash

Predarea vocabularului pentru copii este una dintre cele mai antrenante experiențe pentru educatori. Pe de o parte, voi aveți dorința de a modela mințile tinerilor cursanți prin rafinarea abilităților lor de gândire incipiente.

Pe de altă parte, ca profesor s-ar putea să te confrunți cu obstacole atunci când îți dai seama că nu toți copiii tăi pot ține pasul. Conținutul ar putea fi plictisitor pentru mulți dintre ei și riscați ca aceștia sau toți elevii să fie distrași.

Pentru a evita transformarea dezvoltării vocabularului într-o experiență obositoare pentru copii și o durere de cap pentru tine poți injecta ceva distractiv în acest proces . Aceste 6 activități distractive de mai jos, care pot fi folosite la dezvoltarea vocabularului, pot face din partea de lecție dedicată vocabularului o experiență de învățare antrenantă pentru copiii/ elevii tăi și îi pot transforma în cel mai scurt timp în comunicatori mai buni.

”Spionând” ca să găsească noi cuvinte în text

1. Eye Spy (Ochiul care spionează)

Copiilor le plac provocările, iar atunci când le oferi o țintă, ceva de găsit, ei sunt motivați să finalizeze sarcina. În cazul în care vreți să dați ca sarcină elevilor să găsească anumite cuvinte pe o pagină de text sau poster, jocul Eye Spy devine o activitate de învățare. Pentru a face exercițiul și mai antrenant, le puteți pune la dispoziție o lupă ”de detectiv”, pentru a sublinia caracterul de joc al activității. Activitatea va fi un concurs pentru a-i îndemna pe elevi să descopere cât mai multe cuvinte necunoscute sau nou învățate posibil. Puteți stabili și premii pentru diferite cuvinte, acordând mai multe puncte pentru cuvintele complexe sau lungi.

Să mă gândesc, ce cuvânt o fi?

2. Interpretează-l

Copiilor le place să joace roluri și ce modalitate mai bună de a învăța un cuvânt poate fi decât interpretându-l? Pentru a organiza această activitate, împărțiți copiii în grupuri mici, dacă clasa este mare. Apoi, distribuiți cuvintele de vocabular pe care membrii fiecărui grup ar trebui să le interpreteze. Ei trebuie să mimeze fără să vorbească sau să miște buzele. Când copiii dintr-un grup identifică cuvântul interpretat de primul cursant, grupului i se acordă puncte și apoi trec la următorul cuvânt – un nou membru al grupului trebuie să interpreteze pentru fiecare cuvânt nou. Această activitate oferă o oportunitate de exprimare fizică și stimulare mentală. După acest exerciți de divertisment dar și de conexiune cu cunoașterea anterioară, copiii își vor aminti mai bine cuvintele.

Inuit – un cuvânt pe care sigur îl vor memora.

3. Desenați schițe de vocabular

O altă activitate interesantă este aceea de a-i lăsa pe copii să deseneze (în caietul lor special pentru vocabular) schițe care să ilustreze / explice un cuvânt din noul vocabular (sau cele care nu sunt bine fixate). Această activitate poate părea intimidantă la început, așa că este important să începeți cu cuvinte simple. Odată ce mingea se rostogolește și copiii capătă curaj, puteți experimenta cu cuvinte mai lungi pentru a declanșa capacitatea copiilor de a face conexiuni mai bune.

Această experiență poate fi distractivă și interesantă atunci când copiii au schițe realizate cu creioane colorate. Pentru a fixa mai bine cuvintele, îi puteți provoca pe copiii să-și împărtășească schițele lor cu alții.

Desenul este o unealtă cunoscută pentru capacitatea de a angaja părțile vizuale și motorii ale creierului, ceea ce înseamnă că va îmbunătăți amintirile elevilor despre cuvintele din vocabular ilustrate astfel.

4. Cuvântul săptămânii

Experții în învățare spun că repetiția este cheia învățării reale, iar această strategie de predare poate menține copiii implicați întreaga săptămână. Pentru a putea crește vocabularul copiilor folosind activitatea cuvântul săptămânii, este important să alegeți un cuvânt care presupune diversitate. Pe parcursul întregii săptămâni îi puteți pune pe copii să formuleze propoziții noi cu cuvântul ales, pentru a încuraja o mai bună înțelegere a utilizărilor lui multiple.

Acest exercițiu îi poate ajuta pe copii să învețe diferitele contexte în care se potrivesc cuvintele din vocabularul lor, cu ajutorul colegilor de clasă și al altor participanți. De exemplu, când copiii merg acasă, ei pot cere părinților sau fraților să le propună noi utilizări ale acelui cuvânt, pe care apoi le pot împărtăși în clasă.

Cuvântul acestei săptămâni este…

5. Cursa dicționarului

Toată lumea iubește să învețe lucruri noi și nu există o modalitate mai bună de a face acest lucru decât folosind un dicționar (fizic sau online). Această activitate distractivă pentru predarea vocabularului permite copiilor să-și construiască atât abilitățile de cercetare cât și vocabularul.

În cadrul activității, începeți prin a le oferi cursanților un pachet de cuvinte pe care ar trebui să le caute în dicționar și apoi să-și scrie în caiete definițiile. Acesta este un exercițiu distractiv, deoarece are miza că elevii sunt clasați după viteza lor în găsirea tuturor cuvintelor.

6. Roata cuvintelor

Realizați din carton o roată ca cea din acest exemplu:

Definște-l, utilizează-l într-o propoziție, spune un cuvânt sinonim / antonim, desenează-l, interpretează-l, găsește o rimă, spune ce parte de cuvânt este – roata va decide

Roata norocului este un joc preferat de mulți copii și puteți amesteca acest joc în experiențele din sala de clasă. Puteți realiza propria roată cu provocări legate de vocabular, desenând direct pe roata de carton.

Pe această roată puteți include diferite instrucțiuni, cum ar fi: desenați cuvântul, interpretați-l, definiți-l, găsiți sinonime, antonime etc.

Cum se joacă – Folosind o listă de cuvinte, fiecare elev va întoarce roata, iar sarcina lor ar fi să facă ceea ce le arată roata. Dacă sarcina este să definească cuvântul, elevul o va face. Acest exercițiu este de mare ajutor pentru a aprecia înțelegerea de către copii a vocabularului, iar pentru ei o tentație de a-și încerca ”norocul”.

Activitățile amuzante de dezvoltare a vocabularului îi mențin pe copii angajați

Având o varietate de activități la dispoziția dumneavoastră îi poate ajuta pe copii să-și dezvolte vocabular într-un timp mai scurt. Păstrând cu aceste activități lucrurile proaspete în mintea lor, evitați epuizarea și plictiseala din clasă, creând o atmosferă excelentă pentru învățare și implicare.

Sursa: https://www.educationworld.com/teachers/6-fun-activities-grow-vocabulary

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.