Astăzi ar trebui să serbăm cu toții Ziua Copilului. Dar eu nu pot. Și ca mine, sunt sigură că mai sunt mulți alții. Mă întreb oare cui îi pasă cu adevărat că vom lăsa copiilor și nepoților o lume cu atâtea probleme – crize de mediu, mii de specii dispărute sau pe cale de dispariție, incendii devastatoare și furtuni violente, resurse aproape epuizate, războaie, pandemii și alte ”bucurii”. Ce să mai spun despre starea de sănătatea a populației, despre cultura socială nocivă în care cresc copiii?. Sau să rostesc cuvântul ”educație”??

Despre tema educației din România îmi vine și mie să spun la fel ca A.J. Juliani în articolul de mai jos despre educația din SUA. Doar că la noi cred că e mai rău decât la ei.

Îmi pare rău, aș vrea să mă pot bucura pentru copii, dar îmi vine să plâng…

Este un sentiment straniu.

Probabil că, în ultima săptămână ați simțit acest lucru ca și mine. Și sunt sigur că ați simțit la fel, de mai multe ori în ultimii ani. Și, chiar și cu ani în urmă (dacă sunteți un educator veteran) a existat acest sentiment persistent că nimănui nu pare să-i mai pese de educație în Statele Unite (sau în România, n.n.).

Acum 30 de ani, America era un stat lider în ce privește cantitatea și calitatea diplomelor de liceu. Astăzi se situează abia pe locul 36 între statele lumii*.

* https://www.dosomething.org/us/facts/11-facts-about-education-america – – 11 Date despre educație

Potrivit unui sondaj național publicat recent**, școlile publice din America au pierdut cel puțin 1,2 milioane de elevi, față de numărul celor din 2020. Cifrele privind înscrierea la școlile de stat nu indică niciun semn de revenire, prea curând, la nivelurile naționale anterioare.

** https://www.returntolearntracker.net/

De la începutul pandemiei 1.177.000 de elevi au părăsit școlile publice în anul școlar 2020-2021. Anul acesta, în unele districte numărul elevilor a crescut – cu 532.000 de elevi. În alte districte, numărul lor s-a micșorat – cu 623.000 de studenți. Din toate școlile, luate împreună, 1.268.000 de elevi au părăsit școlile publice.

Nu doar copiii pleacă, ci și profesorii, din mai multe motive diferite. Calitatea profesorilor este unul dintre cei mai importanți factori legați de realizările elevilor. În SUA, 14% dintre profesorii noi demisionează până la sfârșitul primului an, 33% pleacă în primii 3 ani, iar aproape 50% pleacă până în al 5-lea an*.

Asociația Națională a Educației a dat publicității în luna februarie un sondaj la nivel național al profesorilor ***, în care 55 la sută au spus că mediul școlar actual îi împinge să-și planifice să părăsească profesia mai devreme decât își propuseseră inițial. Spre deosebire de anii trecuți, profesorii care acționează mânați de frustrare nu sunt doar cei noi în profesie și care se simt copleșiți. Nici nu sunt neapărat veterani care au predat zeci de ani și sunt pe punctul de a se pensiona.

* https://www.returntolearntracker.net/ – 11 Date despre educație

*** https://www.nea.org/about-nea/media-center/press-releases/nea-survey-massive-staff-shortages-schools-leading-educator – Studiul NEA: Lipsa masivă de personal în școli a dus la epuizarea educatorilor; un număr alarmant de educatori indică faptul că intenționează să părăsească profesia

Și, deși nu putem indica finanțarea ca fiind SINGURUL motiv, poate fi cel mai simplu set de date la care să ne uităm pentru a înțelege acel sentiment persistent că nimănui nu-i pasă.

Potrivit unui raport detaliat și unui studiu (#1) realizat de Fundația Century:

În Statele Unite sub-finanțarea în școlile noastre publice este de aproape 150 miliarde dolari anual, jefuind milioane de copii de posibilitatea de a reuși în viață – predominant pe cei din păturile minoritare și din familiile cu venituri mici.

#1 https://tcf.org/content/report/closing-americas-education-funding/?agreed=1 – Closing America’s Education Funding Gaps

Un amplu și riguros studiu de cercetare clarifică următoarele: cheltuielile contează în educație. Mai exact, investițiile mai mari în școli se traduc prin îmbunătățirea rezultatelor elevilor, iar aceste rezultate sunt mai pronunțate și mai semnificative pentru elevii cu venituri mici și cei minoritari.

Într-o serie de măsurători, elevii americani au un scor mai mic decât elevii din alte țări dezvoltate, iar aceste rezultate variază semnificativ în rândul grupurilor rasiale, etnice și socioeconomice.

În același timp, datele la nivel de stat și district arată o mare variație a cheltuielilor educaționale în întreaga țară. Unele districte școlare și state cheltuiesc mult mai mult pe elev și plătesc educatorilor salarii mult mai mari, față de altele. Deloc surprinzător, variația cheltuielilor pentru educație se suprapune în mare măsură cu variația rezultatelor elevilor. În general, în cazul în care statele investesc mai mult în școlile publice, elevii tind să obțină note mai mari și să aibă performanțe mai bune.

Pentru a calcula exact de “cât de mult” mai multe cheltuieli este nevoie, să ascultăm ce spune Bruce D. Baker, Ed.D, care este un expert de la Universitatea Rutgers Graduate School of Education în domeniul finanțării școlilor și a inițiat un parteneriatul național TCF, pentru a dezvolta un prim studiu de acest fel privind modelul de cost la nivel național.

”Modelul nostru estimează cât ar costa ca elevii să obțină rezultate medii naționale la evaluarea lecturii și matematicii până în 2021 pentru fiecare district școlar din țară, peste 13.000 în total.

Pentru majoritatea districtelor școlare din țară (7.224 în total, deservind aproape două treimi din elevii școlilor publice, sau mai mult de 30 de milioane de copii în total), aducerea elevilor până la rezultatele medii actuale ale națiunii necesită investiții publice mai mari, suficiente pentru a umple ceea ce numim un “deficit de finanțare”. Restul districtelor oferă în prezent finanțare la sau peste ceea ce estimează modelul nostru că este necesar pentru a obține rezultate medii și, prin urmare, nu au niciun deficit de finanțare.”

Finanțarea nu rezolvă toate problemele pe care le vedem peste tot, cele care conduc la statisticile partajate. Fără un plan riguros, mai mulți bani nu ajută la transformarea școlilor în medii de învățare mai sigure, mai inclusive sau mai bune pentru copiii care au cea mai mare nevoie de ele.

Cu toate acestea, fără finanțare este aproape imposibil să faci în permanență ceea ce profesorii și educatorii sunt rugați să facă în fiecare zi.

Un articol recent a exprimat această idee astfel:

Scorurile testelor sunt în scădere, iar violența este în creștere (#2). Părinții țipă la consiliile de administrație ale școlilor (#3), iar copiii plâng pe canapelele asistenților sociali. Furia este în creștere. Răbdarea este în scădere.#2

https://www.washingtonpost.com/education/2021/10/26/schools-violence-teachers-guns-fights/ – Întoarcerea la școală a adus arme, lupte și comportamente nedorite. #3

https://www.washingtonpost.com/education/2022/01/13/school-board-association-domestic-terrorism/ – Asociația Națională a Consiliilor Școlare s-a împiedicat în politică și este dezmembrată

Pentru școlile publice, cifrele merg într-o direcție greșită. Înscrierea este în scădere. Absenteismul este în urcare. Nu sunt destui profesori, suplinitori sau șoferi de autobuz…

Educația publică se confruntă cu o criză diferită față de alte decenii și afectează aproape tot ceea ce fac educatorii: de la predarea matematicii, la consilierea copiilor anxioși, la gestionarea clădirii.

Ca educator, am ridicat mâinile a frustrare de prea multe ori în ultimii ani, întrebându-mă dacă îi mai pasă cuiva de educație, dacă există cineva care se uită la imaginea de ansamblu și dacă cineva de la putere chiar vrea să facă ceva în acest sens.

Ca părinte, cele întâmplate săptămâna trecută în școala din Texas m-au lovit puternic. Mi-am amintit de citatul lui Tom Murray: “Fiecare copil din clasa ta este întreaga lume a altcuiva”. Acest lucru este valabil pentru toți oamenii care lucrează în școlile noastre, nu doar pentru copii. Trebuie să-i tratăm, să-i protejăm și să-i sprijinim ca atare.

În această săptămână am luat legătura cu oamenii aleșii de mine, pentru a-i consilia în legătură cu acțiunile specifice pe care le pot întreprinde pentru a-i sprijini pe copiii și adulții din școlile noastre. Dar, eu sunt încă aici, încercat de acest sentiment persistent – oare celor de la putere le pasă într-adevăr de educație? Și, mergând mai departe, oare nu le pasă cu adevărat de viitorul nostru? Numai acțiunile concrete vor înăbuși acest sentiment, este de mult timpul trecut pentru orice altceva, trebuie să arăți unde te poziționezi cu adevărat ca funcționar ales.

Între timp, există milioane de copii care merg la școală și mii de adulți care îi susțin în fiecare zi – și toți sunt întreaga lume a altcuiva.

Sursa: https://www.ajjuliani.com/blog/that-strange-feeling-no-one-in-power-really-cares-about-education