Pentru că e duminică, astăzi ne-am gândit să vă oferim o poveste de viață și o provocare propusă de George Couros. În articolul de mai jos el vă povestește despre propria provocare, anume aceea de a lua un citat care i-a plăcut și să reflecteze mai profund asupra semnificațiilor acelui citat pentru viața lui, ca om, părinte și profesor. George Couros sugerează de asemenea că citatele pot fi folosite și pentru elevii mai mari, pe care să-i invitați să încerce să se gândească cum se pot lega ele de viața lor. La începutul acestui an el chiar a scris un articol în care a strâns citatele care l-au inspirat și i-au modelat gândirea – le puteți găsi aici.* Și, citindu-le înțeleg de ce le-a ales.

Titlul de astăzi este chiar unul din aceste citate.

* https://georgecouros.ca/blog/archives/13440

Haideți acum să urmărim povestea:

Acesta este un scurt rezumat al călătoriei părinților mei din Grecia în Canada. Amândoi au crescut în timpul celui de-al doilea război mondial și al războiului civil din Grecia. În cele din urmă, nevoia i-a determinat să se urcat pe un vas, pentru a călători peste Oceanul Atlantic, fără să știe dacă vor mai vedea vreodată pe vreunul dintre membrii familiei lor.

Probabil că părinții mei au venit în Canada cu mai puțin de 20 dolari la ei.

Nu puteau să citească, să scrie în alfabetul latin sau să vorbească în limba engleză sau franceză.

Au început să lucreze în restaurante la spălat de vase, ajungând în cele din urmă, după mulți ani, să dețină un restaurant propriu.

Mama mea a avut o educație de nota 6, iar tatăl meu a avut o educație de nota 2.

Cei patru copii ai lor cumulează șapte diplome de facultate, un acum în total 12 copii proprii, casele lor și familii pe care îi iubesc.

Părinții mei au făcut atât de mult cu atât de puțin.

Așa că mă întreb de multe ori, de ce eu fac atât de puțin cu atât de multe oportunități?

Mă gândesc la schimbările majore pe care părinții mei au fost dispuși să le facă pentru a-și îmbunătăți viața și viața familiilor lor și pentru a-i îmbogăți pe toți oamenii cu care s-au conectat și, de multe ori mă gândesc la riscurile din viața mea, pe care le percep ca fiind obstacole adverse și care mă țin pe loc.

Călătoria și viața lor mi-au modelat o mare parte din gândirea despre educație.

Acesta este motivul pentru care împărtășesc de multe ori următoarele lucruri despre ideea de “risc”:

Deci, ori de câte ori sunt pe cale de a-mi asuma unele riscuri semnificative în viața mea, mă gândesc: Cum îi pot ajuta pe copiii mei și pe elevii noștri să învețe să se simtă confortabil față de schimbare și de asumarea de riscuri în viața lor?

Trebuie să recunosc că anxietatea mea cu privire la faptul că copiii mei se joacă afară și pe cont propriu pare a fi diferită de modul în care m-au crescut părinții mei.

De multe ori mă întreb dacă ei s-au simțit mai în largul lor atunci când nu știau unde sunt sau unde am fost, pentru că noi nu am avut un telefon mobil, în timp ce acum mulți părinți, care în orice moment pot apela și trimite SMS-uri copiilor, sunt mai nervoși, chiar dacă știu că au mai mult acces la comunicarea imediată? Oare această anxietate se transmite la copiii noștri și îi face să resimtă adversitate față de riscuri? Acestea sunt întrebări la care mă gândesc adesea.

Auzi adesea conversații despre “copii din zilele noastre”, urmate de multe plângeri despre tânăra generație. Când aud toate acestea, mă gândesc întotdeauna: în cazul în care copilul meu este sau ar fi problema, atunci el este mai mult o reflectare a cine sunt eu ca un părinte, sau despre cine este ca și copil sau o variație a combinațiilor din ambele?

Copil fiind, îmi amintesc că mama îmi spunea înainte de a merge la orice turneu sportiv: “Felul cum acționezi ne reflectă pe tatăl tău și pe mine, așa că nu ne face de râs!”. Direct la țintă și încasate, pentru că aș fi auzit multe despre asta, dacă aș fi făcut vreo încurcătură.

Dar acea mantră este unul din lucrurile la care mă gândesc adesea atunci când lucrez cu copiii mei ca antrenor și profesor. Actele fiecărei generații sunt mai degrabă o reflectare a stării comunității în ansamblu, decât o reflectare a generației, considerată în izolare. Copiii nu sunt o reflectare directă a profesorilor, părinților sau îngrijitorilor lor, dar a spune că nu există nicio influență asupra acțiunilor lor ar însemna reducerea impactului tuturor acestor adulți asupra vieții lor, atât cu bune, cât și cu rele.

Și, desigur că noi nu vrem răul.

De multe ori mă trezesc încercând să-mi protejez copiii de propriile greșelile și să-i învăț cum să nu facă aceleași lucruri, mai degrabă decât să împărtășesc cu ei cum am obținut succesul și ce am făcut pentru a ajunge acolo.

Pentru că succesul include asumarea de riscuri. Încercarea de lucruri noi. Să ajungi să te simți confortabil în condiții de disconfort.

Și, absorbind lecțiile de la părinții mei și din călătoria în care s-au aventurat pentru a-și face și a ne face viața mai bună.

Am învățat de la părinții mei că schimbarea este o oportunitate de a face ceva uimitor. Nu mi-au spus-o niciodată, dar au demonstrat-o în mod repetat.

Nu cred că aș putea face ceea ce au făcut ei. Să se mute într-o altă țară, ne-cunoscând limba, fără bani mai deloc, doar cu speranța de a profita de cele mai bune din oportunitățile apărute în fața lor.

Din nou, au făcut atât de mult cu atât de puțin. Și, deși nu-i cunoșteam pe niciunul dintre bunicii mei, sunt sigur că multe dintre lucrurile întruchipate în părinții mei au fost o reflectare a lor, atât cele bune, cât și cele rele. Speranța este nu numai să învățăm de la generația de dinainte, ci să învățăm, să aplicăm și să facem mai multe din și cu oportunitățile puse în fața noastră și să profităm de ele.

Vreau să-i învăț pe copiii mei că multe uși se vor deschide în fața lor și vor trebui să-și dea seama cum să treacă singuri și că, uneori, nu va funcționa așa cum își doresc. Dar aceea nu va fi ultima ușă care va apărea, care se va deschide, așa că nu vă fie frică să treceți din nou și din nou până când veți găsi lucrurile care vă aduc un scop și bucurie.

Deoarece am luat o pauză de la scris, tocmai am scris acest lucru pentru fiicele mele, într-un e-mail viitor:

“Fă lucrurile mai bine decât am făcut-o eu.

Nu pentru că nu am încercat. Dar pentru că sper ca voi să puteți învăța din ceea ce am făcut bine și din ceea ce am făcut greșit, la fel cum am făcut și eu de la părinții mei.

La sfârșitul zilei, vă veți croi propriul drum și sper să vă amintiți următoarele chiar și în cele mai grele momente. Asta nu înseamnă să nu-i ajuți pe alții. De fapt, dimpotrivă. Prin puterea și experiența ta, vei putea să-i ajuți mai bine pe alții să-și găsească propria cale. Aceasta este întotdeauna speranța mea pentru voi amândoi.”

Prin tot ceea ce au făcut, părinții mei m-au învățat atât de multe și sper să transmit multe dintre aceste lecții și mai departe copiilor și elevilor mei, nu pentru a-mi găsi eu drumul, ci pentru a-și putea găsi ei propriul lor drum.

Sursa: https://georgecouros.ca/blog/archives/13515