Lectura tip Popcorn*, care este cunoscută de asemenea sub numele de lectura Round-Robin (carusel), este o practică de clasă în care elevii citesc un text cu voce tare, pe rând. De obicei, acest lucru se face cu pasaje mai lungi, cum ar fi capitole de manual sau dintr-o carte de ficțiune. Versiunea foarte scurtă a mesajului meu de astăzi este că citirea tipPopcorn este o practică teribilă și, dacă încă o mai folosiți ar trebui să încetați să faceți asta.
* https://daitips.com/what-is-popcorn-reading
Și, într-un minut vom înțelege de ce este ineficientă și ce să facem în schimb. În primul rând să vorbim despre motivul pentru care folosim această practică.
Când mi-am supus elevii la lecturi tip Popcorn – și am făcut-o ocazional la începutul carierei când eram profesor de engleză, a fost pentru că pe atunci nu știam mai bine – am făcut-o din câteva motive. În primul rând, a fost o modalitate de a “obține rezultate prin” parcurgerea de conținut în mod constant; dacă toată lumea asculta același text în același timp, prin urmare, toți îl învățau. Nimeni nu mergea înainte, nimeni nu rămânea în urmă.
Celălalt motiv, sincer? I-a ținut pe toți la locul lor și liniștiți. Iar pentru un profesor, a-i ține pe toți la locuri și liniștiți este uneori o necesitate absolută, mai ales atunci când nu ai la dispoziție o mulțime de strategii eficiente de predare și gestionare a clasei. Alți profesori au raportat că folosesc această practică pentru că place elevilor și pentru că le oferă o modalitate practică de citire și ascultare. Când ne uităm la lipsa sa de eficacitate reală, vom vedea că cele mai multe dintre aceste motive se destramă.
Deci, ce e în neregulă cu această practică? Vă voi oferi doar cele mai importante trei motive, care sunt susținute de cercetările pe care le veți regăsi mai jos.
- E groaznică pentru înțelegere. Ascultarea unui text citit cu voce tare, cu întreruperi multiple, de către elevi aflați la diferite niveluri de abilități, este o rețetă pentru un nivel îngrozitor de slab de înțelegere a lecturii.
- Întârzie dezvoltarea fluenței. Da, atât cititorii aflați la început, cât și cei cu experiență au nevoie de practică în citirea cu voce tare, dar a face acest lucru în mediul de înaltă presiune al unei sesiuni de lectură în public cum este cea tipPopcorn nu este scenariul ideal pentru ca acest lucru să se întâmple.
- Creează anxietate și reduce încrederea pentru cititorii mai puțin experimentați. Cei care sunt deja competenți se pot bucura de posibilitatea de a exersa și de a demonstra, dar alții simt de obicei o mare anxietate și umilință în timpul lecturii tipPopcorn. Nu doar că acest lucru interferează cu înțelegerea textului care ar fi trebuit să se petreacă în timpul lecturii, dar întărește de asemenea convingerile negative pe care elevii le pot avea deja despre abilitățile lor ca cititori.
Deci, ce ar trebui să facem în schimb? Această lucrare scrisă de Johnson & Lapp** și acest articol scris de Todd Finley*** oferă amândouă o lungă listă de practici alternative, dar eu vă voi da aici doar câteva dintre acestea:
*** https://www.edutopia.org/blog/alternatives-to-round-robin-reading-todd-finley – 11 Alternative la lectura tip Round Robin (sau Popcorn)

- Dacă încercați să dezvoltați fluența, încercați lectura tip ”ecou” (#1), unde profesorul citește o mică parte a textului, iar elevul repetă lectura aceluiași fragment. Acest lucru se poate face unu-la-unu sau cu o clasă întreagă. Prin modelarea de către profesor a modului în care sună lectura unui cititor competent, profesorul oferă elevilor mai multe modele de lectură bună, cu expresie, în locul unei descifrări pe cont propriu. #1 https://m.youtube.com/watch?v=HxFLeIZQzV0&feature=youtu.be
- Dacă doriți ca elevii să înțeleagă de fapt textul, încercați practica de predare reciprocă (#2), o strategie pentru grupuri mici, în care elevii din grup citesc fragmente mici din text, apoi se plasează pe rând în poziția celui care face rezumatul, pune întrebări despre text, aduce clarificări sau face predicții despre cum se va continua povestirea. #2 https://www.readingrockets.org/strategies/reciprocal_teaching
- Lectura silențioasă independentă *#3), bazată pe eșafodaje adecvate, cum ar fi ghiduri de anticipare și note ghidate, funcționează pentru a asigura atingerea obiectivului final, acela de a-i forma pe elevi să devină cititori independenți. #3 https://www.adlit.org/in-the-classroom/strategies/anticipation-guides
- În cele din urmă, citirea cu voce tare de către profesor a textului oferă tot felul de beneficii: elevii aud textul citit corect și fără probleme, astfel încât să poată construi mental o înțelegere a textului, fără întreruperi constante. Acest lucru asigură de asemenea pentru ei modele despre cum sună o lectură cu voce tare a unui cititor competent, astfel încât această practică duce doar la obținerea unor exemple bune, în loc ca elevii să fie forțați să asculte ore de lectură realizate de cititori cu abilități mai slabe.
Cercetări:
Ash, G. E., Kuhn, M. R., & Walpole, S. (2008). Analyzing “inconsistencies” in practice: Teachers’ continued use of round robin reading. Reading & Writing Quarterly, 25(1), 87-103. [link to PDF]
Hill, C. H. (1983). Round robin reading as a teaching method. Reading Improvement, 20(4), 263. [link to abstract]
Johnson, K. (2012). If You Want Students to Read Widely and Well—Eliminate Round-Robin Reading. Exemplary Instruction in the Middle Grades: Teaching That Supports Engagement and Rigorous Learning.(260-273). Edited by Diane Lapp and Barbara Moss. [link to PDF]
Sursa articolului – https://www.cultofpedagogy.com/edutips/edutip7/