Deși majoritatea profesorilor știu că elevii noștri au nevoi diferite, mulți dintre ei se luptă încă cu diferențierea, nu pentru că nu sunt de acord cu aceasta în teorie, ci pentru că, în practică, ideea de a planifica atât de multe lecții diferite este copleșitoare.

Probabil că cei mai mulți dintre voi știți că nu este necesar să planificați o lecție unică pentru fiecare elev, dar este posibil să nu fiți conștienți de existența unora dintre cele mai simple modalități de a oferi o diferențiere, așa că în acest sfat voi împărtăși doar una dintre aceste modalități – activitatea pe niveluri de dificultate, cunoscută și ca o temă pe niveluri.

Puteți găsi această strategie în multe cărți sau locuri, dar eu am învățat despre ea din experiența împărtășită de Carol Ann Tomlinson în cărți precum ”Cum să diferențiem instruirea în săli de clasă diverse din punct de vedere academic” (How to Differentiate Instruction in Academically Diverse Classrooms

– Bookshop.org link / Amazon link.

Iată cum funcționează această strategie:

Să presupunem că îi învățați pe elevi cum să tasteze pe o tastatură fără să fie nevoie să se mai uite la taste. După ce ați făcut o scurtă pre-testare a nivelului lor de abilități, ați stabilit că unii elevi nu au nici o idee despre cum să facă acest lucru, în timp ce alții au avut câteva lecții, poate într-un curs anterior, iar câțiva par să aibă abilități lente de tastare, dar la nivel moderat de bune. În această situație nu ar avea sens ca întreaga clasă să lucreze un exercițiu simplu de tastare care ar consta doar în lovirea tastelor f și j; aceasta ar fi o pierdere de timp pentru cei care au trecut de acest punct. Dar dacă i-ai pune pe toți să facă un exercițiu format din cuvinte complexe, semne de punctuație și numere, asta ar fi incredibil de frustrant pentru începători.

Deci, în schimbul celor două opțiuni – prea ușor unii sau prea dificil pentru alții, le puteți oferi elevilor trei opțiuni sau niveluri de dificultate din care să aleagă:

• Exercițiul 1 folosește doar câteva taste din zona ”acasă” (mijlocul tastaturii).

• Exercițiul 2 folosește cuvinte întregi în care se folosesc tastele din zona ”acasă”.

• Exercițiul 3 folosește cuvinte întregi în care sunt incluse și câteva taste din lateral, plus majuscule, virgule, și puncte.

Fiecare exercițiu este calculat să dureze cinci minute pentru a fi finalizat, iar elevii trebuie doar să finalizeze unul dintre ele.

Acest tip de sarcini face să fie mult mai probabil că fiecare elev va lucra la nivelul de dificultate care este cel potrivit pentru el, și nu este nevoie ca tu să creezi teme individuale pentru fiecare elev.

În unele cazuri, puteți lua o însărcinare și doar să o împărțiți în trei niveluri de dificultate. De exemplu, dacă aveți 20 de probleme de exercițiu pentru o lecție de matematică, chimie sau gramatică care merg de la nivelul cel mai ușor la cel mai greu, în loc să oferiți tuturor elevilor toate cele 20 de probleme, nivelul 1 ar putea rezolva problemele 1-10, nivelul 2 ar putea rezolva problemele 5-15, iar nivelul 3 ar putea rezolva problemele 11-20.

La limba engleză (română la noi), dacă elevii trebuie să scrie o narațiune personală, lungimea lucrării finale ar putea fi aceeași pentru toate nivelurile, dar fiecare nivel succesiv ar putea conține abilități mai avansate, cum ar fi o anumită cantitate de propoziții complexe, stiluri specifice de dialog sau utilizarea anumitor instrumente literare, cum ar fi monologul interior sau metaforele.

La orele din domeniul studiilor sociale (ex. istoria), nivelurile ar putea consta din trei texte diferite despre același subiect, scrise la niveluri diferite de complexitate, sau același text oferit la niveluri diferite de o platformă precum Newsela, unde editorii adaptează textele pentru mai multe niveluri de dificultate/ înțelegere.

• https://newsela.com/

Ideea este că, dacă nu ai o experiență îndelungată în diferențiere, dar vrei să o faci de acum încolo, nu cred că trebuie să începi prin a crea o grămadă de teme separate. Începeți cu o temă de bază cu obiective clare, apoi gândiți-vă cum o puteți simplifica pentru unii studenți, astfel încât aceștia să obțină în continuare cele mai importante componente și cum puteți adăuga mai multă complexitate pentru cei care sunt deja mai avansați față de acea abilitate sau nivel de cunoștințe.

Pentru a face ca acest lucru să funcționeze adaug mai jos câteva note importante:

• Fiecare nivel ar trebui să ofere un volum relativ egal de muncă și provocare. Cu alte cuvinte, elevii care sunt avansați cu materialul în cauză nu ar trebui să primească mai multă muncă decât începătorii; ei doar ar trebui să aibă de lucru la un alt nivel. În mod similar, aceiași studenți avansați ar trebui să experimenteze un nivel similar de dificultate în rezolvarea sarcinii lor (în raport cu nivelul lor de abilități/cunoaștere), ca și cei care lucrează la nivelul de începător; dacă izbutesc să rezolve sarcina la nivelul lor în cel mai scurt timp, probabil că tema nu este suficient de provocatoare pentru ei.
• Nivelurile ar trebui să fie flexibile și fluide. Nu puneți elevilor niște etichete fixe, care să-i mențină la același nivel pe tot parcursul anului, pentru fiecare activitate – în mod ideal, elevii ar trebui să treacă de la un nivel la altul, în funcție de sarcina curentă specifică. Chiar și mai bine, ajutați-i pe elevi să dezvolte abilitățile meta-cognitive pentru a putea selecta singuri orice nivel le oferă cantitatea potrivită de provocare și încurajați-i să se adapteze la modul în care se simte un nivel odată ce l-au ales; dacă se simt copleșiți, ar putea fi nevoie să coboare un nivel, dar dacă se plictisesc, ar putea fi nevoie să urce.
• Mentalitatea și cultura clasei pot face o diferență uriașă în ceea ce privește cât de bine funcționează această abordare. În cazul în care elevii se simt jenați despre faptul că lucrează la niveluri inferioare sau “pedepsiți” pentru că lucrează la cel mai mare nivel de dificultate, aceste sarcini pe niveluri de dificultate nu vor funcționa la fel de bine pe cât este posibil. În mod ideal, puteți modela o atitudine pragmatică, în sensul că fiecare persoană obține ceea ce are nevoie, atunci când are nevoie.

Înainte de a începe cu prima însărcinare pe niveluri de dificultate, purtați o conversație despre modul în care toată lumea are puncte forte în unele domenii și are nevoie să crească în alte domenii – utilizați un exemplu din viața voastră despre ceva ce ați învățat recent sau ceva la care încercați să vă îmbunătățiți – și subliniați ideea că noi, oamenii creștem cel mai mult atunci când suntem provocați suficient pentru a rămâne interesați. Faceți din aceasta o parte obișnuită a conversației din clasă punând întrebări precum: “Ce nivel credeți că va fi cel mai bun pentru voi de data aceasta?” sau “Cum a funcționat acest nivel pentru voi?” pentru a-i ajuta pe elevi să vadă nivelurile ca pe niște alegeri auto-direcționate, mai degrabă decât ca pe etichete.

Sursa: https://www.cultofpedagogy.com/edutips/edutip6/