Iată a doua sugestie de la Jennifer Gonzales, bazată pe povestea propriei experiențe din primul an de predare.

În primul meu an de predare, ca profesor la un gimnaziu, șeful echipei mele de predare era un tip pe care îl vom numi George. George predase până în acel moment timp de cel puțin 20 de ani. Era un tip incredibil de carismatic, cu o mare energie și nițel intimidant. Copiii l-au venerat într-un mod aparte, iar unul din ei i-a spus: ”Ești cam răutăcios, dar când îți place de noi e minunat”. În cea mai mare parte timpului, mi-a plăcut să lucrez cu el, chiar dacă în mod sigur aveam stiluri diferite de a trata elevii. Stilul meu nu a fost nici pe departe la fel de înfricoșător cu al lui, iar asta a însemnat că elevii m-au scos din minți mult mai des. Nu am mers în stilul pe care l-ai putea numi “navă controlată îndeaproape”, dar nici nu aș spune că orele mele au scăpat de sub control. Pur și simplu elevii mei vorbeau mai mult și încă nu-mi dădusem seama cum să gestionez asta.

Unul din lucrurile pe care le-a făcut George, și eu sunt sigură că el a crezut că a fost un fel de susținere și de ajutor, dar de fapt nu a fost, a fost faptul că, ocazional el striga la elevii mei. La toți, colectiv. O făcea atunci când venea la clasa mea ca să-mi livreze unele documente sau orice altceva, și vedea la elevii mei un comportament care nu-i plăcea. Trebuie să menționez că, deoarece în acea vreme lucram în echipă, din punct de vedere tehnic elevii erau ai noștri; elevi pe care și George îi învăța. Îi cunoștea. Deci, dacă în timp ce el era în clasă și vorbea cu mine elevii se prosteau discret, înainte de a ieși din clasă George se oprea și spunea ceva de genul, “Hei!”

Liniște mormântală.

“Edwin!” țipa el la un anume elev. “Ce te face să gândești că e în regulă să te porți așa?”

Iar Edwin ridica din umeri.

“Tu nu ai nimic de făcut?”

O altă ridicare din umeri, apoi un răspuns, “Ba da.”

George și-ar fi aruncat privirea peste întreaga clasă apoi, făcând un gest către mine, spunea, “Aveți aici un profesor destul de grozav aici, știți asta?”

Ei cu toții făceau un semn de aprobare.

“Așa că data viitoare când vin pe aici, nu vreau să vă văd putându-vă astfel, mă înțelegeți?”

Și așa mai departe. La scurt timp după ce pleca, clasa era liniștită timp de câteva minute într-un mod cu care, sincer, nu eram obișnuită.

Desigur realizez că George mă sprijinea. Dar îmi displăcea profund când făcea asta, deoarece mă făcea să mă simt slabă. Lipsită de putere. Ca și cum nu puteam avea singură grijă de mine. Mă făcea să mă simt rușinată.

Și când se întâmpla asta, de obicei îndreptam aceste sentimente către elevii mei. După ce pleca George, pentru restul orei eram cea mai mare ticăloasă, deoarece ego-ul meu fusese rănit și eu trebuia să demonstrez ceva. Nu vor profita ei de mine, nu domnule. Le arăt eu lor!

Poate că și voi ați fost în locul lui George vreodată: Este un profesor nou în școala voastră și încă nu se pricepe la managementul clasei și ești tentat să-i sari în ajutor, să-l salvezi. Dar obiectivul ar trebui să fie să-l ajuți pe profesor să se descurce mai bine, nu să faci tu treaba în locul lui. George ar fi putut să-mi spună ceva în particular, să-mi împărtășească un sfat sau să se ofere să mă ducă să observ un alt profesor, al cărui stil se potrivea cu al meu, dar care avea un management al clasei mai bun. Dacă se petrecea în clasa mea un lucru la care trebuia să reacționeze, poate că ar fi putut pur și simplu să stea nemișcat și să arunce ”acea privire” care îi anunță pe elevi că-i observi – desigur, asta merge tot pe o linie de intervenție directă, dar cel puțin mi-ar fi permis să-mi păstrez ceva din demnitate. Ca profesor cu experiență ai de împărtășit multă înțelepciune; doar amintește-ți că rolul tău de mentor este să-i ajuți pe cei mai tineri/ lipsiți de experiență să devină mai buni, că ei au nevoie de îndrumare și practică, nu să fie salvați.

Și dacă tu ești acel profesor începător, cel care primește aceste vizite ”disciplinare”? Poate că vei găsi cu cale să împărtășești acest episod cu colegii tăi. Consolează-te cu faptul că nu ești singurul care reacționează în acest fel. Și încearcă să te gândești la impactul pe care astfel de lucruri îl au asupra relației tale cu elevii tăi; ține-ți ego-ul sub control. În predare, ego-ul este periculos.

Sursa: https://www.cultofpedagogy.com/edutips/edutip2/