În multe din zilele anterioare am văzut numeroase discuții purtate între profesori și/sau părinți despre ce ar trebui să facă școlile pentru a-i informa pe elevi în legătură cu situația dramatică din Ucraina și pentru a-i liniști pe cei anxioși. Cel mai mult ne-au plăcut școlile care nu numai că au discutat deschis situația ci i-au și implicat pe elevi, într-o formă sau alta în acțiune de ajutorare sau încurajare a copiilor refugiați care au ajuns pe teritoriul României. Da, pentru elevii noștri este o opțiune mai bună să poată ajuta, să facă ceva practic, un lucru sau un gest cât de mic. Acesta este un adevărat act de educație – așa cum o afirmă și autorii unei cărți apărute recent – Sir Ken Robinson și Kate Robinson – ”Imaginează-ți ce ar fi: Să creăm un viitor pentru noi toți” – din care redăm mai jos câteva fragmente, publicate în Edutopia. Așa cum știți, Sir Ken Robinson a pledat zeci de ani pentru regândirea educației pentru viitor.

La ce servește educația?

Așa cum se întâmplă de multe ori, părerile oamenilor diferă destul de mult când răspund la această întrebare. Este un fenomen cunoscut faptul că există “concepte în esență contestate.” La fel ca cele de “democrație” și “justiție”, conceptul de “educație” înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiți. La înțelegerea de către o persoană a scopului educației pot contribui diverși factori, legați inclusiv de trecutul sau circumstanțele sale. De asemenea, conceptul este influențat de modul în care fiecare persoană vede probleme conexe, cum ar fi etnia, sexul și clasa socială. Totuși, deși nu avem o definiție comun agreată a educației, asta nu înseamnă că nu putem discuta despre ea sau sau nu putem face nimic în acest sens.

Ceea ce trebuie să facem este să clarificăm termenii. Există câțiva termeni care se confundă adesea sau sunt folosiți alternativ – “învățare“, “educație“, “formare” și “școală” – dar între acești termeni există diferențe importante.

Învățarea este procesul de dobândire a unor noi abilități și a înțelegerii.

Educația este un sistem organizat de învățare.

Formarea este un tip de educație care se concentrează pe învățarea unor competențe specifice.

O școală este o comunitate de elevi: un grup care se reunește pentru a învăța unul cu și de la celălalt.

Este vital să diferențiem acești termeni: copiilor le place să învețe, o fac în mod natural; multora le este greu cu educația, iar alții au probleme mari cu școala.

Există multe ipoteze care stau la baza învățământului obligatoriu. Una dintre acestea este că tinerii trebuie să știe, să înțeleagă și să poată face anumite lucruri pe care, cel mai probabil, nu le-ar face dacă ar fi lăsați singuri să navigheze pe propriile dispozitive IT care le oferă acum o informație bogată. Care sunt acele lucruri pe care trebuie să le știe și cum să vă asigurați că elevii le învață, acestea sunt probleme complicate și adeseori controversate. O altă ipoteză este că învățământul obligatoriu este o pregătire pentru ceea ce va veni după aceea, cum ar fi obținerea unui loc de muncă bun sau continuarea învățării la un nivel superior, facultate, colegiu etc.

Deci, ce înseamnă astăzi să fii educat?

Ei bine, cred că educația ar trebui să ne extindă conștiința, capacitățile, sensibilitățile și înțelegerea culturală. Ar trebui să ne lărgească viziunea asupra lumii. Așa cum trăim cu toții în două lumi – lumea din voi, care există doar pentru că o creați și lumea din jurul vostru – scopul principal al educației este de a permite cursanților să înțeleagă ambele lumi. În climatul actual, există, de asemenea, o provocare nouă și urgentă: să oferim forme de educație care să implice tinerii în problemele economice globale ale bunăstării mediului.

Acest scop principal al educației – să înțeleagă lumea interioară și pe cea din jur – poate fi împărțit în patru scopuri de bază.

Personal

Educația ar trebui să le permită tinerilor să interacționeze cu lumea din interiorul lor, precum și cu lumea din jurul lor. În culturile occidentale există o distincție fermă între cele două lumi, între gândire și simțire, obiectivitate și subiectivitate. Această distincție este greșită. Există o corelație profundă între experiența noastră despre lumea din jurul nostru și modul în care ne simțim. Așa cum am explorat în capitolele anterioare, toți indivizii au puncte forte și puncte slabe, perspective și personalități unice. Elevii nu vin în forme fizice standard, și nici abilitățile sau personalitățile lor nu sunt standardizate. Toți au propriile lor aptitudini și dispoziții și moduri diferite de a înțelege lucrurile. Educația este, prin urmare, profund personală. Este vorba despre cultivarea minților și inimilor oamenilor vii. Iar în centru creșterii rezultatelor stă implicarea lor ca indivizi.

Declarația Universală a Drepturilor Omului subliniază că

– “Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi” și că

– “Educația trebuie să fie îndreptată spre dezvoltarea deplină a personalității umane și către consolidarea respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale”.

Multe dintre cele mai profunde probleme din sistemele actuale de educație rezultă din pierderea din vedere a acestor principii de bază.

Cultural

Școlile ar trebui să le permită elevilor să-și înțeleagă propria cultură și să respecte diversitatea celorlalți. Există diferite definiții ale culturii, dar în acest context cea mai potrivită definiție este “valorile și formele de comportament care caracterizează diferite grupuri sociale”. Pentru a o spune mai apăsat, putem spune despre cultură că este “modul în care facem lucrurile pe aici.” Educația este una dintre modalitățile prin care comunitățile își transmit valorile de la o generație la alta. Pentru unii, educația este o modalitate de a păstra o cultură împotriva influențelor exterioare. Pentru alții, este o modalitate de promovare a toleranței culturale. Pe măsură ce lumea devine din ce în ce mai aglomerată și mai conectată, ea devine din ce în ce mai complexă din punct de vedere cultural. A trăi respectând diversitatea culturală nu este doar o alegere etică, ci un imperativ practic.

Pentru școli, ar trebui să existe trei priorități culturale: să ajute elevii să-și înțeleagă propriile culturi, să înțeleagă alte culturi și să promoveze un sentiment de toleranță culturală și de coexistență. Viețile tuturor comunităților pot fi îmbogățite enorm prin celebrarea propriilor culturi, precum și a practicilor și tradițiilor altor culturi.

Economic

Educația ar trebui să le permită elevilor să devină responsabili și independenți din punct de vedere economic. Acesta este unul dintre motivele pentru care guvernele sunt atât de interesate de educație: știu că o forță de muncă educată este esențială pentru crearea prosperității economice. Liderii Revoluției Industriale știau că educația este esențială și pentru crearea tipurilor de forță de muncă de care aveau nevoie. Dar lumea muncii s-a schimbat atât de profund de atunci și continuă să o facă într-un ritm din ce în ce mai alert. Știm că multe dintre locurile de muncă din deceniile anterioare dispar și sunt înlocuite rapid de locurile de muncă contemporane, care au cu totul alte cerințe. Este aproape imposibil să prezicem direcția tehnologiilor avansate și unde ne vor duce acestea.

Cum îi pot ajuta școlile pe elevi să se pregătească pentru a naviga în acest peisaj economic în continuă schimbare? Ele trebuie să-i conecteze pe elevi/ studenți cu talentele și interesele lor unice, să dizolve diviziunea dintre programele academice și cele profesionale și să promoveze parteneriate practice între școli și lumea muncii, astfel încât tinerii să poată experimenta mediile de lucru ca parte a educației lor, și nu doar atunci când vine timpul să intre pe piața muncii.

Social

Educația ar trebui să le permită tinerilor să devină cetățeni activi și plini de compasiune. Trăim în sisteme sociale dens întrețesute. Beneficiile pe care le obținem din aceste sisteme depind de colaborarea noastră pentru a le susține. Emanciparea indivizilor trebuie să fie echilibrată prin practicarea valorilor și responsabilităților vieții colective și, în special, ale democrației. Libertățile noastre în societățile democratice nu sunt automate. Ele provin din secole de luptă împotriva tiraniei și autocrației și a celor care provoacă sectarism, ură și frică. Aceste lupte sunt departe de a se fi încheiat.

După cum a observat John Dewey,

“Democrația trebuie să se nască din nou cu fiecare generație, iar educația este moașa ei.”

Pentru ca o societate democratică să funcționeze, ea depinde de un lucru – ca majoritatea cetățenilor săi să fie activi în cadrul procesului democratic. Din păcate, în multe democrații acest deziderat nu mai este îndeplinit în proporție din ce în ce mai mare. Școlile ar trebui să implice elevii pentru a deveni participanți activi și proactivi, adoptând comportamente democratice. Un curs de educație civică va zgâria doar suprafața, dar pentru a cultiva un respect adânc înrădăcinat pentru democrație, este esențial să le oferim tinerilor experiențe democratice din viața reală cu mult înainte de a ajunge la vârsta de a vota.

Cele opt competențe cheie

Curriculum-ul convențional se bazează pe o colecție de subiecte separate. În funcție de credințele din jurul înțelegerii limitate a inteligenței despre care am discutat în capitolul anterior, precum și de ceea ce este considerat a fi important mai târziu în viață, unele din aceste subiecte sunt considerate prioritare. Ideea de “subiecte” sugerează că fiecare disciplină, fie matematică, știință, artă sau limbă, este complet separată de toate celelalte materii. Acest lucru este deja problematic. Matematica, de exemplu, nu este definită numai de cunoștințe declarative; ea este o combinație de tipuri de cunoștințe, inclusiv concepte, procese și metode, precum și cunoștințe propoziționale logice. Acest lucru este valabil și pentru știință, artă și limbi, precum și pentru toate celelalte subiecte. Prin urmare, este mult mai util să ne concentrăm asupra conceptului de discipline, mai degrabă decât asupra subiectelor separate.

Disciplinele sunt fluide; se îmbină și colaborează în mod constant. Concentrându-ne pe discipline, mai degrabă decât pe subiecte, putem explora de asemenea conceptul de învățare interdisciplinară. Aceasta este o abordare mult mai holistică, care oglindește viața reală mai îndeaproape – este rar ca activitățile în afara școlii să fie la fel de clar segregate așa cum sugerează predarea bazată pe curriculum.

De exemplu, un jurnalist care scrie un articol trebuie să poată apela la abilitățile lui de conversație, raționament deductiv, scriere și științe sociale. Un chirurg trebuie să înțeleagă conceptul academic al stării pacientului, precum și aplicarea practică a procedurii adecvate. Cu siguranță, cel puțin așa sperăm că stau lucrurile în cazul în care ne trezim că suntem supuși unei intervenții chirurgicale.

Atunci când planificăm programa școlară, conceptul de discipline ne aduce la un punct de plecare mai bun și anume să ne întrebăm ce ar trebui să știe elevii și să poată face ca urmare a educației lor. Cele patru scopuri de mai sus sugerează că, dacă luăm în considerare și cele opt competențe de bază și le integrăm în mod corespunzător în educație, îi vom dota pe elevii care părăsesc școala cu acele competențe de care au nevoie pentru a putea să se implice în provocările economice, culturale, sociale și personale cu care se vor confrunta în mod inevitabil în viața lor. Aceste competențe sunt curiozitatea, creativitatea, gândirea critică, comunicarea, colaborarea, compasiunea, stăpânirea de sineși cetățenia. În loc să așteptăm ca acestea să fie dobândite odată cu vârsta, ele ar trebui să fie întrețesute de la începutul călătoriei educaționale a unui elev și hrănite pe tot parcursul școlii.

Extrase din cartea: Imagine If: Creating a Future for Us All a Prof.Dr. Sir Ken Robinson și Kate Robinson, publicată de Penguin Books.

Sursa: https://www.edutopia.org/article/what-education?