Lecția de astronomie – Cât de mare este Sistemul Solar?

De Valentine’s Day, Emma Vanstone de la Science Sparks le-a propus profesorilor o lecție despre Sistemul Solar. Poate pentru că de ziua îndrăgostiților unii băieți mai romantici promit fetelor luna de pe cer sau le compara cu cele mai strălucitoare stele.

Oricum nouă ni s-a părut că poate fi abordare interesantă a unei lecții despre bucățica noastră de spațiu cosmic ”de acasă” – Planeta Pământ și Sistemul Solar, așa că v-o oferim tradusă și nițel ”augmentată”. Enjoy!

Imaginându-și planetele din Sistemul Solar învârtindu-se în jurul Soarelui

Cât de mare este Sistemul Solar?

Informații generale

Diametrul Sistemului Solar are o lungime de 100.000 de ori mai mare decât distanța de la Soare până la planeta Pământ. Vă puteți imagina asta?

Lumina care pleacă de la Soare ajunge până la marginea Sistemului Solar în 555 de zile, adică mai mult de un an de zile (călătorind cu o viteză de 300.000 de km/ secundă), în timp ce până la Pământ lumina Soarelui ajunge doar în 8,25 de minute.

E clar că atunci când vorbim de Sistemului Solar vorbim de distanțe imense pe care ni le putem cu greu închipui.

Este greu de stabilit cât de departe de Soare este fiecare planetă din sistem, deoarece toate se mișcă în jurul Soarelui pe orbite care sunt eliptice și nu perfect circulare, de aceea distanța de la planete la Soare variază.

Pentru că atunci când vorbim despre distanțele din spațiu cosmic vorbim despre distanțe imense, greu de scris și citit în cifrele noastre de toată ziua, oamenii de știință au stabilit unități de măsură speciale. Una dintre aceste unități de măsură pentru distanțe este legată de viteza luminii – anul lumină.

O altă unitate de măsură este Unitatea Astronomică AU (UA), care este folosită pentru măsurarea distanțelor din interiorul Sistemului Solar.

Iar cea de a treia, folosită pentru a măsura distanțele din afara Sistemului Solar este parsec-ul.

Toate aceste unități de măsură au fost stabilite pentru a reprezenta mai ușor distanțele din spațiul cosmic.

O reprezentare a orbitelor planetelor din Sistemul Solar – dimensiunile planetelor sunt mult mărite, pentru a putea fi vizibile

Cât de mare este o Unitate Astronomică?

O unitate astronomică (AU) înseamnă distanța de la Pământ la Soare și este egală cu aproximativ 150 de milioane de kilometri, sau 93 de milioane de mile sau aproximativ 8 minute-lumină. Distanța exactă de la Pământ la Soare fluctuează cu 3%, între poziția cea mai depărtată (afeliu) și cea mai apropiată (periheliu) în care se află Pământul pe orbita alungită (eliptică) pe care o parcurge în jurul Soarelui.

Unitatea Astronomică este o componentă fundamentală și pentru definirea parsecului – unitatea folosită pentru măsurarea distanțelor din afara Sistemului Solar. Un parsec este aproximativ egal cu 3,28 ani-lumină sau 206.000 UA – unități astronomice sau cu 30,9 trilioane de kilometri.

https://en.wikipedia.org/wiki/Astronomical_unit

Care sunt distanțele de la Soare la planetele din Sistemul Solar?

Distanța de la Soare până la planeta:

Mercur = 0.4 AU

Venus = 0,7 AU

Pământ = 1,0 AU

Marte = 1,5 AU

Jupiter = 5,2 AU

Saturn = 9,6 AU

Uranus = 19, 2 AU

Neptun = 40 AU

Soarele și planetele, reprezentate în același plan de rotație în jurul Soarelui

Activități cu elevii

Desenați Sistemul Solar

Cea mai ușoară modalitate de a transpune în desen distanțele din sistemul solar este să luați o coală mare de hârtie (minim A3) și să socotiți un echivalent de 1 cm pentru o unitate astronomică. Plasați Soarele la unul din capetele colii de hârtie și apoi desenați fragmente de cerc la distanțele indicate mai sus pentru fiecare planetă. Pe aceste fragmente de cerc, care vor reprezenta orbitele planetelor, desenați planetele sau lipiți buline de plastic colorate. Scrieți alături de planete și numele lor – veți obține o frumoasă reprezentare a Sistemului Solar.

Plimbați-vă prin Sistemul Solar

Pentru a putea face asta, va trebui să mutați activitatea în curtea școlii sau alt spațiu deschis. De asemenea, schimbați echivalentul unității astronomice, socotind-o egală cu 1 metru (100 cm).

Desenați orbitele și planetele cu cretă pe asfalt și apoi vă veți putea plimba printre planetele din Sistemul Solar. O altă idee este să folosiți sfoară cu care să marcați orbitele planetelor.

Dacă multiplicați distanța de la Soare la Pământ cu 100 de cm*, veți obține următoarele distanțe:

Soarele – la 0 cm

Mercur – la 40 cm de Soare

Venus – la 70 cm

Pământ – la 100 cm (1 metru)

Marte – 150 cm (1,5 metri)

Jupiter – 520 cm (5,2 metri)

Saturn – 920 cm (9,2 metri)

Uranus – 19, 2 metri

Neptun – 40 metri

* Pentru elevi poate fi și un bun exercițiu de transformare a centimetrilor în metri.

Amintiți-le elevilor că o unitate astronomică reprezintă distanța de 150 de milioane de kilometri, în timp ce diametrul Pământului reprezintă doar 12 756 274 km, adică 12,756 milioane, a 0,085 parte din această distanță!

Imaginează-ți!

Informații uluitoare despre dimensiunile Sistemului Solar

Știați că în interiorul Soarelui nostru ar putea să încapă 1,3 milioane de planete de dimensiunea Pământului?

În interiorul celei mai mari planete din Sistemul Solar – Jupiter, ar putea să încapă 1320 de planete Pământ (dacă nu ar exista spațiu între ele). În timp ce în interiorul planetei Jupiter – a doua ca mărime, ar putea să încapă doar 11.

Planeta cea mai apropiată de Soare se învârte cel mai lent – o zi pe Mercur este mai lungă decât un an (timpul cât parcurge întreaga orbită în jurul Soarelui). Probabil din acest motiv temperatura la suprafața planetei este extrem de mare, apropiată de punctul de topire, iar planeta se deformează vizibil sub forța de atracție a Soarelui.

Dacă un avion ar putea zbura în spațiu, i-ar trebui 570 de ani, zburând cu viteza obișnuită, ca să parcurgă distanța de la Pământ până la Neptun!

Saturn, cea de a doua planetă ca mărime nu are o densitate prea mare. Dacă în spațiu ar exista o cadă destul de mare ca să încapă în ea și ar fi umplută cu apă, planeta ar pluti, la fel ca o minge sau jucărie de baie din plastic.

Cea mai mare planetă, Jupiter, este și cea care are cei mai mulți sateliți – până acum cunoaștem 67 dintre ei.

Dacă am compara Soarele nostru cu alte stele, vom vedea că este destul de mic. În comparație cu o stea hiper-gigantă cum este VY Canis Majoris, Pământul este de 1.400 de ori mai mic.

Acest film video vă va arăta multe alte comparații interesante:

https://m.youtube.com/watch?v=gIbfYsQfNWs&feature=emb_titleAdevăratele dimensiuni ale Universului cunoscut de noi

Pentru Săptămâna Spațiului din luna Septembrie, Emma vă invită să descoperiți mai multe idei de lecții și activități urmând acest link:

https://www.science-sparks.com/great-space-science/

Voi ce activități legate de tema spațiului cosmic ați organizat cu elevii voștri?

Sursa: https://www.science-sparks.com/how-big-is-the-solar-system/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.